Connect with us

Administratie

FOTO: Au început lucrările de modernizare a unui nou sector de drum de piatră, Dobârceni – Murguța – Ștefănești

Publicat

Publicitate

Luni, 10 iulie 2023, au început lucrările de modernizare a unui nou sector de drum de piatră! Este vorba de DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești. Lucrările, care se ridică la 44,6 milioane de lei, vor fi finanțate din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” (38,6 milioane de lei) și bugetul propriu al Consiliului Județean (6 milioane de lei).

„Continuăm procesul de modernizare a infrastructurii rutiere județene. La preluarea mandatului am promis că vom face acest drum și am căutat soluțiile ca acest lucru să se realizeze cât mai repede, mai ales că este o investiție așteptată de foarte mulți ani. Prin modernizarea DJ294B, Dobârceni – Murguța – Ștefănești, rezolvăm problemele de infrastructură rutieră din sud-estul județului, creând o alternativă modernă de circulație locuitorilor din zonă și nu numai. Se leagă comuna Dobârceni de orașul Ștefănești, implicit de Drumul Național DN 24C”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrarea va fi realizată de o asociere formată din firmele botoșănene: Conrec, Transasfalt Prod și Elproex. Durata de execuție este de 20 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

„Consiliul Județean Botoșani a modernizat și continuă să modernizeze sectoare importante de drum județean, pentru că ne dorim să avem cât mai puține drumuri de piatră. Am promis că vom asigura condiții bune de trafic pentru locuitorii din toate zonele județului și asta facem. Ca la fiecare lucrare, am solicitat constructorului să facă lucrări de calitate, care să reziste în timp”, a declarat vicepreședintele Dorin Birta.

În vederea scurtării timpilor de realizare a investițiilor, Consiliul Județean Botoșani și-a asumat realizarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice, astfel încât în momentul deschiderii Programului „Anghel Saligny” toată documentația tehnică a fost gata. „În paralel cu semnarea cererilor de finanțare, am realizat, prin intermediul Direcției Județene de Drumuri, și licitațiile pentru execuția lucrărilor de modernizare la cei 40 de kilometri de drumuri județene de piatră prinși în PNI. Vrem să dezvoltăm județul și nu mai avem timp de pierdut. Vorbim de investiții masive în județ și facem tot ceea ce ne stă în puteri ca acestea să devină realitate”, a conchis Doina Federovici.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Alegeri prezidențiale 2025. Ilie Bolojan la vot: Vremurile liniștite au apus. Votați așa cum vă dictează conștiința

Publicat

Publicitate

Fiecare cetățean responsabil care se prezintă la vot poate face istorie pentru România, a declarat, duminică, președintele interimar Ilie Bolojan, după ce și-a exprimat opțiunea electorală la o secție amenajată la Școala gimnazială nr. 150 din Capitală, relatează agerpres.ro.

”De ce sunt alegeri importante: e o perioadă complicată, iar vremurile liniștite au apus. Președintele României va da direcțiile importante ale politicii noastre externe și ale celei de apărare. De acestea vor depinde siguranța țării noastre și faptul că vom rămâne o țară de încredere”, a afirmat Bolojan.

El a adăugat că, în plan intern, președintele va trebui să colaboreze cu majoritatea parlamentară, cu Guvernul, ”pentru a reconstrui încrederea, pentru a reforma statul și pentru a crea oportunități și dezvoltare pentru români”.

”Din aceste motive, fiecare cetățean responsabil care se prezintă la vot poate face istorie pentru România și îndemnul meu pentru toți cetățenii României este să se prezinte la vot indiferent de opțiunea pe care o au. Votați așa cum vă dictează conștiința”, a transmis președintele interimar.

Citeste mai mult

Eveniment

IPJ Botoșani: Procesul de votare a început fără incidente la Botoșani

Publicat

Publicitate

Conform datelor centralizate la nivelul Comandamentului Operațional constituit în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, care monitorizează și coordonează misiunile legate de alegeri, pe parcursul nopții nu a fost înregistrat niciun incident deosebit.

Efectivele MAI care au asigurat protecția secțiilor de vot pe parcursul nopții le-au predat președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare în această dimineață, cu sigiliile intacte.

Președinții birourile electorale ale secțiilor de votare sunt obligați să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiții, având atribuții și în afara secției de vot, în jurul secției, precum și pe străzi și în piețe publice, până la o distanță de 500 de metri.

Refuzul oricărei persoane de a se conforma dispozițiilor președintelui biroului electoral al secției de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot și în împrejurimi constituie contravenție.

Astăzi, peste 1.400 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și angajați ale altor structuri MAI din jdețul Botoșani, acționează în misiuni conexe procesului electoral, în principal protecția secțiilor de votare,  verificarea incidentelor electorale și menținerea gradului de siguranță publică.

La nivelul județului Botoșani au fost înregistrate 1596 cereri pentru urna mobilă, dintre care, șapte persoane private de libertate, care în prezent sunt încarcerate în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și au drept de vot.

Publicitate

“Vă reamintim, că cetățenii români pot vota în baza unuia dintre următoarele acte: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie,  buletinul de identitate și, în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani, Delia Nenişcu.

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care nu dețin un document valabil, serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor vor asigura astazi, program cu publicul, în intervalul orar 07:00-21:00.

Citeste mai mult

Eveniment

Peste 1,1 milioane de români au votat până la ora 9:00. Prezența la urne în Botoșani – sub media națională

Publicat

Publicitate

Potrivit datelor oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), până duminică dimineață, la ora 9:00, au fost înregistrate peste 632.045 de voturi în țară și 527.599 de voturi în străinătate, numărul total de alegători fiind de peste 1,1 milioane.

La nivel național sunt organizate 18.979 de secții de votare, iar în străinătate funcționează 965 de secții, unde românii din diaspora își pot exercita dreptul de vot.

Procesul de votare se desfășoară între orele 7:00 și 21:00, însă legea permite prelungirea programului până la ora 23:59, în cazul în care, la ora închiderii, în fața secției de votare se mai află alegători care așteaptă să voteze sau se află deja în incinta secției.

În afara granițelor țării, votarea a început duminică la ora locală 7:00 și se încheie tot la ora locală 21:00, cu respectarea termenului limită stabilit de legislația electorală, fără a depăși ora 21:00, ora României, cu posibilitatea de prelungire în condiții speciale.

În județul Botoșani, prezența la vot până la ora 9:00 a fost de 3,87%, sub media națională. Din cei 374.690 de alegători înscriși pe listele electorale permanente, s-au prezentat la urne 13.575 de persoane.

Procesul electoral continuă pe tot parcursul zilei, iar autoritățile încurajează cetățenii să se prezinte la vot pentru a-și exercita un drept fundamental garantat de Constituție.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Unde votează la prezidențiale 2025 liderii politici de la Botoșani

Publicat

Publicitate

Liderii partidelor politice din județul Botoșani a anunțat unde își vor exercita dreptul de vot duminică, 4 mai, în cadrul alegerilor prezidențiale. Reprezentanții celor mai importante formațiuni au anunțat deja orele și secțiile unde vor fi prezenți pentru a-și exprima opțiunea electorală.

Senatorul Cătălin Silegeanu, liderul AUR Botoșani, a transmis că membrii partidului se vor prezenta la urne la ora 09:00, la Școala Nr. 1 din municipiul Botoșani.

Din partea PNL, președintele organizației județene, Valeriu Iftime, va vota la ora 11:00, la secția de votare organizată în cadrul Școlii Catămărăști Deal.

Liderii social-democrați botoșăneni au anunțat următorul program:

  • Doina Federovici, senator și președinte PSD Botoșani, va vota la ora 12:00, la Școala Nr. 1 Botoșani;
  • Marius Budăi, deputat și prim-vicepreședinte al PSD Botoșani, se va prezenta la urne la ora 13:00, la Grădinița Curtești;
  • Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, va vota la ora 10:30, la Școala Nr. 13 din municipiu.

Secțiile de votare din țară vor fi deschise duminică între orele 7:00 și 21:00. La nivel național, peste 18 milioane de alegători sunt așteptați la urne pentru a-și alege președintele pentru următorii cinci ani.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending