Connect with us

Eveniment

FOTO: O femeie de 36 de ani a a ajuns la spital, după un accident pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

O persoană a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe strada Petru Rareș din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme. S-a întâmplat în urmă cu puțin timp.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și o ambulanță SAJ. Aceștia au constatat că nu erau persoane încarcerate. O femeie, în vârstă de 36 de ani, a fost preluată de echipajul medical și transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, recomandăm conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Bărbat din Bucecea, condamnat la 9 ani pentru agresiune sexuală, capturat în urma cooperării România–Spania

Publicat

Publicitate

Miercuri, în urma cooperării polițienești internaționale dintre Poliția Română și autoritățile din Spania, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, au pus în aplicare un mandat european de arestare, în vederea extrădării, emis pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din localitatea Bucecea.

 

Bărbatul a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală.

 

Acesta a fost identificat în localitatea de domiciliu, fiind prezentat Parchetului de pe lânga Curtea de Apel Suceava, care a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore.

 

Publicitate

Ulterior, instanța de judecată a emis mandatul de arestare provizorie, în vederea extrădării către autoritățile spaniole.

Citeste mai mult

Cultura

176 de ani de la nașterea poetului național al românilor, Mihai Eminescu

Publicat

Publicitate

Ziua Culturii Naționale este sărbătorită pe 15 ianuarie. Aceasta a fost stabilită prin lege la 7 decembrie 2010, iar data exactă a fost aleasă pentru a coincide cu data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu.

De atunci și până în prezent, la data de 15 ianuarie se organizează diferite activități culturale dedicate acestei zile.

15 ianuarie. Ziua dedicată lui Mihai Eminescu

Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoşani.

Acesta a fost poet, prozator, dramaturg şi jurnalist, socotit de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

Avea o bună educaţie filosofică, opera sa poetică fiind influenţată de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică – de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gândire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant şi de teoriile lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel.

A fost activ în societatea ”Junimea” şi a lucrat ca redactor la ziarul „Timpul”. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Publicitate

Deşi a trăit doar 39 de ani, a lăsat posterităţii o amplă creaţie literară – poezii, proză, dramaturgie şi publicistică.

Manuscrisele lui Mihai Eminescu, adunate în 46 de volume (aproximativ 14.000 de file), au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în 25 ianuarie 1902.

Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în Bucureşti. A fost ales, post-mortem (28 octombrie 1948), membru al Academiei Române.

În Alba Iulia, una dintre cele mai bune școli din oraș îi poartă numele marelui poet, Școala Generală Nr. 7 „Mihai Eminescu”, iar pe Aleea Scriitorilor stă la loc de cinste bustul acestuia.

Aproape în toate orașele din România o școală sau un liceu îi poartă numele. Este simbolul Culturii Naționale.

Cel mai lung poem de dragoste

Eminescu are cel mai lung poem de dragoste, „Luceafărul” și a descris copilăria pe care a petrecut-o la Botoșani și Ipotești în versuri.

Nu este român care la școală să nu fi învățat măcar o poezie de Eminescu sau vreun îndrăgostit care nu a putut alege vreun poem al poetului, pe care să-l recite iubitei.

„Luceafărul” este una dintre cele mai celebre poezii, care a fost începută în 1873 și a fost scrisă și finalizată de-a lungul multor ani, ajungând să fie publicată în 1883.

În 2009, a fost omolgat de către Academia Recordurilor Mondiale ca fiind cel mai lung poem de dragoste și considerat capodopera poeziei românești.

„A fost odată ca-n povești

A fost ca niciodată,

Din rude mari împărătești,

O prea frumoasă fată.

Și era una la părinți

Și mândră-n toate cele,

Cum e Fecioara între sfinți

Și luna între stele.

Din umbra falnicelor bolți

Ea pasul și-l îndreapta

Lângă fereastra, unde-n colț

Luceafărul așteaptă.

Privea în zare cum pe mări

Răsare și străluce,

Pe mișcătoarele cărări

Corăbii negre duce,

Îl vede azi, îl vede mâni,

Astfel dorința-i gata,

El iar, privind de săptămâni,

Îi cade dragă fata”.

Mihai Eminescu. Legătura cu Alba

Prezența lui Mihai Eminescu în Alba Iulia este strâns legată de îndelunga sa şedere la Blaj, în perioada mai-septembrie 1866.

La acea vreme, școlile româneşti din Blaj erau cele mai „înalte” din Transilvania. Cursurile lor erau urmate, deopotrivă, de elevi şi studenţi greco-catolici şi ortodocşi, printre care mulţi din Alba Iulia şi satele din jurul ei.

A locuit cu mai mulţi dintre elevii şi studenţii blăjeni, care i-au oferit modestele lor „cvartire” (găzduire), ca şi tradiţionalele lor mese, Eminescu le asculta cu interes discuţiile, intervenind destul de rar şi numai în domeniile în care era “expert”.

Din aceste prelungite discuţii, cele mai multe petrecute în serile şi nopţile de primăvară-vară, a putut să afle Eminescu şi alte date şi informaţii, unele de amănunt, despre Alba Iulia şi rolul ei jucat în istoria naţională de până atunci.

În fond, era vorba de una dintre cele mai importante localităţi din Transilvania, situată la doar 40 de km de Blaj.

sursa: alba24.ro

Citeste mai mult

Eveniment

COD GALBEN de precipitații mixte care depun local polei pentru județul Botoșani

Publicat

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un Cod galben de precipitații mixte care depun local polei, valabil până la ora 09:00, pentru județul Botoșani.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, vă recomandăm:
▪️conduceți prudent;
▪️reduceți viteza;
▪️măriți distanța dintre autovehicule;
▪️evitați orice manevră riscantă;
▪️dacă sunteți pietoni, fiți atenți la drum pentru a nu aluneca!

În situații de urgență, care vă pun în pericol viață sau bunurile, sunați imediat la 1️⃣1️⃣2️⃣!

Pompierii militari sunt la datorie 24 de ore din 24, gata pentru a vă sprijini în situații de urgență.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.

Publicitate
Citeste mai mult

Educație

Botoșani: Program educațional lansat pentru elevii de gimnaziu – „Energia Sufletului în Educație”

Publicat

Publicitate

Un nou program educațional destinat elevilor de gimnaziu a fost lansat astăzi de Fundația Alfa, Suflet și Energie, cu scopul de a sprijini copiii aflați în pragul Evaluării Naționale. Proiectul, intitulat „Energia Sufletului în Educație”, oferă pregătire suplimentară la Limba Română și Matematică pentru 62 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a.

Inițiatorii programului susțin că obiectivul principal este îmbunătățirea rezultatelor școlare și creșterea șanselor de reușită la examenul de Evaluare Națională, un moment esențial în parcursul educațional al elevilor.

„Educația nu schimbă doar destine individuale, ci viitorul unei întregi generații”, transmit reprezentanții fundației, subliniind rolul educației ca pilon al dezvoltării sociale.

Programul se adresează copiilor care au nevoie de sprijin educațional suplimentar, în special celor proveniți din medii vulnerabile. Orele de pregătire sunt susținute de cadre didactice și urmăresc atât consolidarea cunoștințelor, cât și creșterea încrederii elevilor în propriile capacități.

Reprezentanții Fundației Alfa, Suflet și Energie afirmă că investiția în educație reprezintă una dintre cele mai eficiente forme de sprijin pe termen lung: „Credem că bunăstarea unui popor începe cu educația, iar fiecare copil merită șansa de a-și atinge potențialul”.

Cei care doresc să susțină programul pot redirecționa 3,5% din impozitul pe venit prin completarea Formularului 230, fără costuri suplimentare pentru contribuabil. Fondurile astfel obținute sunt utilizate pentru asigurarea continuității orelor de pregătire și extinderea proiectului.

Publicitate

Formularul poate fi completat online la adresa:
https://formular230.ro/fundatia-alfa-suflet-si-energie

Lansarea programului „Energia Sufletului în Educație” face parte dintr-o serie mai amplă de proiecte inițiate de Fundația Alfa, Suflet și Energie în acest an, organizația anunțând că va continua să dezvolte acțiuni menite să producă un impact real și durabil în comunitate, în special în rândul copiilor și al persoanelor vulnerabile.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending