Connect with us

Educație

Elevii intră în vacanța de toamnă. Când se întorc la cursuri și perioada cu examene

Publicat

Publicitate

An școlar 2023-2024: Elevii intră în vacanța de toamnă. Vor avea 9 zile libere. Cursurile reîncep în 6 noiembrie, în modulul doi, potrivit calendarului de an școlar 2023-2024.

Anul școlar 2023-2024 are 36 de săptămâni de cursuri și cinci vacanțe.

Prima vacanță din acest an este în perioada 28 octombrie – 5 noiembrie.

An școlar 2023-2024: Elevii intră în vacanța de toamnă. Cursuri, vacanțe, zile libere

Modulul doi de cursuri va fi în intervalul 6 noiembrie – 22 decembrie, după care urmează vacanța de iarnă.

Vor mai fi zile libere de 1 Decembrie și Sfântul Andrei (de joi, 30 noiembrie până duminică, 3 decembrie).

Perioadele de „Școala altfel” și „Săptămâna verde” vor fi în 11 septembrie 2023 – 26 aprilie 2024.

Publicitate

Unitățile de învățământ stabilesc câte cinci zile consecutive pentru aceste activități, în intervalul menționat, însă în module diferite.

Calendar an școlar 2023-2024 – general

  • Modul 1 cursuri: de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023
  • Vacanță: de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023
  • Modul 2 cursuri: de luni, 6 noiembrie până vineri, 22 decembrie
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024
  • Modul 3 cursuri: de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ
  • Vacanța (mobilă/ de schi): o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024
  • Modul 4 cursuri: 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024
  • Vacanța de primăvară: de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024 (Paște catolic în 31 martie, Paște ortodox în 5 mai)
  • Modul 5 cursuri: de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

Examenul de Evaluare Națională se organizează în perioada 25-28 iunie. În 3 iulie, vor fi comunicate primele rezultate.

Calendar Evaluarea Națională clasa VIII-a 2024:

  • 11-14 iunie 2024: înscrierea la evaluarea națională
  • 14 iunie 2024: încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 25 iunie 2024: Limba și literatura română – probă scrisă
  • 27 iunie 2024: Matematică – probă scrisă
  • 28 iunie 2024: Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 3 iulie 2024 (până la ora 14.00): afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 3 iulie 2024 (ora 16.00-ora 19.00) și 4 iulie 2024 (ora 8.00-ora 12.00): depunerea contestațiilor
  • 4 -9 iulie 2024: soluționarea contestațiilor
  • 9 iulie 2024: afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

An școlar 2023-2024: examenul de Bacalaureat

Examenul de Bacalaureat se desfășoară în perioada 17 iunie – 5 iulie. În 8 iulie vor fi afișate primele rezultate

CALENDAR Bacalaureat 2024

Sesiunea iunie—iulie 2024

  • 3—7 iunie 2024 înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 7 iunie 2024 încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 17—19 iunie 2024 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 19—20 iunie 2024 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 19—21 iunie 2024 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 25—27 iunie 2024 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 1 iulie 2024 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 2 iulie 2024 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 4 iulie 2024 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 5 iulie 2024 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 8 iulie 2024 Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00—18.00
  • 9—11 iulie 2024 Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2024 Afișarea rezultatelor finale

Sesiunea august 2024

  • 15—22 iulie 2024: înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8—9 august 2024 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română — proba A
  • 9 august 2024 Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă — proba B
  • 12 august 2024 Evaluarea competențelor digitale — proba D
  • 13—14 august 2024 Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C
  • 19 august 2024 Limba și literatura română — proba E.a) — proba scrisă
  • 20 august 2024 Proba obligatorie a profilului — proba E.c) — proba scrisă
  • 21 august 2024 Proba la alegere a profilului și specializării — proba E.d) — proba scrisă
  • 22 august 2024 Limba și literatura maternă — proba E.b) — proba scrisă
  • 26 august 2024 Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00—18.00)
  • 27—29 august 2024 Rezolvarea contestațiilor
  • 30 august 2024 Afișarea rezultatelor finale

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Incompatibilitate la Spitalul Municipal Dorohoi. Agenția Națională de Integritate: Un membru CA, implicat politic în timpul mandatului

Publicat

Publicitate

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat astăzi că a constatat existența unei stări de incompatibilitate în cazul unui membru al Consiliului de Administrație al Spitalului Municipal Dorohoi, județul Botoșani.

Potrivit comunicatului oficial transmis de ANI, este vorba despre Vasiliu Vlad, care, în perioada exercitării mandatului în Consiliul de Administrație al unității medicale, a deținut simultan o funcție de conducere în cadrul unui partid politic.

Inspectorii de integritate au stabilit că această situație contravine prevederilor legale în vigoare, care interzic membrilor consiliilor de administrație ale spitalelor publice să fie implicați politic la nivel de conducere. ANI precizează că au fost încălcate dispozițiile art. 178 alin. (1) lit. f), coroborat cu art. 187 alin. (13) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății.

Cazul de la Dorohoi se înscrie într-o analiză mai amplă realizată de Agenția Națională de Integritate, în urma căreia au fost identificate mai multe situații de incompatibilitate la nivel național, vizând atât aleși locali, cât și membri ai consiliilor de administrație ale unor spitale publice.

ANI subliniază că persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii, a beneficiat de dreptul la apărare și a avut posibilitatea de a prezenta un punct de vedere. Conform legislației, constatarea definitivă a stării de incompatibilitate poate atrage sancțiuni disciplinare și interdicția de a ocupa o funcție sau demnitate publică pe o perioadă de trei ani.

Reprezentanții Agenției Naționale de Integritate reamintesc că activitatea de evaluare se desfășoară cu respectarea principiilor legalității, imparțialității și prezumției dobândirii licite a averii, iar fiecare caz este analizat individual, pe baza documentelor și a cadrului legal aplicabil

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Colinde și reabilitare: Deținuții din Penitenciarul Botoșani au dus mesajul Crăciunului la ISJ și Consiliul Județean Botoșani

Publicat

Publicitate

În prag de Crăciun, Penitenciarul Botoșani a anunțat că a pus în prim-plan una dintre cele mai importante misiuni ale sistemului penitenciar: reabilitarea și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. Sub semnul Nașterii Domnului, instituția a organizat o serie de activități cu profund impact emoțional și educativ, menite să reconecteze deținuții cu valorile umane, spirituale și comunitare.

Un moment deosebit l-a constituit prezența corului Capelei „Duminica Tuturor Sfinților”, format din persoane private de libertate, alături de elevii Școlii Speciale „Sfântul Stelian”, care au colindat Inspectoratul Școlar Județean Botoșani și Consiliul Județean Botoșani. Colindele au fost mai mult decât un act artistic – au devenit un mesaj sincer despre schimbare, speranță și dorința unui nou început. Vocile lor au transmis emoție, iar reacțiile celor prezenți au confirmat că reabilitarea începe prin deschidere și acceptare.

În același spirit al apropierii de familie, șase deținuți au avut ocazia să se reîntâlnească cu cei dragi. Revederile au fost încărcate de emoție și au subliniat rolul esențial al familiei în procesul de reintegrare socială, fiecare clipă petrecută împreună devenind o sursă de motivație pentru schimbare.

Dimensiunea educativă a reabilitării a fost completată printr-o întâlnire organizată la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, unde trei persoane private de libertate au vorbit elevilor despre propriile greșeli și consecințele acestora. Mărturiile directe au oferit tinerilor lecții de viață autentice, cu accent pe responsabilitate, alegeri conștiente și evitarea tentațiilor care pot apărea mai ales în perioada sărbătorilor.

Prin aceste demersuri, Penitenciarul Botoșani a transmis că sărbătorile de Crăciun sunt despre lumină, iertare și șansa unui nou început, iar reabilitarea nu este doar un concept, ci un proces construit prin dialog, empatie și implicare comunitară.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Refacerea bisericii și clopotniței din Negreni prinde contur. Un vis ridicat din credință, donații și munca oamenilor din Știubieni

Publicat

Publicitate

Un vis care părea, pentru multă vreme, doar o dorință rostită în șoaptă a început să capete formă la Negreni, în comuna Știubieni. Și biserica, dar și clopotnița bisericii „Sfântul Ilie Tesviteanul” se ridică pas cu pas, ca o mărturie vie a credinței, a solidarității și a muncii făcute din inimă.

Lucrările avansează vizibil, iar zilele trecute a fost montată și tabla, un moment important care schimbă radical imaginea lăcașului de cult. Exteriorul bisericii este acum mai luminos, mai primitor, iar clopotnița emană siguranță, stabilitate și binecuvântare pentru întreaga comunitate.

„Ce sentiment minunat trăim atunci când vedem că un vis începe să devină realitate”, spun oamenii din parohie. Prin mila Domnului și cu sprijinul oamenilor de bună-credință, există speranța ca lucrările la clopotniță să fie finalizate după Sfintele Sărbători, aducând un nou plus de frumusețe și demnitate bisericii din sat.

Primarul comunei Știubieni, Pavel Ștefanache, subliniază efortul comun depus în ultimele luni: „Se lucrează din luna iulie 2025, prin grija părintelui Dan Muraru, un om cu suflet mare. La final, biserica va fi sfințită, după ce s-a refăcut instalația electrică, s-a realizat izolația cu polistiren și s-a montat un acoperiș nou de tablă. Acum a fost ridicată și clopotnița”.

Potrivit edilului, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este iunie 2026, astfel încât pe 5 iulie să poată avea loc sfințirea bisericii de la Negreni. „Au ajutat toți oamenii și o să iasă o splendoare de biserică”, spune primarul.

Un sprijin deosebit pentru părintele paroh Dan Muraru a venit și din partea sponsorului Mihai Butnariu, care a donat inclusiv piatra pentru soclul bisericii, alături de mulți alți oameni care au răspuns chemării părintelui. Toate lucrările au fost realizate exclusiv din donații, din jertfa și bunătatea celor care au înțeles că biserica este inima satului.

Publicitate

Parohia transmite mulțumiri tuturor celor care au sprijinit acest proiect – prin rugăciune, prin osteneală sau prin contribuții materiale – și îi îndeamnă pe credincioși ca, în această perioadă de sărbătoare, să se aplece cu inimă smerită nu doar spre cele lumești, ci și spre cele duhovnicești.

Cei care doresc să ajute în continuare pot lua legătura cu preotul paroh Dan Muraru sau pot contribui direct în contul parohiei. Orice sprijin, oricât de mic, apropie comunitatea de împlinirea acestui vis comun.

Citeste mai mult

Administratie

Încă 50 de kilometri din Autostrada Moldovei ar putea fi daţi în trafic înainte de Revelion

Publicat

Publicitate

Încă 50 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) ar putea fi dați în trafic înainte de Revelion, între Focșani și Adjud, a anunțat, marți, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.

‘UMB forțează finalul de an: încă 50 de km pe Autostrada Moldovei înainte de Revelion! Este o cursă contracronometru pe șantierul dintre Focșani și Adjud. Constructorul român (UMB) trage tare, profitând de fiecare moment prielnic, pentru a deschide circulația până la sfârșitul anului. Aștept rezultatele testelor de calitate, iar dacă acestea vor fi conforme voi putea să programez recepția lucrărilor în perioada 23 – 24 decembrie. Dacă totul corespunde standardelor de calitate și siguranță, românii vor primi un cadou binemeritat de sărbători. Odată cu acest lot, adăugăm încă 50 de km Autostrăzii Moldovei’, a notat Pistol.

Șeful CNAIR a subliniat că, în aceste condiții, de la finalul acestui an, se va circula continuu pe aproximativ 250 kilometri, direct de la București până la Adjud.

‘Eforturile constante din 2025, atât ale antreprenorilor, cât și ale colegilor din CNAIR, au făcut ca anul acesta să adăugăm 146 km la rețeaua de drumuri de mare viteză a României. Anul viitor trebuie să finalizăm A7, de la Ploiești la Pașcani. Moldova are o mare nevoie de dezvoltare, iar mobilitatea rapidă și sigură este cheia care va debloca potențialul economic al regiunii’, a transmis el. AGERPRES

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending