Connect with us

Eveniment

FOTO: Doi copii din Botoșani, crescuți doar de tatăl lor după ce mama nu mai este, vor să aibă LUMINĂ în căsuța lor

Publicat

Publicitate

Cât de greu  ne vine să credem că în era tehnologiei mai sunt copii care învață la lumina lumânării sau a lanternei pentru că locuința nu este racordată la rețeaua de electricitate. Nu pentru că părinții ar fi neglijenți, ci pentru că povara este prea grea și prea apăsătoare.

În comuna Coțușca, în satul Puțureni, într-o casă modestă, Costel își crește singur cei doi copii de când lumina ochilor lor, soția și cea care i-a adus pe lume pe Robert și Răzvan, a plecat numai ea știe unde. Cu fiecare an care a trecut peste ei situația lor a devenit și mai grea. Tatăl a muncit cu ziua prin comună și chiar este …groparul satului. Adică acea persoană care fie ploaie, fie îngheț, trebuie să sape pentru locul de veci al unuia dintre semenii săi. Acea persoană la care rudele celor care pleacă la cele veșnice strâmbă din nas când vine vorba de banii pe care trebuie să-i  plătească pentru munca pe care a făcut-o. Și cu bruma de bani pe care o câștigă, Costel se întoarce acasă la băieți. Dacă n-ar fi ei și bruma de păsări din gospodărie, nimic nu i-ar mai purta pașii. Casa este luminată doar de bucuria familiei și de o lanternă veche pe care o folosește să aprindă focul în cameră, atunci când vine noaptea. Nu mai știu ce înseamnă să aprinzi un bec de șapte ani și de alte facilități nici nu poate fi vorba. Frigider, calculator sau o mașină de spălat fac parte doar din planul băieților pe care cor să îl împlinească când vor fi adulți.

Răzvan are 13 ani Robert a făcut deja 16. Băieții merg la școală, dar își ajută și tatăl la „ciubucurile” care se ivesc. Este om vrednic și mereu cineva are nevoie de el. Când volumul de muncă este prea mare, cei doi băieți muncesc alături de tatăl lor. Și astfel, chiar dacă sunt săraci și aproape doborâți de probleme, tatăl le predă cea mai importantă lecție de viață: cinstea și omenia. Costel nu a avut prea multe să le ofere, dar i-a învățat să muncească, să viseze și să se bucure de spiritul de familie.

„Este un om muncitor și îi ține în frâu pe băieți”. ne spune președintele unei asociații umanitare care se ocupă de cazurile sociale din zonă. Din când în când, chiar foarte des, Costel și băieții lui primesc câte o masă caldă. „Îi găsim doar seara, pentru că ei nu au lumină și ziua băieții sunt la școală, iar tatăl la muncă. Ies cu o lanternă la poartă și iau pachetele cu mâncare pe care le ducem”, povestește președintele „Asc Sf Ioan Iacob”   .

„Deși Asociația Social Creștină Sf Ioan Iacob de la Crăiniceni are sediul în localitatea Podriga, Botoșani, deocamdată acționăm în comunele Cotusca și Mitoc, cu mici excepții și în alte localități. Ne-am asociat din dorința de a sprijini mai ales copiii din zonă, dar nu în ultimul rând pe părinții și bunicii aflați în dificultate. Cu sprijinul familiei Scutariu din Horia s-a realizat o cantina socială exemplară sub ocrotirea Sf. Iosif cel Milostiv al Moldovei! Nu întâmplător acești doi sfinți! Va rog sa le citiți viața. Sper ca împreună, cu exigența și perseverență, să schimbam în bine viața semenilor noștri”, explică interlocutorul nostru.
Și noi putem fi milostivi, să dăm o șansă acestui tată care crește singur doi băieți. Să aibă lumină în căsuța lor și să se întoarcă cu drag acolo unde înseamnă ACASĂ și unde împreună ar trebui se bucure de civilizație. Din lumina din sufletele semenilor milostivi se poate face punte către rezolvarea unei probleme ce i-ar face din nou să se bucure de tot își doresc. Orice ajutor este binevenit, chiar și îmbrăcăminte și încălțăminte pentru băieți, dar cel mai mare ajutor ar fi plata restanțelor la EON și rebranșarea locuinței la curent electric.
Cei care vor să ajute, pot să o facă prin intermediul  Asociația Social Creștină „Sf Ioan Iacob de la Crăiniceni
cunoscută în zonă pentru osteneala de care dă dovadă, hrănind zilnic persoanele nevoiașe, nr de telefon 0740.482535 .
Binele se întoarce întotdeauna la cel ce îl face, mai devreme sau mai târziu și dincolo de a judeca putem întinde o mână unor semeni pe care Dumnezeu ni-i scoate în cale pentru a le aduce un strop de lumină. La propriu.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

O femeie în vârstă de 78 de ani, din Coțușca, este căutată de familie și de polițiști după ce a plecat de acasă și nu s-a mai întors

Publicat

Publicitate

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Temciuc Viorica, născută la data de 29 noiembrie 1946 în localitatea Coțușca, județul Botoșani, cu domiciliul în Putureni, a fost văzută ultima dată în cursul zilei de 11 noiembrie 2025, în jurul orei 11:37, când a plecat voluntar de la domiciliu din municipiul Botoșani și nu a mai revenit.

Semnalmente

Femeia are o înălțime de aproximativ 1,60 m, greutate de circa 45 kg, constitutie atletică, păr alb tuns până la umeri. În momentul plecării, aceasta era îmbrăcată cu o geacă neagră din fâș, bluză portocalie cu negru, fustă neagră și batic vișiniu închis cu floricele.

Apel către populație

Persoanele care pot oferi informații despre locul în care s-ar putea afla Temciuc Viorica sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune de urgență la numărul 112.

Orice informație, chiar și aparent nesemnificativă, poate contribui la găsirea femeii și la reunirea acesteia cu familia sa.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Când se pot înscrie candidații la concurs. Calendar și etape

Publicat

Publicitate

Titularizare 2026: Ministerul Educației a publicat în consultare publică metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în învățământul preuniversitar, anul școlar 2026-2027. Documentul include și detaliile de organizare a concursului de Titularizare 2026.

Potrivit calendarului propus de minister, proba scrisă la Titularizare va fi în 21 iulie 2026. Candidații pot depune dosarele de înscriere în perioada 6-18 mai.

În iunie vor fi probele practice și inspecțiile la clasă.

Rezultatele la concurs vor fi comunicate în 28 iulie, iar cele finale în 4 august.

Ședințele de repartizare pe posturi încep din 5 august.

Prin Titularizare, profesorii se pot angaja pe perioadă nedeterminată într-o unitate de învățământ.

Publicitate

Pentru a avea acces la posture titularizabile, aceștia trebuie să obțină cel puțin nota 7 la proba scrisă și la inspecția la clasă.

Cei cu medii între 5 și 6,99 pot deveni suplinitori/angajați pe perioadă determinată.

Calendar Titularizare 2026

Ocuparea prin concurs naţional a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar:

Până în 4 mai 2026:

  • înregistrarea, analizarea şi soluţionarea cererilor de concediu fără plată în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ şi transmiterea situaţiei la inspectoratele şcolare
  • aprobarea în consiliul de administraţie al ISJ/ISMB a listei posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, publicate în vederea ocupării prin concurs

Până în 5 mai 2026: verificarea și publicarea listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs

Înscrieri Titularizare 2026

6-18 mai 2026: înregistrarea, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere, a dosarelor de înscriere ale candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2026

  • 6-11 mai 2026: în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

7-20 mai: verificarea și avizarea dosarelor candidaților de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de organizare și desfășurare a concursului

  • 12-15 mai 2026: în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online

Validarea fişelor de înscriere Titularizare 2026

7-21 mai 2026: validarea înscrierii, prin semnătură, de către candidați sau împuterniciții acestora prin procură notarială în original, conform graficului stabilit de comisia de organizare și desfășurare a concursului; neprezentarea la validare a absolvenților din promoțiile anterioare, atrage după sine anularea înscrierii la concurs

În situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online:

  • 18 mai: afişarea pe pagina web a inspectoratelor şcolare a datelor de înscriere ale candidaţilor
  • 18-21 mai: transmiterea de către candidaţi, inclusiv de către absolvenții promoției 2026, la inspectoratul şcolar/centrul de înscriere la concurs, a declarațiilor privind veridicitatea datelor de înscriere sau a cererilor de corectare a datelor de înscriere, dupăcaz

13-16 iulie: validarea înscrierii pentru

  • absolvenții promoției 2026/absolvenții 2026 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic
  • candidaţii cuprinşi în programe recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării prin care se recrutează, se selectează, se pregătește și se sprijină personalul didactic de predare pentru a desfăşura activităţi didactice în unităţi de învăţământ preuniversitar situate în medii dezavantajate, în anul şcolar 2026-2027
  • absolvenții cursurilor de abilitare curriculară pentru educația timpurie organizate de casele corpului didactic sau ale unor cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației și Cercetării cu terți, după data de 21 mai 2026
  • absolvenții modulelor de pedagogie specifică organizate de federaţiile, asociaţiile, centrele care organizează alternative educaţionale, Waldorf, Step by Step, Montessori, Freinet, Planul Jena sau pedagogie curativă, după data de 21 mai 2026

În perioada 6-18 mai 2026, respectiv în perioada 6-11 mai 2026 în situaţia în care înscrierea candidaţilor la concurs se realizează exclusiv în sistem online, pot depune dosare de înscriere şi cadrele didactice a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2025.

În mod excepţional pot să prezinte adeverinţa de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică şi să valideze fişa de înscriere în data de 21 iulie 2026, până la ora 8.00 absolvenţii promoţiei 2026 (studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic).

Absolvenţii promoţiei 2026 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului naţional pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate, numai după prezentarea adeverinţei de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

Calendar Titularizare 2026: Listele cu candidați înscriși

29 mai 2026: afișarea, pe pagina web a inspectoratelor şcolare, a:

  • listei candidaților înscriși și a graficului privind susținerea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă
  • listei cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscrise la concursul naţional care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate şi a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice
  • listei unităţilor de învăţământ în care se organizează probele scrise (centrelor de concurs pentru proba scrisă)
  • comunicarea centrelor de concurs direcţiei de resort din cadrul Ministerul Educației și Cercetării

În perioada 25 mai-30 iunie 2026, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

Titularizare 2026: Probele practice/orale și inspecții la clasă

5-30 iunie 2026: organizarea și desfășurarea probelor practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe

În perioada 5-30 iunie 2026 pot participa la probele practice/orale şi inspecţiile la clasă şi cadrele didactice titulare rămase cu reducerea de activitate nesoluţionată sau a căror reducere de activitate a apărut în perioada martie-mai 2026.

Cadrele didactice titulare solicitate pentru detaşare în interesul învăţământului pot participa la probele practice/orale în perioada 5 – 12 iunie 2026.

3 iulie 2026: afişarea rezultatelor la probele practice/orale și a inspecțiilor speciale la clasă

Titularizare 2026. Proba scrisă, rezultate, contestații

16 iulie 2026: afişarea datelor de înscriere reactualizate ale candidaţilor

21 iulie 2026: proba scrisă

28 iulie 2026: comunicarea rezultatelor iniţiale

28-29 iulie 2026: înregistrarea contestațiilor la inspectoratele școlare și transmiterea acestora comisiilor de soluţionare a contestaţiilor

29 iulie – 3 august 2026: soluţionarea contestațiilor

4 august 2026: comunicarea rezultatelor finale

Titularizare 2026. Ședințe de repartizare pe posturi

5-6 august: repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) din Metodologie

6 august: Ședință de repartizare, în ordine, a:

  • candidaților, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) din Metodologie
  • cadrelor didactice, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. c) din Metodologie
  • cadrelor didactice titulare, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. d) din Metodologie
  • candidaţilor și cadrelor didactice, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. e) din Metodologie
  • cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2026, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. f) din Metodologie.

7 august: reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate

17-21 august: emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: Persoane trimise în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită

Publicat

Publicitate

Procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani a emis cinci rechizitorii şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a cinci inculpați cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită.

În toate cele cinci situații, reacția promptă a agenților de poliție și folosirea body-cam-ului din dotare au permis documentarea completă a faptelor și sesizarea de îndată a Serviciului Județean Anticorupție Botoșani.

  1. La data de 14.02.2025, în jurul orei 07:00, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Secția de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, după ce au oprit în trafic un conducător auto, au constatat că acesta nu deținea permis de conducere. După ce polițiștii i-au adus la cunoștință persoanei faptul că a săvârșit o infracțiune la regimul rutier, aceasta a remis unui dintre agenți suma de 400 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu se dispune măsurile legale pentru abaterile constatate.
  2. În ziua de 03.06.2025, în jurul orei 20:30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Poliția Orașului Bucecea, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza județului Botoșani, au oprit în trafic un conducător auto care conducea o autoutilitară care transporta o cantitate de material lemnos fără a deține acte de însoțire corespunzătoare. În timp ce polițiștii escortau autoutilitara la un canton silvic pentru descărca materialul lemnos în vederea confiscării, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a promis polițiștilor suma de 1000 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu dispune măsurile legale.
  3. În ziua de 05.06.2025, în jurul orei 07:30, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – SPR 10 Ștefănești, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit în trafic un conducător auto care fusese înregistrat de aparatul radar circulând cu o viteză cu 61Km/h peste limita maxim admisă pe sectorul de drum respectiv. În timp ce unul dintre polițiști întocmea procesul – verbal de contravenție, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și i-a înmânat acestuia o folie în care se afla polița de asigurare și suma de 200 de euro, cu titlu de mită, pentru a nu i se suspenda exercitarea dreptului de conducere pe drumurile publice.
  4. În ziua de 20.06.2025, în jurul orei 10:45, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către lucrători din cadrul I.P.J. Botoșani – Secția de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, despre faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un conducător auto, care nu purta centura de siguranță, iar autoutilitara avea montat un dispozitiv sonor neomologat. În timp ce polițiștii verificau documentele vehiculului și ale persoanelor din interior, conducătorul auto s-a deplasat la autospeciala de poliție și a aruncat suma de 150 de lei, cu titlu de mită, pentru a nu fi luate măsurile contravenționale legale.
  5. În data de 24.06.2025, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de un agent de poliție din cadrul I.P.J. Botoșani – Biroul Rutier, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Botoșani, jud. Botoșani, despre faptul că, după ce a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, conducătorul autoturismului a oferit agentului de poliție constatator, un pliant publicitar de mici dimensiuni în interiorul căruia se afla suma de 200 de lei și 50 de euro, cu titlu de mită, întrucât efectuase o manevră neregulamentară de întoarcere.

În temeiul delegărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat activități procedurale și au întocmit acte de urmărire penală în cauzele prezentate, la finalul acestora fiind dispusă trimiterea în judecată, în stare de libertate, a celor cinci inculpați.

Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului 2025, săptămâna aceasta

Publicat

Publicitate

Conform calendarului ortodox și pravilelor bisericești, aflăm că în acest an se lasă sec pe data de 13 noiembrie și nu pe 14, așa cum suntem obișnuiți. Însă, dacă ziua de 14 noiembrie cade într-o zi de post (vineri, în acest caz), lăsatul secului va fi înainte cu o zi, adică pe 13 noiembrie, postului adunându-i-se și ziua de vineri, când postim în mod obişnuit.

Deși cuvântul „sec” din sintagma „lăsatul secului” este înțeles ca fiind sinonim cu ideea de uscat sau lipsit de grăsime, liturgistul Badea Cireșanu afirmă că acesta provine, mai degrabă, din deformarea expresiei „lăsatul seculului”, în care „seculul” este chiar secolul, adică veacul, timpul secular, lumesc. Astfel, pe lângă postul alimentar, cu bucate uscate, suntem chemați să lăsăm viața seculară și preocupările noastre lumești.

Astfel, postind miercuri și în cele 40 de zile, noi ne curăţim sufletele şi trupurile şi ne învrednicim să primim pe Iisus Hristos întrupat şi născut din Fecioara Maria.

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. În mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în Ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15.00 – 16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marțea și joia se mănâncă legume fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decat celelalte zile: se ajunează pană Ia Ceasul IX, cand se obişnuieşte să se mănance, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri in Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). Tot în această zi, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le vestească Nașterea Mântuitorului, cinstind în acest fel marele praznic ce va urma.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending