Connect with us

Eveniment

Este INTERZISĂ închirierea apartamentelor în regim hotelier fără „Certificat de Clasificare”

Publicat

Publicitate

Prin Ordinul de ministru publicat marţi, 01.03.2022, în Monitorul Oficial, nu se restricţionează şi/sau interzice închirierea apartamentelor în regim hotelier prin AirBNB, Booking sau orice altă platformă similară, ci este stabiltă procedura de clasificare a unităţilor de cazare operate de persoane fizice, relatează alba24.ro. Unitățile de cazare în regim hotelier operate de persoane fizice nu vor mai putea funcționa doar dacă vor avea clasificare din partea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului.

MAT vrea să combată ”turismul la negru” și evaziunea fiscală
Scopul acestei măsuri este de a reduce concurenţa neloială, respectiv fenomenul de ”turism la negru”, implicit evaziunea fiscală. În această zonă a închirierilor se încasează venituri neimpozabile;

Din analizele interne ale MAT rezultă că sunt aproximativ 5.000 de structuri care desfăşoară o astfel de activitate. (…)

Orice persoană fizică îşi poate închiria apartamentul în regim turistic, obţinând clasificarea din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului în mod gratuit”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei, reglementarea promovată marţi, 1 martie, prin ordin de ministru, este prevăzută şi în Ordonanţa nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

Ordinul ministrului reglementează o lege mai veche
„Practic, până acum exista un vid normativ pentru persoanele fizice care închiriază apartamente pe termen scurt (în regim hotelier).

Publicitate

Mai exact, art. 28 spune că ‘în scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenţii economici din turism autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori de licenţe în turism sau de certificat de clasificare, după caz’”, se precizează în comunicat.

MAT arată că activităţile turistice desfăşurate în cadrul unor unităţi aflate în locuinţe de tip condominiu pot afecta viaţa cotidiană a locatarilor.

„Blocurile de locuinţe nu sunt hoteluri. Din acest motiv, plecând de la premisa respectării drepturilor reciproce, ordinul de ministru prevede obţinerea acordului din partea vecinilor cu care operatorul economic are pereţi comuni, pentru a putea obţine certificatul de clasificare.

Spre exemplu, acel vecin cu pereţi comuni este direct afectat de zgomotul care ar putea fi făcută de turişti în timpul orelor de odihnă. În cazul în care există o lipsă de dialog cu vecinii de la care operatorul economic trebuie să obţină acordul în vederea clasificării activităţilor turistice, atunci acesta poate apela la asociaţia de proprietari sau locatari. Ordinul de ministru prevede acest lucru”, se menţionează în comunicat.

Măsura va duce și la creșterea calității turismului
Potrivit Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, măsura facilitează introducerea unor noi jucători pe piaţa concurenţială, care poate duce către o creştere a calităţii serviciilor turistice.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a subliniat că clasificarea reprezintă o măsură de protecţie atât pentru turişti cât şi pentru proprietari.

„Clasificarea reprezintă o măsură de protecţie atât pentru turist, cât şi pentru proprietar, existând forme legale (nr. contract) care să stea la baza relaţiei dintre cei doi.

În cazul unor probleme, organele competente ale statului pot interveni. Într-o perioadă în care ştirile false reprezintă o ameninţare la nivel global, e de condamnat orice persoană publică care, cu rea intenţie, induce nesiguranţă în rândul românilor!”, a menţionat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, citat în comunicat.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Economie

Peste 250 de locuri de muncă disponibile la Botoșani. LISTA comunicată de AJOFM

Publicat

Publicitate

Peste 250 de locuri de muncă sunt libere în această săptămână la nivelul județului Botoșani. Datele au fost centralizate de AJOFM Botoșani de la agenții economici și făcute publice la începutul acestei săptămâni.

Iată și lista completă cu locurile de muncă comunicate de AJOFM Botoșani:

DENUMIRE JOB DENUMIRE ANGAJATOR ADRESA ANGAJATOR
CONTABIL-SEF VIERIU OVIDIU-GABRIEL ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ STR.SELIŞTEA

LOC. SELISTEA, Tel: 0762780840

SEF UNITATE ELEMENTARA DE LUCRU TINERVIS GROUP SRL STR.CALEA VITAN,

Nr. 58, LOC. BOTOSANI, Tel: 0760191543

INGINER MECANIC DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

INGINER MECANIC LIVADARIU ILIE-CATALIN INTREPRINDERE INDIVIDUALA Str.Muncitorului,

Publicitate

Nr. 35, LOC. DARABANI, Tel: 0751800267

INGINER ÎN INDUSTRIA ALIMENTARA DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

INGINER AUTOMATIST DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

MEDIC REZIDENT SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA MAVROMATI STR.MARCHIAN,

Nr. 11, 0, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 518812

manager in domeniul sigurantei alimentare DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117
FIZIOTERAPEUT MOBILITY REMED SRL STR.UNIRII, Nr. 5, A, Ap. 18, LOC. BOTOSANI, Tel: 0740979018
FIZIOTERAPEUT WORK TAPE MEDICAL FIZIO S.R.L. STR.GEORGE ENESCU, Nr. 9C, MUN., LOC. BOTOSANI, Tel: 0740281777
EXPERT MONITORIZARE SERVICII INTEGRATE AJOFM BOTOSANI STR.STR. COLONEL VICTOR TOMOROVEANU,

Nr. 2, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 536791

EXPERT MONITORIZARE SERVICII INTEGRATE AJOFM BOTOSANI STR.STR. COLONEL VICTOR TOMOROVEANU,

Nr. 2, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 536791

ADMINISTRATOR SOCIETATE COMERCIALA KINETO BOTOSANI SRL STR.ana ipatescu, Nr. 13, LOC. BOTOSANI, Tel: 0757589228
CONSILIER ADMINISTRATIA PUBLICA CONSILIUL JUDETEAN BOTOSANI STR.PIATA REVOLUTIEI, Nr. 1-3, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 514712
INSPECTOR DE SPECIALITATE ÎN ADMINISTRATIA PUBLICA DIRECTIA PENTRU SPORT SI AGREMENT STR.NECULAI SOFIAN, Nr. 1, MUN., LOC. MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 331710613
CONSILIER / EXPERT / INSPECTOR / REFERENT / ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALA LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA, Nr. F.N., LOC. MIRON COSTIN, Tel: 0728882280
TEHNICIAN ENERGETICIAN / ELECTRICIAN ALTH ENERGY DGP SRL STR.SOLDANESTI, Nr. 5 BIS, LOC. SOLDANESTI, Tel: 745975234
ASISTENT MEDICAL GENERALIST ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC. BOTOSANI, Tel: 0741232493
ASISTENT MEDICAL GENERALIST SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, MUN., LOC. DOROHOI, Tel: 231613240
CONTABIL TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0752233666
AGENT DE VÂNZARI DELMADCRYS AGRICOL SRL STR., SAT C, LOC. CONCESTI, Tel: 0231 / 631415
AGENT DE VÂNZARI DIASOS TOP DISTRIB SRL STR.ŞCOLII, Nr. 1, MUN. , F, Ap. 14, LOC. BOTOSANI, Tel: 0723369300
EXPERT RECRUTARE , SELECTIE SI MENTINERE GT AJOFM BOTOSANI STR.STR. COLONEL VICTOR TOMOROVEANU, Nr. 2, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 536791
EXPERT RECRUTARE , SELECTIE SI MENTINERE GT AJOFM BOTOSANI STR.STR. COLONEL VICTOR TOMOROVEANU, Nr. 2, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 536791
REGISTRATOR MEDICAL SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, MUN., LOC. DOROHOI, Tel: 231613240
GESTIONAR DEPOZIT DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117
LUCRATOR GESTIONAR SC GRADINA DE VARA SRL STR.1 DECEMBRIE, Nr. 283, FB, FS, Ap. FA, LOC. DARABANI, Tel: 0753853580
LANSATOR PRODUSE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

BUCATAR ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC. BOTOSANI, Tel: 0741232493
BUCATAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA,

Nr. 4, LOC. BOTOSANI, Tel: 0751392884

PIZZAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA,

Nr. 4, LOC. BOTOSANI, Tel: 0751392884

AJUTOR OSPATAR VICTORIOUS BUSINESS S.R.L. STR.CUZA VODA,

Nr. 4, LOC. MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 0747081800

OSPATAR (CHELNER) BIA GOLD HOTELS SRL STR.IULIU MANIU,

Nr. 53, LOC. BOTOSANI, Tel: 0754010661

OSPATAR (CHELNER) BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA,

Nr. 4, LOC. BOTOSANI, Tel: 0751392884

OSPATAR (CHELNER) COMPAV SRL STR.Str. MIHAIL KOGĂLNICEANU,

Nr. 57, LOC. BOTOSANI, Tel: 0740562292

VÂNZATOR AUTO IOSIF SRL STR.NARCISELOR,

Nr. F.N., LOC. DOROHOI, Tel: 0744 / 798112

VÂNZATOR D.R.O. PREMIUM PETROL S.R.L. STR.COŢUŞCA, Nr. FN, SAT C, LOC. COTUSCA, Tel: 0755684045
VÂNZATOR EDIMAR COMPANY SRL STR.Str. VIILOR, Nr. 7, B, Ap. 4, LOC. BOTOSANI, Tel: 0740214137
VÂNZATOR RIDACOM SRL STR.Str. PRIMAVERII, Nr. 22, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 532305
VÂNZATOR TINERVIS GROUP SRL STR.CALEA VITAN,

Nr. 58, LOC. BOTOSANI, Tel: 0760191543

LUCRATOR COMERCIAL COLOSEUM BBC74 S.R.L. STR.ŞENDRICENI,

Nr. FN, SAT Ş, LOC. SENDRICENI, Tel: 0751798751

LUCRATOR COMERCIAL EDMAR FLOWER SHOP SRL STR.CASTANILOR,

Nr. 8, LOC. BOTOSANI, Tel: 0740011192

LUCRATOR COMERCIAL MOLO-TIC SRL STR.12, Nr. 325D, LOC. ROSIORI, Tel: 0748368557
LUCRATOR COMERCIAL SANCOS SRL STR.COM.CONCESTI, Nr. fn, SAT C, LOC. CONCESTI, Tel: 0785939780
LUCRATOR COMERCIAL VABRO RETAIL SRL STR.Str. AFINELOR,

Nr. 11.BIS, LOC. BOTOSANI, Tel: 0244434203

INFIRMIER / INFIRMIERA ASOCIATIA SES BIOCLEANING NORD STR.CAL. NAŢIONALĂ, Nr. 243, LOC. BOTOSANI, Tel: 0741232493
FLORAR-DECORATOR CARISA DAMACA SRL STR.Alunis, Nr. 2F, LOC. MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 0748325176
LUCRATOR CALIFICAT ÎN CRESTEREA ANIMALELOR SAGEM SRL STR.ROSIESTI, Nr. 1, LOC. RACHITI, Tel: 0751090458
ZIDAR ROSAR-TENCUITOR D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0743794621
FIERAR BETONIST D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0743794621
DULGHER (EXCLUSIV RESTAURATOR) D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0743794621
FAIANTAR D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0743794621
CONFECTIONER TÂMPLARIE DIN ALUMINIU SI MASE PLASTICE TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0752233666
CONFECȚIONER-MONTATOR TÂMPLĂRIE CU VITRAJ IZOLANT TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0752233666
CONFECȚIONER-MONTATOR TÂMPLĂRIE CU VITRAJ IZOLANT TAMIŞTEF SRL STR.PACEA, Nr. 37A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0752233666
INSTALATOR INSTALATII TEHNICO-SANITARE SI DE GAZE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

FRIGORIFERIST (FRIGOTEHNIST) DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

ZUGRAV D&D CONSTRUCT SRL STR.1 MAI, Nr. 1A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0743794621
LACATUS MECANIC DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

OPERATOR LA MASINI-UNELTE CU COMANDA NUMERICA URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.CALEA NAŢIONALĂ, Nr. 144, U1-A2, LOC. BOTOSANI, Tel: 0786524545
STRUNGAR UNIVERSAL DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

STRUNGAR UNIVERSAL PUŞCAŞU E. LAURA ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ STR.SAUCENIŢA,

Nr. 31, LOC. SAUCENITA, Tel: 0751209024

MECANIC AUTO REAL SERVICE TOP TEAM S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 79, MUN. , D, Ap. 19, LOC. BOTOSANI, Tel: 0742701923

MECANIC AUTO REC SRL STR.Calea NAŢIONALĂ, Nr. 163, MUN., LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 631235
MECANIC AUTO TOTAL AUTOCARP SRL STR.PRINCIPALA,

Nr. FN, LOC. DRAGALINA, Tel: 0744228522

ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC. DOROHOI, Tel: 0760685644
ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

CARMANGIER DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

CIONTOLITOR TRANSATOR CARNE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

AFUMATOR CARNE SAGROD SRL STR.Str. MUNCITORULUI,

Nr. 1, LOC. DARABANI, Tel: 0231631417

BRUTAR CASA PAINII SRL STR.Calea NATIONALA,

Nr. 121A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0748118565

CROITOR RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN, Nr. 10, LOC. DOROHOI, Tel: 0736900096
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA, Nr. 1F, MUN., LOC. BOTOSANI, Tel: 0735802392
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA RBT BOUTIQUE S.R.L. STR.MATEI CORVIN, Nr. 10, LOC. DOROHOI, Tel: 0736900096
CONFECTIONER, PRELUCRATOR ÎN INDUSTRIA TEXTILA TEXTY GARMENTS SRL STR.TUDOR FLONDOR, Nr. 3, LOC. DOROHOI, Tel: 0748122772
Confectioner produse textile PRISMA COM SRL STR.Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 5, A, Ap. 7, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 513316
CROITOR-CONFECTIONER ÎMBRACAMINTE, DUPA COMANDA OPTIM ASPECT ELISSA S.R.L. STR.NAŢIONALĂ,

Nr. 11, 11, Ap. 8, LOC. BOTOSANI, Tel: 0738951267

CROITOR-CONFECTIONER ÎMBRACAMINTE, DUPA COMANDA PRISMA COM SRL STR.Str. TUDOR VLADIMIRESCU, Nr. 5, A, Ap. 7, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 513316
MULTIPLICATOR SABLOANE CROITORIE CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC. DOROHOI, Tel: 0760685644
ALTI MUNCITORI CALIFICATI NECLASIFICATI ÎN GRUPELE DE BAZA ANTERIOARE SCDCOC POPAUTI STR.Principala,

Nr. 312, LOC. RACHITI, Tel: 0231 / 512968

OPERATOR CONFECTIONER INDUSTRIAL ÎMBRACAMINTE DIN TESATURI, TRICOTAJE, MATERIALE SINTETICE TOMAS LILIOARA ELENA INTREPRINDERE INDIVIDUALA STR.savenilor, Nr. 2, LOC. MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 0742558877
OPERATOR LA VALORIFICAREA SUBPRODUSELOR DE ABATOR DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

OPERATOR LA FABRICAREA MEZELURILOR DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA,

Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117

FOCHIST PENTRU CAZANE DE ABUR SI DE APA FIERBINTE CONTED SA STR.Str. 1 DECEMBRIE 1918, Nr. 8, LOC. DOROHOI, Tel: 0760685644
OPERATOR LA MASINA DE ETICHETAT DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, Nr. 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117
SOFER DE AUTOTURISME SI CAMIONETE DIASOS TOP DISTRIB SRL STR.ŞCOLII, Nr. 1, MUN. , F, Ap. 14, LOC. BOTOSANI, Tel: 0723369300
Conducător auto transport rutier de mărfuri LACTO SOLOMONESCU SRL STR.PRINCIPALA, Nr. F.N., LOC. MIRON COSTIN, Tel: 0728882280
Conducător auto transport rutier de mărfuri STATISTIC VISION S.R.L. STR.ALBA, Nr. 196, LOC. ALBA, Tel: 0759783938
Conducător auto transport rutier de mărfuri SUCESION RAIDER S.R.L. STR.GRIGORE GHICA, Nr. 62, MUN., LOC. DOROHOI, Tel: 0743135539
TRACTORIST SANCOS SRL STR.COM.CONCESTI, Nr. fn, SAT C, LOC. CONCESTI, Tel: 0785939780
FEMEIE DE SERVICIU CASA PAINII SRL STR.Calea NATIONALA,

Nr. 121A, LOC. BOTOSANI, Tel: 0748118565

FEMEIE DE SERVICIU RIDACOM SRL STR.Str. PRIMAVERII, Nr. 22, LOC. BOTOSANI, Tel: 0231 / 532305
ÎNGRIJITOR SPATII VERZI SPITALUL MUNICIPAL DOROHOI STR.BLD. VICTORIEI, Nr. 75, MUN., LOC. DOROHOI, Tel: 231613240
MUNCITOR NECALIFICAT LA SPARGEREA SI TAIEREA MATERIALELOR DE CONSTRUCTII HRITCU MARIUS CIPRIAN INTREPRINDERE INDIVIDUALA Miorcani,  LOC. RADAUTI-PRUT, Tel: 0758958477
MUNCITOR NECALIFICAT LA AMBALAREA PRODUSELOR SOLIDE SI SEMISOLIDE DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117
MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR FPS FLEXIBLES ROMÂNIA S.R.L. STR.Calea NATIONALA, Nr. 1F, MUN., LOC. BOTOSANI, Tel: 0735802392
MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR URBANTEC ALUMINIUM S.R.L. STR.CALEA NAŢIONALĂ, Nr. 144, U1-A2, LOC. BOTOSANI, Tel: 0786524545
MANIPULANT MARFURI DOLYCOM DISTRIBUŢIE SRL STR.ROMANA, 103, LOC. ROMA, Tel: 0753090117
AJUTOR BUCATAR BSIE LOUNGE SRL STR.CUZA VODA 4, LOC. BOTOSANI, Tel: 0751392884
AJUTOR BUCATAR VICTORIOUS BUSINESS S.R.L. STR.CUZA VODA, 4, LOC. MUNICIPIUL BOTOSANI, Tel: 0747081800
LUCRATOR BUCATARIE (SPALATOR VASE MARI) TINERVIS GROUP SRL STR.CALEA VITAN, 58, LOC. BOTOSANI, Tel: 0760191543

 

Citeste mai mult

Administratie

„Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani”, a spus premierul Bolojan după consultările cu federațiile sindicale din învățământ

Publicat

Publicitate

Premierul Bolojan, către sindicatele profesorilor, după creșterea normei didactice: Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ”.

Reprezentanții celor trei mari federații sindicale din educație, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”, au fost luni, 11 august, la Guvern pentru a prezenta impactul măsurilor recente din domeniu. Premierul Ilie Bolojan le-a spus acestopra, potrivit unui comunicat de presă dat de Guvern, că în privința creșterii normei didactice, aceasta este în media europeană și că „Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea”. Nu există, în comunicatul de la Palatul Victoria, nicio propunere sau poziție a sindicatelor.
Din fotografiile publicate de Guvern, echipele Guvernului și ale sindicatelor au stat la masă pe poziții adverse. Prim-ministrul Ilie Bolojan a fost însoțit de ministrul Educației și Cercetării Daniel David și de secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv.

Foto: Gov.ro
Bolojan le-a spus sindicaliștilor că „Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”.

Foto: Gov.ro
Este prima întâlnire a premierului cu sindicatele din Educație după intrarea în vigoare a Legii Bolojan, 141/2025 și după ce sindicatele au declanțat protestele din fața Ministerului Educației.

Ministrul Daniel David a declarat recent că „eu atât post sa fac în acest moment”, referindu-se la faptul că fa transmite solicitările sindicatelor către premier.

Redăm comunicatul Guvernului:

Publicitate

„Prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Educației și Cercetării Daniel David au avut astăzi, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret” și Federației Naționale Sindicale ”Alma Mater”.

În cadrul consultărilor au fost analizate modul de implementare și efectele aplicării recentelor măsuri care au impact asupra sectorului educației, respectiv: creșterea normei didactice de predare cu două ore pe săptămână, creșterea efectivelor de elevi la clasă, modificarea tarifului pentru plata cu ora, finanțarea sistemului de învățământ.

”Este important să avem o discuție corectă, în care fiecare să ne susținem punctul de vedere. Măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilitățile pe care le are în prezent bugetul României și pe realitățile din sistemul educației”, a afirmat premierul Ilie Bolojan la întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din educație.

De asemenea, prim-ministrul a subliniat că majorarea normei didactice cu două ore săptămânal, respectiv de la 18 la 20 de ore pe săptămână, plasează România în media europeană din acest punct de vedere. ”Va fi mai multă muncă pentru aceeași bani. Aceasta este realitatea. Suntem însă deschiși să facem simplificări în sistemul de învățământ pentru ca timpul și energia cadrelor didactice să se concentreze asupra actului educațional”, a menționat prim-ministrul Ilie Bolojan.

Șeful Executivului a solicitat Ministerului Educației și Cercetării să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări și, acolo unde apar probleme, să propună soluții punctuale pentru remedierea acestora.

La întâlnirea de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu prim-ministrul Ilie Bolojan și cu ministrul Daniel David au mai participat, din partea Guvernului, secretarii de stat din Ministerul Educației și Cercetării, Sorin Ion și Gigel Paraschiv”.

FOTO: edupedu.ro

Citeste mai mult

Educație

Când începe școala în septembrie. Structura anului școlar 2025-2026

Publicat

Publicitate

Când începe școala în septembrie 2025: Elevii și preșcolarii vor începe cursurile anului școlar 2025-2026 luni, 8 septembrie 2025, potrivit Ordinului ministrului educației.

Anul școlar 2025 – 2026 se va încheia vineri, 19 iunie 2026, având în total 36 de săptămâni de cursuri.

Pentru anumite clase, durata anului școlar și datele de finalizare diferă, conform excepțiilor prevăzute în ordin.

Calendarul anului școlar 2025-2026 – module și vacanțe

Module de cursuri:

  • Modul 1: 8 septembrie 2025 – 24 octombrie 2025
  • Modul 2: 3 noiembrie 2025 – 19 decembrie 2025
  • Modul 3: 8 ianuarie 2026 – 6, 13 sau 20 februarie 2026 (data finală se stabilește de inspectoratele școlare, în urma consultărilor cu părinții și profesorii)
  • Modul 4: 16 februarie, 23 februarie sau 2 martie 2026 – 3 aprilie 2026 (data de început stabilită de inspectoratele școlare)
  • Modul 5: 15 aprilie 2026 – 19 iunie 2026

Vacanțe școlare:

  • 25 octombrie 2025 – 2 noiembrie 2025
  • 20 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
  • O săptămână în perioada 9 februarie – 1 martie 2026 (vacanță mobilă stabilită de inspectoratele școlare)
  • 4 aprilie 2026 – 14 aprilie 2026
  • 20 iunie 2026 – 6 septembrie 2026

Excepții: când se termină școala pentru clasele terminale

  • Clasa a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă – 34 săptămâni, final pe 5 iunie 2026
  • Clasa a VIII-a – 35 săptămâni, final pe 12 iunie 2026
  • Liceu – filiera tehnologică (cu excepția celor de mai sus) și învățământ profesional – 37 săptămâni, final pe 26 iunie 2026
  • Învățământ postliceal – durata stabilită prin planurile-cadru în vigoare

„Școala altfel” și „Săptămâna verde” în 2025-2026

Se vor desfășura între 8 septembrie 2025 și 3 aprilie 2026

Fiecare program durează 5 zile consecutive lucrătoare. Datele exacte sunt stabilite de fiecare școală, dar nu pot fi planificate în același modul.

În liceele tehnologice și școlile profesionale, în aceste perioade se organizează activități de instruire practică

Publicitate

Zile libere fără cursuri

5 octombrie 2025 – Ziua internațională a educației

Zilele de sărbătoare legală prevăzute de Codul muncii și contractul colectiv de muncă aplicabil

Structura anului școlar potrivit Ministerului Educației:

Citeste mai mult

Eveniment

Botoșani: „Un Ghiozdan pentru un Școlar”, campanie umanitară pentru elevi derulată

Publicat

Publicitate

În perioada 10 august – 1 septembrie 2025, Parohia Pacea din Botoșani desfășoară campania „Un Ghiozdan pentru un Școlar”, o inițiativă menită să sprijine copiii din familii cu posibilități reduse, la început de an școlar.

Prin acest proiect, organizatorii își propun să ofere ghiozdane complet echipate cu rechizite, astfel încât elevii să își poată începe studiile în condiții mai bune.

Persoanele care doresc să contribuie la campanie au la dispoziție mai multe modalități:

  • Predare directă – Donațiile pot fi aduse la Biserica Pacea din Botoșani, de marți până duminică, între orele 9:00 și 16:30.

  • Expediere prin curier – Pachetele pot fi trimise pe adresa: Preot Marian Macuc, Biserica Pacea, Str. Pacea nr. 114, municipiul Botoșani, jud. Botoșani. Informații suplimentare la telefoanele 0722 179 366 și 0753 723 189.

  • Donații financiare – În contul RO40CECEBT0136RON0048527 (Parohia Pacea). Sumele colectate vor fi folosite pentru achiziția de ghiozdane și rechizite.

    Publicitate

Reprezentanții parohiei transmit mulțumiri tuturor celor care se vor implica: „Fiecare ghiozdan donat înseamnă un pas înainte pentru educația unui copil și o mână întinsă către un viitor mai bun.”

Campania se desfășoară până la 1 septembrie, urmând ca darurile să ajungă la elevi înainte de prima zi de școală.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending