Connect with us

Eveniment

Explozia de la Dedeman: Un bărbat de 41 de ani, care are arsuri pe 12% din corp a fost dus la Spitalul „Sf. Spiridon” la Iași

Publicat

Publicitate

Una dintre victimele exploziei urmate de incendiu de la complexul comercial Dedeman din Botoşani va fi adusă la Iaşi, la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi de la Spitalul „Sf. Spiridon”, echipajele SMURD Iaşi efectuând în acelaşi timp transferul, cu elicopterul, a altei victime la avionul SMURD Bucureşti, a declarat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu.

Potrivit sursei citate, este vorba de un bărbat de 41 de ani, care are arsuri pe 12% din corp.

„De la anunţarea evenimentului de la Botoşani, am decis trimiterea elicopterului SMURD Iaşi şi pregătirea echipajelor de pe autospeciala de terapie intensivă şi victime multiple, pentru preluarea mai multor pacienţi. Am ajutat colegii de la UPU-SMURD Botoşani în tratarea şi transferul pacienţilor. Primul dintre ei a fost preluat de SMURD Iaşi la întâlnire cu SMURD Botoşani. Este vorba de un bărbat de 41 de ani, cu arsură pe o suprafaţă de 12%, gradul I şi II, la nivelul capului şi toracelui anterior şi membrelor superioare, bilateral. Pacientul este conştient şi se află sub tratament în timpul transportului până la Iaşi. Va fi adus în UPU de la Spitalul ‘Sf. Spiridon’ din Iaşi şi internat în Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi”, a explicat dr. Diana Cimpoeşu.

Potrivit sursei citate, echipele SMURD de la Iaşi intervin şi cu elicopterul pentru a transfera o altă victimă la avionul SMURD Bucureşti.

„Echipajul elicopterului SMURD a preluat un pacient cu arsuri pe o suprafaţă de 25%, intubat, ventilat mecanic. El va fi transferat la întâlnirea cu avionul SMURD Bucureşti, care va prelua doi dintre pacienţii de la Botoşani, ambii intubaţi. Elicopterul va rămâne în sprijinul colegilor de la Botoşani. După evaluarea şi a celorlalte persoane victime ale exploziei se va decide cine va avea nevoie în continuare de transfer către Spitalul ‘Sf. Spiridon'”, a adăugat dr Diana Cimpoeşu.

Mai multe echipaje SMURD Iaşi s-au deplasat la Botoşani după ce, în cursul zilei de vineri, la centrul comercial Dedeman din Botoşani s-a produs o explozie în care au fost rănite 13 persoane, dintre ele fiind 12 salvate de echipajele de pompieri, iar una s-a prezentat singură în UPU SMURD. Sunt zece bărbaţi şi trei femei, cu vârste cuprinse între 32 şi 63 de ani. AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Go Invictus Go Go Go! Jandarmii botoșăneni, premiați pentru participarea la Ștafeta Veteranilor Invictus

Publicat

Publicitate

Jandarmii botoșăneni au fost recompensați astăzi cu diplome de apreciere din partea Statului Major al Apărării, în semn de recunoaștere pentru implicarea voluntară în Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a XII-a.

Ceremonia s-a desfășurat la Garnizoana Botoșani, unde locotenent-colonelul Ovidiu Damian, comandantul unității, a înmânat diplomele participanților.

„Ștafeta Veteranilor Invictus” reprezintă un drum al recunoștinței și solidarității, desfășurat anual în semn de respect pentru eroii României. Evenimentul adună sportivi militari, voluntari și susținători care parcurg trasee simbolice pe teritoriul țării, ducând mai departe mesajul de curaj, unitate și respect față de sacrificiul militarilor români.

Prin participarea lor, jandarmii botoșăneni au transmis un mesaj puternic de sprijin pentru veterani și pentru valorile militare românești.
GO, INVICTUS! GO, GO, GO!

Citeste mai mult

Eveniment

Închisoare pe viață pentru uciderea femeilor! După tot mai multe crime, statul român reacționează

Publicat

Publicitate

Închisoare pe viață pentru femicid. Ministerul Justiției propune schimbarea legislației, după o serie de crime petrecute în România, în ultima perioadă. 

Ministerul Justiției a lansat în consultare publică un proiect de lege care prevede ca omorul comis pe motiv de gen — cunoscut sub denumirea de femicid — să poată fi sancționat cu închisoare pe viață.

Anunțul a fost făcut de ministrul Radu Marinescu, care a precizat că măsura urmărește înăsprirea pedepselor pentru violența extremă asupra femeilor și consolidarea protecției acordate victimelor.

Ministrul a reamintit că în Parlament se află deja o inițiativă similară, care propune introducerea distinctă a infracțiunii de femicid în Codul penal, transmite Rador.

Totuși, el a subliniat că România dispune, în prezent, de o legislație capabilă să prevină și să sancționeze aceste cazuri grave, dacă este aplicată corespunzător.

Închisoare pe viață pentru femicid: presiune după o serie de crime
Declarațiile vin în contextul unui nou caz de violență domestică soldat cu moartea unei tinere de 25 de ani din comuna Beciu, județul Teleorman.

Publicitate

Femeia, mamă a trei copii, fusese ucisă de soțul împotriva căruia exista un ordin de protecție. Ea depusese anterior mai multe plângeri pentru agresiune, răpire și viol.

Bărbatul a fost găsit ulterior de polițiști la locuința părinților săi, având răni la mâini și la gât.

Tragedia a reaprins dezbaterea publică privind eficiența măsurilor de protecție a victimelor violenței domestice și necesitatea unor pedepse mai aspre pentru agresori.
Un alt caz celebru este cel al criminalului Emil Gânj, care și-a ucis fosta parteneră și apoi a fugit. Este căutat în continuare de autorități, fără succes.

Citeste mai mult

Eveniment

Un tânăr de 28 de ani, din Știubieni, s-a urcat beat la volan și a dat o raită prin sat. L-a așteptat ghinionul

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au oprit pentru control, pe DJ 292, în localitatea Chișcăreni, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din comuna Știubieni.

 

Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Publicitate

 

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune a polițiștilor rutieri pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei excesive. Amenzi, permise reținute

Publicat

Publicitate

Duminică, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au drept cauză generatoare depășirea limitei legale de viteză.

 

În cadrul activității desfășurate au fost controlate aproximativ 40 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 31.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, 19 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

Publicitate

De asemenea, au fost reținute cinci permise de conducere, pentru viteză peste medie, conducere agresivă și neacordare de prioritate pietoni.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending