Connect with us

Eveniment

Facturi uriașe la energie: Ce se întâmplă dacă nu poți depune la timp cererea de plafonare

Publicat

Publicitate

Legea privind plafonarea prețurilor la energie de la 1 ianuarie a fost promulgată marți seara de președintele Klaus Iohannis, însă aplicabilitatea ei este deficitară, potrivit experților în energie, scrie adevarul.ro.

„Așa cum ne am obișnuit pe parcursul ultimului an avem din nou o lege care induce confuzie și pune românii pe drum sau îi pune la plată. Modul populist în care s-a dorit construirea legii plafonării prețului la energie prin introducerea diferitelor categorii de beneficiari (care în mod normal sunt apanajul altor acțiuni de sprijinire a consumatorilor), dar mai ales prin dorința de a se aplica plafonarea la un singur loc de consum”, a explicat Dumitru Chisîliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Acesta amintește că Legea plafonării prețului la energie electrică valabilă de la 1 ianuarie 2023 condiționează limitarea obținerii unui preț plafonat sub un nivel de 1,3 lei/kWh de obligativitatea consumatorului de a transmite până la 31 decembrie 2022 a unei solicitări către furnizorul de energie electrică prin care declar pe proprie răspundere că se ăncadrează în una din situațiile prevăzute de lege:

utilizează dispozitive, aparate sau echipamente medicale necesare efectuării tratamentelor, în baza declaraţiei pe propria răspundere, pentru întreg consumul realizat;
au în întreţinere cel puţin 3 copii cu vârsta de până în 18 ani, respectiv 26 de ani, în cazul în care urmează o formă de învăţământ, pentru întreg consumul realizat;
familii monoparentale care au în întreținere cel puțin un copil cu vârsta de până la 18 ani, respective 26 ani în cazul în care urmează o formă de învațământ, pentru întreg consumul realizat
au mai multe locuințe, și pot și doresc să beneficieze de preț plafonat la energie electrică sub 1.3 lei/kWh
nu au mai multe locuințe, dar au adresa de domiciliu diferită de adresa de reședință, și pot și doresc să beneficieze de preț plafonat la energie electrică sub 1.3 lei/kWh
„În lipsa acestei declarații depuse la furnizor, anterior lunii de livrare, un consumator chiar dacă are aceste drepturi, nu va beneficia de ele în luna de livrare”, a adăugat expertul.

„Dar, modul în care a fost scrisă această lege duce la o măsură hilară. Legea stabilește că prețul plafonat sun 1,3 lei/kWh se aplică exclusiv pentru ”locurile de consum de domiciliu/reședință”. Această situație determină necesitatea ca un furnizor să acorde aceste plafonări și să-și recupereze banii de la stat exclusiv în situația în care se asigură că clientul casnic beneficiază o singură dată de preț plafonat la un singur loc de consum. În aceste condiții furnizorul trebuie să fie informat și să primească o declarație pe proprie răspundere că acesta are un singur loc de consum unde va beneficia de preț plafonat și care este acela și să declare tot pe proprie răspundere că nu are un alt loc de consum unde poate beneficia de preț plafonat sub 1.3 lei/kWh: ”poate beneficia de prețul plafonat prevăzut la alin. (1) lit. a) și b) fie la adresa de domiciliu, fie la adresa de reședință, pe baza unei declarații pe proprie răspundere depusă la furnizor, privind faptul că nu beneficiază de preț plafonat pentru un alt loc de consum.”, a detaliat Dumitru Chisăliță.

Toți consumatorii trebuie să depună declarații?
„Acestea sunt prevederile legale. Absurde. Dar asta e legea”, subliniază expertul, adăugând că absurditatea ei provine din faptul că Legea ar obliga 9 milioane de consumatori ca în decurs de 15 zile, în această perioadă de sărbători, să alerge și să depună adrese și declarații la furnizor.

Publicitate

„Ce se întâmplă dacă nu vei face asta? Vei achita 1,3 lei/kWh. Adică vei achita cu 60 – 90% mai mult pentru energia electrică consumată în situația în care te ai fi încadrat la condițiile de plafonare prevăzută de lege.

Ce s-ar putea face? O nouă Ordonanță de Urgență pentru modificarea Legii de aprobare a unor Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Ordonanțelor de Urgență, care au modificat Ordonanțele de Urgență privind plafonarea prețului, care să elimine această prevedere privind acordarea plafonării exclusive pentru o singură locuință”, a precizat expertul în energie.

Daniel Zamfir: Legea trebuie remediată prin legislația secundară
De altfel, senatorul PSD Daniel Zamfir, a declarat pentru „Adevărul” că legea plafonării prețurilor la energie de la 1 ianuarie trebuie remediată prin legislația secundară.

„Toată discuția pe tema anumitor aspecte din ordonanță a fost făcută după adoptarea ei. Am concluzionat că ține de legislația secundară rezolvarea unor situații punctuale: chiriași, succesiuni și ce ați mai spus. ANRE este responsabil. Ei pot reglementa asta, prin ordin al președintelui”, a declarat pentru „Adevărul” Daniel Zamfir, președinte al Comisiei de industrie din Senat și membru al Comisiei de energie.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Atenționare pentru cumpărătorii online: De ce să te ferești de site-urile care doar par din România. Nu te baza pe terminația „ro”

Publicat

Publicitate

Atenționare pentru cumpărătorii online: Centrul European al Consumatorilor din România (ECC România) avertizează cumpărătorii să fie extrem de atenți atunci când fac achiziții online, chiar și de pe site-uri cu extensia „.ro”, deoarece multe dintre acestea creează doar impresia că aparțin unor comercianți din România, scrie alba24.ro.

Reprezentanții ECC subliniază că achizițiile online necesită verificări minime, dar esențiale, pentru a preveni situații neplăcute, precum produse nelivrate, retururi costisitoare sau rambursări incomplete.

Potrivit instituției, numeroși comercianți folosesc denumiri de orașe românești, nume autohtone sau simboluri naționale, site-uri redactate integral în limba română și plăți în lei, pentru a induce ideea că firma are sediul în România.

În realitate, aceste companii sunt înregistrate în alte state, inclusiv în afara Uniunii Europene, iar acest lucru îți poate aduce probleme legate de garanție, returi și chiar înșelătorie, potrivit Mediafax.

Atenționare pentru cumpărătorii online: Ce trebuie verificat înainte de a plasa o comandă

ECC România recomandă consumatorilor să analizeze cu atenție:

  • secțiunea „Contact” și existența unor date clare de identificare;
  • politica de retur și termenii și condițiile de vânzare;
  • țara în care este înregistrată firma;
  • adresa de retur a produselor.

În cazul în care lipsesc datele de contact, firma este înregistrată fiscal în alte state sau returul se face în afara UE, cumpărătorii sunt sfătuiți să reanalizeze decizia de achiziție, chiar dacă site-ul pare românesc.

Publicitate

Retururile din afara UE pot deveni foarte costisitoare

ECC România atrage atenția că, pentru produsele comandate din afara Uniunii Europene, returul se face, de regulă, în țara de origine, ceea ce implică costuri suplimentare suportate de consumator.

Mai mult, în astfel de situații, unii comercianți oferă doar rambursări parțiale, fără a respecta legislația europeană și națională în vigoare.

„În cazul în care comerciantul nu poate fi identificat sau provine dintr-un stat din afara UE, Norvegia și Islanda, Centrul European al Consumatorilor din România nu poate facilita soluționarea amiabilă a reclamației”, avertizează reprezentanții instituției.

Sfat esențial pentru protecția banilor

Pentru a limita riscurile, ECC România recomandă utilizarea unor metode de plată care oferă protecție consumatorului, precum plata cu cardul, care permite inițierea unei proceduri de refuz la plată (chargeback).

Aceasta poate fi declanșată, în majoritatea cazurilor, în termen de până la patru luni de la efectuarea plății, dacă produsul nu este livrat sau nu corespunde comenzii.

Avertismentul vine în contextul creșterii continue a comerțului online și subliniază importanța informării corecte a consumatorilor înainte de a face o achiziție.

Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfânta Împărăteasă Teodora, mama cea iubitoare de Hristos

Publicat

Publicitate

Sfânta Teodora, Împărăteasa Bizanțului, s-a născut din părinți înstăriți și evlavioși în cetatea Constantinopolului unde a și crescut. Din fragedă vârstă i s-a dus renumele pentru înțelepciunea și frumusețea cu care era împodobită. Drept aceea, la 4 iunie anul 830 s-a căsătorit cu Teofil, împăratul Bizanțului cu care a avut 7 copii, 5 fete și 2 băieți.

Această căsnicie însă a fost umbrită de ura lui Teofil față de sfintele icoane și de prigoana pe care a pornit-o el asupra celor ce se închinau lor.

Dar Teodora, sfidându-și soțul, a continuat cinstirea icoanelor. În această dragoste a ei față de odoarele sfintele, a luptat și a reușit să-l scape de închisoare pe cel mai vestit iconar al vremii aceleia, Lazăr, care a devenit sfânt, iar Biserica îl prăznuiește la 17 noiembrie. În anul 842, împăratul Teofil moare, iar Teodora este cea care ia tronul în stăpânire pe seama fiului ei Mihail, care era prea mic pentru a domni singur. Cu autoritatea ce o avea a ajutat să devină patriarh de Constantinopol un iubitor al icoanelor, iconodul, pe nume Metodie.

Astfel la 11 martie 843 se convoacă un Sinod al Bisericii care a reașezat icoanele în cult și a permis închinarea la ele. Sfânta Teodora, cu inima ei iubitoare și plină de milă, a stăruit celor din Sinod ca să nu fie osândit soțul ei, mărturisind că el pe patul de moarte s-a căit pentru iconoclasmul său.

Spre a prăznui reașezarea sfintelor icoane, împărăteasa Teodora a condus un uriaș alai de icoane pe străzile Constantinopolului în duminica de 11 martie 843, prima Duminică din Postul Mare a acelui an. De atunci Biserica prăznuiește reașezarea icoanelor în prima Duminică din Postul Paștilor, fiind cunoscută sub numele de Duminica Ortodoxiei. După 15 ani, fiul său, Mihail, a devenit împărat al Bizanțului cu putere deplină. Dar acesta, urmând reaua purtare a tatălui său și influențat fiind de sfătuitorii iconoclaști, a surghiunit pe mama sa, Teodora, împreună cu 4 surori ale sale la mănăstirea Sastrion.

Sfânta Teodora nu s-a împotrivit acestei hotărâri a împăratului care era chiar fiul ei, ci a primit exilul cu bunăvoință, lucrând cu și mai multă râvnă pentru mântuirea sufletului său. După ce a petrecut o vreme în această luptă, la 11 februarie 867 s-a mutat la Domnul. Sfintele sale moaște au fost aflate întregi la Constantinopol, iar azi se află păstrate intacte, bine înmiresmate și făcătoare de minuni, în Catedrala Mitropoliei din Kerkira, Insula Corfu, Grecia.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Amenzi și controale în Piața Centrală din Botoșani: Zeci de sancțiuni aplicate de Poliția Locală în doar o zi

Publicat

Publicitate

Polițiștii locali din Botoșani au desfășurat, pe 5 februarie 2026, o amplă acțiune de verificare în Piața Centrală și în zonele din apropiere, pentru menținerea ordinii publice, respectarea regulilor de comerț și fluidizarea circulației. În urma controalelor, au fost legitimate 61 de persoane și aplicate 47 de sancțiuni contravenționale.

Dintre sancțiuni, 25 au fost amenzi, în valoare totală de 4.035 lei, iar 22 au fost avertismente, vizând încălcări ale legislației privind comerțul în piețe, circulația rutieră și menținerea curățeniei pe domeniul public.

În incinta pieței au fost depistați opt comercianți care nu aveau afișate prețurile produselor, precum și un caz în care nu a putut fi dovedită verificarea metrologică a cântarului utilizat la vânzare. Pentru aceste nereguli au fost aplicate amenzi în cuantum total de 1.200 de lei.

De asemenea, pe pietonalul Transilvaniei, pe trotuarele din jurul pieței și în parcările cu plată au fost identificate persoane care comercializau produse în zone neautorizate, majoritatea fiind sancționate cu avertisment.

Neregulile din trafic au dus la aplicarea a 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 2.835 de lei, fiind acordate totodată 56 de puncte de penalizare pentru opriri sau staționări neregulamentare care îngreunau circulația.

Pe lângă activitățile de control, polițiștii locali au derulat și o campanie de informare pentru prevenirea furturilor din buzunare, genți sau bagaje în zone aglomerate, sub mesajul „Vigilența face diferența!”. Cetățenii au fost sfătuiți să acorde o atenție sporită bunurilor personale și să adopte măsuri de protecție în piețe, mijloace de transport sau alte spații frecventate.

Publicitate

Reprezentanții instituției au transmis că acțiunile de verificare vor continua zilnic, recomandând respectarea prevederilor legale de către toate persoanele fizice și juridice pentru evitarea sancțiunilor.

Citeste mai mult

Economie

Nouă oferte pentru tronsonul din Autostrada A8 care unește Moldova de Transilvania și Uniunea Europeană

Publicat

Publicitate

Proiectul Autostrăzii A8, considerată principala legătură rutieră dintre Moldova, Transilvania și spațiul european, face un nou pas înainte. Compania Națională de Investiții Rutiere a anunțat depunerea a nouă oferte pentru contractul de supervizare a lucrărilor pe tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani.

Contractul are o valoare estimată la 57 de milioane de lei și o durată totală de 110 luni. Din această perioadă, 46 de luni sunt alocate proiectării și execuției lucrărilor, iar 60 de luni reprezintă garanția acordată după finalizarea construcției.

Pentru supervizarea acestui segment de autostradă au depus oferte mai multe companii și asocieri de profil din România și din străinătate, printre care EGIS România, TECNIC Consulting Engineering România, IRD Engineering, CONSITRANS, dar și consorții internaționale specializate în infrastructură rutieră.

Rolul supervizorului va fi esențial pe întreaga durată a contractului, acesta urmând să asigure managementul tehnic și financiar al proiectului, respectarea termenelor, a valorii contractuale și a standardelor de calitate impuse prin legislația în vigoare.

Tronsonul 2 Târgu Frumos – Lețcani, cu o lungime de 28,6 kilometri, include lucrări de infrastructură complexe. Pe traseu vor fi construite 33 de poduri și pasaje cu o lungime totală de aproximativ 7,8 kilometri, cel mai lung pasaj urmând să depășească 1,1 kilometri peste râul Bahlui. Proiectul mai prevede realizarea a două tuneluri și a trei noduri rutiere importante, la Podu Iloaiei, Lețcani și la drumul de legătură cu DN 28.

Autostrada „Unirii” A8 este una dintre cele mai așteptate investiții de infrastructură din estul României, fiind văzută drept un coridor strategic pentru dezvoltarea economică a Moldovei și pentru conectarea rapidă la rețeaua europeană de transport.

Publicitate

Depunerea ofertelor pentru supervizarea lucrărilor marchează o etapă importantă în derularea proiectului și aduce mai aproape momentul începerii efective a lucrărilor pe acest sector al autostrăzii.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending