Connect with us

Eveniment

FOTO: Părintele Ovidiu Rodu a slujit, vineri, cu emoție și bucurie, la Biserica „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

„Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinților Tăi. Amin „, se aude în fiecare zi din Altarul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din municipiul Botoșani, unde timp de 40 de zile, potrivit rânduielii de după sfințire, se slujește Sfânta Liturghie.

Dintre toate slujbele care se fac la biserică, cea mai folositoare și mai puternică este Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie care reprezintă jertfa și răscumpărarea lumii întregi. Și în această perioadă, chiar în inima municipiului, credincioșii au prilejul să primească binecuvântare divină timp de șase săptămâni.

Zilnic, câte un slujitor de la o altă parohie se învrednicește să săvârșească rânduiala, alături de părintele paroh, Dumitru Mateciuc. Vineri, credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au avut ocazia să se roage alături de părintele Ovidiu-Constantin Rodu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea botoșăneană Roșiori. Rareori poți avea avea ocazia să vezi atâta bucurie și emoție la un slujitor cu aproape treizeci de ani de experiență. În cuvântul de învățătură, rostit la finalul slujbei, părintele Ovidiu a dezvăluit „secretul” emoției. „Să dăm slavă lui Dumnezeu că am reușit astăzi, în această zi de vineri, să participăm la Sfânta Liturghie în această biserică frumoasă care îl are ca ocrotitor pe Sfântul Gheorghe, care fost ostaș, la fel ca și sfinții pomeniți astăzi care au fost ostași ai Mântuitorului, primind cununa muceniciei pentru credința lor. Să ne răsplătească Dumnezeu osteneala din această dimineață și să îl rugăm pe Sfântul Gheorghe să ne fie ocrotitor”, și-a exprimat bucuria și emoția părintele Ovidiu. Slujirea sa i-a impresionat pe cei prezenți, astfel că la sfârșitul Liturghiei, când părintele Ovidiu a interacționat cu enoriașii, a fost rugat să revină și la altă slujbă în Biserica „Sfântul Gheorghe”.

Rânduiala celor 40 de liturghii continuă  sâmbătă la ora 8.00, după care vor fi pomeniți într-o slujbă specială cei adormiți.

Părintele Ovidiu-Constantin este fiul lui Adrian și al Elenei Rodu și este născut pe 12 octombrie 1975 în municipiul Botoșani. A absolvit Seminarul Teologic „Veniamin Costache”, Mănăstirea Neamț, după care și-a definitivat studiile la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, Iași, pe care a absolvit-o în 2007.  Este căsătorit din anul 1996 cu Adriana Paramanov, și are doi copii: Alexandru-Theodor și Anastasia.

Din data de 1 iunie 1996, preot paroh al Parohiei ,,Adormirea Maicii Domnului” Roșiori, Protopopiatul Botoșani.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

1.281 de lei la pensie. Cine primește și cum se calculează punctele de stabilitate

Publicat

Publicitate

În funcție de stagiul de cotizare, punctele de stabilitate, seniorii primesc 1.281 de lei la pensie. Este vorba despre persoanele care au realizat cel puțin 15 ani de cotizare la sistemul public de pensii. Calculul pensiei ține cont de mai mulți factori printre care venitul lunar asigurat, punctajul obținut și valoarea punctului de referință.

1.281 de lei la pensie

Punctele de stabilitate, introduse prin Legea nr. 360/2023, oferă bonusuri suplimentare persoanelor care au lucrat peste stagiul de cotizare contributiv. Astfel, anii de activitate care depășesc pragul de 25 de ani sunt recompensați cu sume în plus la pensie.

Constituie stagiu de cotizare perioadele de timp pentru care asigurații datorează și/sau plătesc contribuții de asigurări sociale în sistemul public de pensii din România, precum și în alte țări, în condițiile stabilite prin instrumente juridice internaționale la care România este parte.

Cum se calculează cuantumul pensiei

La determinarea cuantumului pensiei se au în vedere următoarele: punctajul lunar, punctajul anual, numărul de puncte de stabilitate, numărul total de puncte – realizate de asigurat pe parcursul întregii perioade de activitate.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Câte zile libere vor avea românii de 1 Decembrie, Crăciun și Revelion. Minivacanțele de sărbători, în iarna 2025-2026

Publicat

Publicitate

Zile libere de 1 Decembrie, Crăciun și Revelion. Se apropie perioada sărbătorilor de iarnă 2025-2026, când românii vor avea mai multe zile libere. Crăciunul și Revelionul pică în timpul săptămânii, astfel că unii angajați vor beneficia de minivacanțe, scrie Alba24.ro.

Zile libere legale vor fi 30 noiembrie – Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor, 1 Decembrie – Ziua Națională, prima și a doua zi de Crăciun (25-26 decembrie), dar și prima și a doua zi de Anul Nou (1 și 2 ianuarie).

În plus, sunt declarate zile libere 6 și 7 ianuarie (Boboteaza și Sfântul Ioan Botezătorul).

Zile libere de 1 Decembrie, Crăciun și Revelion 2025-2026

• 30 noiembrie (duminică): Sfântul Andrei, ocrotitorul românilor

• 1 Decembrie (luni): Ziua Națională a României

Publicitate

• 25 decembrie 2025 (joi) – prima zi de Crăciun

• 26 decembrie 2025 (vineri) – a doua zi de Crăciun

• 1 ianuarie 2026 (joi) – Anul Nou

• 2 ianuarie 2026 (vineri) – a doua zi de Anul Nou

Minivacanțele de sărbători, în iarna 2025-2026

Minivacanța de 1 Decembrie

• Românii vor avea trei zile minivacanță de 1 Decembrie. Va fi weekend prelungit, de sâmbătă, 29 noiembrie, duminică, 30 noiembrie și luni, 1 Decembrie.

Minivacanța de Crăciun

• Românii vor avea patru zile minivacanță de Crăciun 2025. Prima zi de Crăciun (25 decembrie) este joia, iar a doua zi de Crăciun este vinerea (26 decembrie). Apoi urmează cele două zile de weekend, libere: 27 și 28 decembrie.

Minivacanța de Revelion

• De Revelion și Anul Nou, românii ar putea avea chiar șapte zile libere. Anul Nou, 1 ianuarie, pică joia și este liberă și a doua zi de Anul Nou, 2 ianuarie, vinerea. Weekendul prelungit continuă și sâmbătă și duminică (3-4 ianuarie). Urmează apoi 6 ianuarie – zi liberă de Bobotează și 7 ianuarie – zi liberă de Sfântul Ioan Botezătorul. Rămâne ziua de luni, 5 ianuarie, care, dacă este declarată zi-punte, facilitează un concediu de o săptămână la începutul anului 2026.

Zile libere în 2026

• 1 ianuarie 2026 (joi) – Anul Nou

• 2 ianuarie 2026 (vineri) – a doua zi de Anul Nou

• 6 ianuarie 2026 (marți) – Boboteaza

• 7 ianuarie 2026 (miercuri) – Sfântul Ioan Botezătorul

• 24 ianuarie (sâmbătă) – Ziua Unirii Principatelor

• 10–13 aprilie – Paște ortodox

• 1 mai (vineri) – Ziua Muncii

• 31 mai (duminică) – Rusalii

• 1 iunie (luni) – a doua zi de Rusalii

• 15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului

• 30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei

• 1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României

• 25–26 decembrie (vineri și sâmbătă) – Crăciunul

Zile libere 2025-2026. Drepturi pentru salariați

Dacă angajații nu primesc liber în zilele de sărbători legale, din cauza faptului că în instituția sau firma respectivă trebuie păstrată continuitate activității, aceștia au anumite drepturi.

Aceștia trebuie să primească compensații în zile libere, acordate în următoarele 30 de zile.

Dacă nu este posibilă acordarea de libere, se plătește spor de cel puțin 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Dacă nu respectă aceste prevederi, angajatorii riscă amenzi între 5000 și 10.000 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia

Publicat

Publicitate

Galaction a fost fiul lui Clitofont și al Levkipiei și a murit pentru Hristos la vârsta de 30 de ani. Epistimi nu avea decât 16 ani când a murit pentru credința ei. Clitofont era un bogat din orașul Emesa Feniciei, iar Levkipia fiica unui conducător de oraș, pe nume Memnont. Fiind stearpă, Levkipia mersese la doctori și vrăjitori în speranța că va putea naște un copil, însă nu a aflat nici o rezolvare.

Într-o zi a bătut la poarta casei un bătrân pe nume Onufrie, care ascundea faptul că era preot și monah sub haine de cerșetor. Levkipia l-a chemat înăuntru și i-a destăinuit mare ei supărare. Atunci, bătrânul i-a făgăduit că dacă va crede în Dumnezeul creștinilor și se va boteza, rugămintea ei de a avea un copil va fi împlinită.

Acceptând să fie botezată, nu la mult timp Levkipia a născut un băiat, convingând astfel și pe soțul ei Clitofont să se boteze. Ei l-au numit pe copil Galaction și l-au crescut în credința creștină și i-au oferit o bună educație. La vârsta de 24 de ani, Galaction este logodit de către tatăl său cu tânăra Epistimia care era păgână. Din cauza persecuției lui Deciu și a lui Secund, conducătorul orașului Emesa, împotriva creștinilor, Galaction și-a botezat logodnica în ascuns, în râul Chefis, la fel ca și pe Evtolmie, un slujitor din casa Epistimiei.

Hotărând să-și dedice viața monahismului, ei au părăsit orașul, și s-au îndreptat spre cele două mănăstiri din Muntele Publion, una pentru maici și alta pentru călugări. După ce păgânii au aflat de existența celor două mănăstiri, au trimis armată pentru a prinde toții monahii, între care a fost prins și Galaction. Epistimia i s-a alăturat în scurt timp, mărturisind ea însăși că este creștină. Au fost supuși supliciilor și în cele din urmă au suferit moarte martirică mărturisind credința în Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristgaos.

Citeste mai mult

Administratie

Au bătut palma: Reforma lui Bolojan se face! 13.000 de angajați din administrație își pierd locul de muncă și pleacă acasă

Publicat

Publicitate

Liderii coaliției de guvernare au ajuns la un acord privind reforma în administrația publică, inițiată de Ilie Bolojan. În ședința de marți, 4 noiembrie, reprezentanții PNL, PSD, USR și UDMR au discutat în detaliu planul de reorganizare a aparatului bugetar, una dintre cele mai controversate teme din ultimele luni.

Potrivit informațiilor Digi24, în jurul orei 16:30, liderii au convenit asupra unui acord de principiu care vizează reducerea numărului de posturi din administrația publică, măsură ce ar putea duce la desființarea a peste 13.000 de locuri de muncă.

Reforma propusă de Ilie Bolojan are ca obiectiv reducerea birocrației și eficientizarea cheltuielilor publice, prin comasarea instituțiilor cu activitate similară și tăierea posturilor nejustificate din aparatul administrativ. Planul, inspirat din modelul aplicat la nivelul administrației bihorene, presupune eliminarea funcțiilor duble, reorganizarea direcțiilor subordonate consiliilor județene și limitarea numărului de posturi de conducere.
Potrivit surselor politice, implementarea măsurii ar putea aduce economii semnificative la buget și o structură administrativă mai suplă, însă sindicaliștii avertizează deja asupra unui val de concedieri fără precedent în ultimul deceniu.

În jur de 13.000 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în administrația locală, adică 10% dintre acestea, însă rămâne de văzut cum se va aplica măsura pentru fiecare primărie în parte, notează reporterii de la digi24.ro

De asemenea, site-ul antena3.ro citează mai multe surse politice care ar fi declarat că în administrația locală se vor elimina 10% din posturile efectiv ocupate. Mai mult de atât, în cazul prefecturilor, vor fi eliminate 20% din posturi.

Reporterii publicației mai citează sursele care au spus că în cazul primăriilor, ”există peste 700 care nu trebuie să facă concedieri”, pentru că ”nu au exagerat cu angajările”.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending