Connect with us

Actualitate

Drumul de mare viteză Botoșani – Suceava, primii pași! Proiectul a fost preluat de Consiliul Județean și Primăria Botoșani

Publicat

Publicitate

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani, omologii lor de la Suceava și reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în prezența vicepremierului și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, au semnat astăzi protocolul prin care au preluat realizarea studiilor privind drumul de mare viteză Botoșani – Suceava, cu o lungime de 26 kilometri.

Anunțul a fost făcut de Consiliul Județean Botoșani, într-un comunicat, în care a precizat că protocolul a fost semnat în baza parteneriatului dintre cele patru autorități locale încheiat la începutul lunii și prin care s-au angajat să preia de la CNAIR calitatea de implementator al proiectului, în vederea realizării studiilor necesare demarării investiției pe fonduri europene, inclusiv studiul de fezabilitate.

Nu vom abdica de la țelul nostru de a dezvolta județul Botoșani, iar primul pas este modernizarea infrastructurii. Continuăm toate demersurile pentru realizarea drumului de mare viteză între Botoșani și Suceava, iar semnăturile pe care le-am pus astăzi pe protocolul cu CNAIR demonstrează angajamentul nostru ferm în acest sens. După ce în mandatul trecut, alături de colegii mei social-democrați, am militat și am reușit să includem în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoșani și Suceava, acum milităm ca acest sector să fie transformat într-unul de autostradă, ca și continuare a Autostrăzii Moldovei (A7). Chiar și astăzi s-a reliefat că, în urma studiilor pe care le vom realiza împreună cu Suceava, transformarea din drum expres într-un sector de autostradă este fezabilă și că avem susținerea ministrului Transporturilor, domnul Sorin Grindeanu, și a conducerii CNAIR”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Drumul de mare viteză dintre Botoșani și Suceava va avea 26 de kilometri și va lega viitoarea centură a municipiului Botoșani de Autostrada A7, implicit de Aeroportul Salcea. El va avea câte două benzi pe sens. Va permite o viteză de deplasare de 120 de km/h și sensurile de mers vor fi delimitate prin separatoare.

 Urmăriți știrile Botosani24.ro și pe Google News

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Deputatul Marius Budăi: Partidul Social Democrat nu va accepta încetarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază

Publicat

Publicitate

Partidul Social Democrat nu va accepta încetarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază, anunță deputatul PSD Marius Budăi, fost ministru al Muncii, relatează agerpres.ro.

El menționează că va propune în PSD și în Parlament o inițiativă legislativă pentru reintroducerea urgentă a măsurii, în cazul în care premierul Ilie Bolojan nu va prelungi plafonarea.

‘Încetarea plafonării ar fi o catastrofă pentru cetățenii cu venituri mici, mai ales că inflația este în creștere! În schimb, ar fi un cadou pentru corporațiile din retail! Asta vă doriți, domnule premier Bolojan? Să distrugeți oamenii cu venituri mici pentru a le face pe plac marilor comercianți? Singurii deranjați de plafonare sunt marii retaileri! De ce? Pentru că nu pot crește speculativ prețurile! Deci ei vor speculă, nu concurență! Asta ne arată că nu avem o piață concurențială, ceea ce justifică și mai mult menținerea plafonării’, scrie Budăi, duminică, pe Facebook.

El subliniază că nu au existat discuții în Coaliție despre încetarea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază.

‘Îi reamintesc premierului Bolojan că susținerea guvernului are la bază un Acord Politic care prevede că astfel de decizii majore se iau doar prin consens! Dacă încalcă Acordul, premierul este răspunzător de subminarea Coaliției și a propriului guvern! Nu PSD rupe Coaliția, ci cei care încalcă Acordul care stă la baza Coaliției’, adaugă fostul ministru.

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliția de guvernare.

Publicitate

‘Coaliția a decis, fără nicio opinie contrară, la momentul respectiv, ca prelungirea din urmă cu trei luni a plafonării urma să fie ultima, deoarece a provocat distorsiuni economice atât la nivelul producătorilor, cât și al comercianților’, a informat Executivul.

Potrivit sursei citate, săptămâna viitoare premierul Ilie Bolojan va avea discuții cu reprezentanții retailerilor pentru a se asigura că neprelungirea plafonării nu va provoca creșteri importante de prețuri.

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis, sâmbătă, că Partidul Social Democrat nu este de acord cu o eventuală renunțare la plafonarea adaosului comercial în cazul alimentelor de bază, care ar urma să fie ridicată de la 1 octombrie, și că această decizie nu ar fi fost discutată în coaliția de guvernare.

‘România are nevoie de stimularea investițiilor, de idei care să aducă un plus în economie și speranță pentru viitor, nu de experimente și austeritate pe seama celor mulți. Tocmai de aceea, joi am lansat Planul economic al PSD – un program de relansare prin investiții, locuri de muncă și șanse pentru tineri. Avem nevoie de politici publice care să crească economia și nu care să mute toată greutatea pe spatele celor care muncesc cinstit’, a scris Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.

Citeste mai mult

Eveniment

Zi agitată în zona seismică Vrancea: În mai puțin de 12 ore au avut loc două cutremure de peste 3 grade

Publicat

Publicitate

Nu mai puțin de două cutremure de peste 3 grade au avut loc astăzi în mai puțin de 12 ore în zona seismică Vrancea.

Cel mai recet cutremur, cu magnitudinea 3 pe scara Richter, s-a produs duminică, la ora 14:39, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 149,8 kilometri și a fost localizat în apropierea următoarelor orașe: 57 km nord-vest de Buzău, 59 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 59 km vest de Focșani, 65 km est de Brașov și 77 km nord-est de Ploiești.

Acesta este al doilea cutremur consemnat astăzi în aceeași zonă. Primul, cu magnitudinea 3,3, s-a produs în cursul nopții, la ora 02:22, tot în județul Buzău, la o adâncime de 141,3 kilometri. Epicentrul a fost localizat la 55 km est de Brașov, 57 km sud-est de Sfântu-Gheorghe, 57 km nord-vest de Buzău, 63 km nord de Ploiești, 74 km vest de Focșani și 89 km nord-est de Târgoviște.

Cele mai puternice cutremure din acest an au avut magnitudinea 4,4 și au fost înregistrate pe 13 februarie, în județul Buzău, respectiv pe 11 mai, în județul Vrancea. În 2024, cel mai semnificativ seism a avut loc pe 16 septembrie, în județul Buzău, cu magnitudinea 5,4.

Citeste mai mult

Cultura

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (386)

Publicat

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist:

BOTOȘĂNENI ÎN „ROMÂNIA LITERARĂ” NR.  38 din 2025

Gabriel Chifu în „Misterul creativității” amintește, în treacăt, și de Eminescu: Mie acest mod de a fi al autorului magnificei PIETA îmi amintește de un alt creator exceptional, de data aceasta din domeniul literaturii și roman, Eminescu. Să fie vocația suferinței, a neadaptării o poartă spre genialitate? Nu e cazul să ne hazardăm cu un răspuns”;

Paul Cernat, în articolul său dei storie literară, „Dintr-un șantier eminescian”, aduce în discuție ultima narațiune a marelui poet, „Moartea lui Ioan Vestimie”.  Paul Cernat dorește prin eseul său să ne lămurească de faptul că interesul științific al lui Eminescu poentru „sterile modificate ale conștiinței” nu e de subestimat. Sistematizăm: 1) „reprezintă singura descriere medical/clinică a simtomatologiei unui personaj din proza eminesciană”; 2) „un funcționar banal moare ca urmare a unui accident vascular cerebral și se trezește la o viață postumă din care își contemplă cadavrul, urmărind apoi, dintr-o „irealitate imediată” mersul vieții celorlalți”; 3) „e de remarcat identitatea de funcționar a personajului (prezentă și la „sărmanul” Dionis), care-l plasează pe Eminescu în prozimitatea tipologică a „literaturii de funcționari” mic-burghezi în criză a Europei momentului (prezenți inclusiv la amicul Caragiale, în „Două loturi” sau „Inspecțiune”); 4) „idea central a acestei proze apropiate de formula lui Edgar Allan Poe e data de supraviețuirea și migrația conștiinței spre alte corpuri în condițiile în care „viața de apoi” rămâne tot „viața de aici”; 5) „ne aflăm într-un caz de conștiință dedublată a personalității, la fel ca în trecerea de la  Dionis la Dan și viceversa – ori ca în cazul tranziției spre noua identitate postumă a „avatarilor faraonului Tla”, cu diferența că la Vestimie nu mai avem de-a face cu o explicație magico-spirituală, ci cu una fiziologică”.

Articolul lui Paul Cernat este  susținut de  puncte de vedere ce aparțin  Ilinei Gregori și lui George Călinescu. Precizează autorul: 1) „Cercetătoarea Ilina Gregori a atras atenția asupra frecventării de către Eminescu a „filosofiei inconștientului”, prin lucrările lui Rudolf Haym, trecute prin concepția schopenhaueriană a visului ca nucleu misterios și subversive, dar sustra numai partial explicațiilor „positive”. Iar preocupările eminesciene pentru „sterile modificate de conștiință” pot fi urmărite inclusive pe calea experiențelor medicale”; 2) „George Călinescu face în acest sens, o distincție importantă:  „Oniric… visul a început prin falsa impresiune de a fi treaz. Eroul se simte înstrăinat de eul fiziologic…” 

Ioana Tătărușanu, în „Politica derizoriului”, comentează volumul „Dulce și ieftin” (Polirom, 2025) al botoșăneanului Dan Sociu.  Reținem: 1) „Prima parte a volumului  alătură într-o schema improbabilă personaje din folclorul pop al anilor 80-90, precum Sandra, de protagoniștii școlii romantice de la Jena. Împreună cu naivitățile programatice, virajele stilistice bruște, posturile ironice cu despletiri neașteptate, fac parte din harnașamentul postironiei  antrenate de Sociu”; 2. „…partea a doua a cărții începe astfel: „În realul arbitrar/ zarul nu rămâne zar/ zero e orez invers/ numărul cel mai pervers”.  Interesante sunt de urmărit, aici, și spațiile alese de Sociu pentru a puncta exasperarea omului de rând…”; 3) „A treia parte a cărții începe în tonul unui umor negru intensificându-și efectul prin redarea agale a întâmplării cotidiene, precum mersul la bibliotecă, și sfârșește în dialoguri absurd purtate cu naturalețe și degajare”.

Publicitate

Redăm concluzia Ioanei Tătărușanu care, paradoxal, nu e la sfârșitul articolului, ci chiar la început: „Mai pronunțat bășcălios decât în „Cum reușești, viața mea” (Polirom, 2024), tonul din „Dulce și ieftin”(Polirom, 2025) a lui Dan Sociu continua jocul degajat cu distincția amicului său Schiller, între poezia naivă și cea sentimentală”; 

Dumitru Avakian scrie despre festivalul „George Enescu”, amintindu-ne că se împlinesc 70 de ani de la plecarea maestrului în eternitate: „Nu poți să nu realizezi, astăzi, la mai bine de o jumătate de secol ce a trecut de la plecarea dintre noi a maestrului, identitatea sa rămâne emblematică.  Sunt aspecte cunoscute. Iar distanțarea în epocă clarifică și adâncește anume aspecte privind artistul, privind omul George Enescu. Am în vedere laturi esențiale, general apreciate, privind personalitatea maestrului drept artist al patrimoniului spiritual national, drept creator de aleasă semnificație al culturii europene din prima jumătate al secolului XX. Nu poți să nu observi, sunt aspect definitorii ale personalității maestrului, aspect care găsesc, la noi, în continuare, ecouri generoase în climatul artistic, muzical, actual”;

Citeste mai mult

Eveniment

România, fără radare fixe pe autostrăzi și drumuri naționale. Cauza: Lipsa fondurilor alocate de Guvern

Publicat

Publicitate

România, statul european cu cel mai mare număr de victime în accidente rutiere cauzate de viteză excesivă, va rămâne fără radare fixe cel puțin încă doi ani. Proiectul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care prevedea instalarea a 400 de radare pe autostrăzi și drumuri naționale, a fost suspendat pe termen nedeterminat, relatează alba24.ro. Cauza: lipsa fondurilor alocate de Guvern.

Ce prevedea proiectul radarelor fixe

Planul CNAIR avea ca obiectiv creșterea siguranței rutiere prin instalarea unui sistem de radare fixe conectate la platforma e-SIGUR. Aceste camere urmau să:

  • monitorizeze viteza instantanee și viteza medie între două puncte,
  • trimită automat amenda la domiciliul șoferului surprins că depășește limita legală,
  • funcționeze permanent, pe sectoarele cu risc ridicat de accidente.

Tronsoanele vizate erau printre cele mai periculoase șosele din România:

  • DN1 București – Oradea,
  • DN2 București – Siret,
  • DN6 București – Timișoara,
  • DN7 București – Nădlac,
  • segmente de autostrăzi și drumuri expres.

Bugetul estimat era de aproximativ 79 de milioane de lei fără TVA (circa 100 milioane lei cu TVA și cheltuieli conexe).

De ce a fost amânat proiectul

Potrivit Mediafax purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu a declarat că procedura de licitație nu a fost lansată deoarece nu există o sursă concretă de finanțare. Fără bani alocați în buget, proiectul nu poate fi demarat.

Inițial, autoritățile anunțau că radarele ar fi trebuit să fie funcționale încă din 2025. Acum, termenul realist pentru implementare este 2027, dacă finanțarea va fi aprobată și licitația va fi lansată cât mai curând. CNAIR estimează că doar procedura de achiziție și montajul ar dura cel puțin 18 luni.

Publicitate

Finanțarea, principala piedică

Compania de Drumuri nu poate lansa procedura de achiziție a camerelor de supraveghere din cauza lipsei banilor. Bugetul estimat pentru proiect este de 79 de milioane de lei fără TVA, iar sursele de finanțare vizate erau atât PNRR, cât și fondurile de la bugetul de stat. Până când acestea nu vor fi clar stabilite, licitația nu poate fi pornită.

România rămâne doar cu radarele mobile

În prezent, România nu are niciun radar fix funcțional. Poliția Rutieră folosește 1.186 de aparate mobile, cu ajutorul cărora a aplicat peste 350.000 de sancțiuni pentru viteză doar în primele șase luni din 2025. Tot în aceeași perioadă, au fost suspendate circa 33.000 de permise de conducere.

Specialiștii atrag atenția că viteza excesivă rămâne principala cauză a accidentelor grave. Iar câștigul real pentru șoferii grăbiți este nesemnificativ: la o depășire cu 20 km/h a vitezei legale, un drum de 100 km se parcurge doar cu 8 minute mai repede.

Consecințele amânării instalării radarelor fixe

  • România rămâne singurul stat din UE fără un sistem național de radare fixe,
  • Crește riscul ca șoferii să ignore regulile, știind că doar radarele mobile pot fi întâlnite pe traseu,
  • Proiectul de aproape 100 de milioane de lei riscă să fie blocat ani la rând, în lipsa finanțării clare,
  • Experții în siguranță rutieră avertizează că întârzierea va menține România pe primele locuri în topul țărilor cu cele mai multe accidente rutiere mortale.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending