Connect with us

Eveniment

FOTO: Accident în municipiul Botoșani. O fetiță de două luni, dar și o tânără de 29 de ani au ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un accident rutier s-a produs, în urmă cu puțin timp, pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Botoșani. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, dar și una aparținând SAJ. Aceștia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. O fetiță de două luni, dar și o tânără de 29 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, fiind deconectate bornele bateriilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea vieții.

Publicitate

Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descprcată gratuit din APP Store și Google Play.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

„Vom avea titularizare în 2026”, dă asigurări ministrul Daniel David

Publicat

Publicitate

Concursul de titularizare din 2026, blocat de legea 141/2025 care suspendă ocuparea posturilor vacante în sectorul public pe tot parcursul anului viitor, se va organiza, a anunțat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la prezentarea raportului săptămânal.

Potrivit Edupedu, ministrul a fost întrebat dacă va exista titularizare anul viitor în condițiile crizei fiscal-bugetare. Daniel David a răspuns că „da, trebuie să avem și vom avea”.

Ministrul Daniel David a adăugat că „pentru mine, posturile în preuniversitar și universitar, deblocarea concursului pentru posturi este fundamentală.”

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală.

Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Ajutor de încălzire pentru familiile cu venituri mici

Publicat

Publicitate

Familiile și persoanele cu venituri reduse vor beneficia și în această iarnă de ajutorul pentru încălzire și de suplimentul pentru energie, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole. Programul de sprijin se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, informează alba24.ro.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă familiilor și persoanelor singure fără alte bunuri sau proprietăți, ale căror venituri medii nete lunare nu depășesc 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor și 2.053 de lei pentru o persoană singură.

Într-o postare pe rețelele de socializare, ministrul a precizat că cererile pot fi depuse la sediul primăriilor din localitatea de domiciliu, iar plățile vor începe în luna decembrie.

„Este o formă de sprijin pentru familiile și persoanele singure aflate în dificultate, pentru cei care trăiesc cu resurse limitate. Ajutorul pentru încălzire se acordă în perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, iar suplimentul pentru energie pe tot parcursul anului. Cererile se depun simplu, la primărie, însoțite de o declarație pe propria răspundere”, a explicat Florin Manole, citat de Rador.
Formularele pot fi obținute de la sediul primăriei, de pe site-ul instituției sau de pe paginile web ale agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială (ori, în București, de pe site-ul municipal).

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va efectua plățile prin intermediul agențiilor teritoriale, începând din decembrie 2025.

Două milioane de ajutoare acordate în sezonul trecut

Publicitate

În sezonul rece precedent, ANPIS, prin agențiile teritoriale, a efectuat aproximativ două milioane de plăți de ajutoare și suplimente pentru toate tipurile de surse de încălzire – energie termică, gaze naturale, energie electrică, combustibili solizi sau petrolieri – în valoare totală de circa 1,03 miliarde de lei.

În ultimii patru ani (2021–2024), numărul total al ajutoarelor și suplimentelor acordate potrivit Legii nr. 226/2021 a depășit 6,7 milioane, însumând aproximativ 3,67 miliarde de lei.

„Aceste cifre reflectă efortul constant de sprijinire a populației vulnerabile pentru a face față costurilor de încălzire din timpul iernii”, a transmis ANPIS.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala

Publicat

Publicitate

Sfinții Achepsima, episcopul, Iosif, preotul și Aitala, diaconul au trăit în secolul al IV lea, în vremea împăratului Sapor, regele perșilor.

Achepsima a fost arestat în timpul prigonei împotriva creștinilor din timpul domniei lui Sapor și aruncat în temniță, unde a pătimit vreme de trei ani. După torturi bestiale el a fost decapitat. Moartea să i-a fost descoperită în chip minunat de un copil, care, potrivit Tradiției a intrat în casă acestuia și l-a sărutat pe cap spunându-i: “Fericit este acest cinstit cap, căci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va încununa!”

Iosif și Aitala pentru că au avut curajul să mărturisească credință în Hristos au fost îngropați în pământ până la mijloc, iar torționarii i-au silit pe creștini să îi bată cu pietre. Prin lucrarea lui Dumnezeu, noaptea, trupul lui Iosif s-a făcut nevăzut, iar peste trupul lui Aitala a răsărit un arbore de mir cu ale cărui frunze și ramuri oamenii primeau vindecare de orice boală erau cuprinși. Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcina.

Troparul Sfinţilor Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul

Glasul 4

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Ține, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Publicitate

Condacul Sfinţilor Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul

Glasul 2

Cântând cele de sus…

Cele Dumnezeieşti de Taină le-ai învăţat, înţelepte, cu cinste, jertfă primită ai fost, de Dumnezeu fericite. Că paharul lui Hristos ai băut cu mărire, Sfinte Achepsima, cu cei împreună pătimitori cu ține, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.

Tot astăzi, facem pomenirea:

– Sfințirii bisericii Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe din Lida și așezarea sfintelor lui moaște în ea;

– Sfântului Cuvios Achepsima;

– Sfântului Cuvios Teodor, episcopul Arghirei;

– Sfinților Mucenici Sever, Androna, Teodot și Teodota;

– Sfântului Cuvios Ilie;

– A nouă sfinți mucenici;

– A douăzeci și opt de sfinți mucenici;

– Sfântului Ahemenid Perșul, mărturisitorul.

Citeste mai mult

Eveniment

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 2 noiembrie 2025

Publicat

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 2 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 2 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 11, 6, 24, 46, 44, 43

Loto 5/40: 16, 26, 35, 4, 32, 33

Noroc: 1 3 9 6 6 5 0

Noroc Plus: 5 7 2 5 1 3

Publicitate

Super Noroc: 9 0 4 5 4 0

Joker: 32, 4, 33, 21, 42 + 5

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending