Connect with us

Eveniment

Femeie din municipiul Botoșani, trimisă în judecată pentru furt

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, comisă în luna mai a.c., în municipiul Botoșani.

Din cercetări, a reieșit faptul că, la data de 12 mai a.c., o femeie de 44 de ani, din municipiul Botoșani, în timp ce se afla în zona unei case de amanet, profitând de neatenția victimei,  o tânără de 26 de ani, i-ar fi sustras acesteia, din rucsacul pe care îl purta în spate, 1.700 de lei.

Întreg prejudiciul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

 

Dosarul a fost înaintat către unitatea de parchet competentă, cu propunere de trimitere în judecată a persoanelor bănuite de comiterea faptei.

 

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pescuitul cu japca, prins în flagrant la Stânca-Costești

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Botoșani au desfășurat, o acțiune pe lacul de acumulare Stânca-Costești, în cooperare cu comisari ai Gărzii de Mediu și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură.

 

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 30 de persoane și verificați nouă pescari. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.500 de lei.

Opt dintre acestea, în valoare de 5.000 de lei au fost aplicate pentru pescuitul la mai puțin de 500 de metri de baraj.

Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării două unelte de pescuit în valoare de 1.000 de lei.

De asemenea, au fost constatate două infracțiuni.

Publicitate

 

Exemplu:

În zona „lacului de liniștire” a barajului, din localitatea Stânca, jud. Botoșani, polițiștii au depistat un bărbat, de 45 de ani, din aceeași localitate, care ar fi pescuit cu unelte interzise (cu japca, prin greblare).

La vederea polițiștilor, bărbatul a aruncat unealta în apă; aceasta a fost recuperată și identificată ca lansetă prevăzută cu mulinetă și ancoră cu trei ace și plumb, folosită la pescuit prin greblare.

S-a întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „pescuitul cu japca, cu osia, cu sulița, țeapa sau cu alte unelte neautorizate, prin greblare sau harponare”.

 

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, alături de elevii botoșăneni în Săptămâna „Școala Altfel”

Publicat

Publicitate

Joi, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități informativ preventive cu elevii Școlii Gimnaziale nr. 7 din municipiul Botoșani.

 În cadrul programului educațional au fost purtate discuții despre legislația incidentă protecției animalelor cu scopul de a promova structura pentru protecția animalelor, dezvoltarea compasiunii față de animale, promovarea drepturilor și bunăstării animalelor.

 

Elevilor le-au fost distribuite fișe de lucru pentru a crea un mediu interactiv și pentru a facilita asimilarea informațiilor și pentru corelarea imaginii Poliției Române și a structurii pentru protecția animalelor cu o interacțiune productivă și plăcută.

 

Activitatea se încadrează în obiectivele privind activitățile de informare a populației cu privire la atribuțiile structurilor pentru protecția animalelor, obligațiile deținătorilor de animale, precum și consecințele rezultate în urma acțiunilor de cruzime și rele tratamente aplicate animalelor.

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO: Pompierii le-au arătat copiilor din Ștefănești cum se salvează vieți

Publicat

Publicitate

Preșcolarii de la grădinița care aparține de Liceul „Ștefan D. Luchian” din orașul Ștefănești și-au dorit să afle cât mai multe informații despre meseria de pompier. Astăzi, ei au vizitat Garda de Intervenție Ștefănești, în cadrul Programului național „Școala Altfel”, și au descoperit cum își desfășoară activitatea salvatorii.

Pe parcursul vizitei, copiii au urcat în autospeciale, au testat furtunul de stingere a incendiilor și au aflat cum intervin pompierii pentru salvarea persoanelor din spații înguste, din mediul acvatic sau din fântâni. Cei mai curajoși nu s-au temut să urce în autospeciale și au testat accesoriile folosite la descarcerare sau la stingerea incendiilor.

 

Pompierii le-au vorbit elevilor despre comportamentul corect în caz de incendiu sau cutremur, explicându-le pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a se proteja și pentru a-i ajuta pe ceilalți.

 

Printre sfaturile importante despre siguranță s-au numărat:

Publicitate

 

– să nu se joace cu focul;

– să nu se apropie de cablurile electrice rupte sau de panourile de electricitate deschise;

– să anunțe imediat un adult dacă observă astfel de pericole.

 

La final, copiii au spus că au fost impresionați de autospecialele și echipamentele pompierilor și că abia așteaptă să participe din nou la astfel de activități, învățând să fie mai atenți și mai responsabili în fața situațiilor de urgență.

 

Astfel de inițiative vor continua și în perioada următoare, oferindu-le elevilor oportunitatea de a asimila lucruri noi și utile prin experiențe practice și interactive.

 

Pentru mai multe informații despre modul de comportare în astfel de cazuri, vizitați platforma www.fiipregatit.ro sau descărcați gratuit aplicația DSU, disponibilă în App Store și Google Play.

Citeste mai mult

Eveniment

Operațiunea JUPITER: Doi bărbați reținuți și țigări de contrabandă confiscate la Botoșani

Publicat

Publicitate

În cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 6 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane cercetate pentru comiterea infracțiunii de contrabandă, din municipiul Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate, la locațiile vizate au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 1.200 de pachete cu țigarete, ce nu aveau aplicate timbru de acciză România, mai multe dispozitive de comunicare la distanță și aproximativ 6.000 de euro.

 

Doi bărbați, de 49, respectiv 27 de ani, au fost conduși la sediul poliției în baza unor mandate de aducere, ulterior, față de aceștia fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

 

Publicitate

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului pena, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending