Connect with us

Eveniment

Efective sporite de jandarmi la Festivalul „Zilele Nordului” de la Darabani

Publicat

Publicitate

Seria evenimentelor publice specifice sezonului estival continuă în această săptămână cu cea de-a X-a ediție a Festivalului ,,Zilele Nordului” din orașul Darabani, manifestare cu participare numeroasă la care Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică în perioada 03 – 06 august a.c.

Jandarmii, împreună cu efective de poliție, poliție locală, pompieri și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani vor acționa în zona de desfășurare a evenimentelor (spectacolele din Poiana Teioasa, Maratonul Nordului MTB Dersca si Maratonul Nordului Teioasa Trail) pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și pentru intervenția în situații de urgență, conform competențelor instituționale.
În vederea desfășurării în condiții de siguranță a Maratonului Nordului MTB Dersca, pe cele trei trasee (traseul lung, traseul scurt și traseul pentru copii), vor fi instituite restricții de circulație temporare pe perioada competiției.

De asemenea, jandarmii vor avea în atenție persoanele care comercializează sau consumă substanțe interzise, încălcând prevederile Legii nr.143 din 26 iulie 2000
privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.

Aducem la cunoștința cetățenilor că vânzarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Recomandăm participanților să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile jandarmilor, să acorde atenția cuvenită minorilor care îi însoțesc și bunurilor personale de valoare și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct, în cel mai scurt timp, în cazul producerii unor situații de tulburare a ordinii și liniștii publice care îi afectează pe ei sau persoanele din jur.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Botoșani: Acțiune a polițiștilor rutieri. Amenzi, permise și certificate de înmatriculare reținute

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat o acțiune pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere și a consumului de alcool.

 

În cadrul activităților desfășurate de către polițiști au fost aplicate 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 lei, cele mai multe fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză.

 

În același context, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.


Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Ordinul de protecție nu l-a oprit: Bărbat de 47 de ani, reținut la Vorniceni

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 47 ani, din comuna Vorniceni, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că acesta la data de 9 septembrie, s-ar fi deplasat la locuința mamei sale, situată în comuna Vorniceni, încălcând asfel măsurile impuse prin ordinul de protecție împotriva sa.

 

Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, urmând ca astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Bărbat din Ungureni, reținut că ar fi violat o femeie de 85 de ani

Publicat

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 39 de ani, din comuna Ungureni, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, viol și lovire sau alte violențe.

 

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că, bărbatul ar fi pătruns în locuința persoanei vătămate, o femeie, de 85 ani, din comuna Ungureni, ar fi agresat-o fizic și ar fi întreținut relații sexuale cu aceasta, împotriva voinței sale.

 

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Concursul de creație literară „Cuvioasa Parascheva, floarea duhovnicească a Moldovei”, ediția a II-a, la Dorohoi

Publicat

Publicitate

Protopopiatul Dorohoi, prin Biroul de catehizare și Centrul educațional, și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi organizează, în perioada septembrie – octombrie 2025, Concursul de creație literară „Cuvioasa Parascheva, floarea duhovnicească a Moldovei”, ediția a II-a.

Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, concursul se adresează copiilor și tinerilor cu vârste între 7 și 18 ani, elevi la școlile primare, gimnaziale, licee și colegii, precum și parohii din cadrul Protopopiatului Dorohoi și are ca scop apropierea acestora de viața Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. Participanții sunt invitați să alcătuiască creații literare – eseuri, poezii sau compuneri – inspirate din viața și cinstirea Sfintei.

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să cultive dragostea pentru valorile duhovnicești și tradițiile ortodoxe, să încurajeze scrisul creativ și să întărească parteneriatul dintre școală, Biserică și familie.

Toți participanții vor primi diplome și adeverințe, iar cele mai reușite lucrări vor fi promovate în mediul bisericesc și cultural.

Comunicat Protopopiatul Dorohoi

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending