Connect with us

Eveniment

Focar de rabie, confirmat la Suharău. Animalul bolnav fusese mușcat de o vulpe

Publicat

Publicitate

Un focar de rabie a fost confirmat într-o comună din județul Botoșani. Mai precis, la Suharău, în luna august, reprezentanții DSVSA Botoșani au recoltat probe de la o vacă moartă în gospodăria unui localnic din satul Suharău. Animalul fusese, anterior, mușcat de o vulpe, relatează adevărul.ro.

Reprezentanții DSVSA au bănuit prezența rabiei, dar probele au fost trimise la București pentru confirmare. După analizele efectuate la Instititutul de Diagnostic și Sănătate Animală s-a confirmat prezența rabiei la exploatația non-profesională din Suharău.

Vulpile purtătoare de rabie

În județul Botoșani, vulpile sunt un important vector în propagarea rabiei la animalele domestice. Mai ales în comunele mai îndepărtate cu gospodării aflate la marginea pădurii, vulpile obișnuiesc să intre în gospodării pentru a-și procura hrana.

Vulpile afectate de rabie au sistemul nervos central afectat și manifestă o agresivitate sporită atacând animalele domestice. Rabia se transmite prin saliva animalului infectat. Tocmai de aceea pe tot parcursului acestui an, specialiștii DSVSA au recoltat probe atât de la animale domestice de obicei purtătoare de rabie, adică câini și pisici, dar și zeci de probe de la vulpi moarte.

Fără vaccin rabia este mortală

Publicitate

Rabia este o boală infecțioasă determinată de virusul rabic care se transmite de la animalele infectate, inclusiv la om. Infectarea se produce de obicei prin mușcătură, având în vedere că virusul rabic este prezent în saliva animalului bolnav.

Saliva animalului atins de rabie este cea mai infecțioasă în perioada inițială a bolii. În urma infectării este afectat sistemul nervos central. Se manifestă inițial prin febră, iar apoi prin frica de apă, spasme, agitație, paralizie a anumitor părți ale corpului. Infectarea cu rabie duce la deces.

Singura soluție disponibilă pentru salvarea persoanelor afectate de virusul rabic este vaccinul anti-rabic. Acesta trebuie administrat în maxim 72 de ore de la momentul mușcăturii. În caz contrar, boala evoluează fără a mai putea fi oprită, până la deces.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Sursa: adevărul.ro

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Educație

Bacalaureat 2025: Sesiunea de toamnă la start. Probele scrise încep luni, cu Limba și literatura română

Publicat

Publicitate

Luni, 11 august, începe oficial sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2025, iar elevii din întreaga țară se pregătesc pentru provocările ce vor marca această etapă importantă din viața lor academică. Prima probă din cadrul acestei sesiuni este cea la Limba și literatura română, un test esențial care pune la încercare atât cunoștințele teoretice, cât și abilitatea de a argumenta și de a interpreta texte literare. De asemenea, această probă va reprezenta primul pas într-un examen care va determina parcursul profesional și educațional al absolvenților.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) cere ca toți candidații să fie în săli până la ora 08:30. Intrarea se face doar cu un act de identitate valabil.

Datele oficiale arată că s-au înscris peste 30.200 de absolvenți de liceu, cel mai mic număr din ultimii 21 de ani. Din acest total, peste 18.200 sunt din promoția curentă, iar aproape 12.000 din promoții anterioare, arată MEC.

Regulile sunt la fel ca în cadrul sesiunii de vară. Candidații trebuie să scrie cu pastă sau cerneală albastră. La Matematică și Geografie se pot folosi instrumente de desen și creion pentru elementele grafice.

Proba începe la ora 09:00. Fiecare candidat are trei ore la dispoziție după primirea subiectelor.

Este interzisă comunicarea între candidați sau cu persoane din afara sălii. Nu este permis schimbul de obiecte sau folosirea dispozitivelor electronice. Cei care încalcă regulile sunt eliminați. Ministerul spune că sălile sunt supravegheate audio-video.

Publicitate

Care sunt cele trei condiții pentru promovare

Pentru a obține statutul de promovat la examen, un candidat trebuie să respecte simultan toate condițiile stabilite de regulament. Acestea sunt:

  1. Susținerea tuturor probelor de competențe și a tuturor probelor scrise

  2. Obținerea notei de minimum 5 la fiecare probă scrisă

  3. Media finală minimum 6

Și în această sesiune de august a Bacalaureatului 2025, lucrările vor fi corectate digitalizat, printr-o platformă unde profesorii accesează lucrările scanate ale candidaților.

Scanarea se face în fața fiecărui candidat. Procedura este prezentată într-un material video realizat de Inspectoratul Școlar Covasna.

Programul examenului național de Bacalaureat, sesiunea august 2025

  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – scris

  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – scris

  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – scris

  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – scris

  • 18 august 2025: Afișarea primelor rezultate la probele scrise, acces la lucrările candidaților și depunerea contestațiilor

  • 19 – 20 august 2025: Continuarea accesului la lucrările scrise și depunerea contestațiilor

  • 26 august 2025: Publicarea rezultatelor finale

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (376)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

EMINESCU ȘI MUZICALITATE

Aflăm din „Doxologia” că Vasile Vasile a fost profesor la şcoli generale şi licee din Bacău şi Piatra Neamţ (1966-1989). Este cunoscut ca fondator şi director al Şcolii Populare de Arte din Piatra Neamţ (1972-1976). Calitatea de bizantolog l-a propulsat ca profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (1990-1994). A continuat ca cercetător principal la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei din Bucureşti. Este membru al UCMR, al International Phemenology Institute America şi al altor asociaţii şi fundaţii. A fost distins cu titlul de profesor emerit şi cu Medalia comemorativă Jan Amos Comenius.  L-a preocupat și muzicalitatea versurilor eminesciene în care a identificat „o muzică a firii, a  sferelor și sufletului”.  Din această perspectivă a scris  studiul „De la muzica firii și a sufletului la muzica sferelor” (Editura „Petrion”, București, 2000). Autorul crede că trei factori au contribuit la cultura muzicală a lui Eminescu: 1) lecția folclorului: „de care s-a apropiat cu o sensibilitate aparte  dar și cu o înțelegere profundă a melosului specific al acesteia”; 2) lecții de inițiere în muzica cultă: „acasă la conacul de la Ipotești, cu doamna Heller, soția administratorului moșiei Balș, care dădea lecții și surorii Aglae”; 3) calitatea de corist:pe care o avea în trupele de teatru cu care colinda țara”.

Studiul lui Vasile Vasile  pune în evidență  șapte factori care completează la Eminescu muzica firii, a sufletului și a sferelor: 1) „muzicalitatea poeziei”; 2)„muzicalitatea limbii”; 3) „structura simfonică a marilor creații”; 4) „este un mare maestru al orchestrației poetice”; 5) „timbrurile poetice sunt nerepetabile”; 6) „cine preia un timbru eminescian în poezia sa, se simte imediat imitația”, 7) „e un mare simfonist în sensul aplicării travaliului tematic”.

Spre exemplu, autorul vede în „Luceafărul” „o minunată construcție simfonică”, iar în „Scrisoare III” „un dublu tematism de sonată”.  Acest bitematism se caracterizează  atât prin „confruntări liniștite și senine”, cât și  prin confruntări „tumultoase și cosmice”.  Mai mult, „ambele forțe se prezintă într-un crescendo de tipul celor beethoveniene”.

În ceea ce privește instrumentele muzicale prezente în poezia lui Eminescu, Vasile Vasile  sesizează rolul  lor în susținerea  demersului poetic. Buciumul  este văzut ca „un mijloc de sporire a sacralității timpului și spațiului în care evoluează eroii săi”. Cornul este „legat de mitic și fantastic”, în timp ce lira este „simbolul orficului ca modalitate de restabilire a unei armonii cosmice pierdute și un însemn sacru al unui neam din sânul căruia au ieșit cântăreți și eroi”.

Publicitate

Concluzia mare a lui Vasile Vasile privind muzica/muzicalitatea  la Eminescu  este: „Creația sa este dominată de tendința spre o armonie senină prin contopirea celor mai variate sunete, tehnică pe care în muzică o găsim la Mozart și Schubert”.

Citeste mai mult

Eveniment

Deputatul Marius Budăi: Dacă lucrările la A7 și A8 nu continuă, vom VOTA următoarea moțiune de cenzură la adresa Guvernului

Publicat

Publicitate

Fostul ministru al Muncii și deputat PSD de Botoșani, Marius Budăi, lansează un apel ferm către toți parlamentarii din Moldova pentru a susține public proiectele autostrăzilor A7 și A8, considerate vitale pentru dezvoltarea regiunii.

Budăi critică atitudinea unor aleși din opoziție, acuzându-i că preferă atacurile politice în locul sprijinirii proiectelor de infrastructură.

„Observ că, în loc să ne unim cu toții în jurul a două proiecte atât de importante pentru zona noastră, un domn parlamentar de la USR preferă atacul politic. Cred că ar trebui să pună umărul la sprijinirea acestor proiecte, nu să-i atace pe cei care le susțin”, a declarat acesta.

În urma discuțiilor din interiorul guvernului privind prioritizarea lucrărilor, Budăi propune trei pași concreți: Parlamentarii din Moldova să își exprime public sprijinul pentru A7 și A8, apoi să solicite clarificări oficiale privind continuarea lucrărilor, iar dacă răspunsurile nu vor fi satisfăcătoare, să voteze următoarea moțiune de cenzură împotriva guvernului.

„Moldova nu poate fi tratată ‘la și altele’. Domnule Bolojan, România trebuie să fie dezvoltată echilibrat în toate zonele, nu doar în vest, la dumneavoastră acasă”, a subliniat Marius Budăi.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Țigări de contrabandă, descoperite în Piața Centrală din Dorohoi. Șoferul riscă ani grei de închisoare

Publicat

Publicitate

Sâmbătă dimineață, 9 august, un echipaj de jandarmi a depistat în zona Pieței Centrale din municipiul Dorohoi un bărbat care transporta, în portbagajul și pe bancheta din spate a autoturismului personal, 541 de pachete de țigări de proveniență extracomunitară, pregătite pentru vânzare.

În urma controlului, jandarmii au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală, bărbatul fiind cercetat pentru nerespectarea Codului Fiscal. Conform legii, deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a mai mult de 10.000 de țigarete nemarcate, marcate necorespunzător ori cu marcaje false constituie infracțiune, pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Documentele procedurale vor fi înaintate Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Botoșani, împreună cu întreaga cantitate de țigări confiscată. Autovehiculul folosit la transport a fost indisponibilizat.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani desfășoară periodic misiuni pentru combaterea comerțului ilegal cu produse accizabile, în special în piețele agroalimentare din județ, această acțiune fiind parte din obiectivele stabilite pentru anul 2025.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending