Connect with us

Administratie

Drumul Măgura de la Ibănești va fi asfaltat. 10.310.030,70 lei obținuți prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Publicat

Publicitate

Liderii administrației publice de la Ibănești au semnat contractul de finanțare pentru obiectivul de investiții ”Modernizare drumuri comunale și sătești în sat Ibănești, Măgura și DS80, și sat Dumbrăvița, adiacente DC80, jud. Botoșani”, în valoare de 10.310.030,70 lei.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Ibănești care a explicat că finanțarea a fost obținută prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” și presupune asfaltarea drumului Măgura și DS723 din satul Ibănești, în timp ce în satul Dumbrăvița va duce la realizarea drumurilor adiacente DC80, inclusiv drumul de la cimitir.

Lungimea totală ce va fi asfaltată este de 8.761 metri liniari, din care 4.476 metri în localitatea Ibănești și 4.286 metri în localitatea Dumbrăvița.

“În vederea dezvoltării și modernizării celor două localități ne dorim obținerea finanțărilor pentru tot mai multe proiecte de investiții ce vizează diferite obiective de interes ale comunei”, a explicat primarul comunei Ibănești, Romică Magopeț.

Anunțul liderilor administrației publice de la Ibănești vine chiar după ce au semnat acum două zile și contractele de finanțare din cadrul Planului Național de Redresare și  Reziliență și din Programul Iluminat Public-finanțat prin AFM.

Practic, administrația publică locală a obținut finanțare sunt  pentru ”Reabilitarea sediului Primăriei comunei Ibănești, jud. Botoșani” în valoare de 1,053,094.91 lei, iar aici sunt vizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice și/sau termice pentru consum propriu, utilizarea surselor regenerabile de energie, sisteme de management energetic integrat pentru clădiri, lucrări de reabilitare/ modernizare a instalațiilor de iluminat în clădiri și alte lucrări necesare pentru atingerea obiectivelor  proiectului

Publicitate

De asemenea, tot prin PNRR au fost semnate contractele pentru  ”Modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Ibănești, județul Botoșani” etapa a II-a, în valoare de 1.129.481,24 lei, unde etapa a II-a presupune extinderea rețelei de iluminat prin montarea unui număr de 330 corpuri de iluminat tip LED, precum și modernizarea a 6 puncte de aprindere dotate cu sistem de telegestiune, dar și contractul de ”Instalarea de stații de încărcare pentru vehiculele electrice” în valoare de 292.900,65 lei, investiții care presupune instalarea a 4 stații de încărcare, din care 2 în localitatea Ibănești și 2 în localitatea Dumbrăvița.

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

FOTO: Pompieri pentru o zi – peste 90 de copii din comuna Hilișeu-Horia au descoperit tainele meseriei de salvator

Publicat

Publicitate

Astăzi, comuna Hilișeu-Horia a fost cuprinsă de emoție, curiozitate și voie bună, odată cu desfășurarea unei noi ediții a „Taberei din pridvorul satului”, găzduită de Parohia „Sfântul Nicolae” din localitatea Iezer. Evenimentul a avut loc în baza protocolului de colaborare dintre Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani, Arhiepiscopia Iașilor și Protopopiatul Dorohoi.

Cei peste 90 de copii și adolescenți prezenți au primit informații esențiale despre prevenirea incendiilor și comportamentul corect în situații de urgență. Pe înțelesul lor, pompierii le-au explicat:
▪️ să nu se joace cu chibrituri, brichete sau lumânări;
▪️ să nu umble la prize sau aparate electrice;
▪️ să evite urcarea în copaci din apropierea liniilor de înaltă tensiune;
▪️ să nu se joace în zona căilor ferate electrificate și să nu urce pe vagoane;
▪️ să se îndepărteze și să anunțe un adult dacă observă un cablu electric căzut sau un panou de electricitate deschis;
▪️ să nu atingă muniția rămasă neexplodată;
▪️ să meargă doar în locuri special amenajate pentru înot și să nu intre singuri în apă dacă nu știu să înoate.

Au fost prezentate și măsurile pe care trebuie să le respecte înainte, în timpul și după producerea unor evenimente precum incendii, cutremure sau inundații, precum și modul corect de acordare a primului ajutor.

Un moment de interes deosebit pentru adolescenți a fost prezentarea oportunităților de a urma o carieră în domeniul situațiilor de urgență. Pompierii le-au explicat pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a deveni ofițeri – prin Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – sau subofițeri – prin Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești.

La final, copiii au avut ocazia să descopere autospeciala de stingere cu apă și spumă, să afle rolul fiecărui accesoriu și să înțeleagă câtă pregătire, disciplină și curaj presupune munca unui salvator.

Această activitate a fost nu doar o lecție de siguranță, ci și o sursă de inspirație pentru cei care, poate, într-o zi, vor îmbrăca uniforma de pompier și vor deveni la rândul lor salvatori.

Publicitate

Citeste mai mult

Cultura

GALA de premiere a Festivalului-concurs de muzică folk pentru copii și tineret

Publicat

Publicitate

Seri eminesciene: muzică, film, poezie şi arte plastice

 Gala de premiere a Festivalului-concurs de muzică folk va avea loc pe 10 august, începând cu ora 18:00, în amfiteatrul exterior de la Memorialul Ipotești.

Juriul va acorda următoarele premii:

– Trofeul Mihai Eminescu – marele premiu,

– pentru categoria de vârstă 15-30 ani și pentru categoria de vârstă 7-14 ani se vor acorda separat:

§ două premii I (individual şi grup),

Publicitate

§ două premii II (individual şi grup),

§ două premii III (individual şi grup),

§ două menţiuni (individual şi grup),

– premiul de popularitate.

Festivalul-concurs va fi precedat de o ediție specială Spoken Words pe versuri de Eminescu, susținut de copiii care au participat la atelierele organizate de Memorialul Ipotești pe toată perioada festivalului. Activitatea, coordonată de Cosmin Perța și Iulian Morar, va avea loc în amfitetraul „Laurențiu Ulici” începând cu ora 17:00.

Pe toată perioada festivalului, Memorialul Ipotești organizează o colectă publică pentru ajutorarea sinistraților de la Broșteni.

            Intrarea la orice activitate din programul, care poate fi consultat pe pagina Memorialului Ipotești, este liberă.

Citeste mai mult

Eveniment

Se oprește apa la Ștefănești și Săveni și în mai multe comune din județ. Anunțul Nova APASERV

Publicat

Publicitate

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta din material OL, cu diametrul de 500 mm, localizată în zona Stației de epurare a apei brute din localitatea Stânca-Costești, este necesară întreruperea furnizării apei potabile, astăzi, 09 august 2025, începând cu ora 09:00, pentru o perioadă estimată de 12 ore.

Vor fi afectați consumatorii din orașele Ștefănești și Săveni, respectiv din comunele: Adășeni, Albești, Avrămeni, Călărași, Coțușca, Dângeni, Dobârceni, Durnești, Drăgușeni, Hănești, Hlipiceni, Manoleasa, Mihălășeni, Românești, Răuseni, Santa Mare, Știubieni, Todireni, Trușești, Ungureni și Vlăsinești.

De asemenea, precizăm că umplerea și reechilibrarea sistemului vor fi realizate treptat și controlat, pentru a preveni apariția unor noi avarii. Ținând cont de configurația terenului din zonele de distribuție, reluarea furnizării apei potabile va fi resimțită în momente diferite de către utilizatori.

Citeste mai mult

Eveniment

Guvernul prelungește programul de vaccinare gratuită împotriva HPV până la vârsta de 26 de ani. Noi norme pentru prevenirea și controlul infecțiilor

Publicat

Publicitate

Guvernul a aprobat un set de măsuri propuse de Ministerul Sănătății pentru sprijinirea pacienților și a personalului medical, printre care se numără și extinderea vaccinării gratuite împotriva HPV până la vârsta de 26 de ani.

Potrivit Ministerului Sănătății, una dintre principalele schimbări este crearea cadrului legal care permite accesul gratuit la vaccinul anti-HPV pentru tineri, inclusiv băieți, cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani. Vaccinarea va fi finanțată prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ceea ce va facilita un acces mai rapid și mai eficient la acest tratament preventiv.

„Mulțumesc colegilor din Comisia de Sănătate din Camera Deputaților pentru modificarea legislativă care a permis extinderea și creșterea accesului la vaccinarea anti-HPV”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.

În același timp, Executivul a aprobat patru categorii de norme esențiale pentru prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale:

  • reguli privind organizarea activităților de prevenire și limitare a infecțiilor în unitățile sanitare;

  • metodologia de raportare a infecțiilor asociate asistenței medicale;

    Publicitate
  • atribuții legate de accidentele de expunere la produse biologice pentru personalul sanitar;

  • proceduri pentru supravegherea infecțiilor și gestionarea accidentelor de expunere la produse biologice.

„Aceste măsuri sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității serviciilor medicale și pentru protejarea pacienților și a personalului. Prin aceste schimbări, Ministerul Sănătății și Guvernul României fac pași importanți spre un sistem sanitar mai sigur, mai accesibil și mai eficient pentru toți cetățenii”, au subliniat reprezentanții ministerului.

sursa: alba24.ro

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending