Connect with us

Educație

FOTO O zi de neuitat pentru copiii din Stăuceni: Excursie în inima Bucovinei, între istorie, tradiție și credință

Publicat

Publicitate

Aproape 50 de copii din comuna Stăuceni au avut parte de o experiență de neuitat, într-o excursie organizată de Asociația „Nectarie și prietenii” în colaborare cu Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Stăuceni. Pentru mulți dintre ei, a fost prima întâlnire cu locuri încărcate de istorie, spiritualitate și frumusețe naturală.

Primele emoții: Cetatea de Scaun a Sucevei

Călătoria a început la Cetatea de Scaun a Sucevei, simbol al demnității și al biruințelor Moldovei. Pentru unii dintre copii a fost prima dată când au pășit într-o cetate adevărată, iar fascinația s-a citit în ochii lor la fiecare pas. Zidurile încărcate de istorie, poveștile despre Ștefan cel Mare și atmosfera locului le-au trezit curiozitatea și uimirea.

O lecție vie de tradiție: Muzeul Satului Bucovinean

La Muzeul Satului Bucovinean, timpul părea să fi stat pe loc. Casele vechi, fântânile, bisericuțele de lemn și uneltele tradiționale au vorbit despre viața simplă și autentică a străbunilor. Copiii nu s-au mulțumit doar să privească , au atins obiectele, au alergat prin curți și au descoperit farmecul lumii de altădată, dând viață muzeului prin entuziasmul lor.

Întâlnirea cu liniștea: Mănăstirea Dragomirna

Publicitate

Unul dintre cele mai emoționante momente a fost vizita la Mănăstirea Dragomirna. În liniștea zidurilor vechi, copiii și însoțitorii lor au simțit pacea sufletului și apropierea de Dumnezeu. Întâmpinați cu dragoste de Maica Maria Magdalena, au ascultat povești și legende care au dat locului o frumusețe aparte. Pentru mulți, a fost o adevărată lecție despre credință și tăria rugăciunii.

Bucuria copilăriei: telescaunul din Gura Humorului

Excursia a continuat cu o oprire la telescaunul din Gura Humorului. Pentru copii, urcarea a fost un moment de emoție și încântare. Priveliștea văzută de sus le-a smuls râsete și exclamații de uimire. Zâmbetele lor sincere și strălucirea din ochi au transformat această oprire într-un simbol al bucuriei copilărești pure.

Ultimul popas: Mănăstirea Voroneț

Călătoria s-a încheiat la Mănăstirea Voroneț, renumită pentru inconfundabilul albastru și frescele sale impresionante. În fața Judecății de Apoi, copiii și-au lăsat inimile purtate de emoție și mirare, descoperind o altă dimensiune a credinței și a artei sacre. Excursia a fost pentru acești copii mai mult decât o simplă vizită turistică. A fost o lecție de istorie, credință și tradiție, dar mai ales o zi de fericire sinceră, împărtășită alături de prieteni și de oameni cu suflet mare.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Pisică salvată de pompieri, în municipiul Botoșani, dintr-un copac înalt de peste nouă metri

Publicat

Publicitate

În această seară, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit pentru salvarea unei pisici dintr-un copac, aflată la o înălțime de aproximativ nouă metri. Acțiunea a avut loc pe aleea Constantin Gane din municipiul Botoșani.

Chiar proprietarul a fost cel care a apelat la ajutorul pompierilor. Folosind o scară, unul dintre pompieri a urcat până aproape de vârful copacului și a reușit să coboare pisica în siguranță. Aceasta a fost predată înapoi stăpânului ei.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Operațiune ANAF împotriva evaziunii din comerțul online. Decizii de indisponibilizare și sechestre de peste 25 milioane lei

Publicat

Publicitate

Antifrauda a derulat recent o amplă acțiune în online, care a vizat peste 200 de firme nerezidente în România și a emis Decizii de indisponibilizare și sechestre de peste 25 de milioane de lei și măsuri asigurătorii de 40 de milioane de lei, a anunțat, vineri seara, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.

”ANAF este abia la începutul drumului către o administrație fiscală eficientă și predictibilă, dar rezultatele concrete merită semnalate. Așa cum am solicitat clar ANAF, analiza bazată pe date și instrumente adaptate anului 2025 sunt esențiale pentru eficientizarea activității și pentru a evita nedreptăți față de cei care își declară și plătesc corect obligațiile fiscale. Antifrauda a derulat recent o amplă acțiune în online, care a vizat peste 200 de firme nerezidente în România. Acestea vindeau bunuri pe o platformă locală de comerț electronic, evitând plata TVA-ului”a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, în perioada 2022 – iunie 2025, Antifrauda ANAF a descoperit 227 de entități fiscale rezidente în spațiul UE care au comercializat bunuri către clienți din România, în valoare totală de peste 226 de milioane de lei. Conform Codului Fiscal, aceste firme ar fi trebuit să se înregistreze în scopuri de TVA în România sau să folosească sistemul european special (One Stop Shop), având în vedere că au depășit plafonul aplicabil.

”Verificările au arătat că niciuna dintre aceste firme nu respecta legea. De aceea, Antifrauda a emis decizii de instituire a măsurilor asigurătorii pentru 219 de entități, în valoare totală de peste 40 de milioane de lei. ANAF a indisponibilizat și instituit sechestre asigurătorii pentru bunuri în valoare de peste 25 de milioane de lei. Suma de 8,6 milioane de lei a fost deja încasată în contul de garanții. Acțiuni ca aceasta reprezintă doar primi pași, însă mesajul este unul clar: ANAF începe să își facă treaba. Are în continuare major de recuperat în ceea ce privește corectarea deficiențelor interne și de comunicare cu contribuabilii”, a explicat ministrul Finanțelor.

Acesta a subliniat că lupta cu evaziunea este o direcție prioritară, iar utilizarea inteligentă a datelor, ”pe care ANAF le-a avut și în trecut, dar fie nu a știut, fie nu a dorit să le utilizeze”, va permite asigurarea unui mediu de afaceri mai sănătos.

”Indiferent de unele încercări de deturnare a atenției de la adevărul faptic în spațiul public, mandatul ANAF este să își facă, în sfârșit, treaba”, a punctat Nazare. AGERPRES

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Zeci de vârstnici din Trușești și Stăuceni, într-o călătorie spirituală la Neamț. Cadoul spiritual a fost făcut de o asociație și o familie de creștini autentici

Publicat

Publicitate

Ziua de joi a fost una de bucurie pentru un grup de vârstnici din parohiile Trușești și Stăuceni, care au avut prilejul să participe la o călătorie spirituală în ținuturile Neamțului.

Evenimentul a fost posibil prin sprijinul Asociației Impact Trușești și al familiei Melnic, care, prin implicarea lor constantă, aduc alinare și bucurie bătrânilor, dar și persoanelor aflate în suferință.

Asociația Impact Trușești desfășoară o gamă variată de activități, de la organizarea de evenimente și renovarea spațiilor destinate comunității, până la programe educative pentru copii și tineri. Printre acestea se numără meditațiile la limba engleză pentru copiii cu vârste între 8 și 13 ani, activități de fundraising, cluburi de robotică, calculatoare și lectură.

Astfel de inițiative arată că solidaritatea și grija pentru aproapele nostru pot transforma zile obișnuite în experiențe memorabile pentru cei care au cea mai mare nevoie de atenție și sprijin.

Publicitate
Citeste mai mult

Economie

Cum se aplică TVA 21% pe facturile din iulie. Precizări de la Ministerul Finanțelor

Publicat

Publicitate

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a reacționat vineri cu privire la situația facturilor pe luna iulie la care s-a aplicat cota majorată de TVA de 21%. Acesta susține că ministerul a aplicat corect legea, iar TVA se plătește în funcție de data facturării, nu de perioada consumului., scrie alba24.ro.

„Afirmațiile potrivit cărora românii ar fi „jefuiți” prin aplicarea cotei majorate de TVA la facturile pentru luna iulie sunt false.

Regula fiscală este simplă și neschimbată de ani de zile: TVA se aplică în funcție de data facturării sau a plății prevăzute în contract, nu de perioada calendaristică a consumului.

Asta înseamnă că, dacă furnizorul de energie, gaze, apă sau telefonie emite factura în august pentru consumul din iulie, se aplică automat cota în vigoare la data facturării, adică 21%.

Aceeași regulă s-a aplicat și atunci când TVA a scăzut, iar oamenii au beneficiat de cote reduse la facturile emise după 1 ianuarie 2016 sau 2017, chiar dacă acestea priveau consumul din luna anterioară. Regula este neutră și echitabilă: se aplică identic atât la creșterea, cât și la scăderea cotei”, a scris ministrul, pe pagina de Facebook.

Potrivit lui Alexandru Nazare, nu a existat nicio omisiune din partea Ministerului Finanțelor, aşa cum se propagă greşit în spațiul public.

Publicitate

„Articolul 281 din Codul Fiscal stabilește de multă vreme această procedură, folosită constant în toate situațiile de modificare a TVA.

Prin urmare, Ministerul Finanțelor a aplicat corect legea, fără să ia bani în plus de la cetățeni, iar orice încercare de denaturare a adevărului fiscal constituie fake news.

„Dacă, în schimb, există companii care au facturat diferit de prevederile legale, cu scopul de a obține sume necuvenite de la români, ANAF va interveni prompt pentru a verifica situația și a dispune măsuri clare. Nu vom accepta ca oamenii să plătească sume necuvenite”, a mai precizat ministrul Finanțelor.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending