Connect with us
Publicitate

Educație

Elevii cu medii de 1 și 2 nu vor mai primi burse de merit. Guvernul va modifica modul de acordare a burselor

Publicat

Publicitate

Guvernul României va face modificări în legislația care permite acordarea burselor de merit, astfel încât acestea să nu mai fie primite de elevii cu medii de 1 și 2.

Informația a fost publicată de G4Media, care citează surse politice ale publicației.

Concret, Guvernul are în plan stabilirea unui prag de acordare a acestor burse de merit, pentru evitarea situațiilor în care elevii cu note mici primesc aceste sume de bani.

Publicitate

Presa a scris, miercuri, că aproape 8.500 de elevi care au media sub 5 iau bursă de merit, conform datelor Ministerului Educației.

Dintre aceștia, 5.250 au media cuprinsă între 4.00 și 4.99.

Cu media între 3.00 și 3.99 sunt 2.382 de elevi beneficiari. 704 au media între 2.00 și 2.99, iar 158 au media sub 2, datele fiind valabile pentru luna octombrie 2023.

Publicitate

Secretarul de stat Florian Lixandru a declarat, în octombrie, că prevederile din lege privind acordarea burselor de merit care au condus la „anomalii” vor putea fi remediate.

Bursele de merit: unde a apărut problema

„Această anomalie care a apărut cu medii sub 5 pentru bursa de merit – este vorba de elevii din clasa a IX-a, în special elevii de la învăţământul profesional, care au fost admişi chiar şi fără Evaluarea naţională.

Practic, criteriul de ierarhizare pentru bursa de merit la clasa a IX-a este media de admitere. (…)

Publicitate

Sunt clase în special în învăţământul profesional unde au fost admişi toţi elevii indiferent de medie, au fost ierarhizaţi după această medie şi au fost admişi”, a spus acesta.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

(P) Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici

Publicat

Publicitate

Oamenii sunt sufletul comunității noastre, iar grija pentru ei a fost și va fi mereu pe primul loc pentru echipa PSD Botoșani.

 

În ultimii ani, am reușit să transformăm visul într-o realitate: suntem județul în care niciun copil nu mai este nevoit să trăiască în orfelinate. Și nu ne-am oprit aici! Am investit în seniorii noștri, în acei oameni care ne-au construit prezentul pe care-l trăim și în persoanele cu dizabilități. Le-am oferit nu doar locuințe protejate, ci și servicii sociale de cea mai înaltă calitate”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

Publicitate

 

În mandatul de președinte al Consiliului Județean Botoșani al Doinei Federovici în perioada 2020-2024 s-au realizat cele mai multe investiții și s-au demarat proiecte importante în domeniul social:

 

Publicitate
  • Construirea căsuțelor de tip familial „Hansel” și „Gretel” Trușești;
  • Construirea Centrului de zi „Sfântul Nicolae” Trușești;
  • Înființarea noului Centru de îngrijire și asistență socială Botoșani;
  • Construirea Centrului de tranzit pentru copiii care au ajuns la vârsta în care trebuie să părăsească sistemul de protecție al statului;
  • Construirea căsuțelor de tip familial „Cuore” și „Dumbrava Minunată” Pomârla;
  • Construirea locuințelor protejate „Iris” și „Phoenix” pentru persoane adulte cu dizabilități;
  • Construirea Centrului de zi pentru persoane adulte cu dizabilități;
  • Modernizarea Unității de Asistență Medico-Socială Mihăileni;
  • Modernizarea Unității de Asistență Medico-Socială Ștefănești;
  • Modernizarea ambulatoriului de recuperare neuromotorie din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului;
  • Dotarea complexelor de apartamente și a centrelor DGASPC cu mobilier, aparatură electronică și electrocasnice;
  • Proiect de construire a unui corp nou la Unitatea de Asistență Medico-Socială Ștefănești;
  • Proiect de modernizare a Unității de Asistență Medico-Socială „Elena Popovici” Flămânzi.

Suntem oamenii faptelor bune, iar fiecare investiție realizată vorbește despre angajamentul nostru față de comunitate și față de cei care au nevoie de noi. Nu lăsăm pe nimeni în urmă!  Pe 1 decembrie, vă invităm să ne susțineți în alegerile parlamentare. Votați pentru continuitatea acestor investiții și pentru un viitor mai bun pentru toți. Voi continua să fiu un susținător puternic al sistemului de asistență socială din postura de senator, așa cum am fost și primele două mandate. Votați candidații PSD, poziția 3 pe buletinul de vot! Împreună, suntem mai puternici și mai uniți!”, a conchis Doina Federovici.

 

Raportul de activitate al Doine Federovici ca președinte al Consiliului Județean  pentru perioada 2020-2024 se poate consulta pe pagina https://www.psdbotosani.ro/ la secțiunea:

Publicitate

 

INVESTIȚII PENTRU BOTOȘANI 2020-2024

chrome-extension://efaidnbmnnnibpcajpcglclefindmkaj/https://www.psdbotosani.ro/wp-content/uploads/2024/11/Raport_D_Federovici_compressed.pdf

 

 

CMF11240017

Citeste mai mult

Economie

Ministerul Muncii: Pensiile se majorează. Valoarea Punctului de Referinţă creşte cu 12,1% din ianuarie 2025

Publicat

Publicitate

Pensiile vor creşte odată cu majorarea valorii Punctului de Referinţă (VPR) de la 81 de lei la 91 de lei, o creştere cu 12,1%, de la 1 ianuarie 2025, a anunţat miercuri Ministerul Muncii, pe pagina sa de Facebook.

„Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflaţiei. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanţie fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creştere sustenabilă a veniturilor. Mecanismul de majorare a pensiilor prevăzut de lege este clar şi asigură predictibilitate. Contributivitatea şi stabilitatea în muncă sunt răsplătite mai bine. Noua lege a adus echitate, deoarece la muncă şi contribuţii egale şi pensiile vor fi egale”, a declarat ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona Bucura Oprescu, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei.

Ministrul a amintit că miercuri se împlineşte un an de la adoptarea de către Parlament a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii arătând că implementarea acestei legi a presupus cea mai amplă reformă din istoria sistemului public de pensii din România.

Publicitate

Potrivit Ministerului Muncii, datorită acestei legi, Comisia Europeană a acceptat renegocierea PNRR astfel încât a fost eliminat plafonul de 9,4% din PIB care ar fi putut conduce la o îngheţare a pensiilor.

„Noua lege clarifică şi momentul în care se fac majorările şi introduce garanţia că pensiile vor creşte anual în luna ianuarie. De asemenea, pensionarii care beneficiază de indemnizaţie socială (pensia minimă garantată) vor beneficia de o majorare de 10,4%, ceea ce înseamnă că indemnizaţia socială pentru pensionari va ajunge la 1.415 de lei în 2025”, se mai arată în postarea publicată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. AGERPRES

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

„Invitatul Zilei” la Botosani24.ro: Cristina Bălăucă, candidat PSD la Senatul României

Publicat

Publicitate

”Invitatul Zilei” la Interviurile Botosani24.ro a fost astăzi Cristina Bălăucă, consilierul local PSD care candidează pe listele acestei formațiuni politice și la Senatul României.

Actual inspector școlar la ISJ Botoșani și profesor la una dintre cele mai importante unități de învățământ din municipiul Botoșani, Cristina Bălăucă a vorbit despre ceea ce ar vrea să facă această formațiune politică în următorii ani în sistemul de învățământ dar și despre problemele cu care se confruntă tinerii din județul Botoșani.

Un interviu realizat în studioul on-line al publicației Botosani24.ro de editorul șef Tudor Carare. (CMF: 11240017)

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

PS Nichifor va sluji din nou în biserica din Victoria, ctitorită de Preafericitul Teoctist. O părticică din sfintele moaște ale Sfântului Gheorghe vor fi așezate în raclă spre închinare

Publicat

Publicitate

Ziua de prăznuire a unui sfânt extrem de iubit, mai ales de copiii din lumea întreagă, aduce un prilej de mare bucurie pentru locuitorii satului Victoria, din comuna botoșăneană Stăuceni. După săvârșirea Sfintei și dumnezeieștii Liturghii de sărbătoarea Sfântului Nicolae, un ierarh va poposi în mijlocul credincioșilor pentru un eveniment oarecum istoric pentru comunitate. 

Mai concret, Preasfințitul Nichifor Botoșani se va afla în mijlocul enoriașilor, pe 6 decembrie, ora 16.00, pentru a sfinți, prin rugăciuni speciale, racla în care vor și așezate sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe dăruite Parohiei Victoria de către părintele Aron Horciu și au fost aduse din Italia. După ceremonial, racla va fi așezată într-un loc special ales din biserica ctitorită de Preafericitul Teoctist Arăpașu.

Sătenii evlavioși sunt convinși că decizia Sfântului Gheorghe de a poposi pentru totdeauna  în biserica din Victoria este rodul mijlocirii Preafericitului Teoctist la Bunul Dumnezeu.

Publicitate

Povestea din spatele acestui dar minunat va fi dezvăluită în ziua evenimentului.

 

Biserica din Victoria  a fost construită între anii 1986-1991, fiind al treilea locaș de cult al acestui sat, după capela de lemn și clopotnița, ridicate în 1921 și ,,biserica din păpușoi” înălţată în 1968.

Publicitate

Actuala biserică a fost construită, într-o perioadă de mari încercări, prin purtarea de grijă și cheltuiala Părintelui Patriarh Teoctist Arăpașu, originar din aceste locuri. Ajutoare apropiate în această lucrare i-au fost părintele Grigore Diaconu, pe atunci protopop al Protopopiatului Botoșani, preotul Octavian Poduț, ce suplinea pe atunci filia Victoria și  Mihai Arăpașu, nepot al Preafericirii Sale.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending