Connect with us

Eveniment

FOTO: Exercițiu de evacuare la Seminarul Teologic ,,Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi

Publicat

Publicitate

Peste 200 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi.

Activitatea, desfășurată în baza Protocolului de colaborare între ISU Botoșani și Arhiepiscopia Iașilor, a urmărit verificarea modului de gestionare a unor situații de urgență provocate de cutremur, în incinta instituțiilor de învățământ. Totodată, s-a avut în vedere și instruirea elevilor și a cadrelor didactice cu privire la pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unor astfel de evenimente, pentru a fi în siguranță.

La auzul semnalelor acustice, elevii au reacționat imediat și s-au protejat de cutremur, sub bănci. Aceștia au așteptat un minunt, iar apoi, însoțiți de profesori, au ieșit din sălile de clasă în siguranță și s-au adunat pe terenul de sport.

Pentru ca exercițiul să fie cât mai aproape de realitate, a fost simulată și salvarea a două persoane dintr-o sală de clasă.

Paramedicii SMURD au preluat victimele de la echipajele de căutare salvare, le-au evaluat și le-au acordat măsuri de prim ajutor.

Prezenți la activitate, pompierii le-au transmis următoarele recomandări, în caz de cutremur:

Publicitate

Dacă vă aflați la școală:

✓ adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;

✓ protejaţi-vă capul şi faţa;

✓ nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;

✓ cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență

✓ veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare. Dacă sunteți în exteriorul clădirii:

✓ adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;

✓ staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.

Dacă sunteți într-un mijloc de transport:

✓ opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;

✓ opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.

Informații suplimentare:https://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm.

Elevii au aflat și în ce situații pompierii intervin cu autospecialele de stingere cu apă și spumă și SMURD, cum funcționează fiecare accesoriu în parte, dar și cum pot să își ajute prietenii sau apropiații care au nevoie de ajutor medical.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune a polițiștilor rutieri la Tudora: Zeci de sancțiuni și permise reținute

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au desfășurat, la data de 13 decembrie 2025, o acțiune amplă pentru creșterea siguranței rutiere pe raza comunei Tudora, vizând prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

În cadrul activităților derulate, oamenii legii au legitimat 60 de persoane și au oprit pentru control 45 de autoturisme care circulau în zonă.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 20.000 de lei.

De asemenea, ca măsură complementară, au fost reținute 11 permise de conducere, iar un certificat de înmatriculare a fost retras, în situațiile în care s-a constatat că autovehiculele sau conducătorii auto nu respectau condițiile legale de circulație.

Acțiunea a avut ca scop principal responsabilizarea participanților la trafic și reducerea riscurilor de producere a accidentelor, în special în zonele rurale cu trafic intens sau comportamente rutiere periculoase.

Polițiștii rutieri anunță că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, pentru a menține un climat de siguranță pe drumurile publice și pentru a preveni evenimentele rutiere cu consecințe grave și recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație, limitele de viteză și indicațiile polițiștilor, pentru siguranța lor și a celorlalți participanți la trafic.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Percheziție la Văculești: Peste 8.000 de articole pirotehnice ilegale, descoperite la un tânăr de 18 ani

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au desfășurat, la data de 13 decembrie 2025, o percheziție domiciliară în comuna Văculești, într-un dosar ce vizează fapte grave legate de regimul articolelor pirotehnice.

Mandatul de percheziție a fost pus în aplicare la domiciliul unui tânăr în vârstă de 18 ani, cercetat pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea, depozitarea, distrugerea, comercializarea și folosirea de articole pirotehnice fără drept.

În urma percheziției, polițiștii au identificat peste 8.000 de articole pirotehnice din categoria P1, acestea fiind interzise la deținere de către persoane neautorizate.

Potrivit anchetatorilor, tânărul nu este autorizat să dețină, să depoziteze, să transporte sau să comercializeze astfel de materiale, faptele sale intrând sub incidența legislației privind regimul materiilor explozive.

Cantitatea totală de materiale pirotehnice ridicate se ridică la aproximativ 10 kilograme, acestea fiind confiscate în vederea continuării cercetărilor și administrării probelor necesare în dosar.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor privind prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2, efectuate fără drept.

Publicitate

Polițiștii atrag atenția asupra riscurilor majore pe care le presupune deținerea și manipularea neautorizată a articolelor pirotehnice, subliniind că astfel de acțiuni pot pune în pericol viața și bunurile persoanelor.

Citeste mai mult

Eveniment

Șofer din Botoșani, depistat băut la volan în timpul unui control rutier. Depășise viteza legală

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Botoșani, este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.

Incidentul a avut loc la data de 13 decembrie 2025, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe o stradă din municipiu.

În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că șoferul emana halenă alcoolică, motiv pentru care acesta a fost testat cu aparatul etilotest.

Rezultatul testării a indicat o valoare de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, depășind limita legală admisă pentru conducerea unui autovehicul.

Ca urmare a rezultatului, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Publicitate

Oamenii legii reamintesc faptul că șofatul sub influența alcoolului reprezintă un pericol major pentru siguranța rutieră și poate avea consecințe grave atât pentru conducătorul auto, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Botoșani, reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și și-a amenințat soția

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din municipiul Botoșani, a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu și amenințare, fapte comise la doar câteva ore după emiterea măsurii legale împotriva sa.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis, la data de 13 decembrie 2025, o ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, în urma probatoriului administrat în cauză.

Din cercetări a reieșit că, în aceeași zi, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința soției sale, situată în municipiul Botoșani, încălcând astfel în mod direct măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.

Mai mult, potrivit anchetatorilor, acesta ar fi amenințat-o pe femeie cu acte de violență, provocându-i o stare accentuată de temere și nesiguranță.

Intervenția polițiștilor a dus la documentarea faptelor, iar în urma evaluării situației, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, urmând să fie prezentat în fața instanței de judecată.

Publicitate

Judecătorii vor decide asupra luării unei măsuri preventive, în funcție de gravitatea faptelor și de circumstanțele stabilite în dosar.

Polițiștii reamintesc faptul că încălcarea ordinelor de protecție reprezintă o infracțiune gravă, iar orice abatere de la măsurile impuse prin astfel de decizii este sancționată conform legii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending