Connect with us

Eveniment

FOTO: FOC la Coștiugeni. O casă s-a făcut scrum de o lumânare uitată aprinsă

Publicat

Publicitate

O femeie din localitatea Coștiugeni a rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu, generat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile. Nenorocirea s-a întâmplat astăzi, în jurul amiezii. Când a izbucnit incendiul, proprietara, în vârstă de 87 de ani, nu era în casă. Alarma a fost dată de un nepot, care locuiește în aceeași gospodărie.

La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Albești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Ajunși la fața locului, pompierii au constatat că locuința ardea ca o torță și exista pericolul de propagare a flăcărilor la alte două anexe din gospodărie.
Incendiul a fost stins în limitele găsite.

Pentru evitarea unor astfel de evenimente, vă recomandăm :
– asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
– nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
– amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
– nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
– stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
– nu adormiţi cu lumânările aprinse.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Havârna, depistat la volanul unui autoturism radiat din circulație

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani, au oprit pentru control, pe D.C. 1 D, în localitatea Havîrna, un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, din județul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție, s-a stabilit faptul că autoturismul era radiat din circulație din luna iunie a.c.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România”.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Bicicliști amendați pentru că au încălcat regulile de circulație

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare abateri ale bicicliștilor.

 

Activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc ridicat de producerea accidentelor, 10 biciliști fiind suprinși de polițiști încălcând regulile de circulație.

 

Față de aceștia a fost dispusă măsura sancționării contravenționale, în valoare de peste 7.000 lei.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânără depistată la volan deși nu avea acest drept

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției orașului Flămânzi au oprit pentru control,  pe D.E. 58, în localitatea Coșula, un autoturism, condus de o tânără, din județul Botoșani.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că aceasta nu posedă permis de conducere valid,  dreptul de conducere fiind suspendat pentru săvârșirea unei contravenții la regimul rutier.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Patru persoane, dintre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Calea Națională din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, dintre care și ambulanța de terapie intensivă mobilă, dar și una aparținând SAJ.

Aceștia au constat faptul că nu erau victime încarcerate. Patru persoane, dintre care doi copii, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending