Connect with us

Eveniment

FOTO: Aproape 150 de botoșăneni au cerut intervenția comisarilor de la Garda de Mediu, de la începutul anului. Ce trebuie să conțină o petiție

Publicat

Publicitate
Câteva aspecte importante când vreți să adresați o petiție:
-prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice.
-petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare şi se clasează.
-petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate, urmând ca petiţionarul să fie înştiinţat despre aceasta.
-dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează.
De la începutul anului până în prezent Garda de Mediu Botoșani a înregistrat un număr de 133 de petiții, dintre care:
-84 petiții au fost redirecționate către alte instituții, întrucât au fost greşit adresate Gărzii Naţionale de Mediu,
-32 petiții au fost soluționate în termenul legal,
-3 petiții au fost clasate, întrucât după trimiterea răspunsului s-a primit o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar, cu acelaşi conţinut,
-8 petiții au fost clasate, întrucât nu au fost trecute datele de identificare a petiţionarului,
-6 petiții sunt în termenul de soluționare.
ORDONANŢĂ nr. 27 din 30 ianuarie 2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor
HOTĂRÂRE nr. 1005 din 17 octombrie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO&VIDEO: Elevii Liceului ,,Demostene Botez” Trușești au sărbătorit Ziua Națională

Publicat

Publicitate

Sub culorile tricolorului, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești au adus la viață spiritul Zilei Naționale, în cadrul activității „Orice ar fi, Românie te iubim!” realizată în armonie cu Primăria Trușești, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Ionășeni, Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni și Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești. Într-o atmosferă caldă, încărcată de respect și recunoștință față de istoria și valorile poporului român, elevii liceului au oferit comunității un moment artistic de excepție. Cu tricolorul în suflet și lumină în priviri, aceștia au interpretat cântece patriotice care au răsunat în inimile celor prezenți, readucând în prim-plan spiritul unității naționale. Recitările de poezii dedicate Zilei Naționale au completat armonios programul, fiecare vers fiind rostit cu emoție și mândrie. Elevii au demonstrat nu doar talent, ci și o profundă înțelegere a semnificației acestei zile, arătând că generațiile tinere duc mai departe flacăra identității și culturii românești. Un element aparte al evenimentului l-a constituit împodobirea bradului în biserică, gest simbolic ce a unit tradiția sărbătorilor de iarnă cu spiritul de recunoștință față de eroii și valorile neamului românesc. Participarea elevilor și colaborarea dintre instituții arată că, atunci când ne unim forțele, putem crea momente de neuitat pentru comunitate. A fost o sărbătoare plină de lumină și speranță, care a reafirmat importanța cultivării respectului pentru istorie, pentru simbolurile naționale și pentru valorile care ne aduc împreună, indiferent de vârstă sau rol în comunitate. Emoţia bucuriei sărbătoririi sufletului românesc, trebuie să ne adune pe toţi, oriunde ne-am afla pe acest pământ, pentru că suntem ROMÂNI. Ziua Națională a României este un moment de readucere în memoria colectivă a luptei de veacuri a românilor pentru unitatea și integritatea națională. În Unire există o forță spirituală care străbate peste veacuri, mărturisind ceea ce are mai de preț neamul românesc: credința, tradiția și verticalitatea înaintașilor noștri.Sub culorile tricolorului, elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești au adus la viață spiritul Zilei Naționale, în cadrul activității „Orice ar fi, Românie te iubim!” realizată în armonie cu Primăria Trușești, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Ionășeni, Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni și Școala Gimnazială Nr. 1 Durnești. Într-o atmosferă caldă, încărcată de respect și recunoștință față de istoria și valorile poporului român, elevii liceului au oferit comunității un moment artistic de excepție. Cu tricolorul în suflet și lumină în priviri, aceștia au interpretat cântece patriotice care au răsunat în inimile celor prezenți, readucând în prim-plan spiritul unității naționale. Recitările de poezii dedicate Zilei Naționale au completat armonios programul, fiecare vers fiind rostit cu emoție și mândrie. Elevii au demonstrat nu doar talent, ci și o profundă înțelegere a semnificației acestei zile, arătând că generațiile tinere duc mai departe flacăra identității și culturii românești. Un element aparte al evenimentului l-a constituit împodobirea bradului în biserică, gest simbolic ce a unit tradiția sărbătorilor de iarnă cu spiritul de recunoștință față de eroii și valorile neamului românesc. Participarea elevilor și colaborarea dintre instituții arată că, atunci când ne unim forțele, putem crea momente de neuitat pentru comunitate. A fost o sărbătoare plină de lumină și speranță, care a reafirmat importanța cultivării respectului pentru istorie, pentru simbolurile naționale și pentru valorile care ne aduc împreună, indiferent de vârstă sau rol în comunitate. Emoţia bucuriei sărbătoririi sufletului românesc, trebuie să ne adune pe toţi, oriunde ne-am afla pe acest pământ, pentru că suntem ROMÂNI. Ziua Națională a României este un moment de readucere în memoria colectivă a luptei de veacuri a românilor pentru unitatea și integritatea națională. În Unire există o forță spirituală care străbate peste veacuri, mărturisind ceea ce are mai de preț neamul românesc: credința, tradiția și verticalitatea înaintașilor noștri.

Profesor Cătălina Gania

 

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Ceremonie impresionantă la Darabani de Ziua Națională

Publicat

Publicitate

Comunitatea din Darabani a demonstrat că știe să prețuiască valorile naționale și au cinstit cum se cuvine sărbătoarea tuturor românilor.

,,1 Decembrie, Ziua Națională, ziua unității, ziua în care ne reamintim cu mândrie de cei care au crezut în unitate, în curaj și în puterea unui popor.

România înseamnă oamenii ei: cei care muncesc, care creează, care ajută, care ridică prin eforturile lor comunități și speranțe.

 

La mulți ani, români! La mulți ani, România! „, a transmis primarul  Mihai Gîrbaci.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Două cutremure de magnitudini 3,8 și 3,3 s-au produs luni dimineața în zona Vrancea

Publicat

Publicitate

Două cutremure cu magnitudini de 3,8 și, respectiv, 3,3 s-au produs luni dimineața în zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism, de 3,8, s-a produs la ora locală 5:40, în județul Vrancea, la adâncimea de 139,4 km, în apropierea următoarelor orașe: 50 km vest de Focșani, 62 km nord de Buzău, 62 km est de Sfântu-Gheorghe, 72 km est de Brașov și 90 km nord-est de Ploiești.

Al doilea cutremur, de magnitudine 3,3, s-a produs la ora locală 6:46, în județul Buzău, la adâncimea de 114,5 km, în apropierea următoarelor orașe: 54 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 60 km vest de Focșani, 62 km est de Brașov, 65 km nord-vest de Buzău și 84 km nord de Ploiești.

Cele mai mari seisme din acest an, ambele cu magnitudine 4,4, au avut loc pe data de 13 februarie, în județul Buzău, respectiv pe 11 mai, în județul Vrancea.

Anul trecut, cel mai important cutremur a avut magnitudinea 5,4 și s-a produs în județul Buzău, pe 16 septembrie. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Administratie

Mesajul premierului Ilie Bolojan, de Ziua Națională. Prezent la Alba Iulia

Publicat

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj cu prilejul Zilei Național. El va fi prezent la Alba Iulia, pentru a asista la parada militară programată în oraș. 

Dragi români,

Marea Unire din 1918 este, cred eu, cel mai frumos moment al istoriei noastre naționale. E temelia României de azi, e amintirea marilor sacrificii din Primul Război Mondial și e o lecție permanentă de solidaritate românească.

1 decembrie ne îndeamnă să avem încredere în România și în noi înșine. Românii pot și România poate să treacă peste greutăți, să urce mai sus, să construiască un viitor mai bun.

Unirea din 1918 ne-a dat dreptul de a fi o națiune întreagă, dar și datoria de a munci pentru bunăstarea națională.

Datoria de român și datoria de cetățean merg mână în mână, iar atunci când ne facem această dublă datorie, România merge înainte.

Publicitate

De aceea fiecare serviciu public care funcționează mai eficient, fiecare lucrare bine făcută, fiecare produs de calitate și fiecare investiție de succes, publică sau privată, reprezintă o formă reală de patriotism.

Vă mulțumesc tuturor celor care, prin muncă și decență, faceți o Românie mai bună.

La mulți ani, România! La mulți ani, români din țară și din diaspora!

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending