Connect with us

Eveniment

Festivalul Instituțiilor de Cultură din Botoșani va fi supravegheat de efective importante de jandarmi

Publicat

Publicitate

În perioada 20 – 22 august, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în Centrul Istoric – Piața 1 Decembrie din municipiul Botoșani, cu prilejul desfășurării celei de-a IV-a ediții a Festivalului Instituțiilor de Cultură, eveniment cultural-artistic organizat de Primăria municipiului Botoșani, în parteneriat cu Filarmonica de Stat ,,George Enescu”, Teatrul ,,Mihai Eminescu” și Teatrul pentru Copii și Tineret ,,Vasilache”.

Jandarmii, în cooperare cu efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Poliției Locale Botoșani vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, precum și pentru fluidizarea traficului rutier și pietonal, conform competențelor instituționale.

Pompierii botoșăneni vor fi prezenți cu o autospecială de intervenție, precum si cu un echipaj medical de urgență, pentru prevenirea și stingerea incendiilor și acordarea primului-ajutor de specialitate.

Accesul spectatorilor în zona delimitată va fi permis de către reprezentanţii organizatorului doar pe bază de invitație, prin porțile de acces amplasate atât în apropierea Grupului Statuar ,,Compania de mitraliere maior Ignat în atac”, înspre biserica Uspenia și fostul cinema Luceafărul, cât și în proximitatea scenei, dinspre strada Victoriei.

În cele trei zile, circulația rutieră va fi restricționată de polițiștii rutieri pe strada Victoriei, în zona de desfășurare a evenimentului, cu excepția riveranilor, astfel: în zilele de miercuri, 20 august și vineri, 22 august, începând cu ora 19.00 și până la terminarea spectacolului (aproximativ ora 22.30), iar în ziua de joi, 21 august, în intervalul orar 17.00 – 22.30.

În vederea desfășurării în condiții de siguranță a acestei manifestări publice și având în vedere numărul mare de participanți, recomandăm spectatorilor:

Publicitate

– să vină pe jos la spectacol, mai ales dacă locuiesc în apropiere, luând în considerare numărul limitat de locuri de parcare din zonă;

– să traverseze doar pe trecerile de pietoni marcate și după o asigurare temeinică;

– să se prezinte din timp la punctele de acces pentru a fi evitată aglomerația în zona acestora și să manifeste răbdare și înțelegere;

– să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine;

– să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare;

– să nu lase copiii nesupravegheați și să stabilească împreună cu aceștia un punct de întâlnire în cazul în care se rătăcesc;

– să nu blocheze căile de acces pentru a permite intervenția autospecialelor și accesul la hidranți;

– în cazul producerii unui incendiu, să își păstreze calmul și să părăsească locul în care se află, în mod organizat;

– să solicite ajutorul echipajului medical în cazul unor urgențe;

– să solicite intervenția jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune în cazul producerii unor fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice care îi afectează pe ei sau pe cei din jur, în cel mai scurt timp.

Măsurile proactive adoptate de organizatori și de forțele de ordine (jandarmi, polițiști, polițiști locali și pompieri ) au scopul de a asigura desfășurarea în condiții de siguranţă a evenimentului pentru spectatori și de a preîntâmpina apariția unor incidente nedorite, care i-ar putea afectate pe aceștia.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Accident la Coșula! Un bărbat de 46 de ani a ajuns la spital

Publicat

Publicitate

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, a ajuns la spital după ce mașina pe care o conducea a lovit un cap de pod, apoi a rupt un stâlp de electricitate. Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în localitatea Buda, comuna Coșula.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, dar și echipajul de Terapie Intensiva Mobilă SMURD.

 

Salvatorii au constatat faptul că nu existau persoane încarcerate însă, conducătorul auto a suferit multiple traumatisme, fiind preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

 

Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu.

Publicitate

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență la volan și să respecte regulile de circulație, pentru siguranța proprie și a celorlalți participanți la trafic.

Citeste mai mult

Cultura

Atelier de creație măști tradiționale cu artistul botoșănean Gelu Rîșca

Publicat

Publicitate

Sub îndrumarea lui Gelu Rîșca, artistul care a realizat măștile din spectacol, participanții vor învăța cum se creează măști inspirate din folclorul românesc.

Atelierul se va desfășura în data de 8 octombrie 2025 în două serii: la ora 11:00 și la ora 16:00. Participarea este gratuită, în limita a 10 locuri la ora 11.00 și 10 locuri la ora 16.00.

„Pe 11 octombrie, în ziua în care sărbătorim această poveste care a unit generații, măștile create de voi vor fi expuse într-o expoziție în foaierul teatrului, ca parte din galeria aniversară a spectacolului de gală Ivan Turbincă – 20 de ani”, transmit reprezentanții teatrului.

Înscrierea la atelier se va face prin formularul de mai jos:

https://forms.gle/in956MRwLe35YiPz5

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Metodologia pentru orele remediale a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce obligații au învățătorii

Publicat

Publicitate

Metodologia pentru orele remediale a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit acesteia, fiecare învățător trebuie să țină 2 ore pe săptămână, cu catalog separat și condică de prezență.

Elevii participă la solicitarea părintelui sau recomandarea cadrului didactic, scrie Edupedu.ro. Totuși, un elev poate fi retras din program.

La fel ca în cazul disciplinei Religie, retragerea unui elev se face doar prin cerere scrisă a părintelui, inclusiv online.

La alternativa Step by Step, aceste ore se integrează în cele opt ore zilnice petrecute de elevi la școală, prevede ordinul cu metodologia.

Grupele de elevi pentru orele remediale se formează de regulă cu 6 până la 12 copii, dar numărul poate varia, în funcție de situație.

De menționat că se pot constitui grupe și din elevi de la clase diferite.

Publicitate

Activitățile remediale pot fi de remediere, consolidare, aprofundare sau extindere a cunoștințelor.

Directorul aprobă grupele, verifică respectarea orarului, observă direct orele și organizează întâlniri cu profesorii pentru evaluarea programului.

Reamintim că din anul școlar 2025-2026, toți învățătorii și profesorii pentru învățământul primar au incluse în atribuțiile postului 2 ore pe săptămână de pregătire remedială.

Ei trebuie să aloce 25% din timpul de predare pentru activități de consolidare, remediale și aplicare practică a competențelor.

Ministrul Educației, Daniel David, a spus că programul remedial va ajuta la reducerea analfabetismului funcțional și abandonului școlar.

Citeste mai mult

Eveniment

Tragedie la Șendriceni: Casă cuprinsă de flăcări, femeie de 77 de ani găsită fără viață

Publicat

Publicitate

Un incendiu s-a produs, în această dimineață, într-o gospodărie din localitatea Șendriceni. Bunurile din locuință au fost cuprinse de flăcări după ce proprietara a lăsat aragazul în funcțiune, nesupravegheat.

 

Un vecin a observat flăcările și a sunat imediat la 112. La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță.

 

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, la nivelul celor două camere de locuit. În interior, pompierii au găsit proprietara, în vârstă de 77 de ani, fără semne vitale. Femeia a fost extrasă din locuință și predată echipajului medical, însă, din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru a fi salvată.

 

Publicitate

Pompierii au acționat pentru lichidarea incendiului și pentru împiedicarea extinderii acestuia la restul casei.

 

Recomandări pentru prevenirea incendiilor generate de aparatele de gătit:

• nu lăsaţi mâncarea pe foc, nesupravegheată;

• după ce aţi terminat de gătit, asiguraţi-vă că aţi oprit aragazul, cuptorul și butelia;

• curățați depunerile de grăsime și resturile de mâncare de pe aragazuri, plite și grătare;

• nu lăsaţi copiii singuri în bucătărie și păstraţi chibriturile şi brichetele în locuri inaccesibile;

• montați un dispozitiv de siguranţă la uşa cuptorului.

 

Dacă ia foc uleiul sau conținutul unei tigăi:

• opriți alimentarea cu gaz sau curent, dacă acest lucru se poate face în siguranţă;

• nu aruncați tigaia pe jos și nu turnaţi apă peste ea;

• stingeţi flăcările acoperind tigaia cu un capac sau un prosop ud.

 

Limitarea aportului de oxigen duce la stingerea focului și poate preveni o tragedie.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending