Connect with us

Eveniment

FOTO: Ce a rămas în urmă după incendiul din Nicșeni, cauzat de o improvizație la boiler. Patru ore au luptat pompierii

Publicat

Publicitate

Patru ore au luptat pompierii botoșăneni pentru a stinge incendiul din satul Dacia, comuna Nicșeni. Cauza stabilită de salvatori a fost un cos de fum cu improvizatii la boilerul de apa caldă. Au fost nevoie de patru ore de munca a voluntarilor de la SVSU Nicșeni și colegii de la ISU Botosani pentru a stinge in totalitate incendiul.

Din fericire nu au existat victime insa din nefericire pagube materiale in valoare de peste o suta de mii lei.

Amintim că un incendiu violent a cuprins astăzi casa unei familii din localitatea Dacia, comuna Nicșeni.
Alarma a fost dată de vecini. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau cu flacără și degajări mari de fum acoperișul casei, pe o suprafață de 130 m.p., dar și bunurile depozitate în cele două camere de la etajul 1 al clădirii. Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit, 15 pompieri militari și voluntari din Nicseni, mai bine de patru ore. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile care întreținea arderea .
Pompierii au acționat rapid și au oprit propagarea flăcărilor la parterul clădirii. Aceștia au înlăturat și pericolul de explozie, fiind scoase patru butelii.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

 

Publicitate

 

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FC Botoșani, egal în meciul de revenire al lui Leo Grozavu pe bancă

Publicat

Publicitate

FC Botoșani a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida împotriva echipei PFC Ludogorets 1945, în primul meci al anului 2025 din pregătirile din Antalya.

Partida a marcat revenirea antrenorului Leo Grozavu pe banca tehnică a „roș-alb-albaștrilor”.

Jocul a fost unul echilibrat, cu momente de intensitate de ambele părți, iar echipa botoșăneană a demonstrat dorința de a începe noul an competițional cu o prestație solidă sub coordonarea tehnicianului revenit.

Acest rezultat oferă speranțe fanilor și promite un sezon interesant pentru FC Botoșani, sub conducerea unui antrenor experimentat și cunoscut pentru stilul său energic, dar abia de la viitoarele partide vom vedea dacă revenirea acestuia este un plus sau un minus pentru echipa din nordul Moldovei.

Citeste mai mult

Eveniment

FC Botoșani și-a reziliat contractul cu Lorand Fulop

Publicat

Publicitate

FC Botoșani și jucătorul Lorand Fulop au reziliat astăzi înțelegerea contractuală în condiții amiabile.

Revenit la FC Botoșani în noiembrie 2023, Lorand Fulop a bifat în această a doua sa experiență în tricoul „roș-alb-albastru”, 25 de partide și a marcat un gol.

“Mulțumim Lorand Fulop!  Mult succes mai departe în carieră Lorand și la cât mai multe realizări!”, a transmis clubul de la Botoșani pe pagina de socializare.

Decizia FC Botoșani vine după ce zilele trecute, clubul din nordul României, a reziliat înțelegerea contractuală în condiții amiabil și cu antrenorul Liviu Ciobotariu, iar la Botoșani a fost așteptat să ajungă ca antrenor principal Leo Grozavu, cel care s-a prezentat la primul meci de pregătire al FC Botoșani din Antalya .

Citeste mai mult

Eveniment

În câte case este veselie în aceste clipe: Aproape 2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul

Publicat

Publicitate

Aproape 2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica marţi, la praznicul Sfântului Ioan Botezătorul, relatează agerpres.ro.

Potrivit datelor furnizate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanei, este vorba despre 1.953.014 români, dintre care 1.296.437 bărbaţi şi 656.577 femei.

Cei mai mulţi sărbătoriţi sunt cei cu prenumele Ioan – 436.873 şi Ionuţ – 366.329.

Lor li se adaugă cei care se numesc Ion – 319.994, Ionel – 131.634, Nelu – 19.867, Ivan – 7.931, Jan – 4.363, Ionică – 4.361, Jean – 3.307 şi Ioniţă – 1.778.

Dintre femei, cele mai multe sărbătorite poartă numele de Ioana – 394.552.

De Sfântul Ioan mai sunt sărbătorite şi cele care se numesc Ionela – 148.488, Oana – 71.757, Ionica – 19.006, Nela – 10.645, Ionelia – 6.752, Jana – 4.665, Ionuţa – 579 şi Onuţa – 133.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Câți bani a cheltuit un roman pentru a transforma o Dacia 1300, într-o mașină electrică. Ce viteză maximă prinde

Publicat

Publicitate

Un român a investit 26.000 de euro pentru a-și transforma Dacia 1300 într-o mașină electrică.

Vehiculul, care a fost prezentat luni pe Bulevardul Eroilor din centrul Clujului, atrage privirile trecătorilor prin combinația dintre designul retro și tehnologia modernă. 

Mașina este dotată cu un motor electric de 40 kW și o baterie de 20 kWh, care îi oferă o putere de 41 de cai putere și o viteză maximă de 110 km/h. Deși funcționează cu o singură treaptă de viteză, mașina păstrează cutia mecanică originală, adaptată de la o Dacia Papuc diesel, potrivit Cluj24.ro.

Sursa foto: Cluj24.ro

Mașina a fost omologată la RAR și are o autonomie de aproximativ 155 km. Proprietarul a obținut și numere verzi de înmatriculare și a subliniat mândru că este vorba de o „Dacia 1300 electrică”.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending