Connect with us

Eveniment

Drumul județean DJ 294B Dobârceni – Murguța – Ștefănești, modernizat complet și recepționat oficial

Publicat

Publicitate

Consiliul Județean Botoșani a anunțat prin vocea vicepreședintelui Dorin Birta finalizarea și recepția lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 294B, pe sectorul Dobârceni – Murguța – Ștefănești, o investiție importantă pentru comunitățile din zonă.

Lucrările au vizat un tronson de 10,6 kilometri, care acum oferă condiții optime de siguranță și confort pentru participanții la trafic.

„Recepția lucrărilor a fost realizată cu succes. Acum se poate circula în cele mai bune condiții pe toată lungimea acestui drum. Este o arteră vitală pentru locuitorii din Dobârceni, Murguța și Ștefănești, care asigură legătura directă cu drumul național DN 24C și facilitează deplasările către județul Iași, dar și spre Vama Stânca – Costești”, a transmis vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.

Acesta a subliniat că modernizarea și reabilitarea infrastructurii rutiere județene rămân printre cele mai importante priorități ale mandatul actualilor consilieri județeni. „Modernizarea infrastructurii rutiere județene a fost și rămâne principalul meu obiectiv. Pentru îndeplinirea acestui scop am depus eforturi susținute pe tot parcursul activității mele de vicepreședinte al Consiliului Județean.”

Totodată, oficialul a evidențiat importanța colaborării și atragerii de fonduri pentru dezvoltarea județului. „Finalizarea acestui proiect demonstrează încă o dată că munca în echipă aduce rezultate pe măsură. Aceste realizări sunt cea mai bună motivație pentru continuarea demersurilor de atragere a fondurilor necesare dezvoltării județului Botoșani”, a explicat Birta.

Investiția în modernizarea drumului DJ 294B este parte din strategia Consiliului Județean din ultimii cinci ani pentru a îmbunătăți rețeaua de transport, de a stimula dezvoltarea locală și de a crește siguranța rutieră în județ. Autoritățile județene dau asigurări că vor continua să prioritizeze astfel de proiecte pentru a facilita mobilitatea și accesul la servicii în toate comunitățile botoșănene.

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Acțiune BLITZ a polițiștilor rutieri: Amenzi de peste 16.000 de lei pentru transportatorii de mărfuri și persoane

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani au organizat, la data de 31 ianuarie 2026, o acțiune de tip BLITZ, desfășurată pentru verificarea respectării legislației privind transportul de mărfuri și persoane.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 16.000 de lei.

Șapte dintre sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care nu respectau reglementările privind timpii de conducere, pauzele și perioadele de odihnă, abateri care pot genera riscuri majore în trafic.

Reprezentanții poliției atrag atenția că astfel de controale vor continua, scopul principal fiind prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Citeste mai mult

Eveniment

Zeci de intervenții ale polițiștilor în județul Botoșani: Peste 100 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore

Publicat

Publicitate

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani au intervenit, în ultimele 24 de ore, la aproximativ 30 de evenimente, majoritatea sesizate prin apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice, polițiștii au acționat pe raza întregului județ, fiind organizate opt acțiuni punctuale în zone considerate de interes operativ. Activitățile au vizat atât prevenirea infracțiunilor stradale, cât și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 117 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind suma de 60.000 de lei.

Totodată, polițiștii rutieri au scos din trafic șase conducători auto care reprezentau un pericol pentru ceilalți participanți la trafic, acestora fiindu-le suspendat dreptul de a conduce autovehicule, conform legislației în vigoare.

De asemenea, au fost oprite din circulație trei autovehicule care nu prezentau siguranță, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea deficiențelor constatate.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Tânăr de 23 de ani, prins drogat la volan în Vorona. Avea în mașină și un pistol airsoft

Publicat

Publicitate

Un tânăr de 23 de ani din comuna Vorona a fost sancționat dur de polițiști, după ce a fost prins conducând un autoturism sub influența substanțelor interzise și având asupra sa o armă de tip airsoft.

Incidentul a avut loc în seara zilei de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 22:00, când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control un autoturism care circula pe drumul public din comună.

Din cauza comportamentului suspect, conducătorul auto a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru două substanțe interzise. Acesta a fost transportat ulterior la o unitate spitalicească, unde i-au fost recoltate probe biologice, care vor stabili cu exactitate prezența sau absența substanțelor în organism.

În urma controlului efectuat în autoturism, polițiștii au descoperit o armă de tip airsoft, de agrement, care a fost ridicată. Pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, tânărul a fost sancționat cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

În funcție de rezultatele analizelor biologice, polițiștii vor dispune măsurile legale care se impun.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

Intervenție de urgență pe DN 29A, între Darabani și Păltiniș. Drumarii acționează din cauza ghețușului și a zloatei

Publicat

Publicitate

Lucrătorii Secția Drumuri Naționale Botoșani intervin în aceste momente pentru asigurarea circulației rutiere pe DN 29A, la kilometrul 79–80, pe sectorul de drum dintre Darabani și Păltiniș.

Intervenția a fost necesară după ce, pe fondul temperaturilor extrem de scăzute, dispozitivul de scurgere a apelor și canalul podețului din zonă s-au colmatat. În urma acestui fenomen, pe partea carosabilă s-au acumulat cantități semnificative de zloată și ghețuș, care îngreunează circulația și pot pune în pericol siguranța rutieră.

Echipele Districtul Darabani au semnalizat zona afectată și acționează cu material degivrant și utilaje specifice pentru degajarea carosabilului și restabilirea traficului în condiții normale.

Situația este agravată de faptul că întreaga regiune a Moldovei se află sub atenționare meteorologică Cod galben de ger, iar în zona Darabani sunt prognozate temperaturi minime care pot coborî până la –20 de grade Celsius.

Reprezentanții drumurilor naționale le recomandă șoferilor să circule cu prudență sporită în zona de intervenție, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte semnalizarea temporară instituită de drumari.

Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending