Connect with us

Educație

FOTO: Elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești au onorat Ziua Internațională a Francofoniei printr-o serie de activități

Publicat

Publicitate

Cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei, elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești, coordonați de către profesor Ionescu Ana Claudia, au desfășurat o serie de activități specifice menite să promoveze valorile și diversitatea culturală a lumii francofone. „Les pays francophones” și „Portrait d’un traducteur” au fost activitățile care au oferit prilejul ca tehnologia, limba franceză, literatura și geografia să-și dea mâna, pentru ca elevii să primească oportunitatea de a accesa cât mai facil informațiile referitoare la limba, cultura și civilizația franceză.

Obiectivele proiectului educațional interdisciplinar au avut în vedere stimularea studierii limbii franceze, sensibilizarea elevilor cu privire la recunoașterea valorilor culturale internaționale și a respectării diversității culturale. precum și manifestarea curiozității prin descoperirea unor aspecte legate de varietatea spațiului francofon. Implicarea elevilor în astfel de proiecte interdisciplinare oferă posibilitatea muncii în echipă și dezvoltarea imaginației și a creativității. Ziua Francofoniei este sărbătoarea fiecărui cetățean care prețuiește limba franceză, diversitatea culturală a spațiului francofon și valorile promovate de Francofonie, dar și a celor care susțin importanța multilingvismului în era globalizării.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

FOTO Un nou tip de formare pentru profesori: Cambridge Star și Toastmasters Botoșani aduc în prim-plan vorbitul cu impact

Publicat

Publicitate

Teama de vorbit în public e mai mare decât teama de moarte, dar poate fi învinsă! Cum? Prin exerciții făcute în mijlocul unor oameni prietenoși, deschiși și dornici să te ajute. Glosofobia poate fi tratată dacă ai unde exersa, iar o metodă foarte eficientă pentru asta este pusă la dispoziția tuturor de clubul Toastmasters.

La inițiativa Elisabetei Maxim, director Cambridge Star Botoșani, și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, vineri, 28 martie, a avut loc un workshop de public speaking destinat cadrelor didactice din județ. Evenimentul, desfășurat la sediul Cambridge Star, a reunit zeci de profesori interesați să descopere cum poate fi vorbitul în public o abilitate ce merită cultivată și transmisă elevilor.

Primii care au răspuns provocării au fost profesorii de limba engleză, dar și cadre didactice de alte specializări, care au testat metoda Toastmasters într-un cadru prietenos, interactiv și plin de învățare autentică. Bogdan Suruciuc, inspector școlar general, prezent la eveniment, a susținut inițiativa și a confirmat nevoia unor metode noi și creative la catedră. „Să-i încurajăm pe elevii noștri să citească, să aibă informația necesară pentru ca apoi să învețe și cum să o comunice. Trebuie să-i învățăm să-și controleze cuvintele și să lupte pentru adevăr.” le-a transmis inspectorul general profesorilor, arătându-le că nu se teme de scena vorbitorilor.

Metoda Toastmasters constă în practicarea discursurilor, de toate felurile, improvizate sau pregătite din timp, vizând o serie de obiective menite să apropie cât mai mult de țintele pe care dezvoltarea personală și le propune. Însă cel mai mare câștig pare să fie gestionarea mai eficientă a emoțiilor.

Elisabeta Maxim a vorbit deschis despre propria luptă cu emoțiile: „Pentru mine, frica de a vorbi în public nu a fost doar o emoție trecătoare, ci o realitate care m-a blocat în momente-cheie. A fost un drum greu până am învățat să o gestionez, dar astăzi știu că poate fi depășită cu exercițiu, susținere și încredere. Tocmai de aceea am simțit nevoia să creez pentru colegii mei un context în care să poată exersa, fără presiune, abilități esențiale pentru profesia noastră.”

În această vineri, așadar, câteva zeci de profesori din Botoșani au aflat de la speakerul serii, Irina Siminiceanu, care sunt detaliile asupra cărora merită să lucrăm pentru a fi mai relaxați și mai eficienți în mesajele noastre. Membră a Toastmasters Botoșani de aproape doi ani, Irina a vorbit audienței despre nevoia de analiză și conștientizare a „pericolului” inexistent, despre sprijinul real oferit de limbajul paraverbal și nonverbal și despre atenția necesară acordată ticurilor verbale, silabelor prelungite, pauzelor deranjante și expresiilor repetitive, care pot știrbi din estetica discursului. Stabilind evaluatori tehnici și lucrând cu feedback-uri atent formulate, menite să încurajeze, lupta cu emoțiile a devenit mai ușoară. Profesorii au acceptat provocarea de a ieși „pe scenă”, au fost curajoși și au învățat o metodă nouă, pe care o pot folosi la clasă pentru diversificarea activităților și dezvoltarea unor competențe esențiale – competențe care nu sunt vizate explicit de nicio disciplină, dar care, poate, ar trebui să fie.

Publicitate

Cambridge Star, cunoscut ca centru pentru pregătirea examenelor Cambridge, își asumă și rolul de partener activ în formarea continuă a profesorilor, nu doar a elevilor. Parteneriatul cu Toastmasters Botoșani, o organizație recunoscută internațional pentru contribuția sa în dezvoltarea abilităților de comunicare, aduce un plus de valoare acestei inițiative prin expertiza practică și abordarea structurată a vorbitului în public. Acest workshop este un pas important în direcția dezvoltării personale și profesionale a cadrelor didactice din județul Botoșani și a unei educații bazate nu doar pe conținut, ci și pe exprimare, claritate și încredere în comunicare.

Comunicat de presă

Citeste mai mult

Eveniment

Trecerea la ora de vară, între dezechilibre și utilitate: Piețele financiare și consumul de energie, pe minus după tranziție (analiză)

Publicat

Publicitate

Trecerea la ora de vară va avea loc în acest weekend, iar în fiecare an tranziția ridică semne de întrebare cu privire la impactul asupra economiei, întrucât cercetările arată că apar dezechilibre în productivitatea muncii, pe piețele financiare și în consumul de energie, relevă o analiză semnată de Radu Puiu, analist financiar XTB România.

‘Tranziția la o altă oră este o tradiție istorică și a fost introdusă pentru prima dată în urmă cu aproximativ 100 de ani, în timpul Primului Război Mondial. Principalul motiv la acea vreme era că se economisea energie (electricitate, cărbune, combustibil pentru lămpi etc.) deoarece oamenii se puteau folosi de lumina naturală la serviciu, fără a consuma resurse suplimentare. Totuși, societatea s-a schimbat în ultimii 50 de ani, prin urmare se pune întrebarea dacă acest concept mai are sens astăzi. Pe scurt, răspunsul este nu, fiind la mijloc mai multe motive. Primul dintre acestea este impactul asupra consumului de energie. În case și în fabrici se foloseau becurile clasice acum mulți ani, care consumau relativ multă energie. În prezent, însă, sunt folosite alternative mai eficiente, astfel încât lumina nu mai este un factor diferențiator’, spune Radu Puiu.

Potrivit acestuia, astăzi, în mod paradoxal, efectul poate fi complet opus. Deoarece oamenii se trezesc mai devreme după schimbarea orei, când este mai frig, companiile ar putea chiar să încălzească birourile puțin mai mult sau să folosească aerul condiționat o oră în plus în timpul verii. Mai multe studii au arătat că trecerea la ora de vară economisește o cantitate neglijabilă de energie electrică chiar și în prezent.

Un alt factor avut în vedere este modul în care s-a schimbat structura muncii.

‘De exemplu, în trecut, un număr mare de persoane lucrau în agricultură, domeniu unde lumina naturală era importantă. Cu toate acestea, de-a lungul deceniilor, numărul celor care lucrează în acest sector a scăzut treptat. Așadar, dacă în trecut era adevărat că trecerea la ora de vară era benefică pentru sectorul agricol, astăzi acest argument s-ar aplica unui număr mult mai mic de persoane’, subliniază analistul financiar.

Un alt argument discutat este impactul asupra sănătății fizice și mentale, împreună cu siguranța și nivelul de criminalitate. În acest context, trecerea de la ora de iarnă la ora de vară vine cu aspecte pozitive în multe privințe. Concret, serile mai lungi, cu mai multă lumină, determină oamenii să petreacă mai mult timp în aer liber, făcând sport sau la terase în baruri sau alte spații turistice. Acest lucru este pozitiv pentru economie, deoarece oamenii cheltuiesc mai mulți bani. În același timp, sportul va putea, în cele din urmă, crește și productivitatea societății.

Publicitate

În SUA au fost efectuate mai multe studii pe această temă, care au confirmat această afirmație. În mod similar, datele arată că mai multă lumină duce la o rată mai scăzută de criminalitate. Totuși, și în acest caz, statisticile variază. În același timp, unele studii arată că schimbarea orei reduce productivitatea la locul de muncă în primele zile, susține analistul financiar.

De asemenea, schimbarea orei poate cauza probleme în logistică sau pe piețele financiare, în special atunci când trecerea nu are loc în același timp la nivelul tuturor statelor, mai punctează Radu Puiu. Acest lucru este valabil, de exemplu, pentru Europa și SUA, care schimbă ora la câteva săptămâni distanță. O astfel de situație poate produce complicații și costuri ridicate pentru sincronizarea operațiunilor logistice și comerciale, subliniază el.

‘Ora de vară poate avea mai multe avantaje în ceea ce privește economisirea energiei, economia sau sănătatea oamenilor. Cu toate acestea, argumentul principal al modificării orei în trecut a fost economisirea de energie, aspect neglijabil în prezent. Problema constă, în principal, în problemele identificate în ‘funcționarea’ firească a oamenilor, dar și în complicații înregistrate în piețe, transport, logistică sau alte servicii. Prin urmare, soluția ideală ar fi, probabil, să fie desemnată una dintre ore, preferabilă fiind ora de vară, pentru a evita complicațiile privind tranziția, care este pusă în aplicare în mod diferit în diferite părți ale lumii’, mai arată analistul financiar XTB România.

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume.

XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum peste 20 de piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 1 milion de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 6.000 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Anomalii climatice în 2024-2025: A doua cea mai caldă iarnă din istoria României. Temperaturi record

Publicat

Publicitate

Anomalii climatice în iarna 2024-2025: A doua cea mai caldă din istorie, cu temperaturi record de peste 20 de grade în România.

Iarna 2024-2025 a fost a doua cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice și a înregistrat o anomalie termică de +0,72°C la nivel global și +1,46°C în Europa, comparativ cu media perioadei 1991-2020, scrie alba24.ro.

Această creștere a temperaturilor confirmă tendința accelerată de încălzire a climei și evidențiază necesitatea unor măsuri urgente pentru combaterea schimbărilor climatice, avertizează Bogdan Antonescu, cercetător român specializat în climatologie și meteorologie.

În analiza sa, „Iarna 2024-2025 – Anomalii, recorduri și semnale de alarmă”, publicată de Infoclima, el subliniază și deficitul major de precipitații înregistrat în Europa și România, alături de multiple recorduri de temperatură, factori care accentuează impactul schimbărilor climatice asupra regiunii, potrivit g4media.ro.

Iarna 2024-2025: temperaturi extreme în Europa și România

Iarna 2024-2025 a fost una dintre cele mai calde din istorie, cu o temperatură medie în Europa mai mare cu 1,46°C față de perioada de referință și s-a situat la egalitate cu sezonul 2015-2016 în topul celor mai călduroase ierni.

Publicitate

De altfel, anul 2024 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, cu o temperatură medie globală de 15,1°C, depășind pragul de +1,5°C stabilit prin Acordul de la Paris.

În România, decembrie 2024 și ianuarie 2025 au fost mult mai calde decât de obicei. În ianuarie s-a înregistrat un record de 20,7°C la Pătârlagele, iar zilele cu îngheț au fost mult mai puține.

Temperaturile au variat semnificativ în funcție de regiune: în Dobrogea au fost între 4 și 6°C, în timp ce pe crestele munților au coborât sub -4°C.

Schimbarea a venit brusc în februarie, când temperaturile au scăzut sub media obișnuită.

De exemplu, la Moldova Veche s-au înregistrat +2,2°C, iar la Vf. Omu -11,7°C. În zonele extracarpatice centrale și estice, temperaturile au fost între -4°C și 0°C. Această tranziție bruscă a creat un contrast puternic cu începutul iernii, subliniind extremele climatice tot mai frecvente.

 
Schimbări climatice la nivel global

Încălzirea globală a fost resimțită puternic în iarna 2024-2025, cu cele mai mari creșteri de temperatură în regiunile arctice și subarctice, precum Alaska, Quebec și Siberia centrală, dar și în estul Himalayei și pe Platoul Tibetan.

În contrast, unele zone, cum ar fi centrul și estul Statelor Unite sau nordul Chinei, au înregistrat temperaturi sub media climatologică.

Europa a fost, în mare parte, mai caldă decât de obicei, cu excepția Islandei și a nordului Franței, unde valorile termice s-au menținut în limite normale.

Cele mai semnificative abateri s-au înregistrat în nord-estul continentului, în regiunea Alpilor și de-a lungul Mării Adriatice, unde temperaturile au fost considerabil mai ridicate față de valorile obișnuite pentru această perioadă.

Deficit de precipitații în Europa: impact asupra solului și agriculturii

Iarna 2024-2025 a fost marcată de un deficit considerabil de precipitații în mare parte din Europa, cu excepția unor regiuni din nordul continentului, Italiei și Franței.

Cele mai severe lipsuri de apă s-au înregistrat în Peninsula Iberică, sud-estul Europei, inclusiv România, dar și în nordul Africii, unde umiditatea solului a scăzut cu până la 28% sub media normală.

În schimb, Scandinavia și anumite zone din Europa Centrală au avut precipitații ușor peste medie.

Această distribuție inegală a precipitațiilor afectează direct ecosistemele și agricultura, avertizează cercetătorul Bogdan Antonescu. Potrivit analizei sale, aceste fluctuații climatice extreme subliniază impredictibilitatea vremii și impactul încălzirii globale.

Iarna 2024-2025 reprezintă un nou semnal de alarmă privind necesitatea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră și adoptării unor măsuri climatice eficiente la nivel global.

Citeste mai mult

Eveniment

CFR: 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora de vară

Publicat

Publicitate

Un număr de 80 de trenuri vor fi afectate de trecerea României la ora oficială de vară, în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci când ora 03:00 va deveni ora 04:00, informează CFR SA.

‘În noaptea de sâmbătă spre duminică, 29/30 martie 2025, România va trece la ora oficială de vară. Astfel, ora 03:00 va deveni ora 04:00. Această modificare nu determină schimbări majore în circulația trenurilor, însă anumite trenuri de călători aflate în parcurs la ora schimbării vor înregistra ajustări sau întârzieri’, se arată într-un comunicat al companiei.

Impactul asupra circulației trenurilor va fi următorul: trenurile aflate în circulație la ora 03:00 vor avea întârzieri, întrucât ora 03:00 devine ora 04:00; trenurile care urmează să plece după ora 04:00 vor circula conform orarului stabilit; trenurile internaționale care tranzitează granițele cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina și Bulgaria vor circula conform mersului de tren valabil pentru ora de vară.

La nivel național, 80 de trenuri de călători sunt afectate de această modificare, dintre care: 35 de trenuri vor staționa pentru adaptarea la noua oră; 40 de trenuri vor fi afectate în parcurs; cinci trenuri vor fi anulate, iar un tren suplimentar va fi introdus pentru a asigura continuitatea serviciilor.

AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending