Connect with us

Eveniment

FOTO: Computer tomograf de ultimă generație pentru Spitalul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Pacienții botoșăneni vor putea fi investigați cu ajutorul unui computer tomograf (CT) de ultimă generație, după ce acesta a primit avizul de funcționare din partea Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, iar personalul medical a fost instruit în vederea utilizării lui.

Noul CT a fost achiziționat din fondurile puse la dispoziția Spitalului de către Consiliul Județean, în cadrul unui proiect mai amplu, care a presupus și un proces de reabilitare și modernizare a Secției de Radiologie și Imagistică Medicală. „Consiliul Județean Botoșani continuă investițiile și achizițiile de aparatură medicală pentru Spitalul Județean de Urgență «Mavromati». Noul CT face parte dintr-un proiect de modernizare a cărui valoare se ridică la peste 3 milioane de lei. Ne dorim ca prin investițiile pe care le facem să creștem substanțial calitatea actului medical, dar pentru aceasta este nevoie și de implicarea cadrelor medicale, care trebuie să arate empatie față de pacienți și să conștientizeze că trebuie să fie doar în slujba lor”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Noul CT are 128 de secțiuni/rotații, atât în mod axial, cât și elicoidal, iar durata maximă a unei expuneri în spirală este de 100 secunde, ceea ce reduce efectele nocive asupra pacienților. Față de tomografiile convenționale, imaginile din corp sunt prelucrate, obținând reconstrucții în toate cele trei planuri. În baza acestor imagini se pot stabili diagnostice cu o foarte mare acuratețe, care să eficientizeze tratamentul prescris de medici și să îmbunătățească monitorizarea pacienților vindecați.

În ultimul an, din fonduri europene, s-a mai achiziționat aparatură radiologică și de imagistică în valoare de aproximativ 5 milioane de lei. În septembrie 2022, în Secția Pediatrie a fost instalat un aparat radiologic, care a costat 1,333 milioane de lei și care înlocuiește aparatul radiologic aflat în uz, vechi de 21 de ani. Noul aparat radiologic supune pacienții unui volum mult mai redus de radiații și are un sistem telecomandat pentru fluoroscopii, radiografii, tomografii și angiografii. Pe lângă acesta s-au mai achiziționat un aparat radiologic la UPU și un mamograf digital la Secția de Obstetrică-Ginecologie.

„Echipele Consiliului Județean Botoșani și Spitalului Județean de Urgență «Mavromati» depun toate eforturile pentru ca botoșănenii să poată beneficia de cea mai bună asistență medicală și să nu mai fie nevoiți să plece să se trateze în alte județe. S-au demarat și implementat mai multe proiecte ce vizează infrastructura sanitară din județ și vom continua pe această linie, deoarece grija pentru sănătatea botoșănenilor este o prioritate pentru echipa administrativă pe care o coordonez”, a conchis Doina Federovici.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Lucrările de modernizare continuă în comuna Vârfu Câmpului. Se lucrează la amenajarea șanțurilor și podețelor

Publicat

Publicitate

Modernizarea infrastructurii rutiere din comuna Vârfu Câmpului avansează în ritm susținut, potrivit primarului Ovidiu Domunco. Lucrările de asfaltare au ajuns deja la o etapă importantă, iar în prezent se lucrează la amenajarea șanțurilor și podețelor.

„Primul strat de asfalt este deja finalizat, iar de săptămâna trecută se lucrează la șanțuri și podețe. Aceste lucrări sunt importante pentru scurgerea corectă a apei și pentru menținerea drumului în stare bună cât mai mult timp. Totul se desfășoară etapizat, cu atenție și seriozitate”, a precizat edilul comunei.

Primarul a subliniat că modernizarea drumurilor locale este una dintre prioritățile administrației, iar fiecare etapă este executată cu atenție, pentru a asigura durabilitatea investițiilor și siguranța circulației.

Totodată, Ovidiu Domunco a transmis un mesaj de înțelegere către locuitori, în contextul lucrărilor aflate în desfășurare, „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim tuturor pentru răbdare și înțelegere”, a transmis tânărul primar, care a explicat că lucrările de modernizare din Vârfu Câmpului fac parte dintr-un amplu program de reabilitare a infrastructurii rutiere.

Citeste mai mult

Administratie

Sanatoriul Podriga va fi modernizat: Clădire reabilitată, cantină nouă și dotări moderne printr-un proiect transfrontalier România – Republica Moldova

Publicat

Publicitate

Sanatoriul de Neuropsihiatrie Podriga, una dintre cele mai importante unități de tratament din județul Botoșani, va beneficia de lucrări de modernizare, dotări noi și o cantină construită de la zero, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene.

Consiliul Județean Botoșani, în calitate de lider de proiect, a anunțat astăzi lansarea inițiativei „Conectați pentru sănătatea oamenilor” – CONNECT I.D. ROMD00398, derulată în parteneriat cu Consiliul Raional Anenii Noi din Republica Moldova. Proiectul este finanțat în cadrul Programului INTERREG VI-A NEXT România–Republica Moldova 2021–2027, la Prioritatea 2 – Dezvoltare socială peste granițe, și are o valoare totală de 1.463.241,38 euro, din care peste 1,3 milioane de euro provin din cofinanțarea Uniunii Europene.

Investiție majoră pentru Sanatoriul Podriga

Pe componenta botoșăneană, proiectul prevede reabilitarea Pavilionului 2 al Sanatoriului Podriga, construirea unei cantine moderne și achiziția de echipamente și dotări specifice pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament și a confortului pacienților.

Modernizarea infrastructurii va contribui la creșterea calității actului medical și la asigurarea unor condiții demne de standardele actuale din domeniul sănătății.

„Este un pas important pentru infrastructura medicală a județului nostru. Sanatoriul Podriga deservește o categorie vulnerabilă de pacienți, iar investiția aceasta va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții lor, dar și condițiile de lucru pentru personalul medical”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Botoșani.

Schimburi de experiență și parteneriat peste graniță

Proiectul nu se rezumă doar la investiții în infrastructură. În următorii doi ani, 18 cadre medicale și membri ai personalului auxiliar vor participa la două schimburi de experiență – unul în Botoșani și unul în Anenii Noi – pentru a împărtăși bune practici în tratarea pacienților și în managementul instituțiilor sanitare.

Publicitate

Pe partea Republicii Moldova, Centrul de Sănătate Anenii Noi va beneficia de lucrări de reparații interioare și dotări noi, asigurându-se astfel o dezvoltare echilibrată și cooperare transfrontalieră reală între cele două regiuni.

Durata proiectului și impactul local

Proiectul „Conectați pentru sănătatea oamenilor” va fi implementat în perioada 26 iunie 2025 – 25 iunie 2027, având o durată totală de 24 de luni.

La final, autoritățile estimează că investiția va conduce la creșterea accesului egal la servicii medicale, modernizarea infrastructurii sanitare și creșterea rezilienței sistemului de sănătate în zona de graniță România–Republica Moldova.

Citeste mai mult

Eveniment

Militar botoșănean, pe podium la competiția „Cel mai bun trăgător din Forțele Terestre Române”

Publicat

Publicitate

Un militar din Botoșani a reușit o performanță remarcabilă în competiția „Cel mai bun trăgător din Forțele Terestre Române”, etapa organizată la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, cu prilejul Zilei Armatei României.

Caporalul Constantin Bîșcă, din cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, a obținut locul al II-lea într-o competiție extrem de strânsă, în care precizia, calmul și experiența au făcut diferența.

La întrecerea desfășurată între militarii din subordinea Brigăzii 15 Mecanizate, participanții au demonstrat măiestrie în mânuirea armamentului și concentrare exemplară, într-un cadru dominat de fair-play și profesionalism.

Clasamentul final al competiției a fost următorul:
🥇 Locul I: Plutonier-major Gîju Sever Cătălin, Batalionul 814 Tancuri „Mihai Vodă”, Turda
🥈 Locul II: Caporal Bîșcă Constantin, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, Botoșani
🥉 Locul III: Locotenent Vatră Vlad, Batalionul 198 Logistic „Prut”

Reprezentanții Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” au felicitat toți participanții pentru profesionalism și devotament, subliniind că astfel de competiții consolidează spiritul de echipă, precizia în acțiune și performanța militară.

Pentru Botoșani, rezultatul caporalului Constantin Bîșcă aduce o nouă confirmare a valorii militarilor din Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun”, una dintre cele mai respectate unități din nordul Moldovei, cu tradiție în pregătirea de elită a trupelor de artilerie.

Publicitate

Citeste mai mult

Educație

Festivalul Toamnei la Grădinița Bălușeni: O sărbătoare a culorilor și bucuriei

Publicat

Publicitate

Atmosferă de sărbătoare, zâmbete și emoții la Grădinița Bălușeni, unde a avut loc o nouă ediție a Festivalului Toamnei, un eveniment care a adunat copii, părinți, cadre didactice și reprezentanți ai administrației locale într-o manifestare plină de culoare și tradiție.

Primarul comunei Bălușeni, Claudiu Doroftei, a fost prezent la eveniment și a transmis un mesaj de apreciere pentru implicarea comunității educaționale.

„Mă bucur că am avut prilejul să particip astăzi la Festivalul Toamnei organizat de Grădinița Bălușeni. Felicit organizatorii pentru implicare și pentru frumoasa colaborare cu părinții și comunitatea locală. Ați reușit să aduceți culoare, zâmbete și bucurie în sufletele noastre. Vă doresc tuturor multă sănătate, inspirație și cât mai multe activități frumoase împreună!”, a transmis edilul localității, primarul Claudiu Doroftei.

Evenimentul a reunit activități tematice dedicate anotimpului toamna, momente artistice susținute de cei mici, decoruri realizate manual și expoziții cu produse tradiționale specifice sezonului.

Festivalul Toamnei de la Bălușeni s-a transformat, de la an la an, într-o tradiție locală care aduce împreună comunitatea, promovează spiritul de colaborare între școală și familie și îi învață pe cei mici frumusețea lucrurilor simple.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending