Connect with us

Eveniment

Epopeea nesfârșită a celui mai așteptat drum din nordul Moldovei. Asfaltul a cedat după numai câteva luni

Publicat

Publicitate

Drumul Botoșani-Târgu Frumos este poate cea mai așteptată investiție din nordul Moldovei. Lucrările la această șosea națională au început anul trecut. La doar câteva luni de la turnarea asfaltului, pe 20 de kilometri au început să apară probleme, scrie Adevărul.

Drumul Botoșani-Târgu Frumos are o lungime de aproximativ 71 de kilometri și este șoseaua care leagă nordul extrem al României, respectiv județul Botoșani, de restul țării. După decenii de promisiuni electorale, anul trecut au început efectiv lucrările la drumul Botoșani – Târgu Frumos. Drumul pare însă bântuit de ghinion. La numai câteva luni de la turnarea primului strat de asfalt, șoseaua a cedat în mai multe locuri pe porțiunea Zăicești – Copălău, adică pe o distanță de aproximativ zece kilometri.

Povestea fără sfârșit a drumului care a izolat un întreg județ
Pentru mulți botoșăneni un lucru este clar: județul Botoșani este subdezvoltat și din cauza infrastructurii precare ce-l izolează de restul țării. În special din cauza drumului Botoșani-Târgu Frumos, cel care-l leagă, prin Iași, de restul României, inclusiv de capitala țării. Drumul s-a degradat timp de două decenii constant, devenind un adevărat coșmar mai ales pentru navetiști.
„Eu merg zilnic la muncă, până la Flămânzi. Efectiv îți distrugeai mașina. Aproape că nici nu mai era rentabil, fiindcă mulți bani se duceau pe reparații. Plus că făceai o groază de timp pe drum, din cauza calității șoselei. Erau zone cu groapă lângă groapă”, spune Ștefan, un tânăr din Botoșani care face naveta la Flămânzi.

Mai bine de un deceniu, lucrurile s-au rezumat, însă, doar la promisiuni electorale și războaie politice, urmatede hățișul birocratic, cu multe licitații amânate sau ratate. În tot acest timp, investitorii fugeau de Botoșani pentru un motiv simplu, era departe și nu existau drumuri în stare funcțională care să lege nordul de restul țării.

Peticeli la numai câteva luni de la asfaltare
În cele din urmă, în 2021, au început lucrările la drumul Botoșani-Târgu Frumos. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a alocat peste 51 de milioane de euro pentru realizarea acestui drum, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

Primul an de reabilitare s-a desfășurat cu poticneli. În vara anului 2022, la jumătatea termenului de finalizare, nici măcar nu erau obținute avizele necesare pentru toate lucrările. Mai mult decât atât, drumul era făcut în proporție de numai 26%. În plus, la numai câteva luni de la turnarea primului strat de asfalt, în zona Zăicești-Copălău, pe o porțiune de zece kilometri, drumul a cedat, apărând primele fisuri.

Publicitate

„Au fost mici probleme. Am convocat o comisie, au fost făcute verificări, inclusiv de laborator. S-a constatat că grosimea asfaltului era cea potrivită, iar structura drumului foarte rezistentă. S-a trecut la remedierea problemelor”, spune Petru Tudorache, inginer la DRDP Iași.

Mașinile de mare tonaj sunt de vină
De vină, susțin reprezentații DRDP Iași, ar fi fost traficul intens. Pe scurt, mașinile de mare tonaj, mai ales nu ar fi trebuit să circule pe un drum doar cu un strat de asfalt. Cu toate acestea, nimeni nu și-a asumat responsabilitatea să oprească acest trafic.

„S-a constatat că problemele au apărut din cauza traficului foarte intens pe un singur strat de asfalt. De aceea se pun trei straturi, și nu unul, ca să reziste. Nu puteam să restricționăm traficul”, spune Petru Tudorache.

Acolo unde au apărut fisurile, drumul a fost peticit în cel mai pur stil românesc. La acest moment, reprezentanții DRDP Iași spun că s-a turnat al doilea strat de asfalt și că nu vor mai fi probleme.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Gest de integritate al polițiștilor din Botoșani: Două tentative de mituire, refuzate ferm

Publicat

Publicitate

Sâmbătă, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați cu privire la două fapte distincte de dare de mită, în care polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au refuzat categoric sumele de bani oferite, acționând exclusiv în conformitate cu legea, în contextul desfășurării unor activități de control.

Primul caz a fost sesizat prin apel la Call-center anticorupție – 0800.806.806, în jurul orei 01:25, de către un agent de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, aflat în misiune de control rutier.

 

În fapt, un echipaj de poliție a depistat, cu aparatul radar din dotare, un autoturism care circula cu viteza de 101 km/h, pe un sector de drum unde limita legală admisă era de 50 km/h, respectiv cu 51 km/h peste limita legală. În urma opririi autovehiculului, au fost constatate și alte abateri contravenționale.

 

După ce conducătorului auto i-au fost aduse la cunoștință sancțiunile ce urmau a fi aplicate, respectiv amendă contravențională și suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 de zile, acesta a promis suma de 600 de euro unui agent de poliție, pentru a nu dispune măsura suspendării dreptului de a conduce. Polițistul a refuzat suma oferită, a aplicat sancțiunile prevăzute de lege, iar întreaga interacțiune a fost înregistrată cu dispozitivul body-cam din dotare.

Publicitate

Cel de-al doilea caz a fost adus la cunoștința ofițerilor DGA de către conducerea unei subunități de poliție din județul Botoșani, după ce un echipaj de poliție a oprit în trafic o autoutilitară care transporta material lemnos fără documente legale de însoțire. Pentru a nu fi dispuse măsurile legale, un pasager din autovehicul a oferit polițiștilor o sumă de bani. Și în acest caz, polițiștii au refuzat banii oferiți, fapta fiind surprinsă de body-cam-urile din dotare.

 

În ambele situații, ofițerii de poliție din cadrul DGA – SJA Botoșani au intervenit de îndată, au întocmit actele procedurale necesare, fiind sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani. Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului competent pentru clarificarea tuturor împrejurărilor și stabilirea măsurilor legale ce se impun.

 

Direcția Generală Anticorupție evidențiază conduita fermă și integră a polițiștilor, care au refuzat orice ofertă nelegală și au acționat cu profesionalism și responsabilitate, demonstrând că respectarea legii și integritatea sunt valori fundamentale în exercitarea funcției publice.

 

Reamintim cetățenilor că faptele de corupție pot fi sesizate non-stop, gratuit, la Call-center anticorupție 0800.806.806, precum și la sediile structurilor teritoriale ale Direcției Generale Anticorupție.

 

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Citeste mai mult

Eveniment

Comisarul-șef Ciprian Silveanu, noul adjunct al șefului IPJ Botoșani

Publicat

Publicitate

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, începând cu data de 26 ianuarie 2026, a fost împuternicit să îndeplinească atribuțiile de adjunct al Șefului Inspectoratului, comisar șef de poliție Silveanu Ciprian. Acesta va fi al doilea adjunct. Primul este comisar șef de politie Anitei Ioan.

Până în prezent, acesta își desfășura activitatea în funcția de șef al Serviciului de Ordine Publică, ocupată prin concurs, din anul 2025.

Comisar șef de poliție Silveanu Ciprian are 38 de ani și este absolvent al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza „, București, promoția 2010.

Acesta și-a desfășurat activitatea în cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani, iar în anul 2017 a preluat conducerea secției, rămânând să coordoneze activitatea polițiștilor care activau acolo până în anul 2024, când a fost împuternicit la conducerea Serviciului de Ordine Publică.

Citeste mai mult

Eveniment

ANM: Vreme schimbătoare, temperaturi maxime pozitive și precipitații în majoritatea regiunilor, în următoarele două săptămâni

Publicat

Publicitate

Vremea va fi schimbătoare pe durata următoarelor două săptămâni (26 ianuarie – 8 februarie), valorile termice maxime vor fi pozitive pe întreg teritoriul, cu excepția zonei montane, iar precipitațiile se vor semnala în majoritatea zonelor aproape în fiecare zi, arată prognoza de specialitate publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

În Banat, regimul termic va fi unul foarte dinamic, cu oscilații mari în intervale scurte de timp. Astfel, în prima zi, vremea va fi cu mult mai caldă decât normal, cu medii ale maximelor de 10 grade și ale minimelor de 4 – 6 grade, apoi se va răci, astfel că maximele vor fi în medie de 6 – 8 grade, iar minimele de 0 – 2 grade. În zilele de 28 și 29 ianuarie se va încălzi din nou, spre medii ale maximelor de 10 – 12 grade și ale minimelor de 2 – 4 grade, iar până în data de 2 februarie valorile diurne vor fi în scădere treptată, la medii de 4 – 6 grade, iar cele nocturne se vor menține constante. Ulterior, vor mai fi variații ușoare, cu maxime cuprinse între de 8 și 12 grade și minime de -2 și 2 grade, mediat regional. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe aproape întreg intervalul, dar cu cantitățile cele mai însemnate la început.

În Crișana, vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic. Prima zi va fi caracterizată de un regim termic mult peste normal, cu maxime mediate de 10 grade și minime de 4 grade, apoi acestea vor scădea spre 4 grade mediat diurn și 2 grade nocturn, dar în continuare acestea vor fi peste mediile datei. În 28 și 29 ianuarie, temperaturile vor crește din nou la medii de 10 – 12 grade ziua și 0 – 4 grade noaptea, însă până în data de 2 februarie se va înregistra un proces de scădere spre maxime de 6 grade și minime de 0 grade mediat regional. A doua săptămână a estimărilor va fi împărțită în două perioade, prima cu încălzire, a doua cu răcire, ce va determina medii ale maximelor cuprinse între 4 și 14 grade și ale minimelor între -2 și 2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, cu cantități mai însemnate în primele zile.

În Transilvania, valorile termice vor avea variații de la o zi la cealaltă în prima săptămână de prognoză, după care se vor mai stabiliza ușor. Astfel, la debut vor fi maxime în medie de 8 grade, apoi vor scădea la 4 grade, în zilele de 28 și 29 ianuarie vor crește din nou spre 8 grade, iar până la finalul intervalului estimat vor oscila între 4 și 8 grade mediat regional. Regimul termic nocturn va fi puțin mai stabil, cu minime ce vor alterna între -4 și 2 grade, valori estimate prin mediere. Precipitațiile vor fi prezente în aproape fiecare zi, dar mai însemnate cantitativ la început.

În Maramureș, vremea va fi deosebit de caldă la început, cu maxime mediate la 8 grade și minime la 2 grade, dar în următoarele două zile se va răci spre 4 grade, mediat ziua, și -2 grade, noaptea. În intervalul 29 ianuarie – 8 februarie vor mai fi oscilații termice, între 8 – 10 grade medii ale maximelor în zilele de 29 ianuarie și 5 februarie, respectiv 4 – 6 grade, în 2 februarie. Minimele termice vor fi mai stabile, cu oscilații între -2 și 2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în aproape toate zilele, dar posibil mai însemnate la început.

În Moldova, pe tot parcursul intervalului, prognozat vor alterna advecțiile de aer cald cu cele reci, ceea ce vor determina schimbări destul de mari în valorile de temperatură. În acest context, maximele vor avea medii de 2 – 4 grade, în primele două zile, apoi vor urca la 8 grade în următoarele două zile, iar până în data de 1 februarie vor scădea spre 2 grade. Până la finalul intervalului vor fi în general pe o pantă ascendentă, cu valori de 4 – 6 grade, mediat regional. Regimul termic nocturn se va situa între -6 și 2 grade, valori prognozate prin mediere, cu cele mai mari în prima săptămână. Se vor semnala precipitații în majoritatea zilelor, dar vor fi în general slabe cantitativ.

Publicitate

În Dobrogea, până în data de 30 ianuarie, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, cu medii ale maximelor de 10 – 14 grade și ale minimelor de 2 – 6 grade. Ulterior, se va răci spre maxime de 6 – 8 grade și minime de la -2 la 2 grade, mediat regional, în intervalul 31 ianuarie – 3 februarie, după care se va mai încălzi ușor până la final de estimări, la valori diurne în medie de 10 – 12 grade și nocturne de 2 – 4 grade. Probabilitatea ridicată pentru precipitații va fi între 30 ianuarie și 3 februarie, iar în restul timpului acestea se vor semnala trecător și izolat.

În Muntenia, în prima săptămână de prognoză, vor fi alternanțe termice rapide, în urma cărora vor fi influențate în mod deosebit valorile termice diurne. Dacă în prima zi maxima va fi mediată la 10 grade, în următoarea va coborî la 6 grade, apoi va crește la 12, respectiv la 14 grade, în data de 29 ianuarie. După această dată, valorile termice vor marca o scădere treptată până la 8 grade, mediat, în data de 2 februarie, și apoi vor mai avea ușoare variații, în special de creștere. Temperaturile minime vor fi mai ridicate la început, cu medii de 0 – 4 grade, după care un traseu relativ constant în jurul a -2 grade. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, dar acestea vor fi mai însemnate cantitativ în primele zile din interval și din nou la începutul lunii februarie.

În Oltenia, valorile termice diurne vor avea medii de 6 – 8 grade în primele două zile din interval, apoi vor crește la 8 – 12 grade, mediat regional, astfel că vor caracteriza o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă. Se vor menține la aceste valori până în data de 31 ianuarie când vor scădea treptat spre 6 grade, în medie, și până la sfârșitul intervalului vor mai crește ușor, la medii în jurul a 10 grade. Regimul termic nocturn va fi peste normalul datei, la început cu medii de 2 – 4 grade, și ulterior, după o răcire de scurtă durată, vor avea doar mici variații, de la -2 la 2 grade, valori prognozate ca medie regională. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată în fiecare zi, dar pe 26 și 27 ianuarie vor fi mai însemnate cantitativ.

La munte, vremea va fi schimbătoare din punct de vedere termic, cu alternanțe destul de rapide în prima săptămână din interval. Regimul termic diurn va avea medii între -2 și 6 grade, cu cele mai ridicate valori în zilele de 26, 28, 29 ianuarie, precum și în 4, 5 și 6 februarie. Temperaturile minime vor avea medii regionale cuprinse între -8 și 2 grade, cele mai coborâte valori în data de 28 ianuarie, dar și în intervalul 1 – 4 februarie. Probabilitatea de precipitații va fi ridicată pe tot parcursul intervalului, dar în prima zi acestea vor fi mai însemnate cantitativ. AGERPRES/

Citeste mai mult

Eveniment

FOTO&VIDEO: Antrenament al pompierilor botoșăneni pentru salvarea persoanelor din ape înghețate

Publicat

Publicitate

Peste 60 de pompieri botoșăneni au participat, în această dimineață, la o sesiune complexă de antrenament pentru salvarea persoanelor din ape înghețate. Activitatea s-a desfășurat pe Acumularea Curtești și a reunit salvatori din toate subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoșani.

În cadrul exercițiului au fost exersate multiple tehnici și situații tactice, pompierii intervenind cu ambarcațiunea, colacul de salvare, targa, scara manuală, dar și cu scafandrii, în scenarii care au simulat accidentele ce pot avea loc pe luciurile de apă înghețate.

Antrenamentul a avut ca obiectiv principal perfecționarea deprinderilor practice, creșterea timpului de reacție și îmbunătățirea coordonării între structurile de intervenție, având în vedere riscurile majore generate de temperaturile scăzute și formarea gheții pe luciurile de apă.

Activitatea a fost coordonată de Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, cu sprijinul alpiniștilor ISU Botoșani, care au contribuit la desfășurarea exercițiilor în condiții de maximă siguranță.

Astfel de antrenamente sunt esențiale pentru menținerea unui nivel ridicat de pregătire al pompierilor și pentru asigurarea unui răspuns eficient în situații de urgență ce pot pune în pericol viața cetățenilor.

Măsuri de prevenire recomandate populației

Publicitate

Pentru evitarea accidentelor pe suprafețele de apă înghețate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

– evitați deplasarea pe lacuri, râuri sau iazuri înghețate, chiar dacă stratul de gheață pare stabil

– nu permiteți copiilor să se joace pe suprafețe înghețate de apă și explicați-le cât este de periculos;

– nu mergeți niciodată singuri pe gheață.

Pescuitul la copcă

Pescuitul la copcă pe gheață poate fi periculos dacă nu se respectă măsurile de siguranță adecvate. Iată câteva recomandări pentru prevenirea accidentelor:

1. Verificarea grosimii gheții

Gheața sigură trebuie să aibă cel puțin 10 cm grosime pentru o persoană și peste 15 cm pentru grupuri.

Evitați zonele cu gheață subțire, crăpături, apă curgătoare sau cu culoare albă/mată, deoarece acestea sunt mai fragile.

Testați gheața cu un târnăcop sau un băț solid înainte de a păși.

 

2. Echipament de siguranță

Purtați vestă de salvare sau costum flotabil.

Folosiți colțari/crampoane pentru gheață în vederea evitării alunecării și nu uitați să aveți la dumneavoastră țepi de salvare.

O frânghie lungă și un partener de pescuit sunt esențiale în caz de urgență.

 

3. Comportament preventiv

Nu mergeți niciodată singuri pe gheață.

Evitați consumul de alcool, deoarece afectează reflexele și percepția frigului.

Nu faceți găuri prea apropiate una de alta, pentru a evita slăbirea gheții.

Verificați mereu condițiile meteo înainte de a pleca la pescuit.

 

4. Ce faceți dacă se sparge gheață și cădeți în apă?

Păstrează-ți-vă calmul și încearcați să vă întoarceţi în direcția din care ați venit, unde gheața era mai solidă.

Folosiţi țepii de salvare pentru a ieși din apă. Întindeți-vă pe burtă pentru a distribui greutatea.

Odată ieșiți din apă, nu stați în picioare imediat, târâți-vă spre mal.

Schimbați-vă hainele ude cât mai repede și încălziți-vă.

Siguranța este prioritară în orice activitate pe gheață.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending