Connect with us

Eveniment

FOTO: Două incendii în doar jumătate de oră, în municipiul Botoșani. Proprietarii au uitat oalele cu mâncare pe foc

Publicat

Publicitate

Nu lăsați aragazul nesupravegheat atunci când gătiți. În această după-amiază, în puțin de o jumătate de oră, în municipiul Botoșani s-au produs două incendii după ce proprietarii au uitat oalele cu mâncare pe foc.

Primul eveniment s-a înregistrat într-un bloc de pe strada Aleea Nucului. Alarma a fost dată de vecinii care au văzut că iese fum din apartamentul de la parter.

Ajunși la caz cu două autospeciale de stingere, pompierii Detașamentului Botoșani au constatat faptul că apartamentul era plin de fumul care provenea de la un ibric uitat pe aragazul în funcțiune. Aceștia au aerisit spațiul și s-au asigurat că pericolul a fost înlăturat.

Câteva minute mai tarziu, pompierii au fost chemați și pe strada Armeana din municipiul Botoșani. În holul unei case s-a produs un incendiu de la o oală cu mâncare uitată pe foc. Flăcările au cuprins și aragazul, o perdea și o ușă din lemn.

Respectarea unor reguli simple poate preveni producerea unui incendiu cauzat de lăsarea nesupravegheată a aparatelor de gătit. De aceea, vă recomandăm:

✔ să nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

Publicitate

✔ după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit cuptorul, aragazul și butelia;

✔ curăţaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragazurile, plitele şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor;

✔ nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor.

Dacă ia foc uleiul sau conținutul dintr-o tigaie:

✔ opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească;

✔ nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste aceasta;

✔ stingeţi tigăile care sunt în flăcări acoperindu-le cu un capac sau punând un prosop ud peste acestea.

Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Polițiștii au ieșit în stradă la Darabani. Zeci de persoane legitimate, amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru creșterea vizibilității elementului polițienesc în mediul stradal, precum și pentru verificarea respectării legislației privind circulația pe drumurile publice, în localitatea Darabani.

 

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 30 de persoane și oprite pentru control, 26 de autoturisme, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 4.500 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Accident la Flămânzi! Mașină cu roțile în sus în șanț. Șoferul de 55 de ani, beat, s-a dat în spectacol în fața polițiștilor

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Flămânzi.

 

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat, de 55 de ani, a condus un autoturism în localitatea Flămânzi, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra volanului și ar fi părăsit partea carosabilă, răsturnându-se pe cupola mașinii.

 

În urma accidentului, a rezultat doar avarierea autoturismului.

 

Publicitate

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au solicitat testarea cu aparatul etilometru, însă acesta a refuzat.

 

Polițiștii i-au adus la cunoștință bărbatului că este obligat să se supună recoltării de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, motiv pentru care a fost condus la spital, unde a refuzat, din nou, să se supună recoltării în prezența personalului medical.

 

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut permisul de conducere.

 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 26 de ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 26 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 19 ianuarie 2026, tânărul ar fi intrat cu forța în locuința unui bărbat, de 46 de ani, din municipiul Botoșani, l-ar fi agresat fizic și ulterior, ar fi sustras mai multe bunuri din locuință, printre care și suma de 200 de lei.

 

Bunurile au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

 

Publicitate

Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în decursul zilei de astăzi , urmeasă fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare pe o perioadă de 30 de zile.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânărul de 32 de ani, din Cristinești, care și-a băgat familia în sperieți, a fost arestat pentru 30 de zile

Publicat

Publicitate

Joi, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pe numele unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Cristinești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de violență în familie.

 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, tânărul și-ar fi agresat fizic membrii familiei, respectiv cei doi copii minori.

 

Inițial, față de tânăr a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending