Connect with us

Eveniment

Finanțare PNRR pentru modernizarea sistemului informatic de la Spitalul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

Sistemul informatic de la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani va fi modernizat printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Proiectul, în valoare de peste 3,8 milioane de lei, a fost depus printre primele din țară în cadrul apelului destinat spitalelor ce sunt în subordinea autorităților locale.

„De prea multe ori am auzit că «nu se poate», «nu avem nevoie» sau «merge și așa» atunci când venea vorba de digitalizarea și modernizarea sistemului sanitar. Totuși, atunci când este voință și determinare se pot face proiecte care să schimbe în bine Spitalul Județean. Un astfel de proiect este și cel admis la finanțare prin PNRR de către Ministerul Sănătății prin care se urmărește crearea unui mediu electronic de lucru eficient la nivelul celei mai mari unități sanitare din județ”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, felicitând echipa de proiect de la Spitalul Județean.

Prin implementarea acestui proiect, personalul sanitar va putea accesa și gestiona informațiile despre pacienți rapid și eficient, va putea urmări istoricul medical al acestora și stabili cea mai bună conduită medicamentoasă pentru sporirea șanselor de vindecare. Totodată, Spitalul Județean va beneficia de un sistem de monitorizare și control al stocurilor de medicamente și consumabile.

Prin noul proiect se va finanța proiectarea și realizarea unei rețele cablate de date în toate secțiile medicale, pavilionul Administrativ, baza de tratament și fizioterapie, CT, bucătărie, birourile Oficiului de informatică. Vechea rețea a Spitalului va fi înlocuită cu una modernă care utilizează echipamente de ultimă generație. „Ne-am angajat că vom dezvolta sistemul sanitar. Administrativ, facem tot ceea ce ne stă în puteri pentru a asigura o bază materială optimă, astfel încât cadrele medicale să le poată oferi cele mai bune servicii botoșănenilor care se prezintă la Spitalul Județean. Aceștia nu o fac de plăcere, ci pentru că au nevoie de asistență medicală. Împreună, fiecare pe linia lui de competență, trebuie să ne facem cât mai bine datoria, pentru că toți suntem în slujba cetățenilor”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Biciclist pe trei cărări, pe bulevardul din Dorohoi: 2,25 mg/l alcool pur în aerul expirat

Publicat

Publicitate

Cea mai mare viteză înregistrată pe drumurile din județ a fost de 125 de km/h, în localitatea Cândești. Conducătorul auto a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru 120 de zile, fără drept de circulație.

 

Totodată, cea mai mare alcoolemie a fost înregistrată în Dorohoi, duminica, 30 noiembrie 2025. Aparatul etilotest indicând o valoare de 2,25 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul unui biciclist. Acesta se deplasa pe drumul public, punându-se în pericol atât pe el, cât și pe conducătorii auto care se deplasau în zona respectivă.

Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 1.600 de lei.

Citeste mai mult

Eveniment

Aproximativ 70 de permise și certificate de înmatriculare reținute de polițiști în minivacanța de 1 Decembrie

Publicat

Publicitate

În minivacanța prilejuită de Ziua Națională a României la nivelul județului Botoșani s-a intervenit la 115 evenimente. De asemenea, au fost organizate 21 de acțiuni punctuale, atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru prevenirea accidentelor rutiere.

 

Polițiștii care au fost prezenți în teren în aceste zile, au aplicat peste 500 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 260.000 de lei, cele mai multe fiind aplicate pentru abateri la regimul rutier și nerespectarea normelor de conviețuire socială.

 

În aceeași perioadă, în urma controalelor efectuate în trafic au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 39 de permise de conducere și 30 de certificate de înmatriculare.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Doi ofițeri și patru subofițeri de la ISU Botoșani au fost înaintați în gradul militar următor

Publicat

Publicitate

În orice domeniu, recunoașterea muncii depuse este foarte importantă. Acest lucru l-au simțit, astăzi, șase pompieri, care au primit noile grade.

Cu prilejul Zilei Naționale a României, doi ofițeri și patru subofițeri care s-au evidenţiat prin modul exemplar de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul militar următor, înaintea expirării stagiului minim.

Aceștia au fost avansați în gradele de:

– maior: Narcisa – Adriana Pălimariu și Bogdan – Ionuț Aparaschivei;

– plutonier adjutant șef: Gheorghe Cătălin Neculau, Ioan – Lucian Neculai și Teofil – Augustin Murgu;

– plutonier major: Andrei Palade.

Publicitate

Cu această ocazie, prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Botoșani le-a transmis un mesaj de felicitare și, totodată, le-a cerut să lucreze, în continuare, în echipă, să dea dovadă de onestitate, modestie și responsabilitate.

Citeste mai mult

Eveniment

Legea pensiilor speciale: Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pe proiectul privind pensiile magistraților

Publicat

Publicitate

Legea pensiilor speciale: Guvernul își asumă răspunderea în Parlament pe proiectul privind pensiile magistraților

Ședința comună de plen a Camerei Deputaților și Senatului va avea loc marți după-amiază, de la ora 14.30, potrivit Agerpres.

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, noul proiect de modificare a pensiilor magistraților. Acesta prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul se va aplica și personalului auxiliar din instanțe și parchete, angajaților de la Institutul Național de Expertize Criminalistice, precum și magistraților asistenți și personalului de specialitate juridică de la Curtea Constituțională.

Proiectul inițial al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, prin votul a cinci judecători – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu, Mihai Busuioc și Mihaela Ciochină.

Motivul invocat de cei cinci judecători este că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ. Ulterior, a fost solicitat și primit acest aviz, care a fost negativ. Însă Guvernul continuă procedura.

Publicitate

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending