Connect with us

Eveniment

FOTO: Cabinet Parlamentar Elisabeta Lipa, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Vineri, 7 martie 2025, s-a deschis în Dorohoi un Cabinet parlamentar unde sunt invitați toți cetățenii din municipiu și din celelalte localități ale județului la un dialog apropiat.

„Cabinetul parlamentar l-am inaugurat în prezența președintelui organizației Județene a Partidului Social Democrat, doamna Doina Federovici. Au venit alături de mine domnul deputat Marius Budăi, domnii Bogdan Morariu, primar comuna George Enescu, , Laurențiu Barbacariu, primar comuna Mihăileni, Viorel Lozneanu, primar comuna Lozna, Coțofrec Ștefan, primar comuna Cândești, Cristian Dumitraș, comuna Cordăreni, Mihai Cazacu, comuna Dersca, colegi parlamentari PSD.

Deschiderea oficială a avut parte și de binecuvântarea creștinească concretizată într-o slujbă de sfințire ținută de părintele Petre Ionuț.

Prin intermediul cabinetului meu parlamentar vreau să preiau într-un mod eficient și rapid problemele tuturor cetățenilor județului Botoșani, precum și cele ale administrațiilor locale, asumându-mi astfel și misiunea de a găsi soluții pentru fiecare în parte.

Așa cum pe parcursul întregii mele cariere sportive am luptat pentru atingerea celor mai înalte obiective și în cariera politică voi face tot ce îmi stă în puteri pentru ca drepturile și interesele botoșănenilor să fie protejate și promovate.

Îmi doresc ca cetățenii și reprezentanții administrațiilor locale să privească acest cabinet parlamentar ca fiind locul în care vor găsi sprijin și îndrumare în soluționarea problemelor lor. Dincolo de aceste aspecte, o componentă importantă a misiunii acestui cabinet va fi aceea de a uni forțe, idei și proiecte pentru transformarea județului Botoșani într-un centru al sportului pentru întreaga regiune a Moldovei.

Publicitate

Mi-am asumat acest obiectiv încă de la începutul mandatului de deputat și îl voi duce la îndeplinire, pentru că suntem un județ al campionilor, un județ cu un potențial sportiv extraordinar, care trebuie valorificat.

Țin să le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți alături de mine, chiar am simțit că mă aflu între prieteni”, se arată într-un comunicat remis redacției.

Cabinetul parlamentar se află în Municipiul Dorohoi, strada A. I. Cuza nr. 2.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești au sărbătorit Ziua Copilului în cadrul proiectului educațional „Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai!”

Publicat

Publicitate

În cadrul Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Drislea, elevii de la Liceul „Demostene Botez” Trușești au sărbătorit Ziua Copilului în cadrul proiectului educațional „Copiii sunt mâinile cu care ne prindem de Rai!”.

Biserica a fost plină de copii, care cu bucurie în suflet au primit pe Domnul în inima lor curată, amintindu-ne de ceea ce a spus Domnul Hristos în Evanghelie, că de nu vom fi precum copiii, nu vom intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Atmosfera de sărbătoare a cuprins întreaga biserică parohială, iar bucuria, pacea și speranța s-au regăsit în sufletele tuturor celor prezenți. Participarea la Sfânta Liturghie îi responsabilizează, iar împărtășirea euharistică îi pregătește duhovnicește pentru întâlnirea cu Hristos.

Copiii au fost premiați pentru participarea în timpul anului școlar la activitățile din cadrul proiectului educațional regional „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!”. Parteneriatul Școală – Biserică are drept scop dobândirea de către elevi a unor virtuți creștine sănătoase și cultivarea unor comportamente moral – religioase autentice. Cea mai frumoasă rugăciune pe care o putem face este grija asumată pentru copiii noștri, conștientizând faptul că ei sunt preferați de către Mântuitorul și lor, înaintea tuturor, li se dă Împărăția Cerurilor. Cei trei piloni ai educației: familia, școala și Biserica trebuie să colaboreze armonios și să reușească să vadă în simplitatea sufletelor copiilor frumusețea Raiului dumnezeiesc pentru a atinge cu mintea, inima și sufletul Înaltul Cerului.

Preotul paroh Toma Burdulea a precizat că ceea ce s-a întâmplat astăzi a fost un lucru bineplăcut înaintea Domnului, căci cei mici s-au întâlnit cu Hristos cel viu. Acesta le-a spus copiilor să nu uite că rugăciunea rămâne și dacă vreodată, pe cărarea vieții se vor rătăci.

„Dumnezeu le va arata întotdeauna drumul spre lumină! Dorim tuturor copiilor să fie sănătoși și să-și trăiască copilăria cu inocența specifică vârstei. Bunul Dumnezeu să-i însoțească pretutindeni, reușind astfel să trăiască pe deplin bucuria înălțării prin valorile cărții pentru a deveni oameni adevărați. Nimic să nu le tulbure liniștea jocului și a veseliei, aducând mereu pace și bucurie în sufletul părinților. La mulți ani, tuturor copiilor”, a spus părintele.

Comunicat de presă

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

VIDEO: Ziua Copilului sărbătorită cu bucurie la Biserica Sfântul Ioan din Botoșani

Publicat

Publicitate

Duminică după-amiază, de 1 iunie, curtea Bisericii „Sfântul Ioan” din Botoșani a fost plină de râsete și voie bună, într-un eveniment special dedicat copiilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Zeci de micuți, cu vârste cuprinse între 2 și 11 ani, au umplut spațiul cu energia și entuziasmul lor molipsitor, transformând curtea bisericii într-un adevărat tărâm al copilăriei.

Responsabile pentru veselia generală au fost educatoarele  Ana-Maria Bulboacă și Ana-MariaDăscălescu , care au coordonat cu pricepere și suflet deschis o serie de jocuri interactive, adaptate vârstei copiilor. Activitățile s-au desfășurat în mai multe etape, fiecare aducând noi zâmbete și exclamații de uimire.

Vedeta primei părți a fost simpaticul Zâmbărici, o păpușă de pluș năstrușnică, care a pus stăpânire pe „parașută” – o prelată colorată, transformată într-un joc colectiv care i-a captivat pe cei mici. În valurile de râsete și chiote, copiii au dansat, au alergat și s-au bucurat din plin de libertatea jocului.

A urmat apoi o activitate de creație, unde copiii s-au așezat la măsuțe și au dat frâu liber imaginației, confecționând mici opere de artă din hârtie colorată și alte materiale pregătite de organizatori. Fiecare lucrare a purtat amprenta unică a copilăriei, sinceră, colorată și plină de bucurie.

Evenimentul a fost onorat de prezența părintelui protopop Petru Fercal, care le-a oferit copiilor binecuvântarea sa și câteva cuvinte calde, încurajându-i să-și păstreze mereu curăția sufletului și lumina din priviri.

Desigur, nu au lipsit nici răsfățurile culinare, dulciuri, sucuri și o limonadă delicioasă, preparată în casă de o mămică vrednică. Totuși, în ochii copiilor, nimic nu a întrecut farmecul baloanelor de săpun și al mingilor săltărețe. Poarta bisericii a devenit, pentru câteva ore, o poartă de fotbal ideală, unde s-au înscris goluri demne de campioni.

Publicitate

La final, toți cei prezenți s-au adunat într-un cerc mare și au cântat, cu zâmbetul pe buze, tradiționalul „La mulți ani!”, dorind din inimă numai bucurii tuturor copiilor din Botoșani și din întreaga lume. Momentul a fost cu atât mai emoționant cu cât, în cântecul lor, s-a alăturat și părintele protopop, care a încheiat ziua cu o binecuvântare caldă și un zâmbet larg.

A fost o zi în care credința, comunitatea și bucuria copilăriei s-au împletit armonios, lăsând amintiri frumoase în inimile tuturor celor prezenți.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 1 iunie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 1 iunie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 1 iunie 2025:

Loto 6/49: 42, 43, 14, 22, 26, 45

Loto 5/40: 38, 21, 24, 28, 9, 37

Joker: 41, 24, 36, 28, 10 + 4

Noroc: 5 0 7 8 7 1 8

Publicitate

Noroc Plus: 4 4 3 2 1 0

Super Noroc: 7 2 5 4 2 5

Citeste mai mult

Cultura

Expoziție de artă contemporană la Botoșani, în memoria profesorului Cezar Atodiresei

Publicat

Publicitate

În perioada 2 – 15 iunie 2025, Muzeul Județean Botoșani găzduiește în spațiul Colecției de Artă din Piața Revoluției nr. 13 expoziția „+Confluențe A21+ (_05)”, un eveniment expozițional organizat de Grupul A21+, dedicat memoriei profesorului Cezar Atodiresei.

Evenimentul reunește lucrările a 16 artiști vizuali, membri ai Grupului A21+, absolvenți ai Specializării Pictură (promoția 2018–2021), coordonați de regretatul profesor universitar. Expozanții sunt: Roxana Barbu, Ilie Brănescu, Mădălina Cornea, Ana Dominte, Lucreția Maiorescu, Monica Martac, Rebeca Mănescu, Alin Mușat, Daniela Nechita, Silvia Stoica, Smaranda Stoica, Alina Tătăroiu, Irina Venera, Michaela Vreja și Christian Zidros – invitat special.

Expoziția aduce în fața publicului botoșănean o selecție de lucrări variate stilistic, dar unite printr-o reflecție profundă asupra lumii interioare și exterioare. Artiștii propun viziuni personale asupra unor teme precum sacrul, timpul, ființa umană, angoasa sau liniștea, explorând aceste dimensiuni printr-un limbaj plastic bogat și sensibil.

Curatorul expoziției este Roxana Barbu, iar evenimentul este organizat de artista vizuală Silvia Stoica, cadru didactic la Universitatea Națională de Arte din București, membru al Filialei Pictură București a U.A.P.

Grupul A21+, constituit în 2024, își propune să onoreze și să continue moștenirea artistică a profesorului Atodiresei, printr-o serie de expoziții recurente și proiecte artistice cu deschidere națională și internațională. În 2025, grupul a organizat deja mai multe evenimente importante, iar expoziția de la Botoșani marchează un nou pas în consolidarea unei prezențe culturale active și coerente.

Vernisajul va avea loc luni, 2 iunie, începând cu ora 17:00. Intrarea este liberă, iar expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 9:00 și 16:30.

Publicitate

Publicul botoșănean este invitat să descopere o expoziție cu valoare artistică și emoțională deosebită, în care arta devine un dialog viu între generații și o formă de omagiu adus unui mentor care a inspirat și format o întreagă comunitate creativă.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending