Connect with us

Educație

FOTO: Elevii Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”  Botoșani au obținut premii importante la olimpiada națională

Publicat

Publicitate

La etapa națională  a Olimpiadei de Interpretare Vocală, Instrumentală și Studii Teoretice Muzicale care s-a  desfășurat la Alba Iulia, în perioada 10-14 aprilie 2023, elevii Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”  Botoșani au obținut următoarele premii:

  1. PREMIUL I – Rotărescu Ioan, Trompetă, cl. IX, prof. coordonator Manta Ionuț, prof. corepetitor Lungu Cristian;
  2. PREMIUL II – Grumeza Teodora Ștefana, Studii Teoretice, cl. XI, prof. coordonator Șobachi Cătălina;
  3. PREMIUL III – Andronic Sara Cristiana, Flaut, cl. IX, prof. coordonator Dumbrăvanu Alina Nicoleta, prof. corepetitor Andronic Anamaria;
  4. PREMIUL III – Ilaș Victor Marian, Clarinet, cl. IX, prof. coordonator Havîrneanu Marius, prof. corepetitor Andronic Anamaria;
  5. PREMIUL III – Șobachi Gabriel, Contrabas, cl. IX, prof. coordonator Șobachi Gigel, prof. corepetitor Andronic Anamaria;
  6. PREMIUL III – Cazaciuc Nectarie, Canto Clasic, cl. XI, prof. coordonator Frângu Mirela, prof. corepetitor Moroșanu Adrian;
  7. MENȚIUNE – Marițencu Alexandra – Studii Teoretice, cl. XI, prof. coordonator Vasilache Oana;
  8. MENȚIUNE – Ursache Robert Eduard, Vioară, cl. XII, prof. coordonator Șobachi Cătălin, prof. corepetitor Moroșanu Adrian

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Mașină în flăcări pe o stradă din Dorohoi. Șoferul a observat că iese fum de sub bord și a sunat la 112

Publicat

Publicitate

Un autoturism a luat foc în timp ce se deplasa pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din municipiul Dorohoi, în urmă cu puțin timp. Conducătorul auto a observat că iese fum de sub bord, a oprit și a sunat la 112.

Ajunși la fața locului cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au constatat faptul că ardea partea din față a mașinii și au intervenit rapid astfel încât flăcările să nu se extindă. A ars aproximativ 60% din autoturism.

Cauza probabilă o constituie scurtcircuitul.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:

✔ verificaţi instalaţia electrică;

✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;

Publicitate

✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;

✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;

✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.

Citeste mai mult

Eveniment

Căderea comunismului, 35 de ani: Evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara

Publicat

Publicitate

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu. Revoluţia de la Timişoara, care a cuprins evenimentele din intervalul 16-20 decembrie 1989, a iniţiat procesul de dărâmare a totalitarismului din România, după cum precizează politologul Vladimir Tismăneanu în lucrarea „Despre 1989. Naufragiul utopiei” (Editura Humanitas, Bucureşti, 2009). „A fost momentul inaugural al seriei de acţiuni care aveau să culmineze la Bucureşti şi în alte oraşe în zilele de 21 şi 22 decembrie şi care au constituit efectiv o revoluţie ca modalitate de întemeiere a libertăţii (…) Născut din violenţă şi brutalitate, regimul pierea în chip violent şi brutal. Îşi dovedea, încă o dată, deficitul total de legitimitate şi proba natura ilegală, criminală, a existenţei sale”, subliniază Vladimir Tismăneanu în lucrarea sus-menţionată.

* * *

La 16 decembrie 1989, mai mulţi credincioşi din oraş demonstrau paşnic, în jurul Catedralei reformate din Piaţa Maria, faţă de o decizie judecătorească prin care pastorul reformat László Tokés urma să fie evacuat şi mutat în altă localitate. Mişcarea avea să se extindă, la aceasta aderând studenţi, muncitori şi alţi locuitori ai Timişoarei. Se formează coloane de timişoreni care se îndreaptă către centrul oraşului. Izbucneşte, astfel, o revoltă anticomunistă pe fondul scăderii dramatice a nivelului de trai al populaţiei, ca şi al destrămării sistemului comunist european în fostele ţări socialiste, menţionează lucrarea „Istoria României în date” (Ed. Enciclopedică, 2003).

 

 

Publicitate

Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 17 decembrie 1989.

Foto: (c)  CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES


În scurt timp, Piaţa Maria este ocupată de câteva sute de persoane, care scandează „Libertate”, „Dreptate” şi care cântă „Deşteaptă-te, române!”. Coloanele de manifestanţi se îndreaptă spre Comitetul judeţean al Partidului Comunist Român (PCR). Sunt mobilizate forţele de ordine ale Ministerului de Interne, ale Miliţiei, armata, gărzile patriotice, pompierii. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă, gaze lacrimogene. Au loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Se operează arestări.

În jurul orei 16.00, mai multe tramvaie sunt blocate de către manifestanţi şi se strigă „Jos cu Ceauşescu!”. Până la miezul nopţii, unii manifestanţi, printre care şi pastorul László Tokés, sunt bătuţi şi arestaţi.

A doua zi, la 17 decembrie 1989, timişorenii se adună în stradă în număr foarte mare; manifestanţilor li se alătură muncitori din fabrici şi uzine. Se scandează: „Jos Ceauşescu!”, „Jos comunismul!”, „Nu vă fie frică!”. Comitetul judeţean al PCR este luat cu „asalt” de către demonstranţi, care pătrund în clădire prin geamurile sparte. Intervine armata.

 

 

La 17 decembrie 1989 muncitori, locuitori şi studenţi din Timişoara se îndreaptă spre Piaţa Operei rostind îndemnuri la acţiune împotriva dictaturii comuniste.

Foto: (c)  CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES


Din dispoziţia lui Nicolae Ceauşescu, sunt trimişi la Timişoara, în ajutorul conducerii locale a judeţului: generalul Velicu Mihalea, adjunct al şefului Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (DSS), colonelul Filip Teodorescu de la Direcţia a III-a Contraspionaj din DSS şi alţi ofiţeri superiori. Ion Coman, secretar al Comitetului Central al PCR, este numit comandant unic pentru Timişoara. El se deplasează la Timişoara, însoţit de generalii Ştefan Guşă, Victor Atanasie Stănculescu, Mihai Chiţac, Florea Comşa, colonelul Gheorghe Radu ş.a., în vederea coordonării acţiunilor represive. La miezul nopţii, forţele de ordine deschid focul asupra manifestanţilor; sunt ucişi şi răniţi copii, tineri, femei şi bătrâni. Peste 20.000 de membri ai „gărzilor patriotice” din Dolj şi Râmnicu Vâlcea sunt trimişi cu trenuri speciale spre Timişoara; înarmaţi cu bastoane, ei aveau misiunea să ajute la dispersarea manifestanţilor. Acţiunea eşuează. O parte a celor trimişi fraternizează cu timişorenii, o altă parte este oprită pe drum şi face cale întoarsă.

 

 

Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; intervenţia forţelor de ordine împotriva demonstranţilor, 17 decembrie 1989.

Foto: (c)  CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES


În aceeaşi zi, Nicolae Ceauşescu convoacă o teleconferinţă cu activul de partid şi de stat din judeţe şi anunţă că a dat ordin să se tragă. „Se somează, oricine nu se supune se socoteşte stare de necesitate şi se aplică legea!”, ameninţă liderul comunist. În toate întreprinderile şi instituţiile din ţară se face de gardă 24 de ore din 24 de ore, se întăresc măsurile de pază şi securitate, atmosfera devenind foarte încărcată, dacă nu explozivă. Pe străzi circulă patrule formate dintr-un miliţian, un militar în termen şi un membru al gărzilor patriotice.

În Timişoara se aud primele focuri de armă, până după miezul nopţii având loc lupte de stradă între civili şi militari şi fiind incendiate TAB-uri, tancuri şi magazine. De asemenea, pe treptele catedralei, un grup format din copii şi tineri civili încep să scandeze: „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Vrem o ţară liberă!”. Ei cântă colinde, iar alte câteva sute de manifestanţi li se alătură, fluturând un steag din care fusese decupată stema comunistă.

În timp ce pe 18 decembrie 1989 Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială în Republica Islamică Iran, în Timişoara vitrinele magazinelor sunt sparte, miliţienii sunt peste tot, iar militarii ordonă oamenilor să circule fără oprire, fiind împiedicaţi să stea în grupuri.

După două zile în care armata, miliţia şi securitatea încearcă să reprime fără succes revolta, demonstranţii ocupă, la 19 decembrie 1989, centrul Timişoarei, din zona Piaţa Operei. Cele mai multe întreprinderi din Timişoara îşi încetează activitatea, se organizează mitinguri de protest, se formulează revendicări. Pe străzile oraşului, militarii fraternizează cu revoluţionarii şi se scandează: „Armata e cu noi!”.

Un număr de peste 40 de cadavre ale unor victime ale represiunii din Timişoara, neidentificate, sunt transportate, în secret, de la morga Spitalului Judeţean Timiş în Bucureşti, unde, în noaptea de 19 spre 20 decembrie, sunt incinerate la crematoriul „Cenuşa”.

La 20 decembrie 1989, demonstranţii din Timişoara se grupează în Frontul Democratic Român, avându-i în frunte pe Lorin Fortuna (preşedinte), Ioan Chiş (vicepreşedinte) şi Claudiu Iordache (secretar general), cu scopul de a organiza mişcarea de rezistenţă. Dimineaţa, zeci de coloane de muncitori din întreprinderile oraşului se îndreaptă spre Piaţa Operei. În jurul orei 11.00, generalul Ştefan Guşă ordonă retragerea tehnicii de luptă în cazărmi şi interzicerea folosirii armamentului din dotare. În jurul orei 13.00, coloanele de manifestanţi ajung în Piaţa Operei, iar militarii fraternizează cu ei. La ora 14.00, efectivele militare sunt retrase în cazărmi, iar autorităţile centrale şi locale nu-şi mai exercită autoritatea asupra oraşului. Astfel, Timişoara devine primul oraş liber al României.

 

 

Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989.

Foto: (c)  CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES


În balconul Operei i se înmânează primarului Timişoarei, Petre Moţ, revendicările protestatarilor: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Nicolae Ceauşescu, circulaţia liberă a oamenilor şi a ideilor. Mulţimea scandează: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă!”, „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”.

 

 

Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989.

Foto: (c)  CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES


Sediul Comitetului judeţean al PCR este înconjurat de muncitori. În încercarea de a rezolva criza, liderii comunişti Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu se întâlnesc cu o delegaţie a manifestanţilor. Emisarii lui Ceauşescu, îngroziţi de revendicările manifestanţilor (demisia lui Ceauşescu şi a guvernului), se reîntorc în grabă la Bucureşti.

Nicolae Ceauşescu revine din vizita oficială din Iran şi decretează instituirea stării de necesitate. În cadrul unui discurs televizat, acesta afirmă că „elemente huliganice (…) au provocat distrugeri de tip fascist în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, lichidării revoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină”. Totodată, Ceauşescu dă vina pe „agenturile străine de spionaj şi pe românii din interior care îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau pentru alte valute”.

Presa controlată de guvern nu a dat nicio relatare a evenimentelor de la Timişoara, acestea fiind cunoscute însă pe larg prin emisiunile în limba română ale principalelor posturi de radio occidentale, precum şi prin emisiunile de la Budapesta şi Belgrad.

La 20 decembrie 1989, este emis un Decret prezidenţial prin care se instituie starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti”. Comitetul municipal de partid anunţă organizarea unui mare miting în Piaţa Palatului, unde se spera ca Bucureştiul să condamne „acţiunile huliganice” de la Timişoara.

 

 

Revoluţia Română din decembrie 1989, Timişoara; imagine din ziua de 20 decembrie 1989.

Foto: (c)  CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES


* Materialul are la bază cronologii şi studii de specialitate cu privire la Revoluţia din România din anul 1989: „Istoria României în date” – Ed. Enciclopedică, 2003, şi „România 1989-2005. O istorie cronologică” de Stan Stoica – Ed. Meronia, 2005. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfântul Proroc Daniel

Publicat

Publicitate

În anul 597 înainte de Hristos, Ierusalimul a fost cucerit de împăratul Nabucodonosor. Atunci proorocul Daniel a fost dus în robia Babilonului împreună cu regele Ioachim al iudeilor și cu alți tineri iudei, între care și trei prieteni buni ai lui Daniel: Anania, Azaria și Misail.

Ca să poată lega poporul robit de năzuințele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la școală să-i învețe carte și limba haldaică. Împăratul voia să facă din ei slujitori credincioși tronului. Pentru aceasta le-a schimbat și numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania – Sedrah, Azaria – Abdenago, iar Misail – Misah.

Daniel și prietenii săi au învățat limbile acadiană, asiriană și haldaică, istoria, geografia, religia cu zeii cei numeroși, precum și alte multe științe. Sfânta Scriptură arată că Daniel și prietenii lui țineau foarte mult la legea părintească și că nu uitaseră nici o clipă Ierusalimul. Deși aveau dreptul să mănânce și să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu semințe ca să nu se spurce.

Dumnezeu le-a răsplătit curăția cu înțelepciune și frumusețe. Acest lucru este amintit de Biserica Ortodoxă în rugăciunea de binecuvântare a colivei unde citim: Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău și ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre îndulcirea și hrana noastră; Care pe cei trei tineri și pe Daniel care erau în Babilon, fiind hrăniți cu semințe i-ai arătat mai frumoși decât cei ce erau hrăniți cu multe desfătări. Daniel a fost învrednicit în chip deosebit cu darul de a explica viziuni și visuri și de a prezice viitorul.

Astfel, Daniel a tâlcuit mai multe vise ale împăratului (Daniel II, 44; IV, 24). Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui a împăratului, aceștia au fost aruncați într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit și focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17). Tot Daniel a explicat și împăratului Belșațar cuvintele Mene, mene, tekel, ufarsin (Daniel V, 25-26), care îi prevesteau sfârșitul datorită nelegiuirilor sale.

În aceeași noapte împăratul a fost ucis, iar Babilonul a fost cucerit de regele Darius I al perșilor (anul 518 î.Hr.). Dregătorii persani îl urau pe Daniel, pentru că și noul cuceritor îl cinstea pentru înțelepciunea lui. De aceea, l-au rugat pe regele Darius să dea poruncă scrisă ca timp de 30 de zile nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât numai regelui, iar cine nu se supune să fie aruncat într-o groapă cu lei. Daniel s-a rugat în continuare lui Dumnezeu așa cum făcea și mai înainte.

Publicitate

Regele s-a văzut nevoit să își respecte porunca și l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, însă Bunul Dumnezeu a avut grijă de robul său și leii nu s-au apropiat de el. Deosebit de importantă este proorocia lui Daniel asupra timpului care va trece până la venirea Mântuitorului și dărâmarea templului.

Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani și a fost ales de Dumnezeu să susțină poporul evreu pe lângă stăpânitorii țării sale. Scopul misiunii sale profetice a fost nu numai de a întări nădejdea evreilor în viitorul Mântuitor, ci și de a face cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.

Citeste mai mult

Eveniment

Revolut a început alocarea IBAN-ului românesc. Lucrurile de care clienții trebuie să țină cont

Publicat

Publicitate

Revolut a început migrarea clienților români la noua entitate bancară din România, în cadrul unui proces etapizat. Astfel, toate conturile care trec pe noua entitate vor primi un IBAN local propriu, scrie romanianet.ro

Revolut a început migrarea clienților români la noua entitate bancară din România, în cadrul unui proces etapizat. Astfel, toate conturile care trec pe noua entitate vor primi un IBAN local propriu. În acest an, compania a deschis sucursale locale în Irlanda, Franța, Spania, Olanda, Germania, Italia, iar sucursala din România este următoarea care devine operațională.

 

Schimbări la Revolut. Compania începe alocarea IBAN-ului românesc
Migrarea clienților la noua entitate bancară din țară reprezintă un proces automat și simplificat, clientul netrebuind să facă nimic în plus. Toate serviciile legate de conturile de plăți folosite de utilizatori vor fi furnizate prin intermediul sucursalei din România. De asemenea, celelalte servicii vor continua să fie oferite de alte entități din grup, similar modului în care sunt furnizate acum.

Adăugarea IBAN-ului românesc oferit de companie le ușurează utiliatorilor posibilitatea de a încasa salariul direct în acest cont sau de a-și planifica plata abonamentelor și a facturilor.

Clienții sunt informați direct de către bancă în legătură cu tranziția la noul IBAN local, de aceea fiind important ca aceștia să acorde atenție notificărilor din aplicație sau emailurilor transmise de bancă.

Publicitate

Pentru a evita întârzieri la încasarea fondurilor, Revolut le recomandă clienților care folosesc frecvent actualul IBAN ca, imediat după primirea notificării privind actualizarea acestuia, să le comunice noul IBAN local partenerilor, angajatorilor sau autorităților de la care primesc fonduri sau încasează salariul. Pentru a asigura clienților un timp de acomodare, transferurile făcute către IBAN-ul actul (vechi) se vor redirecționa automat către noul IBAN local, până la data de 31 decembrie 2024. Ulterior acestei date, transferurile se vor returna către trimițător.

După ce IBAN-urile locale vor fi emise, va urma migrarea pe noua entitate bancară locală. Astfel, conturile vor fi adminsitrate de sucursala din România a băncii.

„După recenta integrare a sistemelor noastre cu sistemele locale de plăți ReGIS și TRANSFOND, acum trecem la o nouă etapă spre operaționalizarea sucursalei Revolut Bank UAB în România. Pentru Revolut, acest demers este o dovadă a promisiunii de a deveni cu adevărat un cont bancar principal pentru clienții noștri români.

Dată fiind dimensiunea portofoliului nostru, acest proces complex din punct de vedere operațional se va realiza treptat. Avem certitudinea că utilizatorii înțeleg că, oricât de mult am simplifica pentru ei tranziția la noul serviciu, este posibil să întâmpinăm și provocări. Le mulțumim anticipat pentru cooperare și loialitate și îi asigurăm că rămânem fideli viziunii noastre de a face banking-ul mai simplu și mai la îndemână pentru fiecare dintre ei.

Cu noul IBAN local Revolut și accesul la sistemele locale de plăți, clienții vor putea să-și valorifice și mai bine bugetele, având la dispoziție, în același loc, în aceeași aplicație, un întreg ecosistem care îi ajută să își gestioneze banii personali și mai bine”, a declarat Gabriela Simion, Manager General al Revolut Bank UAB Sucursala România.

„După doi ani de muncă, iată că ajungem să le deschidem clienților noștri accesul la un cont IBAN local propriu și la o experiență de banking mult mai adaptată la ceea ce înseamnă azi un furnizor de servicii financiar-bancare care acoperă orice nevoie a clientului legată de gestionarea banilor săi. Le mulțumesc clienților noștri români pentru încrederea arătată și îi felicit pe toți colegii din Revolut pentru eforturile lor constante de a transforma banca noastră digitală într-un campion al domeniului financiar, în Europa”, a declarat Joe Heneghan, Partner & Chief Executive Officer la Revolut Bank.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending