Connect with us

Administratie

FOTO: Consiliul Județean Botoșani s-a raliat campaniei „Let’s do it, România!”

Publicat

Publicitate

Zeci de angajați ai Consiliului Județean Botoșani și ADI Ecoproces au ecologizat, în cadrul campaniei de curățenie desfășurată astăzi pe Drumul Mănăstirilor în zona adiacentă Mănăstirii Vorona.

„Ne pasă de mediu, iar acțiunile noastre au demonstrat mereu acest lucru. «Let’s do it, România!» este o campanie binevenită și mă bucur că atât de mulți colegi din cadrul Consiliului Județean au participat la ecologizarea Drumului Mănăstirilor. În zona mănăstirilor se află arii protejate și este de datoria noastră, a tuturor botoșănenilor, să le menținem curate. De asemenea, Drumul Mănăstirilor este cea mai importantă rută turistică din județ, iar noi trebuie să facem tot ceea ce este omenește posibil să o punem în valoare pentru a-i maximiza potențialul”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
La fel ca în edițiile trecute, în campania din acest an s-au implicat și instituțiile subordonate Consiliului Județean, iar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Ecoproces” a pus la dispoziția voluntarilor 6.400 de saci menajeri de 120 de litri.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Tot mai puțini: Numărul pensionarilor a scăzut cu 6.781 persoane în ianuarie 2025. Pensia medie a fost de 2.752 de lei

Publicat

Publicitate

Un număr de 4.696.568 de pensionari era înregistrat în ianuarie 2025 în România, cu 6.781 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.752 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), relatează agerpres.ro.

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 12,924 miliarde lei.

Potrivit statisticilor CNPP, din totalul pensionarilor din sistemul public de pensii, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.771.876 de persoane, dintre care 2.166.872 femei, în timp ce pensia medie era de 3.070 de lei.

Pensie anticipată au primit, în ianuarie 2025, un număr de 4.926 de persoane (3.883 de lei pensie medie), pensie anticipată parțială 89.499 de persoane (2.723 de lei, pensia medie) și pensie de invaliditate 390.829 de persoane (pensie medie de 1.124 lei), dintre care 44.384 de persoane pentru gradul I de invaliditate (973 lei, pensie medie).

În aceeași lună, pensia de urmaș s-a acordat unui număr de 439.333 persoane (1.462 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 105 pensionari (540 de lei, în medie).

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Flămânzi, trimis în judecată pentru tentativă de omor după un atac violent cu o macetă

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Flămânzi, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, fiind acuzat de tentativă de omor, violare de domiciliu și distrugere.

Incidentul a avut loc pe 15 ianuarie 2025, în jurul orei 21:40, când inculpatul, deranjat de comportamentul unui câine, a intrat fără drept în curtea unei locuințe din Flămânzi, înarmat cu o macetă. Potrivit anchetatorilor, acesta a distrus parbrizul și luneta unui autoturism, o fereastră și ușa de acces a casei, după care a pătruns în locuință și a atacat victima.

Procurorii susțin că agresorul i-a pus maceta la gât persoanei vătămate și, prin mișcarea armei, i-a provocat răni la gât și la umăr, care au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.

Dosarul a fost înaintat instanței pentru judecare, însă, conform Codului de procedură penală, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă.

“Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

9 februarie: Ziua Internațională a Pizzei. Unde s-a născut acest fel de mâncare iubit de toți românii

Publicat

Publicitate

Duminică, 9 februarie, lumea întreagă își îndreaptă atenția spre unul dintre cele mai iubite preparate culinare – pizza, sărbătorită de Ziua Internațională a Pizzei. Cu rădăcini ce se pierd în antichitate, dar consacrată și desăvârșită în Italia, pizza a devenit un fenomen gastronomic global, cucerind gusturile și inimile oamenilor de pe toate continentele.

La romani, pâinea plată era servită cu diverse ingrediente, cum ar fi brânză, ierburi și ulei, aceasta fiind considerată o formă timpurie de pizza.

Toată lumea e de acord acum că pizza modernă, așa cum o știm azi, a luat naștere în Napoli, Italia, prima mențiune a acestui tip de mâncare datând din anul 997 d.Hr, când primele pizze erau simple, cu aluat subțire acoperit cu sos de roșii, brânză mozzarella și ierburi.

Pizza a devenit rapid un aliment preferat printre locuitorii săraci ai orașului. Timp de multe decenii, pizza a fost vândută mai ales pe străzi și în taverne.

Pizza Margherita, cea mai simplă și cea mai cunoscută

Legenda spune că regele Umberto I și regina Margherita au vizitat orașul Napoli. În onoarea vizitei regale, pizzaiolo Raffaele Esposito a creat o pizza specială, folosind topping-uri care să reprezinte culorile steagului italian: roșu (sos de roșii), alb (brânză mozzarella) și verde (busuioc).

Această pizza a fost numită „Pizza Margherita” și a devenit extrem de populară, stabilind multe din aspectele fundamentale ale pizzei moderne.

Publicitate

Odată cu imigrația italiană în Statele Unite în secolul al XIX-lea și al XX-lea, pizza a fost adusă în America, unde a devenit rapid un aliment de bază în bucătăria americană.

În secolul XX, lanțurile de restaurante și companiile de livrare au contribuit la popularizarea pizzei în întreaga lume.

Citeste mai mult

Eveniment

FC Botoșani pierde un titular important: Rijad Sadiku va sta pe bancă șase luni după accidentarea gravă din meciul cu Dinamo

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a primit o veste dureroasă după remiza cu Dinamo București, scor 1-1, în etapa a XXVI-a a SuperLigii. Fundașul central Rijad Sadiku a suferit o accidentare gravă și va lipsi de pe teren pentru următoarele șase luni, scrie siteul oficial al clubului de la Botoșani.

Jucătorul bosniac, care și-a prelungit recent contractul cu formația botoșăneană până în vara lui 2026, a fost diagnosticat cu ruptură de ligament încrucișat anterior.

În zilele următoare, Sadiku va fi supus unei intervenții chirurgicale, iar perioada de recuperare se anunță una îndelungată.

Antrenorul echipei, Leo Grozavu, și-a exprimat regretul pentru accidentarea fundașului: „Îmi pare foarte rău pentru Sadiku. E o accidentare complicată, destul de grea. De la venirea mea a arătat că e în creștere, e un băiat cu multă inimă, caracter foarte bun. Din păcate, astfel de momente fac parte din meseria noastră și sunt mult mai dificile decât un meci pierdut.”

Clubul botoșănean va trebui astfel să aibă răbdare și încredere în procesul de recuperare, așteptându-l să revină mai puternic pe teren.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending