Connect with us

Eveniment

FOTO: Doi bărbați au ajuns la spital după un accident într-un sens giratoriu din municipiul Botoșani

Publicat

Publicitate

Doi bărbați, de 43, respectiv 46 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp, în sensul giratoriu de la ieșirea din municipiul Botoșani spre Iași.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Salvatorii au constatat că nu existau persoane încarcerate. Cei doi bărbați au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Publicitate

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Trecerea la nivel cu calea ferată, în atenția polițiștilor rutieri. Acțiune desfășurată în tot județul Botoșani. Zeci de șoferi au fost amendați

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și cei ai formațiunilor rutiere din județul Botoșani au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere produse în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, fără bariere.

 

Acțiunea, la care au participat polițiștii rutieri, s-a desfășurat în tot județul Botoșani.

 

În urma activităților, polițiștii au aplicat 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 10.000 de lei, dintre care 16 pentru nerespectarea legislației rutiere în ceea ce privește trecerea la nivel cu calea ferată.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, trei permise de conducere.

 

Pentru siguranța tuturor participanților la trafic, polițiștii botoșăneni vă recomandă:

 

•              Acordați întotdeauna atenție când vă apropiați de o trecere la nivel cu calea ferată, mai ales dacă aceasta este fără bariere. O clipă de neatenție poate duce la accidente grave sau chiar tragice.

•              Respectați semnalele și indicatoarele rutiere din apropierea trecerilor feroviare și opriți întotdeauna.

•              Nu folosiți telefonul mobil și evitați orice alte activități care vă distrag atenția în timp ce conduceți.

•              Purtați centura de siguranță pentru protecția dumneavoastră și a pasagerilor.

•              Verificați periodic starea tehnică a autovehiculului pentru a evita defecțiuni care pot periclita siguranța în trafic.

Siguranța pe drumurile publice este responsabilitatea fiecăruia dintre noi!

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor pentru siguranța cetățenilor, la Darabani. Amenzi pe capete

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, nr. 5 Mihăileni și nr. 6 Pomârla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, pe raza municipiului Dorohoi.

 

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate peste 60 de persoane și verificate 52 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate de către polițiști au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.

 

Cele mai multe dintre sancțiuni au fost aplicate pentru abaterile la regimul rutier.

 

Publicitate

În același context, au fost reținute patru permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare.

Citeste mai mult

Eveniment

Mandate europene executate de către polițiștii botoșăneni. Doi bărbați din Răchiți și Dorohoi, aduși cu escortă

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale Botoșani, în cooperare internațională cu autoritățile judiciare din Grecia și Ungaria au pus în executare, miercuri, două mandate europene de arestare.

 

În acest context, în urma cooperării polițienești internaționale, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au depistat și reținut, doi bărbați cu vârsta de 38, respectiv, 63 de ani, din localitățile Răchiți și Dorohoi, urmăriți la nivel internațional, pe numele cărora erau emise mandate europene de arestare.

 

Cei doi bărbați sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de furt, pe teritoriul Greciei și furt prin efracție pe teritoriul Ungariei.

 

Publicitate

Bărbații au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani pentru 24 de ore, urmând ca instanța de judecată să se pronunțe cu privire la extrădarea acestora.

Citeste mai mult

Eveniment

Un șofer sucevean s-a dat în spectacol pe Calea Națională din municipiul Botoșani. Era beat criță

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 57 de ani, din județul Suceava, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că acesta, la data de 15 octombrie 2025, ar fi condus un autoturism, pe strada Calea Națională, din municipiul Botoșani, fiind sub influența alcoolului.

 

Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Publicitate

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani,

 

Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru alte abateri la regimul rutier, respectiv nepurtarea centurii de siguranță, lipsa documentelor legale și folosirea luminilor de ceață fără motiv.

 

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending