Connect with us

Actualitate

FOTO: Festivalul Național „Mărțișor Dorohoian”, ediția a XL-a. Concurenții au fost departajați cu greu. Lista câștigătorilor

Publicat

Publicitate
Cea de-a XL-a ediție a Festivalului Național „Mărțișor Dorohoian” s-a dovedit pe deplin a fi o ediție specială. Concurenți buni și foarte buni de pe tot cuprinsul țării au umplut scena punând în valoare atât calitățile lor interpretative cât și un repertoriu bine ales.
Primăria Municipiului Dorohoi în colaborare cu Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale Botoșani, instituție subordonată Consiliului Județean Botoșani, au reușit și anul acesta să surprindă publicul iubitor de muzică ușoară românească printr-un festival de înaltă ținută.
Actorului ieșean Vlad Baba, i-a revenit sarcina de a susține și încuraja concurenții acestei ediții prin prezentarea sa plină de umor.
Juriul s-a aflat și de această dată în situația dificilă de a alege cei mai buni concurenți, departajarea fiind făcută cu greu datorită nivelului ridicat al pregătirii concurenților și al punctajelor strânse.
La categoria 10-14 ani concurenții câștigători sunt:
PREMIUL l – PETRIC ȘTEFANIA- CLUJ
PREMIUL al ll-lea -DANCĂ ANA-GIULIA-ELENA- NEAMȚ
PREMIUL al lll-lea-TCACIUC BEATRICE-ECATERINA- SUCEAVA
MENȚIUNE GRUMEZA ILINCA-LĂCRĂMIOARA
PREMIU SPECIAL- CRIMUȚ-DOROFTEI ANTONIA-CRISTINA- ȘARUL DORNEI- SUCEAVA
PREMIU SPECIAL – GURICI DARIA ELENA – IAȘI
Categoria 15-30 de ani concurenții câștigători sunt:
PREMIUL l – SPÂNACHE ȘTEFANIA-ELIZA – VASLUI
PREMIUL al ll-lea – DAMIAN ALEXANDRA-IOANA- TECUCI GALAȚI
PREMIUL al lll-lea – TAMBA CRINA-ELENA – NEAMȚ
MENȚIUNE – PASCAL ȘTEFANIA-DANIELA – NEAMȚ
PREMIU SPECIAL CIBOTARIU KARINA-IOANA
TROFEUL FESTIVALULUI – CONCURS NAȚIONAL de MUZICĂ UȘOARĂ ROMÂNEASCĂ 2024 a fost câștigat de HAIDĂU GIULIA- ELENA – IAȘI.
Ambele seri ale festivalului au fost încheiate de momente celebre aduse de invitații de onoare care au susținut recitaluri de excepție. În prima seară publicul s-a delectat pe muzica mult îndrăgită a lui Gabriel Dorobanțu, fost câștigător al trofeului în 1981 la Dorohoi.
Gala decernării premiilor a avut ca prezentator pe marele om de televiziune Dan Negru și două recitaluri în interpretarea Trupei „Bere Gratis” și a Mădălinei Omania acompaniată la pian de Virgil Prispian.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșănean prins de jandarmi după ce a încercat să fugă: Avea asupra sa substanțe interzise

Publicat

Publicitate

Luni, în jurul orei 15.00, un echipaj de jandarmerie a interceptat un botoșănean care la vederea jandarmilor a încercat să se se îndepărteze în fugă.

Jandarmii au pornit în urmărirea sa și l-au prins în scurt timp pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoșani, imediat după ce acesta a aruncat pe trotuar două plicuri transparente.
Motivul fugii bărbatului a devenit evident în momentul în care jandarmii au verificat conținutul plicurilor, care conțineau o pulbere albă, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.

Bărbatul în vârstă de 20 de ani a fost condus la sediul Inspectoratului, unde jandarmii au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, care se pedepsește cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă, conform prevederilor Legii nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Actele procedurale, împreună cu cele cele două plicuri cu pulbere albă, vor fi înaintate către Serviciul Județean de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani, în vederea continuării cercetărilor.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune rutieră a polițiștilor din Darabani: Amenzi de peste 15.000 de lei într-o singură zi

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au organizat, luni, o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauze generatoare nerespectarea regimului legal de viteză, pe raza localității Darabani.

 

În cadrul activității desfășurate, au fost legitimate peste 20 de persoane și oprite pentru control 16 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 15.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 15 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză

 

Publicitate

Pentru menținerea siguranței rutiere, doi șoferi au rămas fără permis de conducere după ce au pus în pericol siguranța altor participanți la trafic.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Amenzi de peste 400.000 de lei pentru că nu au utilizat casa de marcat, după o amplă acțiune

Publicat

Publicitate

În perioada 21 – 31 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat activități de prevenire și combatere a ilegalităților pe linia respectării de către agenții economici a obligației de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

 

În cadrul activităților desfășurate de către polițiști, au fost verificați aproximativ 70 de agenți economici, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 400.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

 

 

Totodată, a fost dispusă confiscarea a peste 20.000 lei, reprezentând numerar nefiscalizat.

Publicitate

În același context, a fost dispusă măsura complementară a suspendării activității unui agent economic, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal.

Citeste mai mult

Eveniment

Autoturism radiat din circulație, depistat pe un drum din Păltiniș

Publicat

Publicitate

Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe DN 29 A, în comuna Păltiniș, un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, din aceeași localitate.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul pe care îl conducea este radiat din circulație din luna aprilie a.c.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending