Connect with us

Eveniment

FOTO: Nouă mii de botoșăneni au rămas fără curent electric, după furtuna de marți seară. Bilanțul făcut de pompieri

Publicat

Publicitate

Județul Botoșani s-a aflat aseară, între orele 20.30 – 22.00, sub un COD PORTOCALIU nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar pentru alertarea populației și prevenirea unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” a emis un mesaj RoAlert.

În urma manifestărilor meteo periculoase, în dispeceratul ISU Botoșani au fost înregistrate 30 de apeluri care semnalau diferite probleme, în special din cauza vântului puternic care a afectat rețelele de electricitate, dar și arbori doborâți la pamant. În majoritatea situațiilor au intervenit serviciile voluntare pentru situații de urgență din comunele afectate. 14 localități au rămas total sau parțial fără curent electric, fiind afectați peste 9000 de consumatori. Zonele afectate au fost: Șendriceni, Pădureni,Dorohoi, Mlenăuți, Oroftiana, Dumbrăvița, Dragalina, Suharău, Botoșani, Avrămeni, Ripiceni, Iacobeni, Hulub.

Dintre cele mai importante intervenții amintim:

· Pompierii voluntari din comuna Cordăreni au intervenit aseară pentru degajarea unui acoperiș luat de vânt de pe o casă, care a cazut peste firele de electricitate. Aceștia au mai intervenit și pentru degajarea unor arbori cazuți pe paretea carosabilă pe Drumul Județean 298

· Pompierii voluntari din comuna Dersca au intervenit pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe partea carosabilă. Vântul puternic a pus la pamânt și firele de alimentare cu energie electrică

· Pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit pentru degajarea unui copac căzut peste două autoturisme pe strada Calea Națională din municipiu. Autoturismele au suferit avarii minore.

Publicitate

 

Pentru a preveni situațiile de urgență, vă recomandăm respectarea următoarelor măsuri:

✔curățați șanțurile și rigolele de scurgere, pentru a permite evacuarea apelor pluviale;
✔nu aruncați gunoaiele menajere sau resturile vegetale în albiile apelor curgătoare sau în șanțurile / canalele de colectare a apei;

✔ în măsura în care este posibil, dacă vântul bate cu putere, întrerupeți activitățile în aer liber și adăpostiți-vă în locuințe sau în spații care să vă asigure protecția; închideți ușile și ferestrele;

✔fiți prudenți atunci când vă aflați pe stradă și evitați deplasarea în zone cu panouri publicitare, copaci sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți;
✔parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
✔nu atingeți firele căzute la pământ.

Pe platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență FII PREGĂTIT pot fi consultate ghidurile special create pentru a afla cum vă puteți proteja în diverse situații de urgență, generate de fenomene meteo extreme.

 

FURTUNĂ: https://fiipregatit.ro/ghid/furtuna/

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Femeie de 43 de ani din Vârfu Câmpului, dată dispărută. Polițiștii cer sprijinul populației

Publicat

Publicitate

Notă: IJP Botoșani a anunțat că persoana a fost identificată în județul Dolj. Nu a fost victima vreunei infracțiuni.

Știrea inițială:

Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei femei în vârstă de 43 de ani, Cutic Daniela, din comuna Vârfu Câmpului, care a fost dată dispărută după ce a plecat de acasă pe 13 mai pentru a se deplasa în județul Buzău.

După ce a ajuns la destinație, femeia nu a mai putut fi contactată și nu a luat legătura cu familia, motiv pentru care apropiații au alertat autoritățile.

Cutic Daniela are 1,67 metri înălțime, aproximativ 90 de kilograme, păr brunet, drept, ochi căprui și un tatuaj pe antebrațul stâng cu inițialele „S” și „D”.

Polițiștii solicită sprijinul cetățenilor. Oricine poate oferi informații despre locul în care s-ar putea afla Cutic Daniela este rugat să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Părinții care nu își duc copiii agresori la consiliere psihologică ar putea face închisoare. Proiect de lege depus în Parlament

Publicat

Publicitate

Un proiect de lege depus recent în Parlament propune înăsprirea sancțiunilor pentru părinții minorilor care comit acte de violență și nu respectă obligația de a-i duce la consiliere psihologică. Conform inițiativei legislative, aceștia ar putea fi pedepsiți cu închisoare de la 1 la 3 ani.

În prezent, singura măsură aplicabilă părinților era o simplă amendă, însoțită de recomandarea consilierii psihologice pentru copilul agresor – o recomandare care, în multe cazuri, rămânea neaplicată. Deputatul PNL Florin Roman, inițiatorul proiectului, a subliniat că legislația trebuie să fie mult mai clară și fermă pentru a combate eficient fenomenul delincvenței juvenile.

„Este nevoie de măsuri dure, astfel încât părinții minorilor violenți să înțeleagă că, dacă nu își supraveghează copiii, riscă viitorul întregii familii”, a declarat parlamentarul. El a adăugat că, în cazul în care un minor comite o faptă cu violență, dar nu răspunde penal din cauza vârstei, se poate dispune măsura plasamentului într-un centru rezidențial specializat.

Proiectul prevede și obligativitatea direcțiilor județene de asistență socială și protecția copilului de a înființa cel puțin un astfel de centru în fiecare județ. Acestea ar urma să ofere consiliere și sprijin pentru reintegrarea socială a copiilor care au săvârșit fapte penale, dar nu pot fi trași la răspundere penală.

Inițiativa vine pe fondul creșterii numărului de cazuri de violență în rândul minorilor, semnalate în spațiul public, și reflectă o preocupare tot mai accentuată pentru responsabilizarea părinților și consolidarea cadrului legal de prevenție. Proiectul urmează să fie dezbătut în comisiile de specialitate ale Parlamentului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Pericol invizibil în mediul online: DNSC avertizează că noi programe Infostealer fură date personale fără a lăsa urme

Publicat

Publicitate

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă amenințare informatică gravă: proliferarea programelor malware de tip Infostealer, care fură date personale fără a lăsa urme vizibile.

Aceste aplicații periculoase acționează discret, fără să afecteze performanțele dispozitivului, dar reușesc să sustragă parole, date bancare, documente și alte informații sensibile, fără ca utilizatorii să conștientizeze pericolul.

Specialiștii explică faptul că acest tip de malware ajunge pe telefoane sau computere prin intermediul fișierelor descărcate de pe platforme nesigure, al linkurilor sau atașamentelor primite prin email sau aplicații de mesagerie, ori chiar prin simpla accesare a unor site-uri compromise. Infecția se produce fără semnale vizibile, ceea ce face detectarea extrem de dificilă în lipsa unor soluții de securitate performante.

Pentru a evita compromiterea datelor, DNSC subliniază importanța prudenței în mediul digital. Utilizatorii ar trebui să evite instalarea de programe din surse neoficiale, să fie atenți la mesajele primite de la expeditori necunoscuți și să folosească aplicații de securitate actualizate. Totodată, activarea autentificării în doi pași pentru conturile personale adaugă un nivel suplimentar de protecție împotriva accesului neautorizat.

Amenințările informatice de tip Infostealer sunt greu de detectat, dar extrem de eficiente în extragerea datelor. DNSC reamintește că siguranța în mediul digital nu este o opțiune, ci o necesitate.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Sorin Grindeanu preia interimatul la conducerea PSD, după demisia lui Marcel Ciolacu

Publicat

Publicitate

Marcel Ciolacu a anunțat, marți, că și-a încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat ‘cu inima plină de recunoștință și respect’ față de toți cei care i-au fost alături în acest proiect.

‘Azi am făcut un pas dificil, dar necesar: mi-am încheiat mandatul de președinte al Partidului Social Democrat, cu inima plină de recunoștință și respect față de toți cei care mi-au fost alături în acest proiect. A fost o onoare să conduc partidul care a dus România în NATO. Partidul care a deschis ușile către Uniunea Europeană. Partidul care a pus, recent, și ultimul punct pe harta integrării europene, prin intrarea în spațiul Schengen. Nicio altă forță politică din această țară nu are în istoria sa realizări legate atât de solid de progresul național. De aceea, PSD rămâne cel mai puternic brand politic românesc de care noi, social-democrații, și toți cei care ne susțin trebuie să fim mândri și de care să nu ne îndoim vreodată’, a scris Ciolacu, pe Facebook.

El le-a mulțumit colegilor, menționând că PSD are oameni ‘extraordinari’ și are toată încrederea că partidul va continua ‘să fie forța principală a echilibrului și progresului în România’.

‘Fiecare dintre cei cu care am stat de vorbă în acești ani m-a învățat ceva și m-au făcut mai bun. Avem oameni extraordinari în partid. Oameni curajoși, uneori tăcuți, dar neobosiți. Mă înclin în fața fiecăruia. Voi sunteți sufletul acestui partid. Nu sigla, nu funcțiile – ci voi! Am trăit împreună ani plini. Am avut parte de succese, dar și de momente în care, cu siguranță, am greșit. Dar, niciodată nu am vrut să fac rău țării mele și românilor. Asta a fost și va rămâne credința mea. Am pus pe primul loc stabilitatea țării și interesele cetățenilor, chiar și atunci când am fost criticat pentru compromisuri dificile. Au fost decizii grele, dar necesare pentru a evita derapaje periculoase și pentru a păstra o direcție clară, europeană și democratică pentru țară, într-o perioadă cu război la graniță și multiple crize suprapuse’, a afirmat Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, este timpul ca alți colegi să preia conducerea, să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității actuale, dar care să rămână aproape de oameni.

Publicitate

‘Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale. Trebuie să ne reamintim că PSD este România profundă. Este vocea celor mulți. Este speranța celor care nu strigă și nu apelează la violență pentru a se face auziți, dar care așteaptă soluții pentru viața lor. Este puterea celor simpli, a mamelor care își cresc copiii, a pensionarilor care au clădit această țară și a tuturor celor care muncesc zi de zi pentru familiile lor și pentru un viitor demn. Iar dacă uneori am uitat asta, dacă uneori ne-am pierdut busola și am uitat cine suntem cu adevărat, atunci trebuie să ne întoarcem la valorile noastre autentice. Am ales să mă opresc aici, dar nu plec nicăieri. Voi rămâne toată viața mea un om de stânga. Rămân aproape de voi, ca membru al acestei mari familii politice, cu toată încrederea că Partidul Social Democrat va continua să fie forța principală a echilibrului și progresului în România’, a transmis Ciolacu. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending