Connect with us

Eveniment

FOTO: Incendiu într-o gospodărie din localitatea Lișna. Două anexe au fost cuprinse de flăcări

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, ieri după-amiază, într-o gospodărie din localitatea Lișna. Două anexe au fost cuprinse de flăcări, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit.

La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și Detașamentului Dorohoi, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Suharău. Aceștia au constatat faptul că una dintre anexe ardea în totalitate, iar la cea de-a doua, incendiul se manifesta la acoperiș. Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din interiorul construcției, dar și la casă. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit aproape două ore.

Nu au fost persoane rănite, dar pagubele sunt însemnate.

Au ars: o anexă din lemn, o moară de cereale, aproximativ 30 de kilograme de ceară, 100 de rame pentru stupi, 30 de cutii de stupi, aproximativ 500 de kilograme de boabe de porumb, peste 300 kg de făină și tărâțe de grâu, o centrifugă de inox, o pompă de apă, șapte butoaie de plastic, acoperișul celei de-a doua anexe și aproximativ 50 de kilograme de miere de albine. S-au salvat și protejat bunurile din cea de-a doua anexă, casa și doi metri cubi de lemne de foc.
Incendiul a fost observat și anunțat cu întârziere.

Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:

▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;

Publicitate

▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;

▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;

▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;

▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;

▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ceața a acoperit Municipalul, CFR Cluj a dat lovitura: FC Botoșani, prima înfrângere a sezonului

Publicat

Publicitate

Pe o ceață deasă, care a pus serioase probleme de vizibilitate, FC Botoșani a suferit prima înfrângere din actualul sezon de Superligă. Formația pregătită de Leo Grozavu a cedat vineri seară, pe Stadionul Municipal, scor 0-1, în fața vicecampioanei CFR Cluj, într-un meci care a deschis ultima rundă a anului competițional.

Unica reușită a partidei a venit foarte devreme. În minutul 5, Păun a trimis un șut precis, aproape de vinclu, profitând de o clipă de neatenție în defensiva gazdelor. A fost un gol care avea să cântărească decisiv într-o confruntare în care condițiile meteo au influențat clar jocul.

Din cauza ceții extrem de dense, organizatorii au fost nevoiți să schimbe mingea cu una de culoare roșie încă din minutul 8, pentru ca jocul să se poată desfășura în condiții acceptabile. Chiar și așa, vizibilitatea a rămas redusă pe toată durata întâlnirii.

FC Botoșani a încercat să revină în joc, iar cea mai mare ocazie a venit imediat după pauză. În minutul 48, după un corner executat de pe dreapta, Lopes a trimis incredibil peste transversală din 2-3 metri, ratând egalarea.

Prima repriză s-a încheiat la avantaj minim pentru clujeni, iar partea secundă a fost reluată de arbitrul Sebastian Colțescu în aceleași condiții dificile, cu ceața dominând atmosfera de pe Municipal.

Meciul a fost urmărit din tribune de 3.812 spectatori, iar confruntarea a pus față în față două echipe cu parcursuri complet diferite în acest sezon. FC Botoșani venea după un tur excelent, fiind una dintre surprizele plăcute ale campionatului. Moldovenii ocupă locul 3, cu 38 de puncte, la egalitate cu Dinamo, lider fiind Rapid, cu 39 de puncte.

Publicitate

De cealaltă parte, CFR Cluj traversează cel mai slab sezon din ultimul deceniu. Vicecampioana și deținătoarea Cupei României se află pe locul 11, cu 23 de puncte, la distanță atât de zona play-off-ului, cât și de cea de baraj. Victoria de la Botoșani era una necesară pentru echipa antrenată de Daniel Pancu, în condițiile în care diferența față de următoarea clasată, Farul, rămâne de patru puncte.

Partida a fost arbitrată la centru de Sebastian Colțescu, ajutat la cele două tușe de Sebastian Gheorghe și Mircea Grigoriu, în timp ce în camera VAR au fost delegați Ionuț Coza și Radu Ghinguleac.

Citeste mai mult

Administratie

O nouă porțiune din Autostrada A7 se deschide înainte de Crăciun: Românii vor circula și pe tronsonul Focșani–Adjud, anunță Sorin Grindeanu

Publicat

Publicitate

Românii vor putea circula pe încă o porțiune din autostrada Moldovei A7 chiar înainte de Crăciun. Anunțul a fost făcut de Sorin Grindeanu, președintele Camerei Deputaților și fost ministru al Transporturilor, într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, lucrările la sectorul de autostradă dintre Focșani și Adjud sunt pe ultima sută de metri, iar deschiderea circulației este deja planificată în aceste zile. Noul tronson are o lungime de aproximativ 50 de kilometri și face parte din Autostrada Moldovei (A7), unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din România.

Pe toți cei 50 de kilometri ai acestui sector, asfaltul a fost deja așternut, marcajele rutiere sunt realizate, iar semnalizarea verticală este montată, condițiile fiind îndeplinite pentru deschiderea traficului în siguranță.

În total, până la finalul acestui an, se va circula pe 195 de kilometri din cei 319 kilometri ai Autostrăzii Moldovei, pe sectorul cuprins între Ploiești și Pașcani. Restul de 124 de kilometri urmează să fie finalizați anul viitor.

Finalizarea completă a A7 va permite circulația pe autostradă, utilizând A7 și A3, de la București până la Pașcani, pe o distanță totală de 372 de kilometri. Potrivit oficialilor, aceste investiții majore în infrastructura rutieră vor avea un impact semnificativ asupra dezvoltării economice a Moldovei, facilitând transportul, atragerea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni au explicat elevilor Școlii Nr.11 Botoșani consecințele bullyingului. Acțiune derulată în cadrul Săptămânii ,,Școala Altfel”

Publicat

Publicitate

În cadrul săptămânii Scoala Altfel, elevii claselor a V-a B, a IV-a C si a V-a A de la Școala Gimnazială Nr.11 Botoșani au participat la o lecție de prevenire a delincvenței juvenile având ca teme bullying-ul și cyberbullying-ul, fenomene tot mai frecvente în rândul copiilor .

Activitatea a avut ca scop informarea și conștientizarea elevilor cu privire la riscurile mediului clasic și online, formele de manifestare ale cyberbullying-ului, precum și consecințele legale și psihologice ale acestui tip de comportament. Doamna inspector Venedict Diana, reprezentanta Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, a prezentat exemple concrete, adaptate vârstei elevilor, subliniind faptul că hărțuirea, amenințările, distribuirea de imagini sau mesaje jignitoare pot atrage răspunderea penală sau contravențională.

Pe parcursul lecției, elevii au fost încurajați să participe activ la discuții, să identifice situații de risc și să învețe modalități corecte de reacție în cazul în care devin victime sau martori ai bullying-ului sau cyberbullying-ului.

De asemenea, s-a pus accent pe importanța comunicării cu părinții, profesorii sau reprezentanții autorităților atunci când apar astfel de situații.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Vremea până la 19 ianuarie: diferențe mari de temperatură între regiuni. Cum va fi de Crăciun și de Anul Nou

Publicat

Publicitate

Meteorologii anunță o perioadă cu variații semnificative de temperatură de la o regiune la alta, până la jumătatea lunii ianuarie. Potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valorile termice vor fi apropiate de cele normale în centru, mai ridicate în vest și mai scăzute în est și nord-est, cu episoade de ger la începutul anului 2026.

Săptămâna viitoare începe cu temperaturi de 4-5 grade în centru și est, 6-7 grade în sud și nord și 9 grade în vest. Minimele vor varia între -1 grad și 2 grade.

Vremea de Crăciun 2025

Începând cu ziua de ajun, 24 decembrie, sunt anunțate precipitații. Vor fi ploi în 24, 25 și 26 decembrie în vest. În centru este posibil să ningă chiar în ziua de Crăciun. În sud va ploua în 24 decembrie și s-ar putea să ningă în 26 decembrie. În est sunt anunțate ninsori în 24 și 27 decembrie.

Temperaturile vor fi de 5-6 grade în centru (minime de -2… 1 grad), 6-7 grade în vest (minime de 0-2 grade), 6-9 grade în nord (minime de -5…1 grad). Variații mari de temperatură sunt semnalate în perioada 24-26 decembrie în sud: se răcește de la 7 grade la 3 și apoi 0 grade). În est, temperaturile coboară de la 4 grade la 0 grade Celsius (cu minime de -7 grade din 26 decembrie).

Vremea de Anul Nou 2026

În perioada 31 decembrie – 4 ianuarie, vremea va fi mai rece. În centru sunt prognozate maxime de 0-2 grade și minime până la -9 grade. În noaptea de Revelion vor fi până la -8 grade. S-ar putea să ningă din 3 ianuarie.

În sud vor fi -1 grad…0 grade (-6 grade în noaptea de Revelion), în vest 1-3 grade (minime de -5…-6 grade), în este -3…-2 grade (minime de până la -9 grade), în nord -3 grade (minime până la -10 grade).

Publicitate

Vremea în prima minivacanță din 2026

În continuare, în perioada ce include zilele libere 6-7 ianuarie, vremea va fi deosebit de rece. Vor fi condiții de ger. În centru, maximele vor fi între 1 grad și -1 grad iar minimele coboară până la -10 grade.

În sud vor fi maxime de 0..-1 grad și minime de -7 grade. În vest vor fi 1-2 grade (minime de -7 grade), în est -3 grade (minime de până la -10 grade). În nord minimele coboară până la -11 grade și maximele ajung doar la -3 grade.

Se mai încălzește după 12 ianuarie, când sunt anunțate perioade cu ploi și ninsori în majoritatea regiunilor.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat prognoza pentru următoarele patru săptămâni, până în 19 ianuarie.

Vremea în săptămâna 22-28 decembrie

Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României. Acestea vor fi posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice, dar și mai coborâte în cele nord-estice.

Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile sudice și sud-estice, dar și deficitar în cele nord-vestice. În rest, va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 29 decembrie – 4 ianuarie

Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.

Vremea în săptămâna 5-11 ianuarie

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în majoritatea regiunilor.

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.

Vremea în săptămâna 12- 19 ianuarie

Mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor excedentare în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending