Astăzi, unul dintre cei mai iubiți duhovnici din municipiul Botoșani împlinește 60 de ani, iar enoriașii Parohiei Izvorul Tămăduirii, pe care o păstorește de peste 20 de ani, au prilejul să își arate recunoștința pentru atâtea bucurii trăite împeună cu „părintele Ionică”. Duminică, după Sfânta Liturghie, cu toții i-au cântat „La mulți ani” îndrăgitului duhovnic, mulțumind lui Dumnezeu că îl au în mijlocul lor.
Anul trecut părintele Ioan Alupoaiei a trecut prin cumpăna vieții sale. A învins COVID-ul, după o luptă grea. Atunci, preoții din județ și credincioși de pretutindeni s-au unit în rugăciune și au cerut lui Dumnezeu să se îndure și să-i salveze viața. „S-au făcut șapte slujbe de Sfântul Maslu, la care biserica era plină. La a șaptea slujbă și-a revenit. Dar erau credincioși care se rugau plângând”, își amintește o preoteasă.
Cu toate că este situată în Parcul Tineretului, biserica este plină la toate slujbele oficiate de părintele Ionică. Unii dintre fiii săi duhovnicești străbat jumătate de oraș ca să fie prezenți la Sfânta Liturghie, atrași de profunzimea rugăciunii și de cuvântul de învățătură rostit de părinte într-un stil unic. În predicile sale, îndrăgitul duhovnic știe să atingă coarda sensibilă a conștinței cu stilul tranșant, dar îmbinat cu iubire și cu nădejdea că nimic nu rămâne neiertat de Dumnezeu dacă omul se întoarce.
Preotul Ioan Alupoaiei, care păstorește cea mai săracă parohie din municipiul Botoșani, s-a născut la 5 septembrie 1962 în localitatea Costești. Este licențiat al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași din 1998, cu teza „Relația botez-convertire din perspectivă ortodoxă și neoprotestantă”. A fost hirotonit diacon și preot în anul 1998. A fost preot în localitățile Mihălășeni și Cătămărăști Vale. De la 1 decembrie 2001 este preot paroh la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din municipiul Botoșani.
Parohia a fost înfiinţată în anul 1997 în baza Proiectului de reorganizare a parohiilor iniţiat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, parohia se află în partea de N-E a municipiului Botoşani. Căi de acces: rutieră şi feroviară (staţia fiind la 4 km). Număr de locuinţe: 49 blocuri şi 50 de case; 1200 de familii. Situată în cea mai săracă zonă a municipiului, parohia are o populaţie cu situaţie economică scăzută. Nu sunt firme, activităţile economice de bază sunt comerţul cu amănuntul, produse alimentare şi nealimentare. În parohie locuiesc 200 familii de rromi cu o situaţie materială precară şi probleme de sănătate.
Primul lăcaş de rugăciune
Publicitate
Cu fonduri obţinute prin colectă de la enoriaşi, de la societăţi comerciale şi de la persoane colaboratoare s-a amenajat un loc de rugăciune format dintr-un tramvai dezafectat şi un altar construit din lemn în prelungirea acestuia. „Biserica din tramvai”, cum s-a numit acest loc de rugăciune, a funcţionat între 13 martie – 25 noiembrie 2003.
P.S. Episcop Vicar Calinic Botoşăneanul a recomandat în urma unei vizite canonice, construirea unei capele mai mari din scândura. Pe locul tramvaiului s-a prelungit construcţia de la altar şi în data de 25 noiembrie 2003 s-a realizat un locaş mare pentru rugăciune. Această capelă a fost împodobită în interior cu icoane şi dotată cu obiecte de cult, cărţi, alte obiecte şi accesorii pentru a se putea săvârşi toate slujbele bisericeşti. Timp de aproape 6 ani, în acest locaş s-au săvârşit botezuri, cununii, înmormântări, Sfânta Liturghie, Utrenia, Vecernia, Sfântul Maslu şi alte slujbe bisericeşti precum şi cateheze pentru copii şi credincioşi. În data de 1 aprilie 2009, capela a fost incendiată de o mână criminală şi a ars în totalitate, nemaiputându-se recupera nimic.
Biserica de zid
În data de 28 iulie 2004 s-au început săpăturile la fundaţia bisericii, iar la 15 noiembrie 2004 s-a turnat betonul. Sfinţirea temeliei din data de 29 iunie 2006, s-a săvârşit de către P.S. Episcop Vicar Calinic Botoşăneanul. Zidirea bisericii s-a efectuat în următoarele perioade: 13 mai – 23 noiembrie 2007, 3 martie – 10 octombrie 2008, 27 aprilie – 15 octombrie 2009. Acoperişul bisericii s-a realizat în următoarele perioade: 19 octombrie -18 decembrie 2009, 1 martie – 7 iunie 2010. În data de 8 iunie 2010, acoperişul a fost mistuit de un incendiu, nemaiputându-se recupera nimic.
Turnul actual al bisericii, zidit în formă octogonală şi acoperit cu tablă de cupru, s-a executat în perioada 11 iunie – 30 septembrie 2012.
Acoperişul actual s-a realizat în perioada 2 aprilie – 12 noiembrie 2012, iar învelirea cu tablă de cupru s-a finalizat în data de 8 septembrie 2013.
Fațada bisericii, însemnând tencuială drișcuită, profiluri la brâuri, solbancuri, cornișe și ancadramente, s-a realizat în perioada 2 – 17 mai 2015.
La această dată, obiectivele principale ale Bisericii „Izvorul Tămăduirii” sunt: pictura în interior, precum şi construirea complexului parohial (casa parohială, camera mortuară şi casa socială).
Preoteasa din spatele unui duhovnic bun
În spatele îndrgitului duhovnic stă de ani și ani preoteasa Eusebia, absolventă de Școală postliceală sanitară, hărăzită cu calități deosebte, printre acestea regăsindu-se prezența distinsă și o candoare pe care rar o mai întîlnim în astfel de vremuri. Sensibilă și totuși hotărâtă, prezbitera Eusebia a știut să-l ridice pe păstorul de suflete de fiecare dată când era îngenuncheat de ispite, de răutățile oamenilor, rugându-se și jertfindu-se, pentru ca astfel să rămână în urma părintelui Ionică un lăcaș de rugăciune construit cu lacrimile și devotamentul credincioșilor care au format biserica vie pe care duhovnicul s-a sprijinit întotdeauna.
Împreună au o fiică, Teofana, studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, secția asistență socială.
Membrii Consiliului parohial, Comitetului parohial și enoriașii parohiei „Izvorul Tămăduirii”, i-au transmis un mesaj emoționant: „Ziua de astăzi să vă fie plină de recunoștința și lumină față de darul vieții pe care l-ați primit de la Dăruitorul Ceresc. Anii trăiți să fie ani ai mântuirii și ai sfințirii vieții, căci timpul în care trăim este unul al mântuirii și sfințirii umanității. Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Cel Veșnic, să vă dăruiască în continuare râvnă sfântă pentru Sfânta Taină a preoției și multă credință față de Biserică și credincioșii ei. Întru mulţi şi fericiţi ani Sfinției Voastre și întregii familii”.
La mulți ani, părinte Ionică și din partea redacției Botoșani24.ro. Vă dorim alese slujiri cu „recompense” divine.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Ultima lună de iarnă a anului 2026 aduce variații semnificative de temperatură de la o săptămână la alta și de la o regiune la alta. Potrivit prognozei actualizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), până la începutul lunii martie vom avea alternanțe între perioade neobișnuit de calde și episoade mai reci, cu precipitații în aproape toată țara.
Temperaturile cresc peste normal în următoarele zile
În perioada imediat următoare, valorile termice sunt în creștere și vor atinge niveluri mai ridicate decât cele obișnuite pentru începutul lunii februarie. Excepție fac zonele de nord-est și sud-vest, unde vremea va rămâne mai rece.
În centru, maximele pot ajunge la 10–11 grade Celsius, iar în vest chiar până la 13 grade. Aceste intervale mai calde vor alterna însă cu zile mai reci, în care temperaturile maxime vor coborî la 3–5 grade, iar minimele vor deveni negative. Cel mai rece interval este estimat între 12 și 15 februarie.
Precipitații frecvente: ploi și ninsori
Până la jumătatea lunii februarie sunt anunțate ploi în regiunile centrale, sud-estice și nord-estice. De asemenea, vor apărea și ninsori, mai ales în vestul țării. Alte episoade cu precipitații sunt prognozate după 15 februarie, când vor fi ploi în vest, centru și sud-est, dar și ninsori în sud și nord-est.
Diferențe importante între regiuni
În sudul țării, temperaturile maxime vor urca la 7–8 grade, însă în zilele mai reci vor coborî spre 2 grade. Nord-estul va rămâne cea mai rece regiune: de la valori de 3–4 grade în intervalul 5–7 februarie, se va ajunge la maxime de aproximativ -2 grade în jurul datei de 13 februarie. Spre finalul lunii, și aici se așteaptă o încălzire, cu temperaturi ce pot ajunge la 8 grade.
Prognoza ANM pe săptămâni
Săptămâna 2–8 februarie Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale în vest, nord-vest, centru și la munte. În sud-vest și nord-est, valorile vor fi local mai scăzute. Precipitațiile vor fi excedentare în sud și sud-est, iar în nordul Carpaților Orientali pot fi ușor deficitare.
Publicitate
Săptămâna 9–15 februarie Temperaturile medii vor fi ușor peste normal în regiunile intracarpatice, mai scăzute în nord-est și apropiate de normal în rest. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, cu accent pe sud.
Săptămâna 16–22 februarie Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât normalul perioadei în regiunile intracarpatice, iar în rest se vor situa în jurul mediilor climatologice. Precipitațiile vor fi mai abundente în vest și nord-vest.
Săptămâna 23 februarie – 2 martie Mediile temperaturilor se vor situa ușor peste valorile specifice pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal în toate regiunile.
Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, cere Guvernului să nu diminueze cota defalcată din impozitul pe venit pentru bugetele locale.
El susține că veniturile localităților au fost influențate deja în mod negativ de tăierile de venituri ale angajaților, iar o diminuare a cotelor defalcate ar pune în pericol administrațiile locale.
‘Dacă se mai reduc și aceste cote, înseamnă că vom avea mai puțin bani și pentru funcționare, și pentru investiții, nu doar la municipiului Botoșani. Sunt convins că această situație este la nivelul întregii țări și colegii mei primari militează pentru cel puțin păstrarea cotelor actuale’, a declarat, pentru AGERPRES, Cosmin Andrei.
El spune că, în luna ianuarie 2026, Ministerul Finanțelor a alocat o sumă mai mică cu aproape un milion de lei din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în luna decembrie 2025 la nivelul municipiului Botoșani, ceea ce arată că nivelul veniturilor angajaților a fost în scădere.
Potrivit Legii 273/2006 privind finanțele publice locale din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale în luna anterioară se alocă lunar, până cel târziu la data de 8 a lunii în curs, o cotă de: a) 15% la bugetul local al județului; b) 65% la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe ale căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit; c) 6% pentru repartizarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor prin hotărâre a consiliului județean; d) 14% într-un cont distinct deschis pe seama direcției generale regionale a finanțelor publice/administrației județene a finanțelor publice, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și județelor. AGERPRES
Senatorii care nu vor participa fizic la ședințele din Parlament vor fi sancționați. Decizia a fost anunțată de președintele Senatului, Mircea Abrudean.
Potrivit acestuia, este o decizie a conducerii Camerei superioare ca ședințele de plen să se desfășoare din această sesiune cu prezența fizică a senatorilor. Cei care nu vor participa vor fi considerați absenți și vor fi sancționați conform regulamentului.
”Este o decizie a Biroului Permanent de a avea prezență fizică la Senat, este o chestiune de responsabilitate pe care ne-am asumat-o. Deci, toți senatorii vor fi prezenți la plen. Este ceva normal. Dacă nu, sunt absenți. Nu vor participa la plen, deci vor fi sancționați conform regulamentului”, a spus Abrudean, potrivit Agerpres.
În data de 2 decembrie, președintele Senatului, Mircea Abrudean, a anunțat că din luna februarie, când începe prima sesiune ordinară a anului 2026, ședințele de plen se vor desfășura doar cu prezență fizică.
Până în sesiunea trecută, senatorii puteau participa și online la majoritatea ședințelor plenului, exprimându-și votul pe tabletă, printr-o aplicație specială.
Sfântul Simeon este unul dintre cei 70 de înţelepţi care au tradus din limba ebraică în limba greacă Vechiul Testament, la porunca regelui Ptolemeu al Egiptului. Când au ajuns cu tâlcuirea la capitolul al VII-lea, versetul 14 din cartea Proorocului Isaia, unde scrie „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuil”, bătrânul Simeon s-a îndoit în inima sa, zicând că nu este cu putinţă ca o fecioară să nască neştiind de bărbat şi, luând cuţitul, a vrut să şteargă aceste cuvinte.
În clipa aceea a fost însă oprit de îngerul Domnului care i-a spus: „Nu fi necredincios în cele scrise, a căror împlinire tu însuţi o vei vedea, pentru că nu vei vedea moartea până ce nu vei vedea pe Cel ce Se va naşte din Curata Fecioară, Hristos Domnul”. Aceasta a fost făgăduinţa despre care scrie Sfântul Evanghelist Luca: „Şi era făgăduit lui de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea, până ce va vedea pe Hristosul Domnului!” (Luca 2, 26).
Dând crezare cuvintelor îngereşti, Simeon a aşteptat venirea lui Hristos în lume. La 40 de zile după naştere, Pruncul Iisus a fost adus la templu din Ierusalim de Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, după obiceiul Legii vechi. Atunci Sfântul Simeon, îndemnat de Duhul Sfânt, a luat în mâini pe Domnul şi a zis: „Acum slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, în pace, că văzură ochii mei mântuirea Ta“.
El a proorocit despre patima lui Hristos şi despre răstignirea Lui, spunând că va trece prin sufletul Născătoarei de Dumnezeu sabia mâhnirii şi a necazului, când va vedea pe Fiul său răstignit pe Cruce. Dreptul Simeon a fost preot la templul din Ierusalim. Dreptul Simeon a murit la vârsta de 360 de ani.
Sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol în vremea împăratului Justin cel Mic (565-578) şi aşezate în Biserica Halcopratiei.