Connect with us

Eveniment

Este lege! Personalul sanitar încadrat fără concurs în starea de alertă poate rămâne pe post

Publicat

Publicitate

Luni, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind reglementarea statutului personalului care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, determinate de pandemia de COVID-19, a fost încadrat pe perioadă determinată, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, informează alba24.ro.

Legea creează posibilitatea ca personalul din unităţile sanitare cu paturi, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, instituţiile de asistenţă socială, încadrat fără concurs pe perioadă determinată, pe posturi de execuţie, în perioada stării de alertă, să poată ocupa pe durată nedeterminată acelaşi post, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.

Potrivit actului normativ, prin derogare de la legislaţia actuală, Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordinea, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, precum şi instituţiile publice de asistenţă socială, organizează examen, în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situaţiilor de risc epidemiologic şi biologic, a ocupat, fără concurs, posturi de execuţie pe perioadă determinată.

Personalul prevăzut de lege poate participa la examenul organizat în vederea încadrării în postul ocupat pe durată determinată din cadrul unităţii unde îşi desfăşoară activitatea.

 
Cine își va putea păstra postul

De prevederile proiectului beneficiază şi medicii angajaţi în structurile nou-create în perioada stării de alertă, în scopul tratării bolnavilor de COVID-19, aceştia putându-se prezenta la examenul organizat de unităţile sanitare cu paturi în specialitatea în care sunt confirmaţi dacă unitatea cu care a încheiat contractul de muncă pe perioadă determinată nu are în structura sa o secţie din aceeaşi specialitate, după caz, la solicitarea unităţii spitaliceşti.

Prin excepţie, se poate organiza examen în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată şi pentru personalul contractual din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti şi serviciilor de ambulanţă judeţene şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, care, în perioada stării de alertă, a ocupat posturi pe perioadă determinată în cadrul celor 2.000 de posturi aprobate pentru aceste instituţii în baza Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările ulterioare.

Publicitate

Modalitatea de organizare şi desfăşurare a examenului se elaborează şi se aprobă prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a prezentei legi.

Prevederile legii nu se aplică pentru personalul care a ocupat funcţii de conducere.

Care au fost regulile în starea de alertă

Până la încetarea stării de alertă, posturile vacante sau temporar vacante din cadrul Ministerului Sănătăţii şi unităţilor aflate în subordinea şi în coordonarea acestuia, inclusiv funcţiile publice de execuţie şi conducere, pot fi ocupate prin numire, fără concurs, de funcţionari publici sau personal contractual care îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişa postului şi în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, şi criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice.

Numirea în cadrul aparatului propriu al Ministerului Sănătăţii se face prin ordin al ministrului şi încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa angajatorului. Numirea în cadrul unităţilor aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii se face prin act administrativ al conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare, cu încadrarea în limita numărului maxim de posturi aprobate de către ordonatorul principal de credite prin statul de funcţii, şi încetează de drept în cel mult 90 de zile de la data încetării stării de alertă sau înainte de termen, la iniţiativa conducătorului instituţiei sau al unităţii angajatoare, mai prevede legea.

Instituţiile şi autorităţile publice pot angaja personal fără concurs, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 90 de zile de la data încetării stării de alertă.

La data încetării stării de risc epidemiologic şi biologic, personalul angajat în condiţiile prevăzute de proiectul de lege îşi continuă activitatea, cu acordul său, pentru o perioadă ce nu poate depăşi 90 de zile.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Apel la solidaritate pentru un tată din Botoșani, al cărui vis a fost mistuit de un incendiu

Publicat

Publicitate

Impresionat de drama unui tată care, după ani de muncă în țară și în străinătate, și-a văzut munca de o viață distrusă într-un incendiu, Daniel Câslariu, președintele Asociației „Grup Civic” Botoșani, face un apel public la solidaritate și sprijin uman. Povestea lui Loznianu Constantin Laurențiu este una despre sacrificiu, boală, pierdere și speranță, iar mesajul transmis de Daniel Căslaru este redat integral mai jos:

„Sunt momente în viață când simți că cerul se prăbușește peste tine.

Când, după ani de muncă, de sacrificii, de speranță și rugăciune, într-o singură clipă… pierzi tot.
Aceasta este povestea lui Loznianu Constantin Laurențiu — tată, soț, om muncitor, care nu a cerut niciodată nimic de la nimeni.
În urmă cu 5 ani și-a pus toată inima într-un vis simplu:
să muncească aproape de casă, să fie lângă copii, să își întrețină familia prin propriile mâini.
A plecat în străinătate, a muncit pe șantiere, a dormit prin camere străine, a strâns fiecare leu.
A plătit chirii, impozite, a cumpărat scule, a tras cabluri, a reparat, a construit, a sperat.
Apoi, când visul era aproape gata, boala l-a pus la pământ.
Un an de spitale, tratamente, investigații.
Un an de durere, frică și tăcere.
Când Dumnezeu i-a dat putere să se ridice din nou…
a venit incendiul.
Un foc pornit din neglijența altuia a mistuit tot:
clădirea, uneltele, munca, viitorul.
În câteva minute au ars ani din viața lui.
Astăzi nu mai are unde să muncească.
Nu mai are cu ce.
Dar are încă credință.
Crede că Dumnezeu nu l-a lăsat singur.
Crede că Dumnezeu lucrează prin oameni.
De aceea vă cer, cu inima strânsă, să fim noi miracolul lui.
Orice ajutor înseamnă enorm:
o cărămidă pentru viitorul copiilor lui,
o scânteie de speranță pentru un tată care refuză să se lase învins.
Cont donații:
RO73BTRLRONCRT0482545601
RO23BTRLEURCRT0482545601
Titular: Loznianu Constantin Laurențiu
Distribuiți.
Ajutați.
Nu lăsați un om bun să rămână la pământ.
Dumnezeu să vă răsplătească fiecare gest.
Doamne ajută! ”

Citeste mai mult

Eveniment

Trei focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia. Aproape 90% dintre câinii din mediul rural vaccinați antirabic în județul Botoșani

Publicat

Publicitate
Prefectul Raluca Curelariu a convocat, luni, o nouă ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor, desfășurată online, în cadrul căreia autoritățile au analizat situația epidemiologică din județul Botoșani și măsurile necesare pentru limitarea focarelor existente.
 În acest moment, sunt active:
• 3 focare de rabie, în comunele Dersca, Răchiți și Hilișeu-Horia
• 1 focar de pestă porcină africană, pe raza fondului de vânătoare Iepurașul
Având în vedere evoluția focarelor de rabie, măsurile prevăzute în planurile standard au fost suplimentate printr-o acțiune de informare dispusă prin Ordin de Prefect, acțiune implementată de echipe mixte formate din reprezentanți ai Poliției Animalelor și ai DSVSA.
În paralel, implicarea autorităților locale, în special a primarilor din localitățile afectate, a fost esențială pentru informarea cetățenilor și facilitarea accesului la vaccinare.
 Datorită acestor măsuri suplimentare, campaniei de informare și colaborării instituționale, județul Botoșani a atins, în mediul rural, un grad de aproape 90% vaccinare antirabică a câinilor cu stăpân, un rezultat record pentru județul nostru.
 Vaccinarea bovinelor, demarată în luna decembrie, se realizează gratuit și se află în prezent la un grad de realizare de 40%:
• termen de finalizare: 31 ianuarie 2026
• peste 80.000 de bovine vor fi vaccinate până la finalul campaniei
Situația este monitorizată permanent, astfel încât orice măsură necesară să poată fi dispusă imediat, în funcție de evoluția epidemiologică.
 Mulțumesc primarilor, reprezentanților Poliției Animalelor, medicilor veterinari de circumscripție și DSVSA Botoșani pentru implicare, profesionalism și colaborare. Aceste rezultate arată că intervenția coordonată și comunicarea corectă cu cetățenii produc efecte concrete.

Citeste mai mult

Cultura

Manifestări culturale dedicate Zilei Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”

Publicat

Publicitate

Activitățile dedicate Zilei Culturii Naționale se vor desfășura pe parcursul săptămânii 12 – 16 ianuarie 2026 la toate secțiile și filiale Bibliotecii Județene’ Mihai Eminescu’ Botoșani și vor cuprinde o diversitate de expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice susținute de elevi de la diferite instituții de învățământ din municipiul Botoșani.

Vineri, 16 ianuarie 2026, începând cu ora 10,00, Sala de lectură a Bibliotecii va găzdui’ Rotonda cenaclurilor literare pentru copii și tineret’, activitate devenită tradiție în programul manifestărilor organizate de instituție. Membrii cenaclurilor literare’ Nuferi albi’ – Corni (coord. Prof. Maria Vasiliu), ‘ Litera’ – Stăuceni (coord. Gabriel Atănăsoaie), ‘ Luceafărul’ – Hănești (coord. Prof. Georgică Manole), alături de elevi talentați de la Școala Gimnazială’ Elena Rareș’ Botoșani (coord. Prof. Dorela Moldovanu și bibliotecar Laura Oberofer Manoliu), Școala Gimnazială nr. 13 (coord. Mihaela Airinei) și de la Școala Gimnazială nr. 1 Sarafinesti (coord. Prof. Dorina Iftime) vor recita din creațiile proprii și din opera eminesciană.

Din programul activităților:
SECȚIA ÎMPRUMUT CARTE PENTRU COPII
-‘ Iarna-i ici, vara-i departe’ – expoziție de carte
-‘ Eminescu în glas și culoare’ – recital de poezie, 16 ianuarie 2026, ora 11,00. Participă elevii clasei a II-a A, Școala Gimnazială nr. 11, Botoșani, prof. Doina Răduțac
-‘ Eminesciana 2026’, 17 ianuarie 2026, ora 11,00 (în colaborare cu Cabinetul de numismatică și filatelie)

Citeste mai mult

Eveniment

Studiu: Un utilizator din șapte a căzut victima unei fraude online, în 2025. Rețelele sociale, canal principal al înșelătoriilor

Publicat

Publicitate

O persoană din șapte a fost victima unei înșelătorii online, în 2025, iar rețelele de socializare au depășit e-mailul ca principal canal de atac pentru răspândirea mesajelor și ofertelor false, arată rezultatele unui studiu de specialitate, publicat luni.

Conform cercetării Bitdefender, în timp ce 14% dintre respondenți au fost victime ale fraudelor online în ultimele 12 luni, alți 4% nu pot spune cu certitudine dacă au fost sau nu afectați.

În același timp, înșelătoriile bazate pe inteligență artificială (AI) reprezintă principala temere a oamenilor, iar 37% dintre cei chestionați se declară îngrijorați de deepfake-uri și înșelătorii sofisticate.

Raportul relevă, totodată, că rețelele de socializare au devenit principalul canal prin care se transmit înșelătoriile online (34%), peste e-mail (28%), apeluri telefonice (25%) și mesaje text (24%).

De asemenea, persoanele cu vârste între 25 și 34 de ani sunt de peste două ori mai expuse la înșelătorii pe social media (43%), comparativ cu cei peste 55 de ani (20%).

Potrivit sursei citate, peste o treime (37%) dintre respondenți au afirmat că își notează parolele pe hârtie sau în documente nesecurizate, iar 32% folosesc aceeași parolă pentru mai multe conturi.

Publicitate

Datele centralizate în cercetare evidențiază faptul că aproape jumătate (48%) acceptă toate cookie-urile fără a le citi, din dorința de a accesa rapid conținutul, în timp ce în aceeași pondere nu folosesc soluții de securitate pe telefon, deși peste jumătate efectuează tranzacții online pe mobil.

Studiul Bitdefender a fost realizat în colaborare cu Censuswide, companie internațională de cercetare de piață, pe un eșantion de 7.000 de utilizatori cu vârste între 16 și peste 55 de ani, în perioada iunie – septembrie 2025, în Australia, Franța, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie și SUA.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending