Sfântul Apostol Iuda a fost unul din cei doisprezece Sfinţi Apostoli ai lui Hristos, trăgându-se din seminţia lui David şi a lui Solomon. El s-a născut în Nazaretul Galileii, din tatăl sau, Iosif teslarul – care a fost după aceea logodnicul Preacuratei Fecioare Maria – şi din maica sa Salomeea, nu cea din Betleem, ci alta, care a fost fiica lui Agheu, fiul lui Varahie şi fratele lui Zaharia.

Pe ea a luat-o Iosif în însoţire legiuită şi i-a născut pe aceşti fii, care sunt pomeniţi în Evanghelia lui Matei: Iacob, Iosie, Simon şi Iuda. Iuda, “nu al lui Iscariot” – după cum se grăbeşte să precizeze evanghelistul Ioan – este ultimul pe lista apostolilor, înainte de nefericitul său omonim.

El mai este supranumit “Tadeu”, adică “Inimosul, curajosul, omul cu pieptul tare”. Cel care a purtat acelaşi nume cu trădătorul lui Iisus este chiar “fratele” Domnului şi al lui Iacob, în înţelesul de rudă foarte apropiată. Iuda Tadeu ar fi mirele din Cana Galileei, la a cărui nuntă Hristos a savârşit minunea schimbării apei în vin; gradul foarte apropiat de rudenie ar explica prezenţa lui Iisus la această nuntă. Sf. Ap. Iuda avea mare râvnă pentru Hristos şi dorea ca toată lumea să-L cunoasca pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, să creadă într-însul, să-L iubească şi să-şi câştige mântuirea.

Această râvnă a lui este povestită şi în Sfânta Evanghelie: “Căci, pe când Domnul grăia către ucenicii Săi: Cel ce mă iubeşte pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi Eu îl voi iubi pe el şi singur Mă voi arăta lui… atunci Iuda – nu Iscarioteanul, ci acest frate al Domnului după trup – a zis către Dânsul: Doamne, ce este că ai să Te arăţi nouă, şi nu lumii? Ca şi cum ar fi zis: “Doamne, nu numai nouă să ne dai cunoştinţa Ta, ci la toată lumea. Nu numai nouă singuri să ne arăţi mântuirea Ta, ci şi la tot neamul omenesc, că nu numai noi, robii şi ucenicii Tăi, ci şi toată lumea, cunoscându-Te pe Tine Făcătorul şi Mântuitorul său, să Te iubească cu caldură, să-Ţi slujească cu credinţă şi să Te proslăvească în veci.”

Iar după înalţarea Domnului, Sfântul Apostol Iuda a propovăduit pe Hristos în felurite ţări: în Iudeea, Galileea, Samaria şi Idumeea, apoi în cetăţile Arabiei, în părţile Siriei şi ale Mesopotamiei. El a suferit multe dureri şi osteneli, trecând prin multe ţări, propovăduind pe Hristos, botezând şi încredinţând popoarele şi povăţuindu-le la mântuire. Apoi, după ce s-a dus în părţile Araratului, întorcând mulţime de popor de la înşelăciunea idolească la Hristos, a fost prins de închinatorii la idoli şi, după ce l-au muncit mult, l-au spânzurat pe un lemn în chip de cruce. Şi fiind străpuns cu săgeţi de cei necredincioşi, şi-a sfârşit nevoinţa şi alergarea sa şi a trecut la Hristos Dumnezeu, ca să-şi ia cununa cea veşnică a răsplătirii apostoleşti la ceruri. Sf. Ap. Iuda este considerat mijlocitor în cauzele disperate, aparent imposibil de rezolvat, ocrotitorul celor disperaţi, deznădăjduiţi. Istorica biserică Sfântul Dumitru-Poştă, situată în spatele Muzeului Naţional de Istorie a României, este singura biserica din Bucureşti în care se află o icoană a Sfântului Iuda Tadeu.

Rugăciune către sfântul Iuda Tadeu, ocrotitorul celor disperaţi, deznădăjduiţi

O, Sfinte Iuda Tadeu, rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol şi martir glorios, strălucit în virtuţi şi puternic în minuni, credincios şi grabnic ajutător al celor ce te cinstesc şi se încred în tine, priveşte cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine şi cere mijlocirea ta. Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe aceia care au pierdut aproape orice speranţă şi se află în pragul disperării. Priveste deci la mine şi vezi în ce strâmtoare mă aflu.Viaţa mea este o viaţă de suferinţă. Zilele mele sunt pline de durere şi necaz, sufletul meu este o mare amărăciune. Cărările mele sunt pline de spini şi aproape nu trece o clipă fără suspine şi lacrimi şi fără griji mistuitoare care îmi macină toata puterea de viaţă.

Neliniştea, disperarea şi lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleşesc de multe ori sufletul, astfel încât mi se pare că pronia dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credinta se clatină, inima mea slabeşte şi disperarea se furişează în suflet, vrând să se facă stăpână peste mine. O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poti lăsa în starea aceasta grozavă. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă, te rog, rugămintea pe care ţi-o fac! Nu mă voi depărta de tine până când nu mă vei asculta. Grăbeşte-te şi vino-mi, te rog, în ajutor şi nu lăsa ca încrederea mea în tine să fie ruşinată. Fă ca prin mijlocirea ta să se preamărească şi întru mine nesfârşita milostivire a lui Dumnezeu. Ascultă-mi rugămintea, mai ales în necazul cel mare pe care îl am acum şi dă-mi grabnicul tău ajutor în (se mărturiseşte necazul).

.Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de această lovitură a durerii şi să cadă în disperare. Ascultă-mă, o, Sfinte Iuda Tadeu, împlineşte-mi rugămintea şi eu îţi voi fi recunoscător în toate zilele vieţii mele.Te voi cinsti ca pe cel mai de seamă ajutător al meu.Voi mulţumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta şi voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni.

Amin.

Joi, 19 iunie 2025, la ora 12, în grădina Palatului Elisabeta va avea loc, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, ceremonia de premiere a concursului internațional de creație originală ‘Basmele Reginei Maria’, ajuns la ediția a XX-a. Concursul se află sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta Custodele Coroanei și al ASR Principele Radu.

La ceremonie vor lua parte 50 de concurenți, alături de profesori și părinți, din București, Arad, Argeș, Brașov, Călărași, Bihor, Galați, Sibiu, Cluj, Gorj, Olt, Botoșani, Mehedinți, Dolj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și din țări precum Franța, Marea Britanie, Suedia, Letonia și Bulgaria.

Concursul internațional ‘Basmele Reginei Maria’ a avut prima ediție în anul 2006 și a fost creat la inițiativa Palatului Copiilor din Craiova și a Inspectoratului Școlar Județean Dolj, cu participarea Colegiului Național Frații Buzești și a Colegiului Național Carol I din municipiul Craiova.

Evenimentul va începe la ora 12.00 și va avea loc în grădina palatului.

Marți, în urma activităților operative comune realizate de către Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R. și Serviciul de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri – I.P.J. Suceava, și autoritățile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare și în baza suportului informativ oferit, a fost depistat și arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat, de 37 de ani.

Acesta era urmărit național și internațional, având emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor, ultraj și trafic de persoane.

La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, punându-i viața în pericol și determinându-i o infirmitate și pierderea capacității de muncă, precum și încadrarea în gradul II de invaliditate.

De asemenea, în perioada mai 2017, acesta a constrâns o persoană pentru a vinde pliculețe cu substanțe interzise, aceasta fiind sechestrată și aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iași.

Ulterior, având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, polițiștii au întocmit un nou dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă.

Pentru exploatarea informațiilor obținute în activitatea de căutare, urmărire și arestare a bărbatului, polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale au declanșat o operațiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităților de urmăriri din Germania, Franța și Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliției Districtului Oslo-Regatul Norvegiei.

În prezent, persoana urmărită se află în custodia autorităților judiciare norvegiene, urmând să fie supusă procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis pe numele său, și de predare către autoritățile judiciare române.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Ce  mai zic poeţii: Alexandru Sfârlea: „Ca să nu urmeze după duminică, ziua de luni s-a ascuns în locul gol lăsat de ziua de sâmbătă, ca o gaură neagră în plămâni”; Alexandru Sfârlea: „Am timpanele fisurate de la auzul ştirilor TV”; Alexandru Sfârlea: „Un căpeţel de smotocită sfoară este echivalentul situării tale  în lumea literară”; Marcel Vişa: „Poeţii iubesc doar băncile din  parcurile unde hrănesc porumbeii cu litere”; Marcel Vişa: „Poeţii nu poartă verighetă, cei care o au o ţin veşnic la amanet”; Vasile Igna: „Când moare un poet se face întuneric, dar silabele luminează inima unui astru vecin”;

Preotul Ciprian Florin Apetrei, în „Ziarul Lumina” din 11 martie 2020,  explică forma cifrei opt în care sunt făcuţi mucenicii în zona Moldovei: „…are un înţeles teologic şi ne arată influenţa monahală isihastă din mănăstirile moldave în viaţa credincioşilor din această zonă. Cifra 8 semnifică ziua a opta. În acest sens, în teologia Sfinţilor Părinţi, veşnicia creaţie9i transfigurate prin Hristos Domnul este redată de expresia „ziua a opta a creaţiei”. În opoziţie cu săptămâna de şapte zile, care măsoară timpul finit, ziua a opta arată „modul existenţei mai presus de materie şi de timp” (Sfântul Maxim Mărturisitorul), defineşte un nou început şio altă stare care nu va mai fi supusă schimbării, pentru că „ziua a opta” nu va sfârşi niciodată şi nici nu va fi măsurată cu perioade trecătoare ale timpului, ci „va fi un timp format nu din succesiuni de momente trecătoare, pieritoare, ci din relaţia de dragoste plenară, care se săvârşeşte neîncetat într-o transfigurare dinamică din slavă în slavă” (Christos Yannaras). Ziua a opta este caracterizată de desfiinţarea distanţei fizice dintre Dumnezeu şi om, înseamnă unirea lui Dumnezeu cu Adam cel universal, fără să atingă sau să forţeze libertatea fiecărei persoane”;

Alex Ştefănescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2020, prezintă câteva tendinţe caracteristice literaturii de după 1989:

1. „cărţile cu o problematică politică încep să aibă un caracter explicit, renunţându-se treptat la stilul aluziv în utilizarea căruia scriitorii români ajunseseră în timpul comunismului la o adevărată virtuozitate”;
2. „literatura pe teme erotice ia forme agresive şi sfidătoare, devenind frecvent licenţioasă, în replică la puritanismul impus de cenzura comunistă. Această defulare se asociază cu tentaţia de a scrie o literatură comercială, care să se vândă repede şi să asigure câştiguri mari, în stil americănesc”;
3. „în mod numai aparent paradoxal, în paralel cu literatura erotică lipsită de prejudecăţi, se afirmă rapid şi o literatură de inspiraţie religioasă. Explicaţia este aceeaşi. Şi religiozitatea fusese îndelung reprimată în timpul comunismului”;

Nicolae Georgescu, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2020, publică eseul „Actualitatea lui Maiorescu”. Reţin două aspecte care îl vizează pe Eminescu: 1. „Se spune (ziarele) că la cenaclul său din strada Mercur se citea (şi se comenta) „Luceafărul”, fără ca autorul să fie de faţă, după-amiaza sau seara. Momentul era înscris, oarecum, între evenimentele mondene ale Bucureştilor. Volumul de „Poesii” al lui Eminescu, foarte elegant, foarte scump, nu-i era dedicat publicului larg, tinerilor de pildă. „Managerul” său, Titu Maiorescu, l-a gândit pentru înalta societate, mai ales cea a doamnelor sau întreţinută de ele. În saloanele bucureştene, care înfloresc după ridicarea României la rangul de regat, se stabileşte notorietatea poetică a lui Eminescu”; 2. „Discutând atât de intens cu textul eminescian, Titu Maiorescu este, de fapt, întemeietorul eminescologiei ca ştiinţă, pentru că schimbările pe care le face el au motivaţie şi, mai ales, pentru că asta le permite editorilor de după el să schimbe, adică să şi-l apropie pe poet ca text. A merge din comparaţie în comparaţie, apoi cu manuscrisele, apoi cu primele tipărituri: asta înseamnă chiar eminescologie – şi se naşte din marea, imensa pasiune a Mentorului Junimii pentru poezie în sine.  Iată că, prin simplificarea textului, el transmite ceva saloanelor bucureştene întreţinute de doamne respectabile din înalta societate…”;

Ce mai zic poeţii: Felix Sima: „Umblă poezie tot cu capul spart / Umblă poezia ca un ameţit / Umblă poezia ca un hoţ de fete / Umblă poezia ca o fată mare / Umblă poezia căutând poeţi”; Gabriela Chiran: „…să dau pe gât / jumătatea plină a cuvântului / jumătatea plină a inimii /  jumătatea plină a frumuseţii / jumătatea plină a adevărului”; Ovidiu Genaru: „Frigul îi suflă prin oase ca vântul prin tuburi de orgă”; Octavian Doclin: „…astăzi când reciteşte / poemul sub cuvintele lui / vede cum zac putrezite / cuvintele la care a renunţat / chiar de la început”; Ioan Baba: „Poetul îşi căleşte cuvintele ca fierarul / Ce-i potcoveşte numai / Pe cei care nu  se potcovesc singuri / Întrebarea bizară este / Dacă poetul-potcovarul / Se potcoveşte pe sine sau nu”; Gela Enea: „…ne-am lipit buzele în ultimul sărut / cum se lipeşte pana unei păsări în sângele / de pe botul animalului de pradă”; Gela Enea: „…lupta cu sinele este un fel de prescură / câte puţin câte puţin / până te-nghiţi şi devii un dumicat frenetic de lut”;

Dan Stanca, în „Luceafărul de dimineaţă” nr. 2 din 2020, scrie despre o temă care îmi place: „Din când în când e bine să ne amintim că literatura unui popor nu e formată doar din vârfuri, din scriitori excepţionali şi din capodoperele pe care ei le produc. Literatura ţării este formată şi din nivelele care se află dedesubtul vârfurilor. E vorba aşadar de un relief complex, în care, cum ar veni spus, fiecare pietricică îşi are locul ei. Spun aceasta deoarece de multe ori mi-am dat seama că prea suntem obsedaţi de cotele maxime şi că textele care nu se află la acest nivel cad deci într-un con de umbră la care nimeni nu se uită. Nimic mai fals! O literatură cuprinde şi autori de mâna a doua – sintagma nu are nimic peiorativ – care dovedesc hărnicie, cultură şi, ceea ce e mai important, respect pentru cuvântul scris. Literatură nu poate face acela care ia în zeflemea literatura, o desconsideră, o consideră ceva fără importanţă. Oricum ai fi, cu mai mult sau mai puţin talent, ai datoria să crezi în ceea ce faci”;

Gabriela Rusu-Păsărin, în „Ramuri” nr. 2 din 2020,  face o scurtă prezentare a maniheismului, decodând simbolistica mărţişorului: „În viziunea maniheistă, omul este privit ca un nesfârşit câmp de luptă al principiului dualităţii. Partea binelui este reprezentată de suflet, format din lumină, partea negativă este apanajul trupului, compus din pământ negru. Sufletul nu poate fi corupt, susţine această concepţie, el defineşte persoana.  Filozoful persan Mani propovăduia că, încă de la începuturile creaţiei, au coexistat două naturi opuse: întunericul şi lumina. Pacea şi liniştea erau apanajul luminii, pe când în întuneric existau constante frământări. În aceeaşi cheie de decodare trebuie înţeleasă şi simbolistica mărţişorului din spaţiul românesc: şnurul roşu simbolizează viaţa, speranţa, şnurul alb (sau negru), întunericul, moartea, forţa răului.  Din lupta contrariilor rezultă bucuria clipei, triumful vieţii, trecerea ireversibilă a vieţii care este atenuată ca trăire prin lumina clipei ce domină întunericul îndoielii, al tristeţii.”;

În „Orizont” nr. 2 din 2020, Cristian Pătrăşconiu propune ancheta „În ce raporturi vă aflaţi cu nostalgia?”. Reţin câteva răspunsuri: Liana Alexandru: „aveam un fel, pe care nu l-am desluşit nici până azi, de aşezare în spaţiile dragi când eram copil”; Ana Barton: „Duc tot ce am cu mine. Trecutul meu e în prezentul meu şi amândouă mă poartă către clipa ce va să vie”; Roxana Dumitrache: „când eram foarte mică, îmi imaginam că nostalgia e boala oamenilor mari. Ca durerea de oase sau certurile şoptite în limba germană ale bunicilor”; Alina Gherasim: „aş prefera un tip de nostalgie inversată, a întâmplării sau a locului către persoană, să simtă şi el abisul melancoliei. Sau un tip de nostalgie pentru un timp  viitor”; Episcopul Ignatie al Huşilor: „Fără a fi idealist, pot spune cu maximală certitudine că am o singură nostalgie: nostalgia unei libertăţi interioare profunde şi nesincopate”; Martin S. Martin: „Şi-i dăm dreptate lui Siddhartha Mukherjee: „amintirile fac trecutul mai viu, realitatea este cea care se descompune”; Monica Pillat: „nostalgia face prezent absentul şi atât timp cât ne e dor de „altceva” nu ne putem rătăci”; Ariana Rosser Macarie: „Pentru mine, e o hoaţă notorie. Vicleană, învăluitoare, măsluitoare, îi fură eului meu care trăieşte bunul lui vital cel mai preţios: clipa, timpul prezent, şi-mi dă la schimb un eu care îşi aminteşte. Îşi aminteşte ce? Trecutul, căruia cu cât mai mult îi curtez substanţa, cu atât atribui mai multă valoare unor crâmpeie preferate: amintiri-bărci rătăcitoare abandonate în ceaţa tăcută”; Ioan Stanomir: „Nostalgia este asemenea unei porţi: în spatele ei se află largul domeniu al visului”; Ioana Scoruş: „Nostalgia? Mi-ar fi uşor să vorbesc despre cum aş vrea să ningă mult, fabulos, interminabil, ca-ntr-un poem de Cărtărescu sau ca într-o nuvelă rusească şi zăpada să acopere totul, albă, strălucitoare şi caldă, pâlpâind în albastru când noaptea se aşează peste ea, să stau dindărătul ferestrei şi aburii respiraţiei să acopere  geamul pe care, cu degetul tremurat, să desenez o inimă. Ca în copilărie. Şi apoi să ningă iar”; Tatiana Ţîbuleac: „Chiar dacă vine din trecut, nostalgia mea trăieşte astăzi, ca o prietenă din copilărie care se mută cu mine ori de câte ori e nevoie, în altă ţară, în alt cartier, la alt balcon”;