Connect with us

Economie

Facturile la gaz, mai mari din această lună. Noile prețuri conțin tarifele de distribuție gaze majorate cu 24,1%

Publicat

Publicitate

Facturile la gaz, care includ tarife de distribuție majorate, așa cum au fost aprobate de Autoritatea de Reglementare (ANRE), vor crește chiar din această lună, a anunțat Asociația Energia Inteligentă.

Asociația Energie Inteligentă a transmis o analiză a situației generate de creșterea cu 24,1% a prețurilor de distribuție, despre care spune că sunt urmarea unor ”gratuități” dintr-o lege care a intrat în vigoare în 2020, relatează alba24.ro

Majorările la intră în vigoare de luna aceasta, spune președintele asociației, Dumitru Chisăliță.

Analiza Asociației Energie Inteligentă

Luna aceasta urmează să se achite de consumatorii de gaze, noile prețuri la gaze care conțin, tarifele de distribuție gaze majorate cu 24,1%, așa cum au fost aprobate de ANRE pentru cel mai mare operator de distribuție gaze naturale din România.

Publicitate

Această majorare vine după alte majorări stabilite de ANRE pentru aceste tarife de distribuție gaze: cu 11% în anul 2022 și cu 52,2% în anul 2023, respectiv în 3 ani am avut o dublare a tarifului de distribuție pentru acest operator.

Această creștere a tarifelor este cauzată în special de ”gratuitățile” introduse în anul 2020 prin Legea 155/2020, care modifică vechea lege a energiei electrice și gazelor.

Români nu s-au învățat în cei 34 de ani de la Revoluție, că atunci când politicienii îți oferă ceva gratuit, ajungi să plătești mult mai mult decât ”dacă nu ar fi gratuit”.

Analiza realizată în octombrie 2020 de Asociația Energia Inteligentă privind Politicile de creștere a gradului de conectivitate la resursele de gaze naturale pentru sectorul rezidențial arăta că ”racordarea gratuită la rețeaua de distribuție a gazelor naturale prezintă o serie de dezavantaje și, mai mult, chiar riscuri”.

Analiza arăta că prin această lege se vor:

”Socializa costurile cu racordarea noilor consumatori la rețeaua de gaze naturale prin tariful de distribuție, încălcarea principiului eficienței economice stipulat în Legea 123/2012, generarea premiselor pentru creșterea bazinului de clienți vulnerabili și costuri suplimentare suportate de client în factura energetică.

Există o premisă falsă că procesul de racordare la rețeaua de distribuție a gazelor naturale este gratuit deoarece costurile asociate cu acest proces vor fi disipate în factura tuturor clienților din rețeaua de distribuție respectivă, prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale.

În plus, este posibil ca mulți clienți casnici, furați de ”mirajul” racordării gratuite să solicite acest lucru, însă racordarea cu titlu gratuit a clienților casnici nu este însoțită însă și de asumarea unei obligații din partea acestora și pentru a consuma gaze.

Această situație va genera costuri adiționale pentru clientul final, întrucât rentabilitatea unei rețele de distribuție scade invers proporțional cu volumele care nu sunt vehiculate prin conductele sale.

Un alt efect negativ al racordării gratuite la rețeaua de gaze poate fi creșterea numărului consumatorilor vulnerabili.

Calitatea de vulnerabil presupune, apriori, faptul că beneficiază deja de o formă de alimentare cu energie, dar nu poate, din considerente eminamente materiale, să suporte costurile cu factura energetică.

Un proces intensiv de racordare cu titlu gratuit a clienților doritori nu vine în sprijinul clienților vulnerabili, ci dimpotrivă, creează premisele majorării acestei categorii de clienți la nivel național prin majorarea tarifului de distribuție al gazelor naturale, explicată mai sus.

Tratamentul discriminatoriu între consumatorii casnici deja racordați la sistemul de distribuție al gazelor naturale și cei care doresc să se racordeze cu titlu gratuit poate fi o altă problemă a racordării gratuite a noilor consumatori.

Să luam în considerare situația paradoxală în care o conductă de distribuție realizată integral pe banii unui consumator, anterior intrării în vigoare prevederilor noului ordin ANRE, va fi utilizată gratuit de noul consumator.

Vechiul consumator se va regăsi în ipostaza de a achita parțial (prin tarif) și costurile cu racordarea utilizată de noii clienți racordați.”

Tarife majorate la distribuție de gaze: Cine este de vină?

Prima tendință ar fi să dăm vina pe operatorii de distribuție, doar că aceștia au aplicat legile și reglementările făcute de instituțiile statului, și care au determinat costuri făcute pentru unii consumatori, să fie plătite de alții consumatori.

Asociația Energia Inteligentă atrăgea atenția cu 3 ani în urmă că ”racordarea gratuită” nu este pentru săraci, pentru ”bieții oameni din mediul rural, care se încălzesc cu lemne, așa cum se vehiculează, este un proiect pentru ”băieții deștepți” care au construit ”haotic” în zona periurbană sau firmele de casă, care urmează să încaseze banii pe proiectare și execuția rețelelor de gaze din Programul Anghel Saligny.”

Recomandările Asociației Energia Inteligentă pentru Guvernanți, în anul 2020, desprinse din Analiza realizată în octombrie 2020 erau:

  • ”o strategie intensivă de racordare a sectorului rezidențial ar trebui să fie pusă în aplicare doar în zonele în care nu există alternativă energetică dovedită rentabilă din punct de vedere economic” – astfel nu se ajungea să se construiască mii de km de conducte care stau goale sau aproape goale, dar care produc costuri care sunt achitate de toții consumatorii României prin mărirea de tarife;
  • ”valorificarea superioară a gazelor naturale prin corelarea politicii curente de dezvoltare a rețelei de transport și distribuție cu o strategie de relansare a industriei care utilizează acest tip de resursă ca materie primă (în special industria chimică și petrochimică)” – ar fi evitat astăzi dependența masivă de importurile de îngrășăminte și alte produse specifice, creând valoare adăugată și reducând presiunea pe creșterea taxelor și a impozitelor ;
  • ”dezvoltarea unor capacități de producție a energiei electrice pe bază de gaze naturale, în regim de cogenerare și trigenerare” – ar fi permis în această vară și în anii următori să se evite situațiile la limită prin care trece sistemul electroenergetic.

Ca și în alte cazuri Analizele realizate de Asociația Energia Inteligentă, se dovedesc că au fost făcute corect și că dacă s-ar fi ținut cont de recomandări lucrurile ar fi stat altfel pentru populație.

Din păcate acest adevăr, nu-i va ajuta pe cei care vor trebui să se gândească cum să mai scoată bani în plus, pentru plata facturilor mărite.

Cu stima,

Dumitru Chisăliță, Președinte AEI

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Pe urmele bunicului! Nepotul fostului șef al Inspectoratului de Poliție Botoșani, Gheorghe Măriuța, a venit din Austria ca să dea viață amintirilor

Publicat

Publicitate

Astăzi, pentru Mette, ziua a fost una cu totul specială. ❤️

 

Deși locuiește în Austria, el a venit la Botoșani să cunoască locurile despre care mama lui, Alina, i-a povestit de atâtea ori – locurile unde bunicul său, Gheorghe Măriuța, fost șef al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, și-a lăsat amprenta ca om și ca profesionist.

 

Bunicul său nu mai este printre noi, dar poveștile despre el trăiesc încă: despre copilăria mamei lui Mette petrecută pe holurile Inspectoratului de Poliție, despre dăruirea și respectul cu care și-a desfășurat activitatea profesională, dar mai ales despre omul bun care a fost.

 

Publicitate

Astăzi, prin ochii nepotului său, amintirea lui Gheorghe Măriuța a prins din nou viață. Iar toată istoria pe care a lăsat-o în urmă va merge mai departe, purtate cu dragoste de familia sa.

Citeste mai mult

Eveniment

Trend periculos de pe TikTok: Tinerii își întind pleoapele cu benzi adezive. Ce efecte negative poate avea

Publicat

Publicitate

Un trend aparent inofensiv, dar cu efecte neașteptate pe termen lung, câștigă tot mai multă popularitate pe TikTok.

Tinerii își lipesc plasturi în zona exterioară a ochilor pentru a obține un efect de lifting temporar. Deși există un rezultat vizual imediat, repetarea acestui gest duce, în timp, la lăsarea pleoapelor și apariția excesului de piele. Astfel, unii tineri ajung să aibă nevoie de blefaroplastie, o intervenție chirurgicală care este adresată în special la vârste mult mai înaintate. Medicul chirurg estetician Morad Iancu explică în detaliu fenomenul și soluțiile disponibile.

Ce presupune acest trend și de ce este periculos?

Trendul de la TikTok implică aplicarea de plasturi sau benzi adezive în colțurile externe ale ochilor, care trag pielea și creează un efect temporar de ridicare a pleoapei și alungire a ochilor. Problema apare atunci când acest gest devine o rutină, deoarece exercită presiune și tracțiune constantă asupra pielii extrem de fine din jurul ochilor.

„Pielea din zona ochilor este cea mai subțire de pe corp, iar fibrele de colagen și elastină se pot degrada rapid dacă sunt supuse unei solicitări mecanice repetate. Plasturii folosiți pentru acest tip de lifting temporar întind pielea într-un mod nenatural, ceea ce, în timp, duce la pierderea elasticității. Rezultatul? Pleoapa începe să cadă, apare exces de piele și, uneori, chiar o modificare a poziției normale a pleoapei”, declară medicul chirurg estetician Morad Iancu.

Tinerii ajung să aibă nevoie de blefaroplastie

Publicitate

Dacă în trecut blefaroplastia era solicitată de persoane peste 40 de ani, în prezent tot mai mulți tineri se confruntă cu exces de piele la nivelul pleoapei superioare din cauza acestui tip de agresiune mecanică repetată.

„La pacienții tineri, motivul pentru care pleoapa se lasă nu este îmbătrânirea naturală, ci degradarea accelerată a pielii. În cazul celor care folosesc plasturi pentru lifting, zona afectată poate arăta cu 10–15 ani mai îmbătrânită decât restul feței. De aceea, uneori ajungem să recomandăm blefaroplastia chiar și la vârste de 20–25 de ani”, spune Dr. Morad Iancu (Luxury Aesthetics).

Ce este blefaroplastia și cum se desfășoară intervenția?

Blefaroplastia este o procedură chirurgicală estetică prin care se îndepărtează excesul de piele și, dacă este necesar, depozitele de grăsime de la nivelul pleoapei superioare sau inferioare.

„Intervenția de blefaroplastie superioară durează, în general, între 45 și 60 de minute și se efectuează sub anestezie locală sau sedare ușoară. Cicatricea este ascunsă în pliul natural al pleoapei, ceea ce face ca, după vindecare, să fie practic invizibilă. Recuperarea este rapidă, iar pacientul își poate relua activitățile obișnuite după intervenție”, adaugă medicul chirurg estetician Iancu Morad.

Ce riscăm dacă ignorăm problema pleoapelor lăsate?

Lăsarea pleoapei nu afectează doar estetica feței, ci poate avea în timp și consecințe la nivel funcțional.

„Pe lângă aspectul îmbătrânit și obosit, excesul de piele poate ajunge să afecteze câmpul vizual, mai ales în partea superioară. În plus, pacienții care amână intervenția ajung să aibă nevoie de o corecție mai complexă, deoarece pielea își pierde și mai mult elasticitatea. Recomand ca, atunci când problema este vizibilă și confirmată în cabinet, să nu se amâne tratamentul”, adaugă Dr. Morad Iancu (Luxury Aesthetics).

Citeste mai mult

Economie

ANAF lansează o campanie de informare privind dreptul la bonul fiscal în domeniul HORECA

Publicat

Publicitate

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) lansează o campanie naţională de informare prin care îşi propune să ajute cetăţenii să îşi cunoască şi să îşi exercite drepturile în relaţia cu operatorii economici, în special în domeniul HORECA (restaurante, baruri, cafenele, fast-food-uri etc).

Potrivit unui comunicat al instituţiei, în perioada 1 iulie – 17 august 2025, inspectorii antifraudă fiscală au desfăşurat verificări în diverse locaţii din ţară, pe baza datelor din sistemul Ro-e-Case de marcat electronice. Scopul a fost acela de a vedea dacă unităţile de alimentaţie publică respectă obligaţia legală de a emite bonuri fiscale pentru serviciile plătite în numerar, potrivit Agerpres.

Rezultatele acţiunilor antifraudă arată că, în anumite cazuri, clienţii au primit doar note de plată sau înştiinţări, fără bon fiscal. Această practică contravine legii şi afectează corecta colectare a veniturilor bugetare, subliniază ANAF.

“La plata în numerar, clienţii trebuie să solicite şi să primească bonul fiscal, acesta fiind documentul obligatoriu care atestă tranzacţia. În situaţia plăţilor prin card, clientul are dreptul să solicite emiterea şi înmânarea bonului fiscal. La plata cu cardul de credit sau debit, operatorii economici nu au obligaţia legală de a emite şi înmâna bonul fiscal, însă acesta poate fi tipărit şi oferit la cererea expresă a clientului. În cazul în care comercianţii refuză emiterea şi înmânarea bonului fiscal, cu excepţia situaţiei defectării aparatelor de marcat electronice fiscale când se emit chitanţe potrivit legii, clientul are dreptul de a beneficia de bunul achiziţionat sau de serviciul prestat fără plata contravalorii acestuia”, se arată în comunicat.

Pentru a facilita semnalarea cazurilor în care dreptul la bon fiscal nu este respectat, ANAF pune la dispoziţie o linie de contact. Orice situaţie de acest tip poate fi semnalată la adresa de e-mail: sesizari.anaf@anaf.ro, inclusiv prin transmiterea unei fotografii/scanări lizibile a documentului înmânat pentru plata serviciilor/bunurilor achiziţionate, achitate cu numerar, fără emiterea şi înmânarea bonului fiscal.

Pentru ca sesizările să poată fi analizate şi soluţionate cât mai eficient, ANAF îi invită pe cetăţeni să transmită detalii relevante privind situaţia constatată, precum denumirea şi adresa unităţii de alimentaţie publică, data şi ora vizitei, precum şi o scurtă descriere a evenimentului.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Românii vor putea retrage 30% de la Pilonul 2 când ies la pensie, iar restul va fi eșalonat pe 8 ani. Decizie la Guvern

Publicat

Publicitate

Românii vor putea retrage 30% de la Pilonul 2: Guvernul a aprobat legea de plată a pensiilor private. Românii vor putea retrage inițial 30% din sumă, iar restul va fi eșalonat pe 8 ani, a hotărât joi executivul, potrivit unor surse citate de presa centrală, scrie alba24.ro

Noua formă a proiectului prevede că pensionarii vor putea retrage, la momentul ieșirii la pensie, 30% din suma totală acumulată, urmând ca restul banilor să fie plătit eșalonat, în tranșe lunare, pe o perioadă de opt ani, a transmis Economedia.

În varianta inițială, suma retrasă imediat era limitată la 25%, iar restul pensiei era achitat fie lunar, timp de circa 10 ani, fie până la deces.

 

Eliminarea posibilității de retragere integrală a sumei a provocat controverse publice și a blocat adoptarea legii la prima dezbatere în Guvern.

Legea de plată a pensiilor private vine să reglementeze o zonă rămasă neacoperită de la introducerea sistemului privat, în urmă cu 17 ani.

Publicitate

Până acum, legislația a permis doar două variante: retragerea integrală a sumei (supusă impozitului și contribuției la sănătate – CASS), sau plata în rate egale, pe maximum 5 ani.

În fondurile de pensii private obligatorii sunt înscriși 8,3 milioane de români, adică majoritatea populației active a țării. Mai bine de jumătate (4,5 milioane) contribuie regulat, lună de lună, cu 4,75% din venitul brut, ca parte a contribuției de asigurări sociale CAS de 25%.

Cei mai mulți beneficiari de plăți din Pilonul 2 au fost cei pensionați pentru limită de vârstă (65%), iar plata unică a fost modalitatea preferată de a primi banii (74%), în perioada 2008 – 2024, potrivit datelor oficiale ale APAPR Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), cei responsabili de gestionarea și creșterea contribuțiilor virate de contribuabili.

În luna august 2025 a fost depășit pragul psihologic de 1 miliard de euro la nivelul plăților deja efectuate către beneficiarii din Pilonul 2 și 3 de pensii private, astfel?

  • cca. 4.2 mld. lei plătiți către cca. 250.000 de beneficiari din Pilonul 2 obligatoriu;
  • cca. 890 mil. lei plătiți către cca. 97.000 de beneficiari din Pilonul 3 facultativ.

Principalele nemulțumiri exprimate public cu privire la actualul proiect au vizat limitarea posibilității de plată unică a activelor la împlinirea vârstei de pensionare, respectiv o primă tranșă maximă de 25% și plata eșalonată pe 10 ani.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending