Connect with us

Eveniment

FOTO: Elevii din Botoșani încurajați să îmbrace haina militară

Publicat

Publicitate

Elevii de astăzi – angajații de mâine, încurajați să îmbrace haina militară!
Astăzi, în sala Cinematografului Unirea, reprezentanții Forțelor Navale Române au prezentat oferta educațională cu scopul de a promova profesia militară și sistemul de învățământ de Marină.
,,Apreciez acest demers care a întrunit elevi din clasele VI, VII, X și XI și care poate vor alege să învețe într-o structură militară pe viitor.
Evenimentul a fost unul din cele mai interesante, întrucât a avut și o expoziție de tehnică militară. Tinerii au putut primi toate informațiile chiar de la militarii din Forțele Navale Române dar și de la elevii și studenții Școlilor de Maiștri sau de la Academie. M-am bucurat chiar să ascult părerile elevilor botoșăneni care studiază acum pentru a avea o carieră militară și au revenit în orașul de baștină cu această ocazie!
Cunoaștem că uniforma militară este pe locul I ca încredere în rândul populației iar o astfel de carieră nu poate fi decât un plus pentru cei ce consideră că vor putea face față într-un astfel de domeniu de activitate!
Campania de promovare a debutat astăzi și va continua și mâine, în intervalul orar 09.00 – 17.00. Militarii Forțelor Navale Române nu vor fi doar la Botoșani, ci și la Dorohoi și Darabani!”, a notat pe pagina de facebook primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei. 

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2024: Sfinţii 10 Mucenici din Creta

Publicat

Publicitate

  Aceşti sfinți au pătimit pe timpul lui Deciu împăratul, în insula Creta şi nu erau toţi din acelaşi oraş, ci din mai multe părţi. Din mitropolia Gortinei erau cinci: Teodul, Satornin, Evpor, Ghelasie şi Evnichian; din Cnos, unul: Zotic; din Epinia Panormului, Agatopus; din Chionia Vasilide şi din Iraclia: Evarest şi Pompie.

Ei au fost daţi de necredincioşi ighemonului insulei, care a poruncit călăului să-i ducă la altarele idoleşti ca să jertfească. Vreme de treizeci de zile, Sfinţii au fost chinuiţi, batjocoriţi şi târâţi pe jos prin gunoaie, de necredincioşi, iar la 23 decembrie, au fost duşi la judecată. Au fost din nou bătuţi, loviţi cu pietre, pălmuiţi, scuipaţi, dar au rămas neînduplecaţi şi tari în credinţa Lui Hristos.

După ce au fost chinuiţi, dregătorul a dat osânda de moarte, prin sabie. Ei au făcut rugăciune şi ziceau: „Iartă Doamne, pe robii Tăi şi primeşte vărsarea sângelui nostru, pentru noi, pentru rudeniile şi prietenii noştri şi pentru toată ţara, ca să scape de întunericul nerecunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă credinţa cea bună şi să te cunoască pe tine, lumina cea adevărată, veşnice Împărat.

Aşa rugându-se i s-a tăiat fiecăruia capul, iar după tăiere, cunoscuţii au adunat Sfintele trupuri şi le-au îngropat cu cinste.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Cine sunt miniștrii propuși în NOUL Guvern Ciolacu. Care sunt propunerile de miniștri din partea PSD, PNL și UDMR

Publicat

Publicitate

Duminică, partidele conduse de Marcel Ciolacu (PSD), Ilie Bolojan (PNL) și Kelemen Hunor (UDMR) au convenit asupra repartizării finale a ministerelor în viitorul Executiv. Noul Guvern Ciolacu va include 16 ministere, dintre care opt vor reveni PSD, șase PNL și două UDMR, relatează alba24.ro.

Ministerul Economiei va fi comasat cu cel al Digitalizării, nu cu cel al Energiei, cum a fost propunerea iniţială.

Duminică au fost stabiliți și șefii celor două camere ale Parlamentului. Camera Deputaţilor va fi condusă de Daniel Suciu (PSD), iar Senatul de Ilie Bolojan, preşedintele PNL.

Luni se vor face anunțurile oficiale iar președintele Iohannis va desemna şi premierul, ce va fi conform surselor Marcel Ciolacu.

Noul Guvern Ciolacu. Cum vor fi împărțite ministerele

PSD va avea opt ministere, după cum urmează:

  • Ministerul Apărării – Angel Tîlvăr
  • Ministerul Economiei şi Digitalizării – Bogdan Ivan
  • Ministerul Sănătății – Alexandru Rafila
  • Ministerul Muncii – Simona Bucura Oprescu
  • Ministerul Transporturilor – Sorin Grindeanu
  • Ministerul Culturii – Natalia Intotero
  • Ministerul Agriculturii – Florin Barbu
  • Ministerul Justiţiei – Radu Marinescu

PNL va avea șase ministere, după cum urmează:

Publicitate
  • Ministerul Afacerilor Interne – Cătălin Predoiu, care va avea și calitatea de vicepremier
  • Ministerul de Externe – Emil Hurezeanu (fost ambasador al României în Germania)
  • Ministerul Fondurilor Europene – Marcel Boloș
  • Ministerul Energiei – Sebastian Burduja
  • Ministerul Mediului – Mircea Fechet
  • Ministerul Educației și Cercetării – Daniel David (rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca)

UDMR va avea două ministere:

  • Ministerul Dezvoltării – Cseke Attila
  • Ministerul Finanțelor – Tanczos Barna

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșănean trimis în judecată pentru tentativă de omor după ce și-a bătut cu parul un cunoscut în Centrul Istoric din Botoșani

Publicat

Publicitate

Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a anunțat că a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului D.F., în vârstă de 45 de ani, din mun./jud. Botoşani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „tentativă de omor” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”.

S-a reţinut că, în ziua de 07.04.2023, în jurul orei 13.25, în timp ce se afla în zona Centrul Vechi din mun. Botoșani, pe fondul unor neînțelegeri anterioare, inculpatul a aplicat o lovitură cu o bâtă din lemn în direcția capului persoanei vătămate F.B., care s-a apărat cu brațul stâng, la care a suferit o fractură pentru vindecarea căreia a necesitat 55-65 de zile de îngrijiri medicale.

“Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”,a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 22 decembrie 2024

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 22 decembrie 2024, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 22 decembrie 2024:

Loto 6/49: 25, 46, 49, 35, 31, 19

Loto 5/40: 40, 16, 8, 3, 23, 6

Joker: 22, 24, 10, 15, 37 + 20

Noroc: 4 4 8 1 8 2 9

Publicitate

Noroc Plus: 7 2 8 9 6 4

Super Noroc: 6 7 1 4 1 0

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending