Connect with us

Eveniment

FOTO: Biserica vie a Sfintei Teodora de la Sihla. A doua prăznuire a hramului în Botoșani. Popas duhovnicesc cu zeci de preoți și credincioși

Publicat

Publicitate

La Botoșani, o nouă parohie prinde viață în mijlocul unei comunități care dă semne că se întoarce la valorile credinței. Parohia „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, aflată la al doilea hram, strânge în jurul său credincioși hotărâți să ridice din temelii un nou lăcaș de cult, simbol al rezistenței prin credință.

Părintele Cătălin Ailenei, tânărul preot aflat în fruntea acestei misiuni, cheamă botoșănenii să devină ctitori ai unei biserici care, deocamdată, trăiește doar în inimile celor ce o visează. Botoșaniul trăiește o mângâiere duhovnicească, ridicarea unui nou altar de rugăciune, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Este o lucrare care nu se măsoară în cărămizi și beton, ci în evlavie și jertfelnicie, în încrederea că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar oamenii devin unelte vii ale harului.

Parohia „Sfânta Teodora de la Sihla” din Botoșani, desprinsă anul trecut din Parohia „Pacea”, a sărbătorit, ieri, cel de-al doilea hram, nu într-o biserică de zid, ci într-o biserică vie, formată dintr-o obște de credincioși care și-au făcut din suflet altar. Și chiar dacă locul de rugăciune încă nu s-a înălțat din temelii, sărbătoarea a fost prilej de mare bucurie duhovnicească.

La Biserica „Buna Vestire”, prin bunăvoința părintelui paroh Dan Afloarei, care a oferit adăpost acestei tinere parohii, s-a săvârșit, miercuri seară, Slujba Vecerniei cu Litie, oficiată de un sobor de preoți condus de părintele protopop Petru Fercal. Cuvintele părintelui Dan Afloarei, rostite cu blândețe, au întărit sufletele celor prezenți: „Temerarii trebuie respectați. Părintele Cătălin a venit să construiască o biserică în vremuri foarte grele. Dar o lucrare a lui Dumnezeu nu se poate face decât în echipă.”

Și ce echipă mai frumoasă poate exista decât aceea a credincioșilor care, seară de seară, își unesc rugăciunea pentru ca un vis să prindă contur? Deși nu există încă o biserică de piatră, biserica vie, formată din credincioșii închinători ai Sfintei Teodora, s-a dovedit a fi mai mare decât orice catedrală, încât la slujbă nu aveai unde să arunci un ac, mulți oameni stând afară, dar legați prin suflet de altarul dinăuntru.

La strană, cântăreții bisericești au umplut sufletele de pace și nădejde. Cântarea „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne…” a fost ca o revărsare de lumină peste inimile celor prezenți, într-un moment de rugăciune ce va rămâne întipărit în istoria acestei parohii.

Publicitate

În cuvântul său, părintele protopop Petru Fercal, acest arhiereu al cuvântului, a subliniat frumusețea acestei lucrări de început: „Să păstrăm dragostea de Biserică, așa cum ne-au învățat strămoșii noștri. Prin osteneala părintelui Cătălin și prin ajutorul lui Dumnezeu, Botoșaniul va avea încă un altar al luminii, unde sufletele să se mântuiască”.

În fața unei asemenea provocări, părintele Cătălin Ailenei a mărturisit cu emoție că această cale nu poate fi urmată decât cu sprijinul celor care iubesc Biserica: „Sfânta Teodora nu ne va lăsa. Știu că fiecare rugăciune, fiecare mână de ajutor, fiecare jertfă se va întoarce în dar duhovnicesc pentru toți cei care pun suflet în această lucrare”.

Este important de precizat că Biserica „Buna Vestire” nu are ca al doilea hram sărbătoarea Sfintei Teodora de la Sihla, ci doar găzduiește temporar slujbele oficiate de părintele Cătălin, până când, cu ajutorul lui Dumnezeu, parohia își va vedea ridicat propriul paraclis și apoi biserica mult dorită.

Astăzi, credincioșii Botoșaniului sunt chemați nu doar să privească, ci să devină ctitori ai unei lucrări sfinte. Să urmeze pilda înaintașilor care, în vremuri poate mai grele decât cele de acum, au zidit biserici ca semn al dragostei față de Dumnezeu și al mărturisirii credinței.

A fi ctitor nu este doar un gest de donație, ci o chemare la împreună-lucrare cu Hristos. Numele ctitorilor va fi zugrăvit în pronaosul bisericii, dar va fi scris și în Cartea Vieții. Rugăciunile rostite pentru ctitori la fiecare Sfântă Liturghie sunt mărturie că binefacerea nu se pierde niciodată înaintea lui Dumnezeu.

Parohia „Sfânta Teodora de la Sihla” nu ridică doar ziduri, ci o biserică vie împodobită cu florile minunate ale credinței adevărate.

Joi, credincioșii sunt așteptați la Sfânta Liturghie în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora, la Biserica „Buna Vestire”

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Apel la solidaritate pentru un tată din Botoșani, al cărui vis a fost mistuit de un incendiu

Publicat

Publicitate

Impresionat de drama unui tată care, după ani de muncă în țară și în străinătate, și-a văzut munca de o viață distrusă într-un incendiu, Daniel Câslariu, președintele Asociației „Grup Civic” Botoșani, face un apel public la solidaritate și sprijin uman. Povestea lui Loznianu Constantin Laurențiu este una despre sacrificiu, boală, pierdere și speranță, iar mesajul transmis de Daniel Căslaru este redat integral mai jos:

„Sunt momente în viață când simți că cerul se prăbușește peste tine.

Când, după ani de muncă, de sacrificii, de speranță și rugăciune, într-o singură clipă… pierzi tot.
Aceasta este povestea lui Loznianu Constantin Laurențiu — tată, soț, om muncitor, care nu a cerut niciodată nimic de la nimeni.
În urmă cu 5 ani și-a pus toată inima într-un vis simplu:
să muncească aproape de casă, să fie lângă copii, să își întrețină familia prin propriile mâini.
A plecat în străinătate, a muncit pe șantiere, a dormit prin camere străine, a strâns fiecare leu.
A plătit chirii, impozite, a cumpărat scule, a tras cabluri, a reparat, a construit, a sperat.
Apoi, când visul era aproape gata, boala l-a pus la pământ.
Un an de spitale, tratamente, investigații.
Un an de durere, frică și tăcere.
Când Dumnezeu i-a dat putere să se ridice din nou…
a venit incendiul.
Un foc pornit din neglijența altuia a mistuit tot:
clădirea, uneltele, munca, viitorul.
În câteva minute au ars ani din viața lui.
Astăzi nu mai are unde să muncească.
Nu mai are cu ce.
Dar are încă credință.
Crede că Dumnezeu nu l-a lăsat singur.
Crede că Dumnezeu lucrează prin oameni.
De aceea vă cer, cu inima strânsă, să fim noi miracolul lui.
Orice ajutor înseamnă enorm:
o cărămidă pentru viitorul copiilor lui,
o scânteie de speranță pentru un tată care refuză să se lase învins.
Cont donații:
RO73BTRLRONCRT0482545601
RO23BTRLEURCRT0482545601
Titular: Loznianu Constantin Laurențiu
Distribuiți.
Ajutați.
Nu lăsați un om bun să rămână la pământ.
Dumnezeu să vă răsplătească fiecare gest.
Doamne ajută! ”

Citeste mai mult

Eveniment

Trei focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia. Aproape 90% dintre câinii din mediul rural vaccinați antirabic în județul Botoșani

Publicat

Publicitate
Prefectul Raluca Curelariu a convocat, luni, o nouă ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, desfășurată online, în cadrul căreia autoritățile au analizat situația epidemiologică din județul Botoșani și măsurile necesare pentru limitarea focarelor existente.
 În acest moment, sunt active:
• 3 focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia
• 1 focar de pestă porcină africană, pe raza fondului de vânătoare Iepurașul
Având în vedere evoluția focarelor de rabie, măsurile prevăzute în planurile standard au fost suplimentate printr-o acțiune de informare dispusă prin Ordin de Prefect, acțiune implementată de echipe mixte formate din reprezentanți ai Poliției Animalelor și ai DSVSA.
În paralel, implicarea autorităților locale, în special a primarilor din localitățile afectate, a fost esențială pentru informarea cetățenilor și facilitarea accesului la vaccinare.
 Datorită acestor măsuri suplimentare, campaniei de informare și colaborării instituționale, județul Botoșani a atins, în mediul rural, un grad de aproape 90% vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân, un rezultat record pentru județul nostru.
 Vaccinarea bovinelor, demarată în luna decembrie, se realizează gratuit și se află în prezent la un grad de realizare de 40%:
• termen de finalizare: 31 ianuarie 2026
• peste 80.000 de bovine vor fi vaccinate până la finalul campaniei
Situația este monitorizată permanent, astfel încât orice măsură necesară să poată fi dispusă imediat, în funcție de evoluția epidemiologică.
 Mulțumesc primarilor, reprezentanților Poliției Animalelor, medicilor veterinari de circumscripție și DSVSA Botoșani pentru implicare, profesionalism și colaborare. Aceste rezultate arată că intervenția coordonată și comunicarea corectă cu cetățenii produc efecte concrete.

Citeste mai mult

Cultura

Manifestări culturale dedicate Zilei Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale se vor desfășura pe parcursul săptămânii 12 – 16 ianuarie 2026 la toate secțiile și filiale Bibliotecii Județene’ Mihai Eminescu’ Botoșani și vor cuprinde o diversitate de expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice susținute de elevi de la diferite instituții de învățământ din municipiul Botoșani.

Vineri, 16 ianuarie 2026, începând cu ora 10,00, Sala de lectură a Bibliotecii va găzdui’ Rotonda cenaclurilor literare pentru copii și tineret’, activitate devenită tradiție în programul manifestărilor organizate de instituție. Membrii cenaclurilor literare’ Nuferi albi’ – Corni (coord. Prof. Maria Vasiliu), ‘ Litera’ – Stăuceni (coord. Gabriel Atănăsoaie), ‘ Luceafărul’ – Hănești (coord. Prof. Georgică Manole), alături de elevi talentați de la Școala Gimnazială’ Elena Rareș’ Botoșani (coord. Prof. Dorela Moldovanu și bibliotecar Laura Oberofer Manoliu), Școala Gimnazială nr. 13 (coord. Mihaela Airinei) și de la Școala Gimnazială nr. 1 Sarafinesti (coord. Prof. Dorina Iftime) vor recita din creațiile proprii și din opera eminesciană.

Din programul activităților:
SECȚIA ÎMPRUMUT CARTE PENTRU COPII
-‘ Iarna-i ici, vara-i departe’ – expoziție de carte
-‘ Eminescu în glas și culoare’ – recital de poezie, 16 ianuarie 2026, ora 11,00. Participă elevii clasei a II-a A, Școala Gimnazială nr. 11, Botoșani, prof. Doina Răduțac
-‘ Eminesciana 2026’, 17 ianuarie 2026, ora 11,00 (în colaborare cu Cabinetul de numismatică și filatelie)

Citeste mai mult

Eveniment

Studiu: Un utilizator din șapte a căzut victima unei fraude online, în 2025. Rețelele sociale, canal principal al înșelătoriilor

Publicat

Publicitate

O persoană din șapte a fost victima unei înșelătorii online, în 2025, iar rețelele de socializare au depășit e-mailul ca principal canal de atac pentru răspândirea mesajelor și ofertelor false, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat luni.

Conform cercetării Bitdefender, în timp ce 14% dintre respondenți au fost victime ale fraudelor online în ultimele 12 luni, alți 4% nu pot spune cu certitudine dacă au fost sau nu afectați.

În același timp, înșelătoriile bazate pe inteligență artificială (AI) reprezintă principala temere a oamenilor, iar 37% dintre cei chestionați se declară îngrijorați de deepfake-uri și înșelătorii sofisticate.

Raportul relevă, totodată, că rețelele de socializare au devenit principalul canal prin care se transmit înșelătoriile online (34%), peste e-mail (28%), apeluri telefonice (25%) și mesaje text (24%).

De asemenea, persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani sunt de peste două ori mai expuse la înșelătorii pe social media (43%), comparativ cu cei peste 55 de ani (20%).

Potrivit sursei citate, peste o treime (37%) dintre respondenți au afirmat că își notează parolele pe hârtie sau în documente nesecurizate, iar 32% folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi.

Publicitate

Datele centralizate în cercetare evidențiază faptul că aproape jumătate (48%) acceptă toate cookie-urile fără a le citi, din dorința de a accesa rapid conținutul, în timp ce în aceeași pondere nu folosesc soluții de securitate pe telefon, deși peste jumătate efectuează tranzacții online pe mobil.

Studiul Bitdefender a fost realizat în colaborare cu Censuswide, companie internațională de cercetare de piață, pe un eșantion de 7.000 de utilizatori cu vârste între 16 și peste 55 de ani, în perioada iunie – septembrie 2025, în Australia, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending