Connect with us

Actualitate

Finanțări de peste 150 milioane de euro destinate tinerilor și seniorilor. Care sunt condițiile de accesare a fondurilor

Publicat

Publicitate

Finanțări de peste 150 milioane de euro pentru tineri și seniori. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) are în consultare publică două apeluri de proiecte pentru categorii de persoane vulnerabile, scrie alba24.ro.

Este vorba despre fonduri europene destinate seniorilor și tinerilor, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027.

Unul este destinat copiilor și tinerilor care ies din sistemul de protecție specială, celălalt este pentru vârstnicii care au nevoie de îngrijire la domiciliu.

Finanțări pentru seniorii care au nevoie de îngrijire la domiciliu

Ministrul Marcel Boloș a anunțat recent că pentru vârstnicii care au nevoie de îngrijire la domiciliu bugetul total de finanțare este de 110 milioane de euro.

”Vor beneficia de sprijin pentru activitățile de zi cu zi, de la igienă personală, hrănire și mobilizare, până la ajutor pentru cumpărături, menaj și deplasare în exterior, alături de servicii complementare precum îngrijire medicală, reabilitare, terapie ocupațională și consiliere socială sau juridică, astfel încât să își poată menține independența și calitatea vieții”, a transmis ministrul, pe Facebook.

Finanțări pentru tinerii care ies din sistemul de protecție specială

Pentru tinerii care ies din sistemul de protecție special, bugetul de peste 50 de milioane de euro.

Publicitate

”Vor beneficia de locuințe protejate modernizate, consiliere, mentorat și sprijin psihosocial, cursuri de formare profesională și suport pentru integrarea pe piața muncii, precum și acces la servicii medicale pentru a-și construi o viață independent”, precizează Boloș.

Bugetul total alocat pentru prezentele apeluride proiecte este de 58.706.353 euro, din care 44.000.000 euro contribuție UE din Fondul Social European Plus (FSE+).

Categorii de solicitanți eligibili: autorități publice locale în parteneriat cu furnizori acreditați de servicii sociale.

Perioada de implementare a proiectului este de maximum 42 de luni.

AICI, detalii.

Categorii de solicitanți eligibili

  • furnizori de servicii sociale acreditați, publici și privați
  • autorități publice locale cu atribuții în domeniul respectării drepturilor copiilor şi protecției speciale a acestora
  • furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, publici și privați
  • furnizori de formare profesională, publici și privați.

Perioada de implementare a proiectului este de maximum 30 de luni.

AICI, detalii.

Valoarea totală eligibilă a unui proiect, în cele două programe, poate fi de minim 201.000 euro și de maximum 1.000.000 euro.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Țigări ascunse în piese de lego și produse contrafăcute de peste 43.000 de lei, descoperite la Botoșani de polițiștii de frontieră

Publicat

Publicitate

Captură inedită a polițiștilor de frontieră botoșăneni. În urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, aceștia au descoperit parfumuri, articole vestimentare și țigarete susceptibile a fi contrafăcute, evaluate la peste 43.000 de lei. Totodată, o cantitate impresionantă de produse cosmetice a fost ridicată și predată organelor vamale.

Incidentul a avut loc pe 11 septembrie, în jurul orei 20:00, în localitatea de frontieră Pomârla. O patrulă a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani a oprit pentru control două microbuze cu remorcă, înmatriculate în Ucraina.

În primul microbuz, polițiștii au găsit 80 de parfumuri și mai multe articole de îmbrăcăminte, toate purtând însemnele unor mărci consacrate, dar susceptibile a fi contrafăcute. Surpriza a venit însă la descoperirea unor țigarete ascunse într-un mod cu totul inedit: fiecare pachet fusese disimulat în interiorul unor piese de lego. Bunurile, estimate la 43.000 de lei, au fost ridicate, iar pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație a produselor contrafăcute.

Al doilea microbuz transporta 4.590 de sticle cu ojă gel, lămpi UV, accesorii pentru pile electrice, seruri și creme cosmetice. Întreaga încărcătură a fost predată Direcției Regionale Vamale Iași, iar ambii șoferi au fost sancționați contravențional cu câte 8.000 de lei.

Autoritățile atrag atenția asupra fenomenului tot mai diversificat al introducerii pe piață a produselor contrafăcute, subliniind riscurile pe care acestea le pot reprezenta pentru consumatori.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

De ce a fost liniște ieri pe cerul județelor din Moldova. Dronă interceptată de Forțele Aeriene Române în spațiul aerian național

Publicat

Publicitate

Liniștea neobișnuită din toată ziua de ieri de pe cerul Moldovei, unde doar câteva avioane au traversat regiunea de Nord-Est, unele zboruri fiind chiar anulate pe aeroporturi, pare să fi avut o explicație serioasă.

Sâmbătă seara, o dronă a fost interceptată în spațiul aerian național de către Forțele Aeriene Române. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a transmis primele precizări legate de incident.

O dronă a fost interceptată sâmbătă seara, de către Forțele Aeriene Române, în spațiul aerian național. Ministerul Apărării Naționale (MApN) a făcut precizări.

”Două aeronave de luptă F-16 din Baza 86 Aeriană Fetești au decolat sâmbătă, 13 septembrie, la ora 18:05, pentru monitorizarea situației aeriene la granița cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri aeriene rusești asupra infrastructurii ucrainene de la Dunăre.

La ora 18:23, aeronavele F-16 au detectat o dronă în spațiul aerian național, pe care au urmărit-o până la aproximativ 20 km sud-vest de Chilia Veche, unde a dispărut de pe radar.

Drona nu a evoluat deasupra zonelor locuite și nu a reprezentat un pericol iminent pentru securitatea populației.

Publicitate

În momentul emiterii comunicatului, situația este monitorizată de sistemele radar ale MApN și de aeronavele aflate în aer.

Echipe de specialiști sunt pregătite să înceapă căutarea posibilelor resturi ale vehiculului aerian” – precizări oficiale MApN.

Precizările ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu a făcut precizări despre acțiunea forțelor aeriene.

Despre dronă, acesta spune că nu a fost doborâtă.

„Nu a fost doborâtă, nu. Radarele au interceptat-o și au văzut-o venind spre spațiul nostru aerian. Avioanele s-au ridicat și au văzut-o au fost foarte aproape să o dea jos. Drona zburând foarte jos la un moment dat a plecat în Ucraina. Astea sunt informațiile pe care le avem la acest moment”, a spus Moșteanu, sâmbătă, la Antena 3 CNN, potrivit Mediafax.

Oficialul a mai declarat că la misiunea de sâmbătă au fost implicate și avioane germane pentru monitorizarea situației: „ Practic le-au înlocuit în spațiu aerian pentru că avioanele au o perioadă de zbor limitată și în momentul în care F-16-le s-a apropiat de terminarea acestei perioade s-au ridicat Eurofightererele aliaților germani”.

Întrebat despre procedurile privind Legea 73/2025 care permite doborârea dronelor ce intră în spațiul aerian, ministrul Apărării a declarat: „ Procedurile urmează să fie trecute prin CSAT. Am luat toate aprobările în aceste luni de vară. Sunt legate cu procedurile de intervenție în cazul aeronavelor cu pilot. În acest moment, pentru angajarea împotriva aeronavelor cu pilot, funcționăm, practic, pe legea veche unde ministru trebuie să dea aprobare pentru angajarea. Și eu am tot timpul un telefon asupra mea cu o aplicație, dacă nu sunt eu,, pe comandă, în jos, are altcineva această posibilitate de a da aprobare”.

„Așteptăm raportul final și îl vom avea în orele care urmează, din partea celor care au fost direct implicate în acest lucru care vine, mâine vor fi survoluri cu elicoptere în zona aceea pentru a vedea dacă există urme sau dacă ar fi căzut, dar toate informațiile în momentul ăsta sunt că drona a ieșit în spațiul aerian ucrainean”, a încheiat Moșteanu.

Context

MApN amintește că Legea nr. 73 din 2025 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național, în condițiile prevăzute la art 18:

„Măsurile prevăzute la art. 11 sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor, ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național.”

IGSU a emis RO-Alert

La ora 18.12, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea. Cetățenii erau informați că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și au fost îndemnați să adopte măsuri de protecție.

Durata estimată a alarmei aeriene a fost de aproximativ 90 de minute.

În jurul orei 20.00, a fost emis un nou mesaj RO-Alert pentru aceeași zonă din Tulcea. Alerta a încetat la ora 21.00.

Citeste mai mult

Eveniment

Incendiu puternic la Stâncești: Foișor distrus și acoperișul casei afectat din cauza unui coș de fum neizolat

Publicat

Publicitate

Un incendiu izbucnit în noaptea de duminică spre luni a pus pe jar o familie din localitatea Stâncești. Flăcările au cuprins un foișor din curtea casei, cel mai probabil din cauza unui coș de fum neprotejat termic, aflat prea aproape de materialele combustibile din structura acoperișului.

Alarma a fost dată cu puțin înainte de miezul nopții. În câteva minute, incendiul s-a extins și la acoperișul locuinței, amenințând să mistuie întreaga casă. Vecinii au sunat la 112, iar în zonă au ajuns pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere. Lor li s-au alăturat și voluntarii Serviciului pentru Situații de Urgență Mihai Eminescu.

Intervenția a fost contracronometru. Focul risca să se propage la întreaga locuință și la anexele gospodărești aflate la doar câțiva metri distanță. Pompierii au reușit să localizeze incendiul și au luptat mai bine de două ore pentru lichidarea completă a flăcărilor și înlăturarea efectelor.

Pagubele nu au fost deloc mici: foișorul a ars în totalitate, iar 40 de metri pătrați din acoperișul casei au fost distruși. Cu toate acestea, militarii au reușit să salveze restul locuinței și bunurile din interior, dar și clădirile din apropiere.

Reprezentanții ISU atrag atenția, încă o dată, asupra pericolului pe care îl reprezintă coșurile de fum neizolate. Ele trebuie construite și întreținute corespunzător, pentru a nu intra în contact cu materialele inflamabile din structura caselor. Un simplu detaliu tehnic poate face diferența dintre o locuință salvată și una distrusă de foc.

Pentru prevenirea unor situații similare, ISU Botoșani recomandă:

Publicitate

▪️verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

▪️curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

▪️tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

▪️îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

▪️păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.

De asemenea, pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Înălţarea Sfintei Cruci. Este zi de post pentru că amintește de Patimile şi moartea Mântuitorului

Publicat

Publicitate

În calendarul bisericesc ortodox, Sfânta Cruce este cinstită prin câteva sărbători şi zile speciale: Înălţarea Sfintei Cruci (14 septembrie), Duminica Crucii (Duminica a treia din Postul Paştilor), Scoaterea cinstitului lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci (1 august), Pomenirea arătării semnului Sfintei Cruci pe cer în timpul împăratului Constantie (351) pe data de 7 mai.

În cadrul Octoihului, avem de asemenea, două zile pe săptămână consacrate cinstirii speciale şi permanente a Sfintei Cruci în serviciul divin zilnic al Bisericii Ortodoxe şi anume miercurea şi vinerea. Cea mai veche şi mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălţarea Sfintei Cruci la 14 septembrie.

Este o sărbătoare considerată praznic împărătesc. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci şi anume: Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către Episcopul Macarie al Ierusalimului în ziua de 14 septembrie din anul 335; Aducerea sau întoarcerea Sfintei Cruci de la Perşii păgâni, la anul 629 pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor la 14 septembrie 630.

Spre deosebire de alte praznice împărăteşti, Înălţarea Sfintei Cruci se serbează cu post pentru că ea ne aduce aminte de Patimile şi moartea Mântuitorului Iisus Hristos.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending