Connect with us

Eveniment

Fermierii se pregătesc de proteste. Uniunea Europeană ridică interdicția a importul cerealelor ucrainene în România

Publicat

Publicitate

Uniunea Europeană a decis, astăzi, să nu prelungească interdicția la importul cerealelor ucrainene în România şi în alte patru țări din blocul comunitar.

Decizia de la Bruxelles a fost anticipată de statele est-europene, inclusiv de autoritățile de la București, care au anunțat în prealabil că o vor respecta.

În schimb, Polonia și Ungaria au anunțat în avans că vor impune unilateral propriile restricții.

Comunicatul Comisiei Europene

„Comisia Europeană a analizat datele referitoare la impactul exporturilor a 4 categorii de produse agricole pe piața UE și a concluzionat că, datorită activității Platformei de coordonare și a măsurilor temporare introduse la 2 mai 2023, au dispărut denaturările pieței în cele cinci state membre care se învecinează cu Ucraina (România, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Slovacia, n.r.)

Atitudinea constructivă a tuturor participanților la platformă a contribuit la rezolvarea unor probleme concrete și a asigurat că exporturile către țările terțe din afara UE sunt fluide și chiar în creștere.

Ca urmare, s-a convenit că măsurile existente (de interdicție a importurilor categoriilor de mărfuri ucrainene în cele cinci state, n.r.) vor expira astăzi.

Publicitate

Ucraina a fost de acord să introducă orice măsuri legale (inclusiv, de exemplu, un sistem de licențe de export) în termen de 30 de zile pentru a evita creșterile masive de cereale

Până atunci, Ucraina trebuie să instituie, începând cu 16.09.2023, măsuri eficiente de control al exportului la patru grupe de mărfuri, pentru a preveni orice denaturare a pieței în statele membre vecine. Ucraina va prezenta un plan de acțiune platformei cel târziu până luni, 18 septembrie 2023.

Comisia Europeană se va abține de la impunerea oricăror restricții atât timp cât măsurile eficiente luate de Ucraina sunt în vigoare și funcționează pe deplin„, se spune în comunicatul Executivului de la Bruxelles.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Administratie

Magia sărbătorilor a început la Botoșani cu Autobuzul lui Moș Crăciun

Publicat

Publicitate

Primăria Municipiului Botoșani, în colaborare cu Eltrans, aduce bucuria Crăciunului în oraș prin lansarea Autobuzului lui Moș Crăciun! Decorat festiv și plin de veselie, autobuzul fermecat circulă pe traseele 101 și 102 în perioada 18, 19 și 20 decembrie, între orele 9:00 – 12:00 și 14:00 – 17:00.

Copiii au ocazia să se bucure de o atmosferă de poveste, cu muzică de sărbătoare, zâmbetele Crăciunițelor și, bineînțeles, de întâlnirea cu Moș Crăciun, care apare doar la anumite ore pentru a aduce și mai multă bucurie celor mici.

De asemenea, autobuzul are o cutie specială pentru scrisori, unde micuții pot lăsa dorințele lor pentru Moș Crăciun. În Ajun, trei dintre aceste scrisori vor fi selectate, iar autorii lor vor primi cadouri speciale din partea Moșului!
Participarea la această activitate este complet gratuită, iar toți copiii din Botoșani sunt invitați să urce în autobuz și să se lase purtați de magia sărbătorilor.

Pentru detalii suplimentare, contactați Eltrans.

 

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Duminică, Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ajuns anul acesta la a XLIX-a ediție

Publicat

Publicitate

Urmează unul dintre cele mai frumoase festivaluri din județul nostru și anume Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ajuns anul acesta la a XLIX-a ediție. Botoșănenii sunt așteptați  duminică, 22 decembrie 2024, în centrul Municipiului Botoșani, pentru a ne bucura de frumusețea tradițiilor de iarnă botoșănene și moldovenești.

Întrucât va fi un eveniment de amploare prin prezența a 36 de formații de datini și obiceiuri de iarnă (30 din județ și 6 din județele vecine), aproximativ 1200 de participanți – traficul și accesibilitatea de deplasare în municipiu vor suferi modificări.

Astfel, în ziua festivalului, traficul pe strada Cuza Vodă va fi oprit de la ora 9:30 până la ora 22:00, iar în intervalul orar 11:00 – 12:00 traficul va fi restricționat pe traseul paradei formațiilor: Primăria Municipiului Botoșani – Str. Cuza Vodă – Casa Sindicatelor – Liceul „A.T. Laurian” – Podul de Piatră – Calea Naţională – Direcţia Muncii – Hotel Rapsodia – Str. Cuza Vodă. Rugăm înțelegere! Știm că suntem în perioada aglomerată dinaintea sărbătorii Crăciunului și deja traficul este aglomerat, astfel încât duminică, dacă puteți, evitați deplasarea cu automobilul personal prin centrul Municipiului Botoșani, pentru a preveni eventualele neplăceri.

Parada va fi însoțită și de două trăsuri cu cai, de aceea îndemnăm să nu vă apropiați de animale, pentru a nu se speria și reacționa agresiv.

De asemenea, avem rugămintea de a nu utiliza obiecte pirotehnice și de a nu consuma substanțe psihoactive sau alcoolice pe domeniul public.

Mulțumim Consiliului Județean Botoșani, Primăriei Municipiului Botoșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Poliției Locale Botoșani, Poliției Rutiere Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgențe Botoșani pentru sprijinul pe care ni-l oferă în organizarea acestui grandios festival!

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

PROGRAMUL special de lucru în ceea ce privește activitatea de colectare a deșeurilor menajere, de pe teritoriul Comunei Mihai Eminescu

Publicat

Publicitate

Primăria Comunei Mihai Eminescu, vă aduce la cunoștință faptul că în perioada Sărbătorilor de Iarnă, PROGRAMUL special de lucru în ceea ce privește activitatea de colectare a deșeurilor menajere, de pe teritoriul Comunei Mihai Eminescu, este următorul:

LOCALITĂȚI ZILE PROGRAM
Cătămărești-Deal (partea dreaptă a DN29B, Botoșani-Dorohoi) Miercuri, 25.12.2024 LIBER
Stâncești, Baisa, Hudum și Manolești Joi, 26.12.2024 Program normal
Ipotești și Cătămărești-Vale Vineri, 27.12.2024 Program normal
Cătămărești-Deal (partea dreaptă a DN29B, Botoșani-Dorohoi) Miercuri, 01.01.2025 LIBER
Stâncești, Baisa, Hudum și Manolești Joi, 02.01.2025 Program normal
Cervicești, Cucorăni și Cătămărești-Deal (partea stângă a DN29B, Botoșani-Dorohoi) Luni & Marți,
06 și 07.01.2025
Program normal

 

De asemenea, programul pe zile, de colectare a deșeurilor reciclabile și a deșeurilor menajere pentru anul 2025, este următorul:

IANUARIE

ZILE LOCALITĂȚI
17 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
27 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
28 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

FEBRUARIE

Publicitate
ZILE LOCALITĂȚI
14 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
24 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
25 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

MARTIE

ZILE LOCALITĂȚI
14 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
31 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
25 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

APRILIE

ZILE LOCALITĂȚI
18 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
28 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
29 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

MAI

ZILE LOCALITĂȚI
16 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
26 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
27 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

IUNIE

ZILE LOCALITĂȚI
13 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
30 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
24 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

IULIE

ZILE LOCALITĂȚI
18 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
28 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
29 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

AUGUST

ZILE LOCALITĂȚI
15 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
25 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
26 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

SEPTEMBRIE

ZILE LOCALITĂȚI
12 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
29 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
30 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

OCTOMBRIE

ZILE LOCALITĂȚI
17 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
27 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
28 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

 

NOIEMBRIE

ZILE LOCALITĂȚI
14 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
24 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
25 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

DECEMBRIE

ZILE LOCALITĂȚI
12 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
29 Cătămărești-Deal, Manolești, Baisa, Hudum
30 Stâncești, Cătămărești-Vale, Ipotești, Cucorăni, Cervicești

 

 

Colectarea deșeurilor menajere prin sistemul „din poartă în poartă” va începe în toate localitățile comunei din data de 13.01.2025, după cum urmează:

ZILE LOCALITĂȚI
Luni Cervicești și Cucorăni
Marți Cătămărești-Deal (partea stângă a DN29B, Botoșani-Dorohoi)
Miercuri Cătămărești-Deal (partea dreaptă a DN29B, Botoșani-Dorohoi)
Joi Stâncești, Baisa, Hudum și Manolești
Vineri Ipotești și Cătămărești-Vale

 

 

Amintim faptul că, este INTERZISĂ, aruncarea în pubelele pentru deșeurile menajere și reciclabile, a următoarelor tipuri de deșeuri:

  • Deșeuri voluminoase (mochete, covoare, piese de mobilier, plăpumi, saltele, etc.)
  • Deșeuri rezultate din demolări sau/și construcții (pământ din excavații, moloz, beton, echipamente sanitare, gresie, faianță, geam tras, tâmplărie, etc.)
  • Deșeuri vegetale sau/și biodegradabile (crengi, frunze, iarbă, flori, excrementele animalelor, animale moarte, etc.)

Primăria Comunei Mihai Eminescu, vă recomandă să solicitați sprijinul companiilor ce au depozit și își desfășoară activitatea pe raza comunei, pentru aruncarea deșeurile interzise a fi aruncate în pubelele pentru deșeurile menajere și reciclabile și enumerate mai sus.

 

Citeste mai mult

Administratie

Copii aflați în risc de abandon școlar și persoanele vulnerabile vor avea parte de un Centru Comunitar Integrat

Publicat

Publicitate
Copii aflați în risc de abandon școlar și persoanele vulnerabile vor avea parte de un Centru Comunitar Integrat, unde vor beneficia de servicii sociale, medico – sociale și educaționale, respectiv ocupare și calificare pe piața muncii.
Găzduit de clădirea monument istoric ce a avut ca destinație, înainte, Grădinița nr. 10, centrul a fost realizat prin intermediul unui proiect în valoare de 4 milioane de lei.
Anterior, prin intermediul proiectului „ZUM BT PLUS: Un plus de incluziune pentru comunitățile marginalizate din Municipiul Botoșani” au fost asigurate sub egida Centrului Comunitar Integrat, operat de Partenerul 1 Direcția de Asistență Socială analize medicale, informare, consiliere și alte tipuri de servicii sociale, programul „Școală după școală” pentru copii aflați în risc de abandon școlar, activități de educație rutieră și desene pe asfalt, activități de voluntariat și de sprijin reciproc sau campanii de promovare a multiculturalității, combatere a segregării și discriminării.
De serviciile acestuia urmează să beneficieze 317 persoane în cadrul unui proiect viitor, ce va fi depus în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, prins în strategia aprobată a Grupului de Acțiune Locală „Botoșani pentru Viitor”.
Centrul Comunitar Integrat va găzdui și magazinul social, de la care persoanele vulnerabile pot achiziționa diferite produse în contul orelor de muncă în folosul comunității.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending