Connect with us

Eveniment

FOTO: Micuții de la Grădinița 22 din Botoșani și-au primenit sufletul în așteptarea sărbătorii Învierii Domnului

Publicat

Publicitate

  Vineri, 19 aprilie 2024, mai mulți preșcolari de la Grădinița cu program prelungit nr. 22 Botoșani au vizitat Biserica „Izvorul Tămăduirii” și s-au închinat la sfintele icoane. Plini de emoție, copilașii de la grupa mare „Steluțele”, însoțiți de doamnele educatoare, au trecut pragul lăcașului de cult și s-au împărtășit cu Sfintele Taine spre sănătatea sufletului și a trupului. La această acțiune au fost prezenți și părinții.

 

  Parohia „Izvorul Tămăduirii” derulează împreună cu Grădinița nr. 22, pe parcursul anului școlar 2023 – 2024, parteneriatul social-religios „Micul creștin”. Acest parteneriat are ca scop familiarizarea copiilor cu sistemul valorilor religioase: evlavie, adevăr, rugăciune, smerenie, iertare și milostenie.

 

Rezultate aşteptate  de la acest parteneriat:

– copiii vor învăța să-L iubească și să-L respecte pe Dumnezeu;

Publicitate

– vor ști să deosebească binele de rău, vor trăi creștinește, curați ca îngerii la trup și la suflet;

– apropierea copiilor cât mai mult de adevăratele valori spirituale ale neamului românesc;

– apărarea cu tărie a credinței ortodoxe strămoșești;

– împlinirea de fapte bune, iubirea de aproapele;

– respectarea părinților și a bătrânilor, ajutarea celor nevoiași.

 

„Educația religioasă a copiilor trebuie și poate fi începută de la cea mai fragedă vârstă, pentru că primii ani ai copilăriei sunt hotărâtori pentru evoluția ulterioară a individului. Una dintre sarcinile educației religioase rezidă în formarea bunului creștin capabil de a cunoaște și a venera valorile sfinte”, a precizat Părintele paroh Ioan Alupoaiei.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

DOLIU: A trecut în veșnicie mama părintelui Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Credincioșii din municipiul Botoșani, care l-au cunoscut de-a lungul timpului pe părintele Radu Zaiț, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” din zona industrială, sunt cuprinși de tristețe după trecerea la cele veșnice a mamei sale, Rodica Zaiț, la vârsta de 75 de ani.

Discretă, blândă și cu o credință puternică, Rodica Zaiț a fost vreme de mulți ani un profesionist respectat în cadrul Spitalului Județean „Mavromati”, unde a activat în sectorul Statistică. Colegii o descriu drept „un om de o corectitudine rară, o prezență luminoasă și o colegă minunată”, care și-a exercitat profesia cu devotament și seriozitate.

Timp de 54 de ani, Rodica a trăit o căsnicie statornică, sprijinită pe iubire și respect. A fost mama unui singur copil, pr Radu Zaiț, căruia i-a purtat pașii cu grijă și sacrificiu încă din primii ani de viață. O femeie evlavioasă și altruistă, Rodica Zaiț a fost cea care i-a sădit fiului său semințele credinței și ale slujirii, contribuind decisiv la drumul său către preoție.

Cei apropiați își amintesc cu emoție de dragostea imensă pe care i-a purtat-o fiului ei, „ca pe ochii din cap”, dar și de modestia și bunătatea ei, trăsături care au rămas în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o.

Vestea trecerii sale la Domnul i-a îndurerat profund atât pe membrii familiei, cât și pe enoriașii Parohiei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, care și-au exprimat recunoștința pentru rolul pe care l-a avut în formarea duhovnicească a părintelui Zaiț, un slujitor extrem de îndrăgit și apreciat.

Slujba de înmormântare
Trupul neînsuflețit al Rodicăi Zaiț va fi condus pe ultimul drum miercuri, 9 decembrie 2025, la ora 12:30.

Publicitate

Dumnezeu să o odihnească în lumină și pace, iar familiei să-i dăruiască mângâiere în aceste clipe grele.

Citeste mai mult

Eveniment

Ateliere creative de încondeiat globuri, la Muzeul de Etnografie Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani desfășoară, în data de 14 decembrie 2025, în intervalul orar 10.00 – 12.00, atelierele creative dedicate adulților intitulate „De sărbători, mai aproape de tradiție”.

Într-o perioadă a anului când gândurile ni se îndreaptă, mai mult ca oricând, către lumea autentică a satului românesc, vă invităm să vă alăturați demersului nostru de a crea adevărate opere de artă tradițională prin încondeierea oului. Tinzând a deveni glob, acesta vă va surprinde prin versatilitate și prin gingășie, iar dumneavoastră veți putea orna bradul pentru Crăciun într-o manieră artistică și profund originală.

În călătoria spre deprinderea tehnicii decorării și transformării ouălor în globuri veți fi însoțiți și îndrumați de doamna Maria Ursulean, meșter popular.

Taxa de participare, care include și toate materialele, este de 30 lei/persoană.

Înscrierea se face la adresa de e-mail: ioanaginapoleac@gmail.com, până la data de 12 decembrie 2025.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Prins cu 114 km/h în TUDORA și cu alcoolemie de 1,41 mg/l: Șofer reținut pentru 24 de ore

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 38 de ani, din localitatea Bucecea, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

 

În fapt, la data de 7 decembrie 2025, polițiștii rutieri au identificat în trafic, pe DJ208I din localitatea Tudora, un autoturism care a fost înregistrat cu aparatul radar în timp ce se deplasa cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum prevăzut cu limită maximă legal admisă de 50km/h.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei


Mai mult decât atât, în urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat faptul că autoturismul condus de către bărbat figurează cu inspecția tehnică periodică expirată.

Publicitate

 

Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, fiind reținut pentru 24 de ore.

Citeste mai mult

Eveniment

Producătorii agricoli din Darabani, verificați de polițiști

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru menținerea ordinii publice și verificarea comercializării produselor din sectorul agricol în piață, pe raza localității Darabani.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și oprite pentru control, 20 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

 

Publicitate

În același context, au fost reținute două permise de conducere.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending