Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Păun. O anexă a luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă la două case.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mihălășeni. Aceștia au constatat faptul că anexa ardea generalizat și au intervenit rapid pentru ca flăcările să nu ajungă la casa din aceeași gospodărie, dar și la cea a vecinului. Din interiorul bucătăriei de vară, pompierii au scos trei butelii, una fiind explodată.
Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
– nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
– nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
Publicitate
– nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
– nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu;
– verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
– nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent.
ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.
Un incendiu violent a izbucnit, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Icușeni Vale, comuna Vorona. O anexă și depozitul de furaje au fost cuprinse de flăcări.
La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Vorona.
La sosirea forțelor de intervenție, ardeau violent anexa, cu o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați, dar și aproximativ 20 de tone de furaje.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au acționat mai bine de nouă ore.
Intervenția a fost una de durată deoarece trebuia verificat fiecare metru pătrat pentru a elimina riscul de reaprindere. 30 de păsări nu au mai putut fi scoase din clădirea cuprinsă de flăcări.
Au fost salvate casa, o vacă și cinci porci.
Publicitate
Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind de natură electrică.
Pentru înlăturarea riscului de incendiu, ISU Botoșani recomandă:
▪ verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat. Orice modificare a acesteia poate fi făcută doar cu avizul distribuitorului de energie şi numai de specialiști în domeniu;
▪ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;
▪ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
▪ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
▪ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective. De asemenea, acordaţi atenţie modului în care introduceţi sau extrageţi cablurile de alimentare din priză;
▪ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent. Avertismentul vizează alimentarea mai multor electrocasnice de putere electrică mare (frigider, maşină de spălat etc.) de la aceeași priză. Alocaţi, pe cât posibil, fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care folosiți mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi și provoca un incendiu;
▪ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului. În cazul în care sesizaţi că produsul respectiv şi-a schimbat parametri de funcţionare, se încălzește foarte repede sau emană un miros de ars, scoateţi-l imediat din funcţiune şi adresaţi-vă unui specialist. În cazul aparatelor mari, asigurați un spaţiu de aerisire pentru a se putea emana căldura acumulată în timpul funcţionării;
▪ amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Unele accidente de natură electrică se produc din cauza folosirii curentului electric în apropierea sau la contactul cu apa.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Botoșani: Performanțele unuia dintre cei mai buni salvatori din lume. Cum se antrenează pompierul care coordonează cea mai buna echipa de alpiniști de intervenție din România
Un pompier din Botoșani este unul dintre cei mai buni alpiniști de intervenție din lume. Se numește Ionuț Honciuc și reușește atât individual dar și ca membru al lotului național al IGSU să obțină locuri importante la competițiile internaționale dedicate salvatorilor, relatează Adevărul.
Pompierii români se numără printre cei mai buni alpiniști de intervenție din lume. Iar acest lucru este dovedit de rezultatele la competițiile internaționale obținute în ultimii ani. În rândul acestora se remarcă și plutonierul adjutant Ionuț Honciuc, de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, care a fost desemnat, în anul 2025, cel mai bun team leader al unei echipe de alpiniști de intervenție. Alpiniștii de intervenție sunt salvatorii care intervin în situații limită, periculoase, fie la înălțime, fie în adâncul fântânilor sau structurilor industriale subterane, utilizând tehnici și echipamente specifice alpinismului. Ionuț Honciuc s-a remarcat și la probe dificile și complexe pe plan internațional.
Performnață în lumea salvatorilor de vieți
Ionuț Honciuc face parte din „echipa națională” a salvatorilor din România, adică din lotul IGSU care participă la competițiile internaționale dedicate alpiniștilor de intervenție din cadrul detașamentelor de pompieri din toată lumea. Echipa IGSU din care fac parte cei mai buni salvatori români din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență a reușit să obțină rezultate notabile la competiții dificile de renume, devenind printre cei mai buni din toată lumea, adică în top 10. De exemplu, în 2024, la GrimpDay, o competiție de prestigiu care reunește echipe din toată lumea, desfășurată la Namur, în Belgia, echipa IGSU a obținut locul 6.
Ionuț Honciuc( stânga imaginii, în picioare, cu ochelari) alături de echipa sa FOTO ISU Botoșani
La Rescue Great Day, competiție internațională desfășurată în Sevilla, Spania, tot în 2024, și care a reunit 34 de echipe profesioniste din toate colțurile lumii, echipa pompierilor români a reușit să se claseze pe locul 4. Aceștia și-au dovedit priceperea, timp de trei zile, în probe de foc, precum salvarea, recuperarea și evacuarea victimelor sau a animalelor, atât din mediul natural, cum ar fi baraje sau zone stâncoase, dar și din structuri urbane, industriale de mari dimensiuni. La probe individuale, în cadrul GrimpDay 2024, Ionuț Honciuc de la ISU Botoșani s-a clasat pe locul trei la proba de urcare pe coardă la 70 de metri. Tot la GrimpDay, dar cu un an în urmă, în 2023, la Marsillia, în Franța, plutonierul adjutant din Botoșani a obținut tot un loc trei la un concurs de forță și îndemânare, scrie Adevărul..
Cel mai bun șef de echipă al alpiniștilor de intervenție din România
Plutonierul adjutant botoșănean participă și la cele mai cunoscute concursuri de profil la nivel național. De exemplu, la începutul lunii octombrie, echipa de salvatori-alpiniști ai ISU Botoșani, avându-l ca șef de echipă pe Ionuț Honciuc, a participat la concursul HERO România, care reunește echipe de pompieri din toată țara. La acest concurs, echipele au avut parte de probe foarte dificile de salvare la înălțime, în condiții extreme, de la evacuarea unor victime din clădiri înalte și până la intervenții pe șantiere și teren dificil, sub presiunea timpului.
Publicitate
Ionuț Honciuc la înălțime. FOTO: IGSU
Echipa din Botoșani s-a clasat pe locul II la nivel național iar Ionuț Honciuc a obținut locul I la categoria team leader. Cu alte cuvinte este cel mai bun șef de echipă al unei echipe de alpiniști de intervenție din țară. Rezultatul a fost cumva firesc având în vedere performanțele sale internaționale. Din echipa plutonierului adjutant au făcut parte și Ionel Buta, Ovidiu Temciuc, Flavius Țuca, Cezar Toma și Andrei Apopi.
„Ne pregătim să intervenim în mai multe zone de risc”
Ionuț Honciuc lucrează ca servant pompier în cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoșani de 17 ani, fiind mereu la datorie atunci când a fost nevoie. În 2019, dovedind bune calități fizice și abilități de salvator, Ionuț a participat la un concurs organizat de IGSU, la nivel național. Acolo a descoperit alpinismul de intervenție. A fost dragoste la prima vedere. De atunci s-a dedicat acestui tip de salvare care presupune atât o condiție fizică foarte bună, mult curaj, precizie, dar și cunoștințe temeinice.
Preluarea unei victime FOTO IGSU
„Noi ne pregătim să intervenim în mai multe zone de risc, în zone urbane, salvări de pe clădiri, tot felul de construcții cu schele metalice și multe altele. Până și la anumite salvări din râuri putem folosi tehnici din alpinism. În zona noastră, la Botoșani, de exemplu, nu avem înălțimi, munți, iar cele mai multe intervenții la care participăm noi sunt extragerea și salvarea din fântâni, puțuri, spații înguste. Atunci folosim accesoriile de alpinism, corzi, trepied, hamuri complexe”, explică plutonierul adjutant Ionuț Honciuc. Pasiunea pentru alpinismul de intervenție, dar și calitățile dovedite, l-au adus pe Ionuț în taberele de pregătire specializată organizate de IGSU în toată țara. „Pregătirea este foarte complexă, ne pregătim în baza cursurilor organizate de IGSU”, adaugă alpinistul de intervenție din Botoșani, potrivit Adevărul..
Garaj de pompieri transformat în centru de pregătire pentru alpiniști
Pe lângă taberele de pompieri și cursurile organizate de IGSU, pentru a fi în formă, Ionuț Honciuc se antrenează zilnic, atât individual cât și alături de echipa sa alipiniști de intervenție din cadrul ISU Botoșani. În acest scop, salvatorii botoșăneni au amenajat un garaj cu o înălțime considerabilă, destinat autoutilitarelor de intervenție ale pompierilor, într-un centru de antrenament. Au trasee cu puncte de susținere și prindere până în tavan, pereți plini cu echipamente și tehnici utilizate în alpinism. Chiar și un „dicționar” explicativ al confecționării nodurilor de toate tipurile în imagini. Este lumea în care Ionuț și colegii săi se pregătesc intens pentru performanță, dar mai ales pentru a salva vieți din locuri unde puțini s-ar avânta. Nu în ultimul rând, dedică mult timp studiului.
Pregătirea din garaj. FOTO: Cosmin Zamfirache
„ Ne pregătim intens, suplimentar, vedem tot felul de tehnici, chiar și pe platformele sociale, pe care apoi le exersăm și le punem în practică, în centrul nostru de pregătire amenajat în garaj”, mărturisește Ionuț Honciuc. Datorită performanțelor și calităților sale deosebite, pompierul botoșănean a ajuns în lotul național al IGSU alături de alți pompieri din București, Timiș, Brașov, Alba, Cluj sau Sibiu. „De trei ani de zile fac parte din echipa națională de alpiniști de intervenție și am participat la numeroase competiții internaționale. Cea mai importantă competiție este GrimpDay unde anul trecut am reușit să ne clasăm pe locul 6. Este un fel de cupă mondială a alpiniștilor de intervenție”, susține Ionuț Honciuc.
Acest cuvios a trăit în secolul al XIII-lea, pe vremea Imperiului româno-bulgar într-un sat de pe malul râului Lom, numit Basarabov. Încă de când era copil s-a făcut păstor de vite şi oi. Atunci paşii l-au dus către oamenii călugării, care vieţuiau în mănăstirile din apropierea satului. De la ei s-a deprins cu postul, înfrânarea, rugăciunea si cu viata retrasa de lume. Nu după mult timp, lăsându-şi părinţii si fraţii si, „luându-şi crucea”, a intrat într-o mănăstire. Ajungând desăvârşit întru toate faptele bune, Dumnezeu a hotărât să-l mute către „cele de sus”. Cunoscând ziua mutării din viaţa aceasta, s-a aşezat între două lespezi de piatră, dându-şi sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Venind odată foarte mare apa Lomului, a dărâmat şi peştera unde odihneau sfintele sale moaşte. Acestea au ajuns sub apă, fiind acoperite de nisip şi prundiş, rămânând din multă vreme neştiute de nimeni. Dar Dumnezeu a descoperit, prin îngerul Său, în vis unei copile bolnave, locul unde erau sfintele sale moaşte, spunându-i că, dacă părinţii ei îl vor scoate, ea va fi vindecată. Dimineaţa, trezindu-se copila, a povestit totul părinţilor şi, „adunându-se preoţi şi popor mult, s-au dus cu toţii la locul unde zăceau moaştele sfântului”, pe care găsindu-le întregi şi „strălucind ca aurul”, le-au scos cu mare evlavie din apă şi le-au dus în satul Basarabov. Aşezate în biserica satului, venind cu credinţă, atât fetiţa bolnavă, cât şi alţi mulţi oameni aflaţi în suferinţă, si atingându-se de trupul sfântului s-au făcut sănătoşi. Fiind război între ruşi şi turci, între anii 1769-1774, de teamă ca nu cumva sfântul să cadă în mâinile păgânilor, generalul Petru Saltîkov a hotărât să-l trimită în Rusia. Când cortegiul a ajuns la Bucureşti, un dreptcredincios, anume Hagi Dimitrie, a stăruit pe lângă general rugându-l să nu înstrăineze sfintele moaşte, ci să le dăruiască ţării noastre, ca o mângâiere pentru toate suferinţele pricinuite de război. Înduplecat, generalul i-a făcut pe plac, dar a luat totuşi mâna dreaptă a sfântului şi a trimis-o la Kiev, unde se crede că se păstrează până în zilele noastre. Primindu-le tot poporul cu mare cinste şi evlavie, au fost aşezate în Catedrala mitropolitană din Bucureşti, în luna iulie a anului 1774, în timpul păstoriri mitropolit Grigorie. A fost canonizat de Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 27 octombrie 1955.
România intră într-o nouă săptămână tensionată, cu negocieri la cel mai înalt nivel și proteste anunțate în mai multe orașe. Premierul Ilie Bolojan a convocat pentru miercuri, la Palatul Victoria, o reuniune a Consiliului Tripartit, unde vor fi analizate împreună cu sindicatele, patronatele și mediul de afaceri soluțiile privind majorarea salariului minim pe economie.
Tensiunile sociale cresc la început de săptămână. Premierul cheamă sindicatele și patronatele la masa dialogului pentru a discuta despre salariul minim, în timp ce pe străzi se pregătesc noi proteste.
Miza discuțiilor este una majoră: Guvernul trebuie să decidă în următoarele zile nivelul de creștere al salariului minim pe economie, într-un context economic complicat, marcat de presiuni bugetare și de avertismente din partea mediului de afaceri. În același timp, sindicatele cer majorări consistente, invocând inflația și scăderea puterii de cumpărare, în timp ce Executivul invocă nevoia de echilibru financiar și de respectare a angajamentelor internaționale.
În funcție de rezultatele consultărilor de miercuri, Guvernul ar putea anunța o nouă formulă de calcul pentru salariul minim, care să includă și indicatori de productivitate și inflație. Sindicatele avertizează însă că, în lipsa unui acord clar, mișcările de protest vor continua și se pot transforma în greve la nivel național.
Bolojan: „Salariul minim ar trebui să rămână la același nivel”
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent că menținerea salariului minim la nivelul actual este cea mai realistă opțiune în condițiile economice actuale, avertizând asupra riscului de închidere a micilor afaceri din județele mai puțin dezvoltate.
„Salariul minim, sigur, e un element de discuţie în această perioadă şi săptămâna viitoare, miercuri, am convocat Consiliul Tripartit pentru a discuta cu sindicatele şi patronatele acest aspect. Aşa cum ştiţi, anul viitor, în România, salariile în sectorul public sunt plafonate. Or, în condiţiile în care anumite salarii, în sectorul public sau în sectorul privat, sunt calculate pe baza salariului minim, orice mutare a salariului minim are nişte efecte care se bat cap în cap cu plafonarea”, a explicat premierul la Antena 3 CNN, citat de Știri pe Surse.
Publicitate
Salariul minim, o presiune suplimentară
Potrivit lui Bolojan, o eventuală creștere a salariului minim ar genera presiune suplimentară asupra companiilor mici și mijlocii, care deja se confruntă cu o scădere a productivității și cu efecte contracționiste în economie.
„Companiile au spaţii mai mici de mişcare şi orice presiune suplimentară legată de creşterea salariului minim, care nu se bazează pe elemente de productivitate şi de aspecte care ţin de sustenabilitatea unor afaceri, creează probleme unor tipuri de afaceri, în anumite zone ale ţării.
Gândiţi-vă că creşterea salariului minim în IT nu are niciun efect. Sau în zona de construcţii, pentru că acolo salariile sunt mult mai mari. Dar la o fabrică de pantofi, dintr-un judeţ mic din România, într-o zonă mai îndepărtată, unde acel cost al salarizării e un element foarte important de care depinde viabilitatea acelei afaceri cu 50 de angajaţi, 100 de angajaţi, o mutare a salariului minim, care nu este acoperită de o realitate economică, închide fabrica respectivă. Avem zeci de exemple de genul acesta”, a subliniat Bolojan.
Premierul a adăugat că toate partidele din coaliția de guvernare au ajuns la un consens în această privință.
„Am discutat aceste aspecte în coaliţie şi de comun acord, subliniez, am căzut cu toţii: hai să încercăm să ţinem salariul minim la acelaşi nivel. Dacă salariile sunt plafonate, hai să mergem în aceeaşi logică, pentru că nu mai avem foarte mult spaţiu de mişcare. (…) Trebuie să vedem şi să discutăm pe cinstite cu patronatele, cu sindicatele şi să avem toate analizele, ca să vedem – există o posibilitate de o creştere minimă a salariului minim sau nu? În ceea ce priveşte o decizie care se bazează pe nişte componente economice, personal, consultându-mă cu mai mulţi economişti, mi s-a spus cât se poate de clar: spaţiul de creştere nu este foarte mare”, a precizat premierul.
Grindeanu: „Riscăm sancțiuni europene dacă nu creștem salariul minim”
În tabăra social-democraților, poziția este total diferită. Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, avertizează că România ar putea intra în procedură de infringement dacă nu respectă directiva europeană privind salariile minime adecvate.
„Să ştiţi că e un angajament european pe care România l-a luat. Am vorbit inclusiv cu Roxana Mânzat, comisarul european, vicepreşedinta Comisiei. Am rugat-o să prezinte un material prin care să luăm deciziile cele mai bune în România, fiindcă riscăm altfel să intrăm într-o zonă de infringement dacă nu vom face această creştere a salariului minim, pe care eu cred că e nevoie să o facem în România”, a declarat Grindeanu.
Liderul social-democrat susține că România trebuie să respecte calendarul stabilit cu Uniunea Europeană și să ofere salariaților un venit decent, adaptat costurilor reale de trai.
Presiuni economice și sociale
Dezbaterile au loc pe fondul unui val de nemulțumiri sindicale, în timp ce guvernul pregătește un nou pachet de măsuri fiscale și de austeritate. Mii de angajați din sănătate, educație și administrație sunt așteptați să protesteze chiar în ziua consultărilor de la Palatul Victoria, cerând majorarea salariilor și protejarea puterii de cumpărare.
Pe de altă parte, mediul de afaceri avertizează că o creștere forțată a salariului minim ar putea duce la închideri de firme, disponibilizări și scăderea investițiilor, mai ales în regiunile cu economie slab dezvoltată.
Miercuri se anunță o zi crucială pentru economia României: între presiunile europene, cererile sindicatelor și rezervele mediului de afaceri, Guvernul Bolojan va trebui să decidă dacă menține salariul minim la nivelul actual sau acceptă o creștere care ar putea schimba echilibrul fiscal și social al țării.