Connect with us

Eveniment

Focuri de armă la Mileanca. Bărbat recalcitrant, rănit de polițiști, după ce i-a agresat pe oamenii legii

Publicat

Publicitate

La data de 13 septembrie 2022, polițiștii din Botoșani au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, de 57 de ani, din comuna Mileanca, cu privire la faptul că a fost agresat și i-a fost distrus autoturismul, de către un alt bărbat din aceeași localitate.

Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit următoarea situație de fapt:

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Mileanca ar fi pătruns, fără drept în locuința în care se aflau apelantul și concubina acestuia si i-ar fi agresat fizic, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.

Apoi, bărbatul ar fi distrus caroseria autoturismului apelantului, care se afla în curte.

În momentul în care a observat autospeciala de poliție, bărbatul de 53 de ani a devenit recalcitrant și a aruncat cu o toporișcă spre aceasta, distrugând elemente de caroserie.

Ulterior, acesta nu s-a supus somațiilor polițiștilor și a aruncat cu alte obiecte contondente înspre forțele de ordine, ieșind din curte cu o drujbă aflată în funcțiune.

Publicitate

Întrucât nu s-a supus somațiilor polițiștilor, s-a folosit armamentul din dotare, fiind executate focuri de avertisment în plan vertical și, ulterior, înspre acesta.

În urma utilizării armamentului, bărbatul a fost rănit în zona gambei.

Acesta a fost transportat la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale, ulterior,  fiind dispusă internarea pe secția de psihiatrie.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

Totodată, a fost sesizat  Parchetul de pe lângă Judecătoria Darabani, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj. 

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Recrutare în învățământul militar: Cum se fac înscrierile și câte locuri sunt în fiecare colegiu. Calendar complet

Publicat

Publicitate

Recrutare în învățământul militar: Birourile de informare-recrutare din țară desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în învățământul liceal militar pentru anul de învățământ 2025 – 2026, informează alba24.ro.

Aceştia se pot înscrie până la data de 21 martie 2025 pentru a urma studii în unul din cele cinci colegii naționale militare.

Sunt disponibile 816 locuri, după cum urmează:

  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” – Alba Iulia, 168 de locuri;
  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza, 168 de locuri;
  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” – Câmpulung Moldovenesc, 168 de locuri;
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” – Craiova, 168 de locuri;
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” – Constanța, 144 de locuri;

Calendar recrutare

Perioada de desfășurare a selecției: 03.02 – 11.04.2025;

Perioada examinării medicale: 03.02 – 17.04.2025;

Publicitate

Susținerea probei de verificare a cunoștințelor: 23.05.2025.

Înscrierile se fac online AICI sau fizic, iar în acest caz candidații interesați trebuie însoțiți însoțit de un părinte/tutore legal (pentru candidații la colegiile naționale militare) la Centrul militar județean Alba.

Învăţământul militar este învăţământ de stat, vocaţional, gratuit, parte integrată a sistemului naţional de învăţământ.

Activitățile și datele la care acestea se vor desfășura în vederea admiterii în colegiile naționale militare:

  • Primirea de colegiile naționale militate (CNM) a dosarelor candidaților de la birourile de informare-recrutare (BIR) la care au fost arondați în funcție de județul de domiciliu – 12.05.2025;
  • Prezentarea candidaților la colegiul unde au fost repartizați pentru susținerea probei dc verificare a cunoștințelor – 22.05.2025;
  • Susținerea probei de verificare a cunoștințelor, cu durata de 180 minute – 23.05.2025, începând cu ora 09.00;
  • Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor la proba de verificare a cunoștințelor – 23.05.2025;
  • Depunerea și soluționarea contestațiilor – 23.05.2025;
  • Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor la proba de verificare a cunoștințelor – 23.05.2025;
  • Transmiterea în format electronic, către comisia județeană, a opțiunilor și notelor candidaților admiși la proba de verificare a cunoștințelor, prin completarea acestora în aplicația informatică centralizată – 30.05.2025;
  • Transmiterea de comisiile județene/municipiului București către CNM a listei elevilor corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați, prin activarea rapoartelor specifice în aplicația informatică centralizată – 19.06.2025;
  • Transmiterea de comisiile județene/municipiului București către CNM a bazei de date județene cuprinzând mediile finale de admitere, prin confirmarea finalizării operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată – 10.07.2025;
  • Validarea de părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de înscriere (e-mail, online), corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din aplicația informatică centralizată – 10-11.07.2025;
  • Repartizarea computerizată în învățământul liceal militar și comunicarea rezultatelor în unitatea de învățământ respectivă, prin tipărire din aplicația informatică centralizată – 14.07.2025;
  • Afișarea rezultatelor preliminare – 14.07.2025;
  • Solicitarea, în scris, pentru renunțarea la locul obținut (dacă este cazul) – 14-15.07.2025, până la ora 14.00;
  • Confirmarea locului ocupat prin completarea Cererii de înscriere în colegiu (e-mail, online) – 14-15.07.2025, până la ora 16.00;
  • Completarea locurilor rămase libere ca urmare a renunțării la locul obținut, prin repartizare manuală centralizată – 16.07.2025, orele 8.00-15.00;
  • Transmiterea listei candidaților declarați ADMIS, în format electronic, la Centrul Național de Admitere, prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată – 16.07.2025;
  • Afișarea rezultatelor finale – 16.07.2025, după ora 15.00;
  • Transmiterea dosarului candidatului, completat cu Cererea de înscriere și Fișa de echipare completată, prin grija comandantului colegiului unde elevul a susținut testul grilă, la colegiul unde a fost declarat admis – până cel târziu la 22.08.2025.

Citeste mai mult

Cultura

VIDEO: „Hai să dăm mână cu mână!”. Elevii Liceului „Demostene Botez” din Trușești au sărbătorit Unirea Principatelor cu emoție și patriotism

Publicat

Publicitate

Elevii Liceului „Demostene Botez” din Trușești au evocat, vineri, însemnătatea istorică a zilei de 24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române, moment însoţit şi de un colaj de versuri patriotice, recitate de câţiva elevi ai școlii amintite, îmbrăcaţi în costume populare. Straiele copiilor și măiestria interpretării au alcătuit un tablou parcă încremenit în vremea lui Moș Ion Roată. 

Atmosfera evenimentului a fost una plină de emoție și patriotism, elevii rememorând prin scenete, poezii și cântece, faptele de vitejie ale celor care au contribuit la Unirea Principatelor sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la Mica Unire, preotul paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” Trușești, Florin Hălăucă, a săvârșit slujba de Te Deum. În cuvântul rostit la finalul slujbei, părintele a accentuat necesitatea  manifestărilor de recunoștință, amintindu-ne permanent de toți eroii care, prin spirit de sacrificiu, ne-au redat libertatea, unitatea și demnitatea națională.

Evenimentul s-a înscris în proiectul CAER „Adolescenții, Biserica și provocările lumii contemporane!”, derulat de Liceul „Demostene Botez” din Trușești în parteneriat cu Parohia „Sfântul Nicolae” Trușești, Primăria Trușești și Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Cultura

„Monografia unei străvechi așezări botoșănene. Testamentul răzeșilor de la Românești” așează această localitate pe harta istorică a județului Botoșani

Publicat

Publicitate
Joi, în sala Consiliului Local al Comunei Romănești, județul Botoșani, în cadrul manifestărilor consacrate zilei de 24 ianuarie a avut loc lansarea lucrării „Monografia unei străvechi așezări botoșănene. Testamentul răzeșilor de la Românești” scrisă de col. rz Gheorghe Ciobanu fiu al acestei frumoase localități de pe valea Prutului.
​Lucrarea cuprinsă în cele 412 pagini, cu anexe si o bibliografie generoasă, așează Romăneștii pe harta istorică a județului Botoșani.
​​La lansarea acestei cărți au fost prezenți alături de primarul comunei, domnul Marius Răschip, membri ai Consiliului Local al comunei Romănești, preoți din localitățile Romănești, Bobulești și Stefănești, cadre didactice și elevi ai școlii Romanești, foști profesori ai școlilor așezării, alături de un public interesat de istoria așezării.
​​Despre semnificația lansării acestei cărți în preziua împlinirii a 166 de ani de la mărețul act al Unirii Principatelor a vorbit domnul col(rz) Gheorghe Ciobanu.
Comunicat de presă

Citeste mai mult

Eveniment

Când intră banii pe cardurile de alimente în 2025

Publicat

Publicitate

Anunț important pentru o anumită categorie de români. În urma măsurilor de austeritate adoptate de autorități, beneficiarii ajutoarelor pentru alimente vor primi mai puțini bani, informează cancan.ro

În anul 2024, o anumită categorie de români vulnerabili au beneficiat de tichetele sociale pentru alimente și mese calde. Cardurile erau încărcate odată la două luni cu suma de 250 de lei – în total, 1.500 de lei.  În acest an, autoritățile au decis modificarea sumei, dar și a frecvenței distribuirii ajutoarelor. Programul ”Sprijin pentru România” este finanțat prin fonduri europene, iar noile reglementări sunt valabile în perioada 2025-2027.

Cine beneficiază de ajutorul social

Începând cu 1 ianuarie 2025, oficialii statului român au decis modificarea sumei de pe cardurile sociale – alocate persoanelor vulnerabile cu venituri mai mici de 2.000 de lei. Voucherele pentru alimente sau mese calde vor fi încărcate cu suma de 125 de lei, odată la 6 luni, decizie stabilită prin Ordonanța de urgență nr. 115/2023 și Hotărârea Guvernului nr. 70/2024. Cardurile de alimente au fost distribuite unui număr de peste 2.000.000 de nevoiași – pensionari cu venituri mici, adulți și copii cu handicap grav, accentuat sau mediu etc.

Tichetele sociale sunt distribuite pe suport electronic, iar beneficiarii pot plăti o masă caldă sau își pot procura alimente. Cardurile emise nu permit efectuarea operațiunii de retragere numerar. Iată care sunt românii care beneficiază de tichetele sociale:

  • Pensionarii sistemului public de pensii sau cei care primesc drepturi acordate în baza legilor speciale, dacă veniturile lor lunare nu depășesc 2.210 lei.
  • Persoanele cu handicap (adulți și copii) încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, care au venituri lunare sub 2.000 lei.
  • Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere care au venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei.
  • Familiile monoparentale care înregistrează venituri lunare pe membru de familie mai mici sau egale cu 675 lei.
  • Beneficiarii ajutorului de incluziune, conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune.
  • Persoanele fără adăpost, conform reglementărilor legale în vigoare.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending