Connect with us

Cultura

Expoziția personală CALIGRAFII PE STICLÃ. SEVA ÎNTREGULUI, cu lucrări semnate de artista Elena Oana Agapie, la Galeriile de Artă Botoșani

Publicat

Publicitate

Muzeul Județean Botoșani găzduiește, în perioada 2 -16 octombrie 2025, în spațiul Galeriei ‘Colecția de Artă’, expoziția personală CALIGRAFII PE STICLÃ. SEVA ÎNTREGULUI, cu lucrări semnate de artista Elena Oana Agapie.

Expoziția cuprinde un număr de 33 de icoane și 33 de desene laice și încununează o viață de creație și trăire spirituală. Referindu-se la icoanele pe care le creează, artista menționează: ‘Pictez icoane din respect pentru oameni. Icoana a avut mereu o încărcătură simbolică aparte. Sunt fascinată de icoanele țărănești, însă continui meșteșugul vechilor iconari în alt plan ideatic. Apelez la elemente iconografice tradiționale, folosind și materiale moderne, pentru că îmi ușurează munca’.

Născută în 1964, la Călărași, artista a absolvit Școala de Arte Frumoase din București (secțiile de grafică și pictură; master class în pictură pe sticlă – 1990), iar din anul 2000 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Începând cu anul 1986 a deschis numeroase expoziții personale la: Bușteni, Călărași, Sinaia, București, Slobozia și Brașov, iar din anul 1989 a participat la diverse expoziții de grup, organizate în țară (București și Brașov) și în străinătate (Geldrop – Olanda și Budapesta – Ungaria).

Lucrări ale artistei se regăsesc atât în colecții muzeale, cât și în patrimoniul altor instituții de cultură: Muzeul Dunării de Jos (Călărași), Muzeul Agriculturii din Slobozia (Ialomița), Muzeul Municipiului București, Cercul Militar National București, Muzeul de Artă Brașov, Biblioteca Județeană ‘George Barițiu’ Brașov, Centrul Cultural ‘Ionel Perlea’ Ialomița.

Vernisajul va avea loc vineri, 3 octombrie 2025, ora 16.

Publicitate

Prezintă Dănuț Huțu – director al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Botoșani. Curator eveniment Ana Coșereanu – muzeograf.

Program de vizitare: zilnic, orele 9 – 16,30.

Intrarea gratuită.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Vrei să fii pompier? 300 de locuri pentru tinerii care vor să devină salvatori

Publicat

Publicitate

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor care își doresc să urmeze cursurile Școlii de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești.

În sesiunea septembrie – decembrie 2025, au fost scoase la concurs 275 de locuri de subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri de subofițer administrativ.

Calendarul concursului de admitere este următorul:

– până pe 17 octombrie 2025 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică) – depunerea cererilor de înscriere (completate de către candidați în mod lizibil și semnate), exclusiv în format electronic la adresa de e-mail: resurse_umane@isubotosani.ro

– până la data de 03 noiembrie 2025 – depunerea documentelor pentru dosarul de recrutare, la sediul ISU Botoșani, strada Uzinei, nr. 3, municipiul Botoșani;

– 07 – 12 noiembrie 2025 – susținerea probei de evaluare a performanței fizice, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”, conform planificării;

Publicitate

– 15 noiembrie 2025 – susținerea probei de evaluare a cunoștințelor, la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”;

—24 noiembrie – 19 decembrie 2025 – examinarea medicală (pentru candidații care se încadrează în numărul total de locuri scoase la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor finale);

– Până la data de 24 decembrie 2025 – termen de afișare a rezultatelor finale pe site-ul unității de învățământ. Evaluarea psihologică a candidaților se realizează de specialiști din cadrul MAI, în conformitate cu Dispoziția directorului Centrului de Psihosociologie al MAI, potrivit planificării întocmite împreună cu structurile cu atribuții de recrutare.

Condițiile legale și criteriile specifice de recrutare, calendarul concursului de admitere, precum și alte informații de interes pot fi consultate accesând următoarele link-uri:

https://isubt.igsu.ro/admitere-in-invatamantul-militar/anunt-privind-recrutarea-candidatilor-pentru-participarea-la-concursul-de-admitere-organizat-la-scoala-de-subofiteri-de-pompieri-si-protectie-civila-%22pavel-zaganescu%22-boldesti-sesiunea-martie-iunie-2025-941

https://www.scoaladepompieri.ro/admitere.htm

Citeste mai mult

Eveniment

Daniel Câșlariu, numit și „îngerul sărmanilor”, nominalizat la prestigiosul titlu „Omul Anului în România”

Publicat

Publicitate

Într-un colț al României unde speranța se clădește cu greu, un om a reușit să aducă lumină și sprijin pentru comunitatea sa. După șase ani de muncă neobosită în județul Botoșani, acesta a fost nominalizat la prestigiosul titlu „Omul Anului în România”, o recunoaștere a dedicării sale pentru cei mai vulnerabili dintre noi.

„Este o onoare să fiu nominalizat, dar această distincție nu este doar a mea”, mărturisește cu emoție omul care a devenit cunoscut drept ‘îngerul sărmanilor’. „Este și a tuturor celor care mi-au fost alături, care au crezut în mine și mi-au oferit sprijinul lor.”

De la proiecte sociale care ajută familiile defavorizate, la inițiative care pun în valoare comunitatea locală, fiecare gest al său a avut un impact direct și vizibil asupra oamenilor. „Am pus suflet și energie în fiecare zi, pentru că știu cât de mult contează o mână întinsă la momentul potrivit”, spune el.

Nominalizarea la „Omul Anului” nu este doar o recunoaștere personală, ci și un mesaj că binele făcut cu adevărat pentru comunitate este văzut și apreciat. Publicul va avea ocazia să îl susțină în etapa de votare, care începe imediat după difuzarea emisiunii pe TVR 1, mâine seară, de la ora 22:00.

Fiecare vot contează, iar pentru cei care au simțit vreodată sprijinul său, acum este momentul să îi ofere o răsplată simbolică: recunoașterea unui om care și-a dedicat viața binefacerii celor aflați în nevoie.

Există oameni care trăiesc pentru alții. „Îngerul sărmanilor” din Botoșani este unul dintre ei și astăzi, prin nominalizarea sa, a convins întreaga țară că solidaritatea și bunătatea autentică pot face minuni.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Reducerea a 10.000 de posturi din administrația locală, discutată în Coaliția de Guvernare. Când ar putea fi luată decizia

Publicat

Publicitate

Reducerea a 10.000 de posturi din administrația locală a fost discutată miercuri în Coaliția de Guvernare. Când ar putea fi luată decizia

Discuțiile vor continua și săptămâna viitoare, când s-ar putea ajunge la o decizie.

Reforma administrației publice locale s-ar putea face la pachet cu reforma administrației centrale, scrie presa centrală.

La întâlnire au participat premierul Ilie Bolojan, șeful PNL, vicepremierul Marian Neacşu şi primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), Dominic Fritz (USR), Kelemen Hunor și Cseke Attila (UDMR) și Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament.

Guvernul Bolojan a anunțat că reforma administrației este necesară și va fi făcută, însă proiectul a fost amânat din cauza neînțelegerilor din coaliție.

Din cauza lipsei unui consens, pachetul legat de reducerea posturilor din administrație a fost exclus din setul de măsuri pentru care guvernul Bolojan și-a asumat răspunderea în Parlament.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (391)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

 DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

(DICȚIONAR SPECIAL)

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

(DICȚIONAR SPECIAL)

 

Publicitate

REGULILE (VERSIFICATE) ALE CHIBIŢULUI DE ŞAH: Aparţin scriitorului Mihail Sadoveanu, cunoscut şi ca un mare iubitor al jocului de şah. Le-am întâlnit redate de Ştefan Bolea în “Apostrof” nr. 8 din 2021:

1. Să tacă;

2. Gesturi să nu facă;

3. Orice sfat să lese;

4. Să n-atingă piese;

5. Să nu fredoneze;

6. Să n-aprecieze;

7. Să nu facă glume;

8. Să nu ne afume;

9. Să nu facă semn;

10. Să fie de lemn.

 CUPLUL TAXONOMIC HIPOTONIE ŞI HIPERTONIE LITERARĂ: Propunerea aparţine Alinei Baku. L-am întâlnit explicat de Dan Gulea în „Apostrof” nr. 8 din 2021, după ce a citit atent volumul autoarei amintite, „Vindecarea prin literatură. Reprezentări ale maladiei în romanul românesc (1960 – 1980)”, apărut la Editura Muzeului Literaturii Române în 2019. Sistematizează Dan Gulea: „HIPOTONICII propun o literatură a unui spaţiu deschis, fără încrâncenări, urmând o mişcare regresivă de întoarcere, un ritm epic redus, semnificative fiind evenimentele, ele însele întâmplate într-un trecut întunecat. Sunt romane scrise de Sorin Titel, Romulus Guga, Constantin Ţoiu, George Bălăiţă. HIPERTONICII (cum ar fi Augustin Buzura, Nicolae Breban sau Dumitru Ţepeneag creează o literatură tensionată”.

 

CURENTUL METAMODERNIST: L-am întâlnit descris de Alex Ciorogar în eseul său “Poezia românească extrem-contemporană” din “Dilema veche” nr. 908 din 2021: “Pare să cuprindă astăzi nu mai puţin de două generaţii biologice extrem de bine conturate în cercetarea sociologică recentă: a) GENERAŢIA Y (între aproximativ 24 şi 35+ de ani); b) GENERAŢIA Z (între aproximativ 16 şi 23 de ani). Această ultimă promoţie lirică e compusă din absolvenţi / absolvente de Litere, complet alfabetizaţi / alfabetizate digital, având acces la orice tip de (re)surse (autohtone ori de aiurea) şi cunoscători / cunoscătoare, aşadar, a câtorva limbi străine pentru care experienţele liberalizatoare (sex, arte, droguri) nu mai constituie o noutate, iar direcţiile gândirii poststructuraliste nu mai par ceva spectacular. Contracultura nu mai şochează nici ea şi nu mai produce adevărată emulaţie. Pentru ei, avangarda e istorie şi tendinţă, la fel cum manierismul nu mai reprezintă un pericol, iar stângismul e prelucrat ca accesoriu, într-un climat în care audiovizualul domină logica compoziţională. Dinamica şi formele literaturii extreme-contemporane sunt, aşadar, rezultatele acestor conflicte şi a colaborării între tradiţie şi noua cultură digitală”;

 

TRANSVALUAREA: Concept care aparţine sociologului şi filosofului francez Raphael Loigier pe care l-am găsit explicat de Linda Maria Baros în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 8 din 2021: „Transvaluarea, precizează autorul, ar presupune o decompartimentare a relaţiilor dintre bărbaţi şi femei; ar echivala, altfel spus, cu chestionarea fundamentelor acestor relaţii şi cu investirea lor cu noi semnificaţii. Bărbatul „s-ar exersa” în acest mod „în vederea ieşirii sale din definiţia rigidă a virilităţii”, iar femeia, din cea a fragilităţii ei. Ar fi judicios să adăugăm, o fragilitate care este, ca şi virilitatea, o construcţie identitară. E de la sine înţeles faptul că o reevaluare profundă a tuturor construcţiilor identitare este întrutotul indispensabilă şi că ar fi un pas înainte pe care societatea l-ar datora atât mişcării #METOO, cât şi celorlalte mişcări de apărare a drepturilor femeilor care au precedat-o”.

 

NOCTURNALUL: Este denumirea unei noi specii literare inventată de belgianul Franz Hellens. Am întâlnit-o explicată de Ovidiu Lorenz în articolul său „Trei pactizanţi cu visul” din „Dilema veche” nr. 910 din 2021: „Intitulat chiar aşa, [NOCTURNAL], volumul său în cauză cuprinde, alături de alte 15 povestiri, un mic jurnal de vise ce acoperă intervalul 1-2 octombrie 1918 – 12-13 ianuarie 1919, în care putem repera un pact onirografic: „Am luat hotărârea să relatez aici noapte de noapte principalele întâmplări din viaţa mea nocturnă şi lucrurile pe care le-am văzut în vise”.

 

 

 IPOTEZA STEPHEN HAWKING: Se mai numeşte şi IPOTEZA PROTECŢIEI CRONOLOGICE, a fost formulată de Stephen Hawking şi am întâlnit-o reluată de Constantin Raveca Buleu în eseul „Călătorii în trecut” şi publicat în „Contemporanul. Ideea europeană” nr. 8 din 2021. Spune Stephen Hawking: „O călătorie în trecut este, ca atare, imposibilă, ea fiind pur şi simplu contrazisă de legile fundamentale ale fizicii. Dar e posibilă în domeniul literaturii sau istoriei”.

 

 

PRE-LITERATURA: Concept inventat, pornind de la o realitate evidentă, de poetul Ion Mureşan. A fost enunţat pentru prima dată într-un eseu publicat în revista „Vatra” din 17 august 2017, şi reluat în volumul său „Indulgenţe” (publicistică, Editura „Charmides”, 2020). Spune Ion Mureşan: „Pre-literatura este vârsta cea mai fericită a literaturii. Pre-literatura este copilăria literaturii. Nimic nu este în literatură care să nu fi fost înainte în pre-literatură. Pre-literatura este Paradisul literaturii. Pre-literatura este bâlba genială. Riscând, aş spune că pre-literatura e adevărata literatură. Pre-literatura o scriu pre-scriitorii. Rare şi discutabile şi, să zicem, nefericite, sunt cazurile de scriitori care să nu fi fost înainte pre-scriitori. Pre-literatura şi pre-scriitorul nu sunt nişte concepte pe care mă strădui acum să le inventez. Ele există cu asupra de măsură. Şi cu asupra de măsură sunt ignorate.”

 

PARABOLA DRUMULUI ÎN ARTĂ: Aparţine pictorului Corneliu Baba şi cu această parabolă îşi deschidea lecţiile în faţa studenţilor. Am găsit-o prezentată de Grigore Ilisei într-un articol despre pictorul Corneliu Ionescu şi publicat în “Ziarul Lumina” din 7 decembrie 2021: “Ucenicul se trezeşte într-o încăpere sferică cu mai multe uşi. Vrea să o părăsească şi bate rând pe rând la fiecare ieşire. Nici una nu se deschide. Toate-s ferecate. Ce-i rămâne de făcut tânărului pictor? Trebuie să-şi croiască ieşirea sortită lui spre a putea dobândi un loc al său într-un univers suprapopulat.”

 

 

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending