Connect with us

Educație

FOTO: Concursul interjudețean CULINARIADA: 11 licee și colegii, din toată Moldova, au intrat în competiție

Publicat

Publicitate

În perioada 3-4 aprilie 2023, la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni, a avut loc Workshop-ul Food Pairing, susținut de chef  Radu Constantin Zărnescu președintele  Asociația Culturală Euro Est Alternativ București și cea de a IV-a ediție a Concursului interjudețean CULINARIADA, înscris în calendarul CAERI – an școlar 2022-2023, aprobat de M.E. cu nr. 24954/06.02.2023 la poziția 419.  Au participat  elevi și profesori din 11 unități de învățământ  care au avut parte de o experiență profesională unică, descoperind că  esența  conceptului de Food pairing este de a combina alimente diferite care au aceleași componente majore de aromă. Compararea aromelor ingredientelor individuale poate duce la combinații noi și neașteptate, cum ar fi sfecla roșie coaptă  asociată cu prunele uscate. Această metodă de asociere ajută la proiectarea rețetei și a oferit noi idei pentru combinații de alimente. Ingredientul de bază a fost carnea de vită sau porc asociate cu sosuri pe bază de unt, brânzeturi maturate, smântână, cașcaval, păstârnac, țelină, ceapă roșie, sfeclă roșie coaptă, prune uscate, broccoli, sparanghel, pătrunjel frunze, rozmarin verde, cimbrișor verde, usturoi, salată iceberg, rucolla, roșii cherry, muștar, ulei de măsline, ulei de dovleac, biscuiți sărați, semințe de dovleac, pesmet, zahăr brun, vin roșu, microplante.

La cea de a IV-a ediție a Concursului interjudețean CULINARIADA, au participat  42 echipe, cu preparate baza/fel principal și dulciuri, echipe coordonate de 25  profesori din 11 licee și colegii, din județele Bacău, Botoșani, Constanta, Iași și Suceava. Unitățile școlare prezente la concurs au fost:

  1. Liceul Tehnologic ”Carsium” Hârșova
  2. Colegiul Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași
  3. Liceul Tehnologic Hârlău
  4. Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava
  5. Liceul Tehnologic Nr.1 Câmpulung Moldovenesc
  6. Colegiul Economic “DIMITRIE CANTEMIR” Suceava
  7. Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău
  8. LICEUL „DIMITRIE CANTEMIR” DARABANI
  9. Liceul ”Demostene Botez” Trușești – Botoșani
  10. Școala Profesională de Cooperație – Botoșani
  11. Liceul Tehnologic ,,Alexandru Vlahuță,, Șendriceni

Expoziția culinară realizată a oferit echipelor prezente posibilitatea de a-și etala competențele dobândite pe parcursul școlii, de a promova tradițiile culinare locale, de a scoate în evidență marea și bogata diversitate a produselor tradiționale romanești, care constituie și, trebuie să constituie, baza unei alimentații sănătoase.

Juriul a avut de degustat din numeroase produse tradiționale: cozonaci, sărmăluțe, poalele in brâu, mucenici, turtițe, cârnăciori, mititei, papanași,  borșurile și tocăturile bucovinene” , borșul cu cartofi și sfeclă roșie, “Cuiburile de cinci” (cinci sarmale, fiecare cu umplutura ei – de pui, de porc, de vita și de vițel cu oaie – învelite toate într-o frunza de podbal), tocineii (chifteluțe din “barabule” bucovinene – cartofi bucovineni), păstrăvul pregătit cu smântâna,  hribii, sărmăluțele cu urda, plăcinta cu ciuperci, peștele, ciorba de burtă, musacaua și dulciurile cu stafide și rahat, marinatele din pește, saramurile sau ciorbele pescărești, plăcintele dobrogene dulci sau sărate.

Chef Radu Zărnescu, alături de David Zărnescu  de la Euro-Toques România & Masters of Flames, prin demonstrație de profesionalism au realizat câteva preparate extraordinare, folosind din plin micro-plante  și elemente de fine dining, au oferit oportunitatea de a pune în practică noile tendințe și cele mai recente creații și inovații  în materie de veselă și aparate de bucătărie.

Activitatea  potențează eforturile unităților școlare și ale asociației Euro-Toques Romania  de a îmbunătăți pregătirea profesională a elevilor din învățământul profesional și tehnic în vederea oferirii de servicii gastronomice la standarde de înaltă de calitate.

Publicitate

Activitățile realizate sunt exemple de bună practică și se înscriu în seria activităților  de promovare a învățământului profesional și tehnic.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Ministrul Educației: Lipsa de pregătire a profesorilor, principala cauză a analfabetismului funcțional în rândul elevilor

Publicat

Publicitate

Ministrul Educației, Daniel David, susține că lipsa de pregătire a cadrelor didactice este principalul motiv pentru care mulți elevi din România se confruntă cu analfabetism funcțional.

Acesta și-a exprimat opinia, în cadrul unui podcast organizat de Salvați Copiii România. Ministrul a fost întrebat cât de mare este responsabilitatea profesorilor în existența analfabetismului funcțional.

„Nu vă supărați, nu vreau să spun 100%, dar cea mai mare parte. Până la urmă, copiii vin cu un nivel de inteligență și un nivel de creativitate normale, ca să spun așa. Este treaba profesorilor ca, pornind pe o normalitate, copiilor să le transferi acele competențe.

N-ai pe cine să pui responsabilitatea decât pe cadrele didactice. Și asta e valabil și în preuniversitar și nu vreau să-i scutesc și pe cei din învățământul superior, când dăm greș și noi avem un abandon școlar destul de mare și este tot, ca să spun așa, un rol important pe care îl are universitatea și profesorii.”, a spus Ministrul Educației, citat de Mediafax.

Unii elevi ajung până în clasa a VIII-a fără competențe de bază

Daniel David a explicat că, atunci când elevii ajung până în clasa a VIII-a fără competențe de bază, vina nu poate fi plasată în altă parte decât asupra cadrelor didactice.

„Dacă-l ai pe copil în școală și tu l-ai primit în clasa a V-a și ai lucrat cu el până în clasa a VIII-a, și în clasa a VIII-a la testele PISA sau la TIMSS el apare în zonă de analfabetism funcțional, fiind la școală.. păi nu vă supărați, cine este de vină?”, a spus David.

Publicitate

Ministrul a recunoscut că există și alte cauze ale abandonului școlar, precum lipsa de sprijin economic, responsabilitatea familiei și a autorităților locale. Însă a insistat că, în cazul elevilor care frecventează școala, responsabilitatea pentru formarea lor revine în primul rând profesorilor, potrivit edupedu.ro.

Declarațiile ministrului vin după ce România s-a clasat pe penultimul loc din Uniunea Europeană și între pozițiile 45 și 48 la nivel global, în cadrul testelor PISA 2022.

O analiză Eurydice publicată în 2025 indică faptul că România se află printre statele din Uniune care au implementat cele mai puține măsuri consistente pentru combaterea analfabetismului funcțional.

Citeste mai mult

Eveniment

Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene

Publicat

Publicitate

Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene, aceasta fiind o veste bună pentru mii de familii care trăiesc cu speranța de a-și împlini visul de a avea un copil, a anunțat joi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole.

‘Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene. Este o veste bună pentru mii de familii care trăiesc, zi de zi, cu speranța de a-și împlini visul de a avea un copil. După discuții și eforturi comune, am reușit să introducem acest program în Programul Operațional Sănătate, pentru ca el să poată continua și să se dezvolte, chiar și în condițiile unor restricții bugetare dificile. Este un pas important, nu doar administrativ, ci profund uman. Pentru că vorbim despre oameni care nu cer privilegii, ci doar o șansă’, a transmis ministrul printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, procedurile pentru elaborarea ghidului solicitantului vor fi demarate rapid, astfel încât finanțarea să devină realitate cât mai curând.

‘Mulțumesc colegilor mei, Alexandru Rogobete (ministrul Sănătății, n.r.) și Dragoș Pâslaru (ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, n.r.), pentru sprijinul și colaborarea lor. Acesta este genul de proiect care aduce viață, speranță și încredere’, a adăugat ministrul. AGERPRES

Citeste mai mult

Eveniment

Angajatorii, îndemnați să se înroleze din timp în platforma digitală REGES-ONLINE

Publicat

Publicitate

Angajatorii, îndemnați să se înroleze din timp în platforma digitală REGES-ONLINE
Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani informează angajatorii că, începând cu data de 1 ianuarie 2026, evidența salariaților se va realiza exclusiv prin intermediul platformei digitale REGES-ONLINE. Aplicația REVISAL nu va mai fi disponibilă după această dată.

Reprezentanții instituției recomandă tuturor angajatorilor să parcurgă din timp pașii necesari pentru înrolarea în noul sistem, pentru a evita eventuale dificultăți tehnice sau sancțiuni odată cu trecerea la utilizarea exclusivă a platformei REGES-ONLINE.

„Este important ca fiecare angajator să se asigure că a efectuat înregistrarea în REGES-ONLINE înainte de termenul limită, pentru a evita blocaje și întârzieri în transmiterea datelor privind raporturile de muncă”, precizează reprezentanții ITM Botoșani.

Modalitatea de înregistrare

Înregistrarea în platformă se realizează direct din browser, fără a fi necesară instalarea unei aplicații locale, prin accesarea adresei:
https://reges.inspectiamuncii.ro/

Autentificarea se poate efectua fie prin intermediul unui cont creat în platforma RoEID, fie utilizând o semnătură digitală calificată, similară celei folosite pentru accesarea serviciilor electronice ale ANAF.

Publicitate

Datele existente în aplicația REVISAL au fost deja migrate automat în sistemul REGES-ONLINE, astfel încât angajatorii nu trebuie să întreprindă acțiuni suplimentare în acest sens.

Până la data de 31 decembrie 2025, angajatorii trebuie să se asigure că au completat în REGES-ONLINE toate elementele contractelor de muncă active care nu sunt deja preluate din REVISAL.

Pentru a sprijini angajatorii în procesul de înrolare și utilizare a platformei, Inspecția Muncii a pus la dispoziție materiale de instruire și ghiduri video, disponibile pe canalul oficial YouTube al instituției:

Tutoriale video: https://www.youtube.com/playlist?list=PLpqSMiGqy3ZFAijRX02yGo59sE9aNZf1o
Înregistrările ședințelor de instruire: https://www.youtube.com/watch?v=JrMEizVJGKI&list=PLpqSMiGqy3ZGZbyXWaIbFDfUH246ZjY-l

Sancțiuni

Neîndeplinirea obligațiilor legale privind înregistrarea și completarea datelor în REGES-ONLINE poate atrage sancțiuni, conform prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 295/2025.

„Mulțumim angajatorilor care s-au înregistrat deja în platformă și îi încurajăm să disemineze informația și către alți angajatori care nu au finalizat încă acest proces”, transmite Inspectoratul Teritorial de Muncă Botoșani.

Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 19 ani, din Corni, depistat la volanul unui autoturism neînmatriculat

Publicat

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe drumul județean DJ 208 H, în comuna Corni, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că vehiculul condus nu era înmatriculat în circulație, motiv pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută și sancționată de art. 334 alin. (1) din Codul Penal.

Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending