Connect with us

Eveniment

FOTO: O familie din Darabani a rămas fără o parte din agoniseală în urma unui incendiu care a izbucnit în locuință

Publicat

Publicitate

S-a întâmplat în urmă cu puțin timp. Fiul proprietarilor a făcut focul în sobă și a ieșit din casă. În urma lui, jarul căzut din sobă a aprins bunurile din apropiere. Până să-și dea seama ce se întâmplă, flăcările s-au extins la întreaga încăpere. Un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani și pompierii voluntari din oraș au ajuns, în cel mai scurt timp, la fața locului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și au reușit să stingă incendiul înainte de a se extinde la întreaga locuință. Adolescentul, în vârstă de 17 ani, a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță. Nu a necesitat transportul la spital.

Pentru evitarea unor astfel de incendii vă recomandăm:

▪️nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
▪️nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
▪️nu lăsați ușa sobei deschisă.
▪️nu supraîncălziți soba.
✔️ Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
▪️nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
✔️Stingeți focul pe timpul nopții.
▪️nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Conduceți prudent! Meteorologii au emis un cod galben de ceață pentru Botoșani

Publicat

Publicitate

Vizibilitatea va fi redusă local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

Conduceți prudent! Meteorologii au emis un cod galben de ceață valabil astăzi, până la ora 10:00, pentru județul Botoșani.

Pentru a preveni evenimentele rutiere, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să reducă viteza și să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

De asemenea, pietonii trebuie să traverseze numai prin locurile special marcate și după o asigurare temeinică.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Publicitate

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții 33 de Mucenici din Melitina

Publicat

Publicitate

Axești Mucenici s-au nevoit pe vremea împăratului Dioclețian (284-305). Sfântul Mucenic Ieron, unul dintre aceștia, s-a născut în Tyana Capadociei într-o familie creștina.

Când a crescut a devenit un bărbat puternic la trup și viteaz, dar bun și blând la suflet. Refuză să intre în serviciul militar, deoarece nu voia să-și părăsească mama, care era oarbă, și pentru că nu dorea sa aducă jertfe idolilor, precum li se impunea militarilor. Datorită refuzului lui au fost trimiși slujitorii regelui care l-au găsit la ogor și vrând să-l prindă ca pe un tâlhar, nu au putut, căci plugarul scoțând fierul plugului, și-a făcut din grindeiul aceluia armă. Și pornindu-se asupra lor i-a gonit pe toți.

Deci, a mers Sfântul Ieron de bună voie la dregător, iar acela i-a tăiat mâna dreaptă din cot și l-a întemnițat. În închisoarea din Melitina se aflau închiși mai mulți creștini care mărturisind credința lor în Hristos Iisus, împreună cu Sfântul Ieron, au fost osândiți la grele chinuri. Toți au mărturisit până la moarte credința în Hristos, în afară de unul singur, Victor, rudă cu Ieron.

Îngrozit de suferințe, după ce Sfântului Ieron i se tăiase mâna din cot, iar ceilalți creștini au fost bătuți fără milă, acesta a făcut o înțelegere cu paznicul său să fie lăsat liber în schimbul moșiei pe care o deținea. A murit după ce a trecut de poarta închisorii.

Iată numele celor care împreună cu Ieron au primit moarte mucenicească la anul 298: Isihie, Nicandru, Athanasie, Mamas, Varahia, Callinic, Theoghen, Nikon, Longhin, Theodor, Valerius, Xanthius, Theodul, Callimah, Eugen, Theodoh, Ostrichius, Epifanie, Maximian, Duchitius, Claudian, Theofil, Gigantius, Dorotei, Theodot, Castrichius, Anicletus, Themilius, Eutihie, Ilarion, Diodotus si Amonitus.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 6 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 6 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase joi, 6 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 42, 2, 20, 35, 22, 46

Loto 5/40: 3, 36, 10, 14, 1, 19

Joker: 29, 12, 26, 40, 20 + 11

Noroc: 4 1 0 6 8 5 4

Publicitate

Noroc Plus: 6 3 8 9 6 0

Super Noroc: 1 0 6 9 5 8

Citeste mai mult

Eveniment

Prefectul a ajuns la incendiul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi. Obiectele sfinte, salvate din calea flăcărilor de pompieri

Publicat

Publicitate

Incendiul izbucnit joi după-amiază în interiorul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Dorohoi a fost lichidat complet, după o intervenție promptă a pompierilor din cadrul Detașamentului Dorohoi.

Flăcările au cuprins mai multe cărți și materiale religioase depozitate în spatele Sfintei Mese, iar fumul s-a extins rapid în zona altarului. Din fericire, reacția rapidă a echipajelor de intervenție a împiedicat extinderea incendiului, reușindu-se salvarea Sfintelor Obiecte: Evanghelia, Crucea, Chivotul și Sfânta Masă au fost scoase nevătămate, la fel și restul bisericii.

În scurt timp, la fața locului au ajuns prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, și inspectorul-șef al ISU Botoșani, colonel Dan Decebal Muraru, care au verificat situația și au discutat cu echipele de intervenție.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, nu s-au înregistrat victime, iar cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire.

Lăcașul de cult, aflat în centrul municipiului Dorohoi, este unul dintre cele mai cunoscute din zonă, iar intervenția de astăzi a prevenit o posibilă tragedie.

Flăcările au ars cărți, dar nu au atins credința. Datorită vigilenței pompierilor, biserica a fost salvată, iar altarul își păstrează sfințenia.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending