Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul din Scripturi a fost descoperit și transmis prin Sfinții autori ai cărților din Noul Testament. Întâia evanghelie scrisă a fost cea după Sfântul Evanghelist Marcu, o evanghelie a pătimirilor dar și a Bunei vestiri. Sfântul Evanghelist Marcu a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli, născut la Ierusalim, casa mamei sale fiind în apropierea grădinii Ghetsimani.

Tradiția Bisericii noastre l-a identificat ca fiind tânărul ce a fugit în noaptea trădării lui Iuda lăsându-și hainele în mâinile celor ce-l capturaseră. După slăvita înălțare, casa mamei sale a devenit locul tainic unde comunitatea apostolilor și a celor ce îi însoțeau se întâlneau pentru rugăciune și frângerea pâinii. Apropiat al ambilor apostoli Petru și Pavel, i-a însoțit pe ambii în diferite etape ale misiunii lor. După ce a mers împreună cu Petru la Roma, a mers în Egipt unde a întemeiat primele comunități creștine.

La fel cum Sfântul Andrei este Apostolul românilor, Sfântul Evanghelist Marcu este apostolul Africii. La fel, Tradiția Bisericii Alexandrine mărturisește faptul că, pe lângă bisericile născute în urma bunei sale vestiri, Marcu a fondat în Alexandria și o școală teologică ce a dat unii dintre cei mai mari teologi din istoria creștinismului. De asemenea există și o Sfântă Liturghie ce îi este atribuită. Sfântul Evanghelist Marcu a fost cel care a redactat întâia Evanghelie. Toți ceilalți evangheliști i-au cunoscut lucrarea. De la Sfântul Irineu al Lyonului aflăm că „după trecerea lor (a sfinților Petru și Pavel), Marcu, ucenicul și tâlcuitorul lui Petru, ne-a lăsat în scris ceea ce a predicat Petru.”

Publicitate

De asemenea Clement Alexandrinul confirmă acest lucru scriind că „Marcu a scris Evanghelia din lucrurile predicate de către Petru.” Sfânta sa Evanghelie a fost foarte răspândită și bine primită de comunitățile creștine încă de la început. Modul foarte viu în care descrie evenimentele din viața Mântuitorului, detaliile precise oferite, observațiile atente asupra reacțiilor mulțimii, nu puteau veni decât de la un martori oculari. Accentul Sfintei sale Evanghelii cade îndeosebi pe pătimiri. Aproape o treime din Evanghelia sa este dedicată acestei perioade din viața Mântuitorului.

Sfântul Marcu a suferit moarte martirică, iar sfintele sale moaște au stat în Africa până în anul 820, când au fost translate în Veneția în Biserica ce îi poartă numele. Sfântul Marcu, un autor luminat de Duhul Sfânt ne-a lăsat marele său dar de a avea o mărturie detaliată din acele timpuri sfinte în care a trăit și suferit pe pământ Mântuitorul Hristos.

În Parcul Primăriei Municipiului Botoșani se găsește de astăzi o nouă pictură stradală, realizată în cadrul proiectului ,,Orașul nostru în straie de sărbătoare”, pregătit de Centrul Creatiei Botosani în parteneriat cu Școala Gimnazială ,,Elena Rareș” și în colaborare cu Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani.

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

Publicitate

Citesc „Ramuri” nr. 11 din 2017.  Gabriel Dimisianu vorbeşte despre „crizism”, simptomul care anticipa viitorul proletcultist. Gheorghe Grigurcu explică îndemnul socratic „gnosi te avton”, care „poate duce, pe de-o parte, la argumentarea cunoscutului, pe de alta, la argumentarea necunoscutului din fiinţă. Balansul său, odată cu înaintarea în vârstă, tot mai în favoarea ultimului termen”. Nicolae Prelipceanu  descrie  tinerii de azi punându-i sub valoarea semantică a conceptului de „absenteism”: „…nişte absenteişti, aşa cum îi vezi şi prin cafenele, câte trei patru, fiecare cu telefonul lui, aşezaţi la aceeaşi masă, dar hoinărind cine ştie pe unde cu telefoanele, într-o indiferenţă inconştientă faţă de cei care par a fi împreună. Absenteism de la viaţa lor, de la lumea din jur, de la orice. Sunt, ei înşişi, nişte produse ale tehnologiei, nişte roboţei, drăguţi nu-i vorbă, fetele cu plete bălaie ca iubitele lui Eminescu, dar cu nasu-n aparat”. Gabriel Coşoveanu face o  radiografie a „insului de cultură medie”: „…se cramponează de clasici, pentru el ierarhiile sunt îngheţate, mitologizate, Eminescu e om deplin, „Mioriţa” e sublimă, Enescu şi Brâncuşi sunt ambasadorii noştri cei mai credibili etc. Dacă îi pui în faşă un poet mai nou, cam fără rimă şi ritm, vreun nouăzecist sau douămiist, reacţionează compătimitor: „Dacă şi asta mai  e poezie…”.  Citind studiul lui Jan – Werner Muller,  Mihai Ghiţulescu ne  introduce în semnificaţiile termenului  „populism” (1. „populiştii nu trebuie priviţi ca unii care se opun a priori ideii de reprezentare”; 2. „nu trebuie neapărat asociaţi cu o anumită orientare ideologică, ori cu politicile iresponsabile ori cu politicile iresponsabile”; 3. „nu trebuie asociaţi cu o anumită clasă”; 4. „nu trebuie să li se prezume o anumită situaţie socio economică (precară); 5. „e o umbră permanentă a politicii reprezentative”” 6. „vine cu o viziune moralistă asupra lumii” etc.), în timp ce Nicolae Panea  caracterizează în stilul său „postmodernitatea”: „Fie că este un pasaj haotic ce anunţă un prezent care nu are nume, după cum spune Umberto Eco, fie că este o deformare perversă a modernităţii, ca formă de accelerare social-economică provocată de mondializarea evidentă care ne marchează substanţial. Controversată, perioada cunoaşte nu doar o instabilitate taxonomică (postmodernitate, hypermodernitate, supramodernitate) ci şi una cronologică. Bordoni consideră că epoca este deja într-o fază descrescătoare, Eco aprecia, acum câţiva ani, că perioada doar şi-a coagulat semnele distinctive (hiperconsumismul, hiperindividualismul, lichidizarea constantelor axiologice tradiţionale), deci ar fi oricum într-o fază iniţială”;

 Radu Jorgensen (Radu Georgescu), în „Orizont” nr. 11 din 2017, într-un interviu acordat lui Cristian Pătrăşconiu,  explică de ce e o dogmă „politically correct” (corectitudinea politică, PC): 1. „nu lasă loc nici măcar de o punere în discuţie”; 2. „este  la un pas să înlocuiască legislaţia cu propriile ei reguli”; 3. „nu e vorba despre un sistem paralel cu cel legal, ci e la un pas să-l substituie pe acesta cu conţinutul acestei dogme”; 4. „e o boală ajunsă la maturitate”; 5. „a dus la formarea unui grup de „noi dorim să fim dogmatici”;  6. „are un evantai de sensuri aşa de ramificat încât pentru cei care lucrează cu oamenii – de genul profesorilor – e foarte uşor să comită o greşeală”; 7. „a sădit multă ură şi a altoit o teribilă cultură a suspiciunii”; 8. „elementarul bun-simţ este înlocuit de reguli şi norme de comportament de tip „nu călcaţi pe iarbă, chiar dacă sunteţi în iarbă până la brâu”; 9. „rescrie istoria trunchiat şi puternic ideologiza(n)t”; 10. „modifică istoria, o deformează, o adaptează la interesele lor. Şi o folosesc ca unealtă”; 11. „aripa istoricilor PC seamănă uneori chiar şi cu cea stalinistă” etc.;

Publicitate

Continui să citesc „Ramuri” nr. 11 din 2017. Nicolae Panea prezintă individual hypermodern preluând un citat din Nicole Aubert: “…centrat pe satisfacerea imediată a dorinţelor şi intolerant faţă de frustrări, el urmăreşte totuşi, într-o formă de depăşire de sine, o căutare a Absolutului, mereu actuală. Asaltat de solicitări şi de cerinţe de adaptare permanent, ceea ce îi provoacă o stare cronică de stress, grăbit de timp şi înconjurat de urgenţe, deszvoltând comportamente compulsive şi trepidante cu scopul de a-şi satisfice dorinţele cât mai rapid şi de a stoarce fiecare secundă de maximum de intensitate, el poate să,cadă totodată într-un exces de inexistenţă atunci când societatea îi retrage sprijinul care i-ar permite să fie un individ în adevăratul sens al termenului”. Aura Dogaru reluând un citat din Marta Petreu cu privire la bolile lui Emil Cioran: “Febră, febră continua, slăbiciune extremă, furnicături în nervi, furnicături în picioare, dureri de cap, de gât, de urechi, urechi înfundate, nas înfundat, senzaţie de idioţie, meteodependenţă, ceaţă pe creier, neatenţie, oboseală, apăsare pe creier, eclipse de memorie, prostraţie, dureri de peste tot, pierdere în greutate, intoleranţă la frig, rheumatism, nevrită, răceală, gripă, catar tubar, sinuzită, rinită cronică, gutunar, amigdalită, traheită, depresie, neurastenie,  angoasă, nervozitate, emotivitate, insomnia, gastrită, hipertensiune arterial, acid uric în sânge, miopie… Nu, nu am terminat de înşirat nici simptomele, nici bolile care l-au asaltat pe Cioran”. Gabriel Nedelea prezintă punctele de vedere ale lui Lucian Boia cu referire la idea că “România este ţară de frontieră a Europei”:    1. “spatial românesc reprezintă – pentru Occident – primul cerc al alterităţii: sufficient de apropiat pentru a pune, prin contrast, într-o lumină şi mai puternică configuraţiile curioase şi comportamentele neliniştitoare”; 2. “România este, în acelaşi timp, balcanică, răsăriteană şi central-europeană, fără să apartţină pe deplin nici uneia dintre aceste diviziuni, de altfel destul de artificiale”; 3. “România consist tocmai în extraordinara combinaţie de infuzii etnice şi culturale venind din toate direcţiile”; 4. “cu greu s-ar mai putea găsi în Europa un amestec atât de variat, o sinteză alcătuită din atâtea culori diferite”; 5. “Latini, dar ortodocşi, tentaţi de Occident, dar nu mai puţin ataşaţi de propriul lor specific, românii aduc civilizaţiei europene o notă distinctă şi se prezintă ca o trăsătură de unire între Est şi Vest”; 6. “România este un bastion avansat în faţa imensului spaţiu oriental, devenit fluid şi neliniştitor în urma dezmembrării Uniunii Sovietice şi efervescenţei care a cuprins lumea islamică”; 7. “România e trecută, în bună parte, după aproximativ două secole de încercări (fracturate de communism), în emisfera vestică”.

Reţin “Discursul culorilor”, excepţionalul poem  al lui Milovan Stefanovski: “Toate culorile la început sunt / precum un mesaj tăcut / precum un cuvânt pictat! // Mai întâi se amestecă în vis / dintr-odată ele vor izbucni / să facă mai repede portretul: / negru – pentru noapte / galben – pentru soare / verde – pentru apă! //  Apoi vor dispersa întreaga realitate / vor exploda instantaneu / să facă mai dificilă pictograma: / alb – pentru Tatăl / albastru –  pentru Fiul / roşu – pentru Sfântul Duh! // Toate culorile sunt în sfârşit: / precum un cuvânt pictat / precum un mesaj tăcut!” (vezi “Ramuri” nr. 11 din 2017);

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că autorităţile de la Paris au decis menţinerea controalelor la frontierele interne UE – terestre, maritime şi aeriene – până la data de 31 octombrie 2024.

Verificările sunt aplicabile tuturor persoanelor care doresc să călătorească în Republica Franceză, indiferent de cetăţenie.

“Decizia autorităţilor franceze a fost luată în contextul securitar deosebit din acest stat, impus de apropierea Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de la Paris şi de ridicarea de către autorităţile franceze a planului ‘Vigipirate’ la nivelul cel mai înalt, de ‘urgenţă atentat terorist'”, pe întreg teritoriul ţării din luna martie 2024″, precizează MAE într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Publicitate

Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele numere de telefoane de urgenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă:
* Consulatul General al României la Paris: +33680713729
* Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164
* Consulatul General al României la Lyon: +33643627736
* Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

MAE recomandă consultarea paginilor web: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro. AGERPRES