Connect with us

Actualitate

Este lege! Plângerile împotriva amenzilor rutiere, depuse și la judecătoria din raza teritorială a contravenientului

Publicat

Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru modificarea art. 118 alin.(1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ stabileşte posibilitatea de a depune plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul, în prezent plângerea fiind depusă la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta ori la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul contravenientul”, prevede legea.

Preşedintele a promulgat şi legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern.

Actul normativ prevede actualizarea cadrului legislativ în domeniul auditului public intern.

Potrivit unei prevederi introduse în Parlament, „auditul public intern prevăzut de prezenta lege, desfăşurat de către autorităţile şi instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale nu se exercită asupra activităţii de informaţii pentru realizarea securităţii naţionale, respectiv cu privire la datele şi informaţiile obţinute, identitatea surselor de informaţii, metodele şi mijloacele concrete utilizate, precum şi la alte date şi informaţii specifice”.

Publicitate

De asemenea, şeful statului a semnat vineri şi decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Daniel Ghiţă în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în prezent delegat în funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, având gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a pensionării, la data de 25 iulie 2023. AGERPRES

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Cultura

Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, ediție aniversară. Când va avea loc

Publicat

Publicitate

Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, vă invită duminică, 21 decembrie 2025, la ediția a L-a, aniversară, a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Din străbuni, din oameni buni…”, desfășurată în Centrul Vechi al Botoșaniului.

  Evenimentul va debuta la ora 10:30 cu dansul căiuților susținut de formațiile participante din județul Botoșani, urmat, la ora 11:00, de Parada formațiilor pe traseul: Centrul Istoric – Str. 1 Decembrie 1918 – Calea Națională – Direcția Muncii – Str. Cuza Vodă – Str. Nicolae Iorga – Podul de Piatră – Calea Națională – Str. 1 Decembrie 1918.

           De la ora 12:00, pe scena festivalului vor evolua formații din următoarele localități ale județului Botoșani: Avrămeni, Broscăuți, Bucecea, Corlăteni, Corni, Coșula, Curtești, Dobârceni, Durnești, Gorbănești, Havârna, Hănești, Hlipiceni, Ibănești, Manoleasa, Negreni, Oneaga, Pomârla, Sarafinești, Săveni, Știubieni, Suharău, Sulița, Todireni, Tudora, Vârfu Câmpului, Vorona,

              Ediția aniversară este întregită de participarea formațiilor invitate din județele: Bacău (Comănești), Iași (Ceplenița), Neamț (Boțești, Girov), Suceava (Dolheștii Mici), Vaslui (Deleni) și Vrancea (Păunești).

              Ediția a L-a marchează o etapă importantă în istoria festivalului, reafirmând rolul său în promovarea și conservarea tradițiilor de iarnă ale comunităților românești.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Mită pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și MAI. Medic cardiolog, trimis în judecată

Publicat

Publicitate

Un medic cardiolog din cadrul MAI a fost trimis în judecată pentru mită în formă continuată. Direcția Generală Anticorupție (DGA) anunță că doctorița este acuzată că a pretins și primit bani sau foloase necuvenite pentru a da decizii de ”apt limitat”, folosite pentru trecerea în rezervă a unor cadre militare și angajați MAI, scrie alba24.ro.

Este vorba despre militari și polițiști din Bihor și județele limitrofe.

Potrivit DGA, în 26 noiembrie, procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor a întocmit rechizitoriul și a sesizat instanța competentă, dispunând trimiterea în judecată a unei inculpate. Aceasta este medic cardiolog în cadrul Spitalului Clinic „Avram Iancu” Oradea din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Acuzațiile sunt de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale).

Potrivit rechizitoriului, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că inculpata, în calitate de medic specialist în cadrul Secției Cardiologie și președinte al Comisiei de expertiză medico-militară, ar fi pretins și primit bani sau alte foloase necuvenite pentru emiterea unor decizii medicale cu mențiunea „apt limitat”, necesare trecerii în rezervă a unor cadre militare și angajați ai Ministerului Afacerilor Interne din județul Bihor și județele limitrofe.

Actele de urmărire penală au fost efectuate de lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Bihor, în baza ordonanțelor de delegare și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Polițiștii botoșăneni: Mesaje pentru potențialele victime ale violenței domestice

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și pentru prevenirea abaterilor comise la regimul rutier, pe raza localității Hlipiceni.

-Dacă ești în pericol sau vezi că se săvârșește o infracțiune, nu ezita să suni la 112!

 

-Când ești în pericol, Poliția îl poate îndepărta pe agresor, prin emiterea unui ordin de protecție provizoriu. Nu refuza ajutorul Poliției!

 

-Nu te îndepărta de familie și nu te izola de prieteni. Spune ce ți se întâmplă.

Publicitate

 

-Utilizarea sistemului informatic de monitorizare electronică te poate salva! Este cea mai eficientă măsură de protecție în caz de violență domestică.

Citeste mai mult

Eveniment

Acțiune pentru combaterea violenței domestice, la Hlipiceni

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din Hlipiceni au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, precum și pentru prevenirea abaterilor comise la regimul rutier, pe raza localității Hlipiceni.

 

În cadrul activității desfășurate, au fost legitimate 100 de persoane și oprite pentru control, 70 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 45 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 16.000 de lei.

 

Sancțiunile au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending